508 matches
-
afirmat, o ridicare a creației dramatice în sferele superioare ale literaturii. Sub formulări diferite, ideea scopului moralizator revine obsesiv: "...să ne îndrepteze obiceiurile prin luarea-n râs a haracterilor și în sfârșit, să ne fie model de purtare și de elocvență."235 După cum se observă, din cele trei exemple date anterior, există o anumită redundanță a ideilor, care, însă, este justificată de o epocă în care arta, în general, trebuie să devină o modelatoare a spiritului colectiv al publicului. Aceste impulsuri
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Provenind dintr-o familie burgheză, admis la politehnică, locotenent de excepție, Marc Sangnier va demisiona din armată pentru a-și oferi averea și timpul apostolatului social. Șef carismatic, el era un luptător entuziast, plin de căldură, tribun de o mare elocvență, știind să imprime numeroaselor mișcări Sillon locale și regionale "un suflet comun". Loc de întîlniri și de formare a tinerilor, mișcarea avea scopul de a cîștiga tineretul catolic de partea democrației (deviza sa era "Dumnezeu și poporul"). Pentru Sangnier, care
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
subtile comentarii de Jurnal intim e absolut personală, deci indescriptibilă și indefinisabilă. Cine nu cunoaște și nu simte direct ce e poezia, nu va putea niciodată să priceapă noțiunea. Poezia e poezie, foarte departe de arta de a vorbi, de elocvență". Într-un mod ori altul, se proclamă ideea de emanatism; aflat într-o complexă stare de grație, de auscultare, poetul (căutător in aeternum) aude voci; îl vedem selectând și luând în posesie (fragmentar) lumi impalpabile. În fapt, la construcția unui
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
barochist fastuos, de vocație pictorică, în vreme ce la Giambattista Marino prevala muzica. Identică la Marino și Dimov este exhibarea verbală până la saturație. Despre marinism în genere, despre Marino în special, Attlio Momigliano scria tranșant: " Sentimentul e sufocat de virtuozitate, poezia de elocvență" (Letteratura italiana, 1936). La rându-i, Dimov amplifică (prin reluări în exces) un cuvânt, o imagine, un nucleu mental, risipindu-se în eforturi variaționale. Prețiozitățile, tiradele lui lirice, mostre de oratorie savantă, cresc pe un fond unduitor, pe cât de pasional
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
cu Dumnezeu, cu ce a fost, este și va fi și de bună seamă cu felul în care se face educația. Acest termen a făcut o bună carieră și, așa cum spune Paul Valéry, se pretează la orice controversă, dispută, dialectică, elocvență. Evaluează și omul de pe stradă, și academicianul, și cel tânăr, și cel bătrân, și cel care-și asumă acest rol, și cel care nu este obligat, și cel care... crede că nu evaluează. Evaluând ne poziționăm, ne punem în evidență
Teoria și metodologia evaluării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
ori dintre colegi are atât un efect imediat - erodarea relațiilor (și a productivității bazate pe aceste relații) -, cât și unul pe termen lung - scăderea moralului, a spiritului de echipă și a loialității. Pur și simplu - așa cum argumentează Art Bell cu elocvență - „nu poți să îmi vorbești așa” fără consecințe de un fel sau altul. În anumite situații, victima abuzului verbal contraatacă, provocând un scandal care focalizează atenția și energia biroului ore sau chiar zile întregi. (Cicatricile unor izbucniri verbale mai spectaculoase
Gestionarea conflictelor în organizații. Tehnici de neutralizare a agresivității verbale by Arthur H. Bell () [Corola-publishinghouse/Science/1992_a_3317]
-
decât unui comentariu de genul: „Păi nu-mi place deloc când mi se pierd bagajele”. Implicarea emoțională. De asemenea, acordăm mai multă greutate observațiilor sau subiectelor care îi implică emoțional pe participanți, răspunsurile acestora fiind dominate de entuziasm, pasiune și elocvență. Răspândirea. Frecvența și răspândirea sunt teme înrudite, dar totuși diferite. Răspândirea se referă la câte persoane diferite au spus un anumit lucru. Frecvența arată de câte ori s-a spus un anumit lucru. Au existat focus grupuri în care o persoană avea
Metoda focus grup. Ghid practic pentru cercetarea aplicată by RICHARD A. KRUEGER, MARY ANNE CASEY [Corola-publishinghouse/Science/2050_a_3375]
-
pe astea de aici. Case, palate boierești. Sunt și la noi. Sunt și o să fie din ce în ce mai multe palate boierești la care o să ai dreptul... să te uiți... Îți spun eu sigur. E clar? Ștefan: (toți au rămas neclintiți, muți în fața elocvenței lui Ilie) Mă, așa cum le spui tu, apar cam clar, ce mai! Ilie: Sigur că e clar. (savurînd) Așa că la banii mei nu-mi pot permite decît un cavou cu două locuri. Suprapuse. Nu costă mult, nu mi-l ia
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
În ce ne privește, o situăm, totuși, pe aceeași treaptă cu prezența sa din Ciocîrlia lui Anouilh. Violeta Popescu îi răspunde cu subtilitate, cu o poezie sobră, reținută, a alunecărilor și încetinirilor de ritm, cu o mimică de ciudată, uneori, elocvență, în rolul femeii care, prin evoluția ei, pare că dezvoltă și un subțire comentar de subtext acțiunii din piesă. Acordat ambianței, cu abordarea unui surîs al suficienței, Florin Mircea joacă cu aplomb rolul inginerului Ștefan, cumnatul lui Ilie, iar Liana
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
pe astea de aici. Case, palate boierești. Sînt și la noi. Sînt și o să fie din ce în ce mai multe palate boierești la care o să ai dreptul... să te uiți... Îți spun eu sigur. E clar? Ștefan: (toți au rămas neclintiți, muți în fața elocvenței lui Ilie) Mă, așa cum le spui tu, apar cam clare, ce mai! Ilie: Sigur că e clar. (savurînd) Așa că la banii mei nu-mi pot permite decît un cavou cu două locuri. Suprapuse. Nu costă mult, nu mi-l ia
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
de ori că tot n-ai să găsești un cuvînt despre plecarea noastră. Dar asta n-are importanță. Noi o să plecăm. Mihai: Uite, domnule, că scrie! Cum nu scrie? (citește)...consideră necesar a se lua toate măsurile corespunzătoare... (neconvins de elocvența acestui citat...) Așa că... plecați! Vecin 1: (iritat) Ne tot pisezi cu plecarea asta! Sigur că o să plecăm. Ce, îți închipui că noi nu vrem să plecăm? Vecin 2: Ba încă cum. Vecin 3: Eu, ca să fiu sincer, aș fi plecat
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
de ronțăit". Hermes, mesagerul zeilor și al comerțului, va fi oprit în zborul lui de cântecul lumesc și de noroiul tarabelor pământene. Imaginea lui Pucă e a unui Hermes care domină universul cerul și pământul -, el deținând marea taină a elocvenței în fața căreia omul stă supus și umil. Observăm, însă, că aceeași carte cu semnul luminii este legată de glezna piciorului lui Hermes și-al omului. "În mitologie, Eleusis era orașul unde regele Eumolpos introdusese cultul zeiței Demeter, care inițiase pe
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Pentru lumea romanului, casele, în general spațiul locuirii, precum și culisele acestora, exterioare sau interioare, joacă rolul unor mărturii tăcute, palpabile, ale unui loc predestinat istoriei ce va fi povestită. Despre semiotica sui generis a exprimării relațiilor cu umanul, despre natura "elocvenței" stinse a zidurilor de la simbolismul primar ("Acolo, în acele trepte, i se părea ascunsă toată problema casei noi, cu nemulțumirile și necazurile ei"), pînă la analogiile substitutive ("casa de simțire", "clădirea ființei"), literatura Hortensiei Papadat-Bengescu oferă o rețea densă de
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
D., Poezia lui Mihai Eminescu, Editura Tineretului, București, 1969; Rezuș, Petru Em., Eminescu, Editura Cartea Românească, București, 1983; Rusu, Liviu, Eminescu și Schopenhauer, E.P.L., București, 1966; Simion, E., Proza lui Eminescu, E.P.L., București, 1964; Spiridon, Monica, Eminescu, o anatomie a elocvenței, Editura Minerva, București, 1994; Vladimir Streinu, Eminescu, Editura Junimea, Iași, 1989; Tacciu, Elena, Eminescu. Poezia elementelor, Editura Cartea Românească, București, 1979; Tarangul, Marin, Intrarea în infinit sau dimensiunea Eminescu, Editura Humanitas, București, 1992; Vatamaniuc, D., Eminescu: manuscrisele, Editura Minerva, București
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Spiridon, Vasile, Gellu Naum, monografie, Editura Aula, Brașov, 2005. Spiridon, Vasile, Din arcă în luntre, în Înscrierea pe orbită, Editura Timpul, Iași, 2008. Spiridon, M., Sadoveanu, divanul înțeleptului cu lumea, Editura Albatros, București, 1982. Spiridon, M., Eminescu, o anatomie a elocvenței, Editura Minerva, București, 1994. Stănescu, C., Jurnal de lectură, Editura Cartea Românească, București, 1978 Streinu, Vladimir, Versificația modernă, E.P.L., București, 1966. Streinu, Vladimir, Pagini de critică literară, E.P.L., București, 1968. Streinu, Vladimir, Clasicii noștri, Editura tineretului, București, 1969. Streinu, Vladimir
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
și consimțire, ca deviza cutărui papă din secolul XIII: "Qui tacet, consentire videtur". Pare a consimți cine tace, dar consimte în adevăr? Azi știm că tăcerea e un alt fel de discurs, care de-alungul istoriei și-a dobândit o anume elocvență. Există o retorică a tăcerii. Când lupta pentru bine nu e posibilă cu armele comune, slăbiciunea, orgoliul, sapiența, nebunia se comportă diferit. Una se supune pur și simplu, alta plânge ori se agită, dacă nu știe să suporte. Tăcerea e
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
Ca predicator, Sfântul Ioan Gură de Aur a fost considerat cel dintâi. De-a lungul secolelor, elocvența a produs genii: Demostene la greci, Cicero la latini, Hrisostom la orientali. Demostene este geniul elocvenței politice, însă elocvența sfântă se naște odată cu Sfinții Părinți, dintre care Sfântul Ioan Hrisostom este cel mai strălucit în această privință, este Demostenele Bisericii
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]
-
Ca predicator, Sfântul Ioan Gură de Aur a fost considerat cel dintâi. De-a lungul secolelor, elocvența a produs genii: Demostene la greci, Cicero la latini, Hrisostom la orientali. Demostene este geniul elocvenței politice, însă elocvența sfântă se naște odată cu Sfinții Părinți, dintre care Sfântul Ioan Hrisostom este cel mai strălucit în această privință, este Demostenele Bisericii. Elev al marelui retor păgân Libaniu, Hrisostom a întrecut cu mult pe maestrul său. Libaniu a
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]
-
Ca predicator, Sfântul Ioan Gură de Aur a fost considerat cel dintâi. De-a lungul secolelor, elocvența a produs genii: Demostene la greci, Cicero la latini, Hrisostom la orientali. Demostene este geniul elocvenței politice, însă elocvența sfântă se naște odată cu Sfinții Părinți, dintre care Sfântul Ioan Hrisostom este cel mai strălucit în această privință, este Demostenele Bisericii. Elev al marelui retor păgân Libaniu, Hrisostom a întrecut cu mult pe maestrul său. Libaniu a fost cel care
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]
-
dulce și armonios, abundând de metafore, uneori cam lungi, cu multe divagații, dar întotdeauna fiind adaptat auditorilor și nevoilor lor prezente, și având un șarm inexprimabil<footnote G. Bardy, op. cit., p. 113. footnote>. Chiar dacă nu ne propunem să studiem elementele elocvenței sale, totuși nu este cu neputință să nu evidențiem măcar claritatea clasică a limbii și a stilului, care mai poate fi regăsită la Demostene, copia spontană, fără nici un artificiu retoric, de imagini și frumoase asemănări, măreția expozițiunii, mereu amplă, bogată
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]
-
avem, în aceste predici, o mină de expozițiuni, de interpretări și nuanțe. El țintește către scopuri reale și realizabile și vrea rezultate imediate. În cuvântările sale pregătite cu multă atenție, izbucnea uneori, avea reacții bruște și dădea dovadă de o elocvență extraordinară<footnote John Heston Willey, op. cit., pp. 171, 172, 175. footnote>. Tonul era ridicat cu ușurință pas cu pas încă de la începutul cuvântării, Sfântul se înflăcăra, iar lumina gândirii ca și impetuozitatea sentimentului atrăgeau atenția auditoriului<footnote Bonifacio Borghini, Introduzione
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]
-
atât de rafinamentul doctrinelor și ale moralei, cât de însuflețirea retoricii. Îi încântă pe ascultătorii săi prin subtilitățile sale, prin gesturi și intonație, prin figurile de stil care atunci făceau parte din repertoriul sofiștilor ce aveau mult succes ca oratori. Elocvența Sfântului Ioan Gură de Aur contrastează puternic cu cea a sofiștilor, aceasta datorându-se sincerității și profunzimii celor spuse de sfânt, ideilor exprimate cu o surprinzătoare claritate a limbajului, fapt ce trădează un studiu atent al principiilor aticiste. Nu de
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]
-
împătimit al studiului Cărții (al Bibliei) și iubitor de semeni; un om ce părea să știe intuitiv care erau nevoile oamenilor și care să distingă adevărul de fals<footnote John Heston Willey, op. cit., p. 180. footnote>. Sfântul Ioan, pentru excepționala elocvență de care a dat dovadă, a fost numit încă din secolul al V-lea și Hrisostomul sau Gură de Aur, supranume ce a înlocuit adevăratul nume al sfântului. Acest supranume reprezintă titlul său de glorie; unul asemănător a mai fost
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]
-
Ca predicator, Sfântul Ioan Gură de Aur a fost considerat cel dintâi. De-a lungul secolelor, elocvența a produs genii: Demostene la greci, Cicero la latini, Hrisostom la orientali. Demostene este geniul elocvenței politice, însă elocvența sfântă se naște odată cu Sfinții Părinți, dintre care Sfântul Ioan Hrisostom este cel mai strălucit în această privință, este Demostenele Bisericii
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_157]
-
Ca predicator, Sfântul Ioan Gură de Aur a fost considerat cel dintâi. De-a lungul secolelor, elocvența a produs genii: Demostene la greci, Cicero la latini, Hrisostom la orientali. Demostene este geniul elocvenței politice, însă elocvența sfântă se naște odată cu Sfinții Părinți, dintre care Sfântul Ioan Hrisostom este cel mai strălucit în această privință, este Demostenele Bisericii. Elev al marelui retor păgân Libaniu, Hrisostom a întrecut cu mult pe maestrul său. Libaniu a
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_157]