829 matches
-
ortografie, fără compoziție, fără stil și chiar fără caligrafie.” Ceea ce vizează, în chip principial, „anticalofilismul” camilpetrescian nu este însă adoptarea naivelor amintiri ale colonelului Lăcusteanu ca exemplu canonic al noii literaturi - scriitorul însuși atrăgând atenția, în prefața la Teze..., că „emfaza și verva excesivă” proprii unor articole sunt menite „obținerii, și cu silnicie, a audienței” -, ci dislocarea, posibilă doar prin comparație exagerată, a prestigiosului și strivitorului model cultural maiorescian: eforturile Junimii de a „organiza” și „înfrumuseța”, scrie P., ieșite din dezgustul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
melancolic și sentimental. S-a mai opinat, pe de altă parte, că M. ar fi un „poet de limbaj”, cu discursul poetic extrem de elaborat, înclinat către exacerbarea artificiului, dar nu pentru obținerea unor efecte zgomotoase, prin afișarea unei retorici a emfazei sau a stridenței, ci dimpotrivă, prin administrarea atent supravegheată a unui minimalism al mijloacelor, prin destructurări ale sintaxei, prin recursul la pauze, suspendări, întreruperi, omisiuni generatoare de stranietate. În legătură cu retorica specifică poetului, este memorabilă formula utilizată de Eugen Negrici: „o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288071_a_289400]
-
și de ceilalți reprezentanți ai grupării Cercului Literar de la Sibiu. E o căutare a sinelui și a sensurilor universului proiectată într-un discurs care dilată contururile autoportretului, poza este însă voită, accentuată astfel încât aparenta seriozitate este subtil contrazisă tocmai de emfază. Ora fantastică, Cetățile albe, Șapte vânturi, Noaptea geniului anunță chiar prin aceste sintagme-titlu universul poetic aparte pe care Stelaru îl construiește, unul al umbrelor, fantomatic care prelungește imaginarul suprarealist. Toți cei patru poeți cunosc încercările unui destin tulbure. Lui Dimitrie
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cotidian, și ilustrează fluidizarea materiei, alunecarea spre moarte. Ecourile romantice au fost remarcate și titlul volumului Noaptea geniului se poate înscrie în această direcție. Noaptea geniului este o exaltare a sfârșitului romantismului cu tot ceea ce poate să însemne acest fapt. Emfaza acestor trăsături conturează un univers halucinant și decadent. Stilul incantatoriu amintește însă mai mult de Blaga decât de romantism. E o mitologizare a lumii, realizată însă prin refacerea sensurilor elementelor arhetipale. Călătoria eului liric are similitudini și cu cea prezentată
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
defilau seci/ și ne privea de sus, cu capul gol, o lună plină". Frigul, târziul, grădina publică "tristă și goală", "toamna beată" sunt constante ale simbolismului, nimic însă nu implică o relaționare a umanului cu universalul, neimplicarea este subliniată cu emfază, "minutele defilau seci". Tehnica este a acumulării "inocente" de detalii care subminează seriozitatea textului. Proiectarea în trecut se produce și aici ca și cum prezentul e lipsit de consistență și singura realitate despre care se poate vorbi e aceea a unui trecut
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
textului, în care se prezintă o imagine a unui spațiu ceresc orgiastic. Diferența se realizează între conceperea înaltului ca pe un spațiu artificial, frumos și adevărul în prezentarea lui ca unul natural, apropiat de cel uman, decăzut. Adresarea directă (cu emfază), întărirea (pe onoarea mea!): Știți, nu-i adevărat nici că stelele au colțuri -/ le-am văzut cu ochii - pe onoarea mea!" se înscrie în aceeași linie a deturnării clișeelor, a respingerii acestora. Poezia sentimentală a clarului de lună pare să
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
acest joc al refacerii și al negării realității. Adresarea și autoadresarea fac parte dintr-o anumită poză, eul poetic se impune în ipostază de actor care-și joacă rolul sau rolurile cu mult dramatism în fața cititorului/ spectatorului său, numai că emfaza prea pronunțată riscă să-l facă ridicul dacă n-ar fi abordarea ironică amintind de textele lui Caragiale. "Vezi, îmi spuneam, hoinăreala asta te va duce într-o zi la circumscripție,/ dar căutam Toamna - ah, Toamna dormea undeva pe sub un
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
pentru că ei au ceva semnificativ de spus, altceva decât cei de dinaintea lor, rămânând totuși în limitele artei.", Elvira Sorohan, Singurătatea scriitorului: Cantemir, Creangă, Urmuz, Geo Dumitrescu, Editura Universității "Alexandru Ioan Cuza", Iași, 2004, p. 191. 177 "Ce critică poetul? Critică emfaza poeziei, stilul sentențios, tendința de a înnobila mecanic existența. Să nu uităm că în deceniul patru, pe care tocmai îl traversase, poezia românească se poetizase la maximum, devenise cu totul și cu totul altceva decât proza. Geo Dumitrescu ia distanță
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Stăpânii (1964), după apariția căruia se dedică studiilor de estetică generală și aplicată la fenomenul artelor vizuale. Romanul Stăpânii, cu o acțiune ce privește colectivizarea, nu e relevant pentru orizontul intelectual al lui M.: stilul narativ e sugestiv, lipsit de emfaza declarativă a multor romane din epocă, dar schema conflictelor se arată previzibilă, conformistă. Adevărata personalitate i se va dezvălui în studiile de estetică. Începând cu teza de doctorat, el va elabora o operă unitară, construită pe o foarte bună cunoaștere
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288197_a_289526]
-
ale literaturii și actul educativ, care are scopuri și orientări proprii și care trebuie să refuze, prin urmare, subordonarea față de criticii literari și față de interesele lor. De altfel, în școala românească, suprasaturată de ele-mente neînțelese și neinteligibile, dar repetate cu emfază de inspectori, profesori, învățători, elevi și studenți, puțini cunosc harta completă a răspîndirii românilor în spațiul carpato-dună-rean. Într-o manieră neclară, incoerentă și insuficientă este prezentat statutul românilor în epocile trecute și starea lor actuală, exprimările sentențioase și encomiastice substituind
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de mândrie că Ștefan a avut moarte de erou, o „moarte roditoare”. În ea se trezește, aproape că înăbușind sentimentele firești, „românca”. Finalul, în această piesă ce și-a propus să nu recurgă la surle și trâmbițe, nu-și reprimă emfaza. Nu se putea ca vorbitorul temperamental să nu fie tentat de retorica sunătoare. SCRIERI: Mamă, București, 1907; Jertfă, București, 1909. Repere bibliografice: [Mihail Dragomirescu], „Mamă”, CVC, 1907, 12; Corneliu Moldovanu, Autori și actori, București, 1920, 222-223; [Mihail Dragomirescu], „Jertfă”, CVC
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288104_a_289433]
-
în urma interacțiunii cu unul sau mai mulți pacienți/clienți sau ca o transformare pe termen lung (McCann & Pearlman, 1990). Pearlman și Saakvitne susțin că ideea de traumatism vicariant include simptomatologia stresului traumatic secundar, dar diferă de STS prin focalizare și emfază. Ei precizează că în timp ce termenul de burnout se centrează în general asupra caracteristicilor stresorilor (de ex. clienți/pacienți dificili) și termenul de contratransfer descrie conflictele nerezolvate ale terapeutului, traumatismul vicariant îi înglobează pe amândoi. Impactul specific al traumei vicariante este
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
Când toca la Radu-Vodă (1992) se dorește o evocare a bucureștenilor dintotdeauna, în efortul lor de a-și emancipa orașul. Apelul copios la documente istorice urmărește edificarea orașului de la presupusa Cetate a Dâmboviței până la 1878. Protagoniștii sunt descriși cu binecunoscuta emfază mucalită și vag ironică, sentimentală cel mai adesea, într-un stil în bună măsură la fel de flamboaiant: este într-un fel o închidere a ciclului „levantin” prin descrierea originii orașului de popas. SCRIERI: Ciudățenii de familie, București, 1968; Cancerul blond, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286374_a_287703]
-
de poetica grupării beat, asimilând datele unui lirism ce pendulează între realitate și vis. Un singur element își păstrează aproape nemodificat conturul: polemica purtată cu civilizația lipsită de idealitate a epocii contemporane. Tema capătă un suport teoretic lipsit de orice emfază mai târziu, în alte volume de versuri, precum Tratat de fantezie (1997). Dar succese semnificative S. a obținut în teatrul radiofonic. Fiind o construcție dramatică cu reguli aparte, autorul nu recurge la o „repovestire” în dialog a unor texte prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289495_a_290824]
-
limba română este o limbă pro-drop, în care subiectul pronominal nu este exprimat, ci recuperat din flexiune (ca subiect inclus sau subînțeles). Gramaticile descriptive prezintă neexprimarea subiectului ca opțiune nemarcată a uzului, iar exprimarea subiectului ca limitată la situații de emfaza și contrast discursiv. Lucrările normative atrag atenția asupra caracterului greșit, superfluu, al exprimării subiectului prin pronume în alte situații decât cele menționate anterior (Avram 1986: 327). Analiza pe corpus a pus în evidență că lexicalizarea subiectului vid participă la procese
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
indirect exprimat prin clitic dativ se dublează facultativ prin pronume personal formă tare, nonclitică de dativ (El ți-a spus ție). Observarea fenomenului în dinamica sa discursivă pune în evidență faptul că, mai mult decât o expresie a contrastului și emfazei, dublarea clitică se înscrie în mecanisme pragmatice variate, ca, de pildă, cele ilustrate în continuare: explicitarea semnificației codificate prin clitic, disocierea între instanțele discursive, stabilirea unei relații adversative implicite cu secvența enunțiativă anterioară, corectarea implicită a aserțiunii interlocutorului, participarea la
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
discursive, ele sunt considerate greșite (o veți primi cartea, el i se va adresa instanței sunt considerate greșite în Avram 1986: 159), deși sunt din ce în ce mai răspîndite în presă și în unele texte științifice, fiind probabil simțite o modalitate sintactică de emfază, utilă în absența suportului intonațional. Exceptând situațiile de dublare obligatorie, situațiile cu dublare facultativă nu sunt foarte clar circumscrise pragmatic; opozițiile discursive nu sunt încă fixate în uz, ceea ce determină inconsecvențe și fluctuații de la un vorbitor la altul sau chiar
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
nu este substituibil prin toate sinonimele sale de la nivelul sistemului (ne apărați pe noi chiar de noi/*ne apărați pe noi de noi personal/*ne apărați pe noi de noi în persoană/*ne apărați pe noi de noi singuri) , iar emfaza prin intonație pare insuficientă (?ne apărați pe noi de NOI). Substituțiile sunt blocate de sistemul intradiscursiv de presupoziții: progresia discursului pune în evidență existența presupoziției "nu există o justificare pentru prezența forțelor de ordine, nu există un inamic de care
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
și să vorbesc cu mine însămi↑ încît↓ ca și cum aș vorbi de o ALTĂ persoană↓ reușesc să mă: să m-analizez FOARte bine↓ și cele bune și cele rele că <@ slavă domnului↑ nu ducem lipsă (IVLRA: 51). Acest procedeu lexico-gramatical de emfază este însă puțin frecvent în limba actuală, probabil din cauza flexiunii greoaie (acord în gen, număr, caz, persoană). Sunt preferate sinonimele lui însumi, cu flexiune mai simplă, mai transparente semantic sau mai expresive, neconstrânse presupozițional: chiar eu, exact eu, fix eu
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
6.VI.2008); vestea cea mare (Cristian Brancu, Antena 2, 4.VIII.2008); emisiunea cea frumoasă (Mircea Badea, Antena 3, 2.VII.2008), fata cea rea (spot publicitar, Europa FM, 12,VIII, 2008). Construcțiile scindate, specializate ca procedeu sintactic de emfază în textele scrise, tind să pătrundă în limba vorbită, fiind folosite de vorbitori cu diferite grade de instrucție și în diverse contexte de comunicare, mai mult sau mai puțin formale (Mihaela Rădulescu într-o emisiune de televiziune, o asistentă medicală
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
ori o masacrează, de interesele, simpatiile politice ori capriciile celui care apare la un moment dat pe scenă? Ifosele, și îndrăznesc să calific această abordare ca antinațională, pe care unii, aflați în trecere prin M.A.E., le exprimă cu emfază, nu au nici un temei. Afirmația trâmbițată de către unii cum că România a avut politică externă, doar începând din 1989, constituie o aberație, amendată dur, sever, dezmințită de realități și ridiculizată de istorie. Dacă existența României ar conta, doar de la apariția
[Corola-publishinghouse/Administrative/1540_a_2838]
-
Dumitru, convinsă de faptul că va putea să se impună pe eșicherul politic a organizat (profitând de succesul inițiativei Guvernului Român din anul precedent), în 2009, la Milano, "Forumul Comunității Românești", denumit de această dată "Forumul 2009". Inițiativa, anunțată cu emfază, ca fiind evenimentul anului, s-a demonstrat a fi un eșec clamoros. Participarea la lucrările acestui forum au fost foarte mici, au participat aproximativ 50 de persoane cu tot cu organizatori. La o activitate de tip similar ce avusese loc cu un
by Alina Harja şi Guido Melis [Corola-publishinghouse/Science/1045_a_2553]
-
leagă ori desfac lăuntric cele două cupluri, F. privilegiază atmosfera și sugestia. Deschiderea spre formele moderne e o constantă și în poezie. Prin versurile ample și fluente cutreieră o frenezie tristă, reversul expansivității stând adesea într-o mișcare retractilă. Fără emfază, F. se confesează în poeme „simple”, poeme „pentru suflet chinuit”, cântece „fără melodie”. În spațiul poeziei de notație, visul închipuie plutirea, zborul, tentația ascensiunii; iubirea dă ocoluri mari unei absențe. Lăsând în urmă vârsta (și maniera) simbolistă - sunt însă suficiente
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286957_a_288286]
-
ai crâncenului duel literar. Răspunzând Mariei Banuș, care dorea o amânare a votului pentru desemnarea scriitorilor în Consiliul Național al Frontului Unității Socialiste, tânărul și colericul Fănuș Neagu, un alt inamic declarat al lui Eugen Barbu în 1968, afirma cu emfază: "Cei propuși sunt persoane de mare încredere"24. Participanții la această întrunire de la Uniunea Scriitorilor, instituție care din 1968 avea să devină un tărâm interzis pentru Eugen Barbu, au ales cu unanimitate de voturi, "manifestată prin puternice și repetate aplauze
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
în 1975, când am venit noi în țară pentru un recital al meu la Ateneu. Era ceva ca într-o peliculă de Fellini: toți la masă - Emmanuel, eu, el și o duduie decorativă în apartamentul din Boteanu. Maestrul, plin de emfază, s-a ridicat, la un moment dat, a toastat în cinstea lui Emmanuel și i-a încredințat-o, ritos, pe Cătălina! Eu mă uitam ca la un film suprarealist... și Dolfi ținea în mod deosebit la el, pentru că era un
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]