501 matches
-
de balaur, Postul și nutrirea neîndestulătoare). C. traducătorul s-a oprit la marile epopei ale popoarelor vechi (Odiseea lui Homer, Eneida lui Vergiliu, Sakuntala lui Kalidasa, dar și la Divina Comedie a lui Dante), care îl interesau ca expresii ale eposului național, sau la scrierile clasice, care puteau oferi modele și educau nemijlocit (Georgicele lui Vergiliu, Antologia sanscrită, culegere de înțelepciune indiană). El a consacrat tălmăcirilor ani întregi de muncă și s-a impus drept cel mai bun traducător al epocii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286434_a_287763]
-
vânatului, descoperirea naturii, perioada școlarității și primele experiențe scriitoricești. În ciuda numărului foarte mare de texte care o compun, opera lui S. păstrează o profundă unitate. Din povestiri, descripții de natură, din nuvele, evocări și din romane se încheagă un vast epos al existenței românilor, cu îndeletnicirile, credințele, instituțiile și obiceiurile lor străvechi. În proza sadoveniană situațiile, atmosfera sunt încărcate de ecouri și rezonanțe multiple. Din întâmplări mărunte, chipuri fugare, din scurte drame anonime, spovedanii la un popas, în preajma focului, se învie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
Crai, Trei frați cu nouă zmei, Vidros, Novac și Zâna, Însurătoarea lui Gruia cu Fata sălbatecă și Letinul bogat (Cântecul nunului). Remarcabile sunt nu doar analizele cântecelor amintite, ci și înscrierea eroilor într-o tipologie, într-o serie a „cavalerilor” eposului românesc. În succesiunea lui Moses Gaster, B.P. Hasdeu și N. Cartojan, I. încadrează aceste creații în cultura Curții feudale românești și în civilizația mai largă medievală europeană, încercând să demonstreze că „ele reprezintă, în perioada modernă, o mărturie a existenței
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287626_a_288955]
-
mult patos și în care, adeseori, se amintea de lucruri întâmplate în trecut pentru a evidenția importanța discursului în cauză. Nu este doar afirmație, ci o acțiune care comportă un efect. Deși Homer nu face clar diferența între mythos și epos, ambele cu sensul de discurs, mythos este prezentat ca fiind mai amplu, mai autoritar, mai plin de forță.28 Mai departe, Hesiod este primul care ridică problema adevărului sau a falsității în povestire, deși nu se referă explicit la mit
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
produse permanent (textele canonice fiind cele care intră în continuitate și care nu pot fi ignorate în viitor, existând și creații exterioare acestei continuități, precum seria Batman pentru televiziune din anii '60, care se îndepărta de la spiritul personajului și al eposului său).758 Fig. 24 Trinitatea DC O remarcă interesantă a lui Reynolds se referă la adversarii super-eroilor, super-ticăloșii (super-villains), cărora le conferă rolul de "motoare" ale continuității diacronice. Ei sunt adevărații protagoniști ai narațiunilor particulare, ai episoadelor, ei sunt principiul
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
muzică, ci de alte tipuri de socializare, precum baschetul sau fotbalul, subliniază autorul. 550 Ibid., p. 120. 551 Eric Maigret, "Strange grandit avec moi". Sentimentalité et masculinité chez les lecteurs de Bandes dessinées de super-héros, pp. 83-86. Umberto Eco plasa eposul lui Superman între o narațiune fixă, imobilă, și una cu desfășurare cronologică ireversibilă, deoarece s-a vrut a fi arhetip, dincolo de imperativul contextual, neputând să rămână însă referință dacă se păstra retras într-o "civilizație de roman"; de aici și
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Tănăsescu (Motivat za svatbata na slănceto i lunata v bălgarskata i rumănskata mitologhia), Antoaneta Olteanu (Personnages démoniaques dans leș contes populaires roumains et russes), Gheorghe Călin (Concordante, interferente și elemente de structură compoziționala în cântecele slovace și românești), Nicolae Roșianu (Eposul popular rus și balada populară românească, Formele tradiționale în basm. Formule inițiale, Tradiție și inovație în basmul contemporan. Destinele formulelor tradiționale), G. Mihăilă (Receptarea în România a baladelor sârbești din colecția lui Vuk Stefanović Karadzić), Cezar Apreotesei (Pușkin, Eminescu și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289351_a_290680]
-
nu doarme continuă acțiunea din Vâlva codrului cu aceleași personaje (Liucimir, Taure, Popa Șapcă ș.a.), din întretăierea unor destine individuale conturându-se destinul unei categorii sociale. Există mai multe fire narative, îmbinând realismul romanului de aventuri (istoric) cu cel al eposului (fantastic) folcloric: o poveste de dragoste, între zugravul de biserici Fancu și Filica, fata Popei Șapcă, aventurile lui Fancu în căutarea unei sticle fermecate, în care se pot vedea alte lumi (dintre „aventurile” sale: prizonieratul pe insula Ada-Kaleh, dispariția finală
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288467_a_289796]
-
literare își afirmă prezența în creația sa. Specia literară este o clasă de opere literare grupate după anumite criterii și subordonată genului literar. În limba română există trei genuri literare, fiecare având mai multe specii. Genul epic (<gr. epikos< gr. epos= "cuvânt, zicere") cuprinde totalitatea operelor literare în care un narator relatează întâmplări antrenând mai multe personaje, aflate în conflict. Adeseori este asociat cu termenul proză. Conform DEI, aceasta este o "modalitate de exprimare a literaturii care nu se supune normelor
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
verificată pedagogie erotică. O povestire mai amplă, Pământul cere sânge sau Posada Gurenilor, juxtapune mai multe secvențe narative pentru a ajunge de la datini și toponimie la istorie. Povestirea O judecată pe munte a fost apreciată de Șerban Cioculescu ca un „epos pastoral de o grandioasă primitivitate”. Departe de justiția arbitrară ce acționează „jos”, în lume, „judecata muntelui” îi apare lui A. veșnic valabilă. În Minunea de la Tismana se reface, după tradiția monastică, viața sfântului Nicodim, întemeietorul lăcașului. Divagația istorică romanțioasă reliefează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285208_a_286537]
-
motive s-a confundat adeseori cu geneza genului însuși. Chiar dacă unele subiecte, cum ar fi cele haiducești, datează din orânduirea feudală, nu se poate afirma că specia a apărut în această etapă istorică. Originea mult mai îndepărtată în timp a eposului este probată de existența b. mitico-fantastice (cum ar fi Soarele și luna). Cât privește probabila apariție la curțile feudale, de unde ar fi fost preluată de lăutari și folclorizată, ideea poate fi acceptată numai în cazul textelor cu subiecte din viața
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285563_a_286892]
-
sesizat izvorul imaginii cosmogonice din Scrisoarea I într-o traducere germană a Rgvedei 14. Secolul XX a îmbogățit trimiterile intertextuale către filosofia indiană. Eminescu avea posibilitatea să cunoască prin traduceri: Rgveda și comentariile ei, Yajurveda, câteva Upanișade importante, fragmente din eposurile Rămăyana și Mahăbhărata, îndeosebi Bhagavad-gită, câteva Purăne, Mănava-dharma-săstra (Legile lui Manu), șase opere ale lui Kălidăsa, istoria vieții lui Buddha, relatată în Lalita-vistăra, cartea funda mentală buddhistă Dhammapada și o serie întreagă de lucrări despre istoria culturii indiene. Această listă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
pentru că, raportat la existent, posibilul este inexistentul, dar raportat la viitor el este preexistentul, prezentul fără prezență, aprezentat. "De existat în sens strict există numai prezentul", "cât despre viitor, el nu există în sensul că nu există încă" (Petru Creția, Epos și Logos, Editura Univers, București, 1981, p. 248). Semnificabilul originar este posibilul încă nemanifestat, prezentul lui fiind doar potența imprezentabilă, iar viitorul său stă în existența în care el nu mai există, e deja inexistentul care trece în actul manifestării
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
despre Aron Pumnul. După absolvire devine cadru didactic la Catedra de literatură română a Universității clujene, parcurgând întreaga ierarhie universitară, de la preparator la profesor (1990). Își susține doctoratul în 1974, cu o lucrare tipărită în același an: Ion Budai-Deleanu și eposul comic (Premiul „B.P. Hasdeu” al Academiei Române). În perioada 1981-1983, beneficiind de o bursă Fulbright, predă în Statele Unite ale Americii, la lectoratul român de la University of California, Los Angeles - experiență consemnată în epistolarul american, publicat postum, cu titlul Molestarea fluturilor interzisă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288787_a_290116]
-
Editura Dacia (I-VI, 1972-1989). Paralel cu realizarea acestui proiect recuperator, și-a conceput propriile scrieri drept replici virtuale la studiile tatălui său, cu precădere la cele eminesciene - după cum mărturisește într-un interviu în „Tribuna”. Prima carte, Ion Budai-Deleanu și eposul comic, consacră un istoric literar cu o solidă formație teoretică și comparatistă, interesat de dinamica formelor literare, capabil să însuflețească erudiția și să problematizeze dosare de creație ce păreau ireversibil clasate. Utilizând comparatismul pe scară largă și morfologia genurilor, lucrarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288787_a_290116]
-
fascinat de conceptele disciplinelor [...], dar și de mesajul textelor chemate să depună mărturie prin semn și semnificație și să dea seama de destinul lor atât de dependent de cititor și de disciplina lecturii sale. ION VLAD SCRIERI: Ion Budai-Deleanu și eposul comic, Cluj-Napoca, 1974; Eminescu. Modele cosmologice și viziune poetică, București, 1978; ed. (Eminescu, poet tragic), îngr. Ioana Bot, Iași, 1994; Configurații, Cluj-Napoca, 1981; Eminescu și mutațiile poeziei românești, Cluj-Napoca, 1989; Cursul Eminescu, îngr. Ioana Bot, Cluj-Napoca, 1991; Ion Barbu și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288787_a_290116]
-
Dan Simonescu, București, 1969, Studii literare, I-VI, postfață Aurel Martin, Cluj, 1972-1989; Ion Budai-Deleanu, Țiganiada, introd. edit., Cluj-Napoca, 1984. Repere bibliografice: Mircea Iorgulescu, Metodă și vocație, RL, 1974, 11; Ion Vlad, Lecturile istoricului literar, TR, 1974, 12; Zaharia Sângeorzan, Eposul comic, CRC, 1974, 14; Laurențiu Ulici, Sensul erudiției, RL, 1974, 20; Zaciu, Lancea, 202-206; Dan C. Mihăilescu, Drumuri noi în exegeza eminesciană, LCF, 1978, 49; Gheorghe Grigurcu, „Eminescu” de Ioana Em. Petrescu, F, 1979, 5; Mihai Zamfir, Configurații recente ale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288787_a_290116]
-
Este singura epopee românească dusă până la capăt și pe deplin realizată literar, operă concepută după modelele clasice ale speciei (homerice mai cu seamă), însă în variantă comică, pătrunsă de spiritul Renașterii, individualizată estetic printr-o structurare barocă, prin inserții de epos picaresc, de scenerie realistă, de folclor, de culoare locală, de sentimentalitate romantică avant la lettre. În procesul de maturizare, de cristalizare a culturii românești, după Unirea Principatelor, modelul clasic își demonstrează viabilitatea prin ținuta, prin ansamblul conduitei intelectuale a unor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286294_a_287623]
-
acasă după un mic accident pe care și-l provocase sărind din tramvai -, romanul Accidentul pare să fi fost scris doar din ambiția lui S. de a demonstra că era în stare să facă și proză realistă, scoțând elemente de epos din cenușiul vieții cotidiene. Dacă aceasta îi va fi fost chiar intenția, și-a înfăptuit-o. Nici o carte a sa nu a avut o „presă” mai bună. Ceea ce lasă însă un ecou, o atmosferă în memorie, ceea ce persistă aproape autonom
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289592_a_290921]
-
se supună obligației de a se prostitua în templul sacru cel puțin o dată în decursul vieții; darurile pe care le primesc trec în beneficiul colectivității. Nici măcar fecioarele nu sunt scutite de această obligație. Nu se simt pângărite în nici un fel. Epos În realitate, geții nu venerează nici un zeu. Aș spune mai degrabă că respectă cu sfințenie numai natura. O observă gravi, o interpretează atenți și o urmează strict în ceea ce le comunică aceasta prin ciclurile ei cosmice. Așa s-a născut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
În realitate, geții nu venerează nici un zeu. Aș spune mai degrabă că respectă cu sfințenie numai natura. O observă gravi, o interpretează atenți și o urmează strict în ceea ce le comunică aceasta prin ciclurile ei cosmice. Așa s-a născut epos-ul soarelui și al lunii ca frate și soră, împreună cu alte cântece în care sunt ilustrate miturile originare. Acest epos narează evenimente primordiale sau întâmplări reale, constituind un corpus coerent, foarte apropiat ca viziune cu acela identificabil în Metamorfoze. Unicornul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
o interpretează atenți și o urmează strict în ceea ce le comunică aceasta prin ciclurile ei cosmice. Așa s-a născut epos-ul soarelui și al lunii ca frate și soră, împreună cu alte cântece în care sunt ilustrate miturile originare. Acest epos narează evenimente primordiale sau întâmplări reale, constituind un corpus coerent, foarte apropiat ca viziune cu acela identificabil în Metamorfoze. Unicornul Aia mi-a dezvăluit că în pădurea hercynică ce se întinde în nord, dincolo de Istru, trăiește un animal ciudat cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
dramatic (istorie-document, acțiune, conflict, dialog, obiectivitate, comportament, cu elemente de tragic și comic). "...Există opere epice cu puternice latențe dramatice... Drama este concluzia și momentul cel mai interesant al oricărui roman... Romanul dramatic e definit ca o specie intermediară între epos și dramă." (Adrian Marino) Romanul modern, rebel dogmelor, se sustrage rigorilor oricărei clasificări și, sub influența artei dramatice, a cinematografului, a realizat o sinteză, îmbogățind genul epic cu modalități de exprimare dramatică, apropiind literatura de om, de trăirile lui în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Loviștei și de pe valea Lotrului, zonă bogată în elemente etnofolclorice și lingvistice arhaice. Intenția a fost de a epuiza repertoriul, în special pe acela al poeziei obiceiurilor, cartea fiind prevăzută cu ample note despre obiceiurile la naștere, nuntă și înmormântare. Eposului popular îi este dedicată și Fata munților. Basmele și poveștile Loviștei (2003). M. a îngrijit o culegere de ghicitori, Cinel-cinel (1964), a reeditat în 1994 colecția de colinde din Transnistria a lui Constantin A. Ionescu, distrusă în decembrie 1944, precum și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288206_a_289535]
-
TOMA ALIMOȘ, baladă populară. Aparținând eposului medieval, cunoscută și sub numele Toma a lui Moș sau Toma Al Imoș, face parte din ciclul baladelor vitejești și datează din secolul al XVII-lea sau chiar mai dinainte. Răspândită îndeosebi în sudul Moldovei, în Muntenia, Oltenia și Banat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290212_a_291541]