1,078 matches
-
unele sunt ergative, altele au partiție ergativă, iar altele sunt dominant acuzative. Autoarea arată că există un continuum istoric: o limbă ergativă evoluează într-o limbă cu partiție ergativă, care devine, eventual, o limbă acuzativă. În schimb, în anumite limbi ergative, marcarea cazuală ergativă a rezultat din reinterpretarea construcțiilor pasive ca fiind active și tranzitive. Limbile investigate de autoare reprezintă un continuum istoric în care o limbă ergativă devine o limbă cu partiție ergativă prin reinterpretarea construcției antipasive. La rândul ei
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
active și tranzitive. Limbile investigate de autoare reprezintă un continuum istoric în care o limbă ergativă devine o limbă cu partiție ergativă prin reinterpretarea construcției antipasive. La rândul ei, o limbă cu partiție ergativă poate deveni acuzativă prin reinterpretarea construcției ergative tranzitive ca fiind pasivă. De exemplu, tagalog este ergativă (a păstrat construcția antipasivă; antipasivele oblice sunt tipic nedefinite și nespecifice), malgașa are partiție ergativă (sintaxa acuzativă a rezultat din construcția antipasivă, în care argumentul în absolutiv a fost interpretat ca
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ergativă (sintaxa acuzativă a rezultat din construcția antipasivă, în care argumentul în absolutiv a fost interpretat ca subiect), iar indoneziana este acuzativă (construcția antipasivă − absentă din stadiul actual al limbii − stă la baza structurii active tranzitive; există resturi ale sintaxei ergative în construcțiile pasive). Autoarea adaugă că evoluția istorică de la ergativ la acuzativ la nivelul sintaxei, care își are originea în construcția antipasivă, a fost demonstrată independent, pentru o limbă din afara familiei austroneziene, toba batak, de Schachter (1984)80. Două subdialecte
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
argumentul în absolutiv a fost interpretat ca subiect), iar indoneziana este acuzativă (construcția antipasivă − absentă din stadiul actual al limbii − stă la baza structurii active tranzitive; există resturi ale sintaxei ergative în construcțiile pasive). Autoarea adaugă că evoluția istorică de la ergativ la acuzativ la nivelul sintaxei, care își are originea în construcția antipasivă, a fost demonstrată independent, pentru o limbă din afara familiei austroneziene, toba batak, de Schachter (1984)80. Două subdialecte ale limbii eschimose, nunavimmiutitut (analizat de Mahieu 2003) și tunumiisut
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
o scindare dialectală, favorizată, în acest caz, de distanța geografică foarte mare între dialecte: în primul subdialect, tipul SOV cu morfologie ergativă nu este încă total instalat, în timp ce în cel de al doilea se constată deja o evoluție dinspre tipul ergativ (dezvoltat din construcții pasive și posesive) spre tipul acuzativ. În limba kurdă, investigată de Haig (1998), construcția ergativă își are originea în cea posesivă, care conține verbul corespunzător sensului 'a exista'81. Cercetările din anii '70−'80 s-au concentrat
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
sunt fenomene reversibile, diferențele fiind vizibile chiar în perioade foarte scurte. O altă sursă a ergativității, absentă din inventarul mecanismelor diacronice care dau seamă de apariția acestui fenomen, este nominalizarea. Manning (1996: 21) sugerează chiar că originea istorică a limbilor ergative este un bun criteriu de separare a acestora: (a) ergativul provine din nominalizare; (b) ergativul provine din pasiv, prin reinterpretarea unui instrumental oblic sau a unui agent ca ergativ. Manning (1996: 21) arată că multe limbi în care ergativitatea are
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
scurte. O altă sursă a ergativității, absentă din inventarul mecanismelor diacronice care dau seamă de apariția acestui fenomen, este nominalizarea. Manning (1996: 21) sugerează chiar că originea istorică a limbilor ergative este un bun criteriu de separare a acestora: (a) ergativul provine din nominalizare; (b) ergativul provine din pasiv, prin reinterpretarea unui instrumental oblic sau a unui agent ca ergativ. Manning (1996: 21) arată că multe limbi în care ergativitatea are ca sursă nominalizarea sunt ergative sintactic. Ideea că propozițiile din
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ergativității, absentă din inventarul mecanismelor diacronice care dau seamă de apariția acestui fenomen, este nominalizarea. Manning (1996: 21) sugerează chiar că originea istorică a limbilor ergative este un bun criteriu de separare a acestora: (a) ergativul provine din nominalizare; (b) ergativul provine din pasiv, prin reinterpretarea unui instrumental oblic sau a unui agent ca ergativ. Manning (1996: 21) arată că multe limbi în care ergativitatea are ca sursă nominalizarea sunt ergative sintactic. Ideea că propozițiile din eschimosă sunt asemănătoare nominalizărilor a
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nominalizarea. Manning (1996: 21) sugerează chiar că originea istorică a limbilor ergative este un bun criteriu de separare a acestora: (a) ergativul provine din nominalizare; (b) ergativul provine din pasiv, prin reinterpretarea unui instrumental oblic sau a unui agent ca ergativ. Manning (1996: 21) arată că multe limbi în care ergativitatea are ca sursă nominalizarea sunt ergative sintactic. Ideea că propozițiile din eschimosă sunt asemănătoare nominalizărilor a fost propusă de Thalbitzer (1911)83 și reluată în multe studii ulterioare (Manning 1996
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de separare a acestora: (a) ergativul provine din nominalizare; (b) ergativul provine din pasiv, prin reinterpretarea unui instrumental oblic sau a unui agent ca ergativ. Manning (1996: 21) arată că multe limbi în care ergativitatea are ca sursă nominalizarea sunt ergative sintactic. Ideea că propozițiile din eschimosă sunt asemănătoare nominalizărilor a fost propusă de Thalbitzer (1911)83 și reluată în multe studii ulterioare (Manning 1996: 20). Johns (1987)84 a realizat o analiză a limbii inuktitut, o varietate a eschimosei, ajungând
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
interacțiunea dintre trăsăturile lexicale specifice unei limbi și principiile universale. Această autoare este cea care a impus tradiția "nominalistă" în studiul diacronic al ergativității. Franchetto (2007) analizează situația limbii amerindiene kuikuro, folosind teoria formulată de Alexiadou (2001) − situația din limbile ergative este similară cu cea a nominalizărilor din limbile acuzative − și cea propusă de Gildea (1998)85 − o analiză istorică a limbilor din familia cariban, în care ergativitatea morfosintactică este legată etimologic de morfologia nominalizărilor sau a adverbializărilor din limbile de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
a nominalizărilor din limbile acuzative − și cea propusă de Gildea (1998)85 − o analiză istorică a limbilor din familia cariban, în care ergativitatea morfosintactică este legată etimologic de morfologia nominalizărilor sau a adverbializărilor din limbile de tip acuzativ −; actualele construcții ergative sunt, la origine, pasive. Franchetto (2007) consideră că abordarea lui Alexiadou e în concordanță cu teoriile despre evoluția structurilor tranzitive. Într-un stadiu mai vechi, conservat în nominalizările din limbile acuzative, limbilor le lipsea proiecția v care introduce argumentul extern
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
atribuirea Cazului acuzativ. Ergativitatea caracterizează un stadiu instabil, tranzitoriu al evoluției limbilor, iar "nominativitatea" este stadiul final ideal de evoluție a limbilor. Pentru relația sincronică dintre ergativitate și nominalizări, vezi Capitolul 2, 7.1. O altă ipoteză asupra originii construcției ergative este formulată de Creissels (2006). Acesta susține că, în limbile predominant ergative, construcțiile intranzitive cu tipar acuzativ se pot dezvolta ca rezultat al coalescenței componentelor verbelor "ușoare". În limbile ergative și în limbile acuzative, construcțiile deviante de la modelul tipic își
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
iar "nominativitatea" este stadiul final ideal de evoluție a limbilor. Pentru relația sincronică dintre ergativitate și nominalizări, vezi Capitolul 2, 7.1. O altă ipoteză asupra originii construcției ergative este formulată de Creissels (2006). Acesta susține că, în limbile predominant ergative, construcțiile intranzitive cu tipar acuzativ se pot dezvolta ca rezultat al coalescenței componentelor verbelor "ușoare". În limbile ergative și în limbile acuzative, construcțiile deviante de la modelul tipic își pot avea originea în variantele eliptice ale construcțiilor tranzitive. Schimbările de tipar
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Capitolul 2, 7.1. O altă ipoteză asupra originii construcției ergative este formulată de Creissels (2006). Acesta susține că, în limbile predominant ergative, construcțiile intranzitive cu tipar acuzativ se pot dezvolta ca rezultat al coalescenței componentelor verbelor "ușoare". În limbile ergative și în limbile acuzative, construcțiile deviante de la modelul tipic își pot avea originea în variantele eliptice ale construcțiilor tranzitive. Schimbările de tipar (acuzativ > ergativ; ergativ > acuzativ) pot apărea ca o consecință a gramaticalizării perifrazelor de timp−aspect−mod. Frecvența partiției
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
intranzitive cu tipar acuzativ se pot dezvolta ca rezultat al coalescenței componentelor verbelor "ușoare". În limbile ergative și în limbile acuzative, construcțiile deviante de la modelul tipic își pot avea originea în variantele eliptice ale construcțiilor tranzitive. Schimbările de tipar (acuzativ > ergativ; ergativ > acuzativ) pot apărea ca o consecință a gramaticalizării perifrazelor de timp−aspect−mod. Frecvența partiției determinate de timp−aspect, deci folosirea tiparului ergativ la timpul trecut și la aspectul perfectiv, a fost explicată prin ipoteza că tiparul ergativ își
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
cu tipar acuzativ se pot dezvolta ca rezultat al coalescenței componentelor verbelor "ușoare". În limbile ergative și în limbile acuzative, construcțiile deviante de la modelul tipic își pot avea originea în variantele eliptice ale construcțiilor tranzitive. Schimbările de tipar (acuzativ > ergativ; ergativ > acuzativ) pot apărea ca o consecință a gramaticalizării perifrazelor de timp−aspect−mod. Frecvența partiției determinate de timp−aspect, deci folosirea tiparului ergativ la timpul trecut și la aspectul perfectiv, a fost explicată prin ipoteza că tiparul ergativ își are
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
modelul tipic își pot avea originea în variantele eliptice ale construcțiilor tranzitive. Schimbările de tipar (acuzativ > ergativ; ergativ > acuzativ) pot apărea ca o consecință a gramaticalizării perifrazelor de timp−aspect−mod. Frecvența partiției determinate de timp−aspect, deci folosirea tiparului ergativ la timpul trecut și la aspectul perfectiv, a fost explicată prin ipoteza că tiparul ergativ își are originea în construcția pasivă. Creissels (2006) susține însă că partiția determinată de timp−aspect−mod (ergativul folosit la trecut/perfectiv) se poate să
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
acuzativ > ergativ; ergativ > acuzativ) pot apărea ca o consecință a gramaticalizării perifrazelor de timp−aspect−mod. Frecvența partiției determinate de timp−aspect, deci folosirea tiparului ergativ la timpul trecut și la aspectul perfectiv, a fost explicată prin ipoteza că tiparul ergativ își are originea în construcția pasivă. Creissels (2006) susține însă că partiția determinată de timp−aspect−mod (ergativul folosit la trecut/perfectiv) se poate să se fi dezvoltat ca o consecință a evoluției perifrazelor posesiv-rezultative, în limbile acuzative având predicații
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
determinate de timp−aspect, deci folosirea tiparului ergativ la timpul trecut și la aspectul perfectiv, a fost explicată prin ipoteza că tiparul ergativ își are originea în construcția pasivă. Creissels (2006) susține însă că partiția determinată de timp−aspect−mod (ergativul folosit la trecut/perfectiv) se poate să se fi dezvoltat ca o consecință a evoluției perifrazelor posesiv-rezultative, în limbile acuzative având predicații posesive în care posesorul e codat ca oblic. În limbile ergative, dezvoltarea acestor perifraze a dus la partiție
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
că partiția determinată de timp−aspect−mod (ergativul folosit la trecut/perfectiv) se poate să se fi dezvoltat ca o consecință a evoluției perifrazelor posesiv-rezultative, în limbile acuzative având predicații posesive în care posesorul e codat ca oblic. În limbile ergative, dezvoltarea acestor perifraze a dus la partiție: folosirea acuzativului la prezent (vezi tendința perifrazelor de a evolua spre un sens mai general la prezent). Mecanismele dau seamă de modificările (tipologice) care apar în diverse limbi, dar nu explică și cauza
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nu explică și cauza, mai bine zis cauzele, acestor modificări. O cauză frecvent invocată este contactul între limbi. Tchekhoff (1979: 252) arată că limba tongană din Caucaz, sub influența englezei (în condiții de bilingvism), este pe cale să treacă de la sistemul ergativ la cel acuzativ 86. Influența englezei însă se suprapune peste tendința sistemelor lingvistice de a evolua de la aspect la gramaticalizarea timpurilor: în tongană, numai construcțiile la aspectul perfectiv, atras către timp, tind către sistemul acuzativ. Pentru o altă zonă geografică
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
aspectul perfectiv, atras către timp, tind către sistemul acuzativ. Pentru o altă zonă geografică și pentru alt tip de contact, direct, Dixon (1994: 228) susține ideea că limbile învecinate se influențează prin faptul că limbile indiene moderne au astăzi caracteristici ergative ca urmare a influenței limbilor vecine, tibeto-birmane. Deși sursele diacronice din care se pot dezvolta tipare ergative sau acuzative au fost cercetate destul de mult, Mithun (2005) afirmă că se știe încă foarte puțin despre răspândirea tiparului ergativ prin contact lingvistic
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
tip de contact, direct, Dixon (1994: 228) susține ideea că limbile învecinate se influențează prin faptul că limbile indiene moderne au astăzi caracteristici ergative ca urmare a influenței limbilor vecine, tibeto-birmane. Deși sursele diacronice din care se pot dezvolta tipare ergative sau acuzative au fost cercetate destul de mult, Mithun (2005) afirmă că se știe încă foarte puțin despre răspândirea tiparului ergativ prin contact lingvistic. Autoarea citează studiul lui Fortescue (1997)87, care demonstrează că, în ciukotă, construcția ergativă a apărut ca
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
au astăzi caracteristici ergative ca urmare a influenței limbilor vecine, tibeto-birmane. Deși sursele diacronice din care se pot dezvolta tipare ergative sau acuzative au fost cercetate destul de mult, Mithun (2005) afirmă că se știe încă foarte puțin despre răspândirea tiparului ergativ prin contact lingvistic. Autoarea citează studiul lui Fortescue (1997)87, care demonstrează că, în ciukotă, construcția ergativă a apărut ca urmare a contactului cu limbile yupik. Autoarea prezintă situația a trei mici familii de limbi de pe Coasta Oregon, toate dispărute
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]