452 matches
-
cădea asupra infanteriei. Astfel, marea confruntare de cavalerie a bătăliei avea să aibă loc, opunând cele peste 40 de escadroane ale lui Nostitz cavaleriei franceze conduse de Montbrun și Grouchy. Mai întâi, călăreții austrieci s-au aruncat asupra celor 9 escadroane ale lui Montbrun, iar brigada austriacă Wartensleben, husarii "Blackenstein" și "O'Reilly Chevaulegers", a copleșit regimentul 7 de husari francez, îndreptându-se apoi spre cea de-a doua linie a lui Montbrun, care, în mod absolut surprinzător, a încercat să
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
că va avea loc un dezastru. Apoi, Masséna a decis, din proprie inițiativă, să îi respingă pe austrieci până la Bisamberg. Divizia Boudet a mărșăluit către Kagran, susținută pe partea dreaptă de cavaleria lui Marulaz, iar celelalte trei divizii, precedate de escadroanele lui Lasalle, au avansat înspre Leopoldau. Batalioanele Corpului VI austriac s-au dispus în mase pentru a pune capăt acestei urmăriri. Susținuți de focul unei baterii franceze, Marulaz și Lasalle s-au repezit către inamic, străpungând una din mase, apoi
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
-se către a doua. În timp ce încerca să-și ralieze oamenii pentru cea de-a doua șarjă, Lasalle s-a prăbușit, împușcat în cap. Francezii îl pierdeau pe cel mai faimos comandant de cavalerie ușoară al epocii. Marulaz a preluat comanda escadroanelor sale și le-a raliat. Între timp, sub protecția unui regiment de ulani, oamenii lui Klenau și-au reluat retragerea înspre Bisamberg. Decis să răzbune moartea lui Lasalle, Marulaz s-a adresat regimentului 8 de husari: „Husari! Sunt 30 de
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
puțin de 5 000 de oameni: 929 de morți și 4 271 răniți. Profitând de superioritatea sa numerică, Benningsen lansează un atac general. Pentru a evita înfrângerea, Împăratul aruncă în luptă întreaga cavalerie franceză, nu mai puțin de 80 de escadroane, sub comanda Mareșalului Murat. Această șarjă masivă se soldează cu pierderi grele pentru cavaleria franceză, nesusținută de infanterie, dar reușește să dea peste cap prima linie inamică și astfel întârzie înaintarea rușilor. Situația francezilor fiind în continuare critică, cu cavaleria
Bătălia de la Eylau () [Corola-website/Science/312682_a_314011]
-
și grea. Misiunea principală a cavaleriei era aceea de a învinge cavaleria inamică, dacă se angaja o luptă de cavalerie, ceea ce nu era întotdeauna cazul. Organizarea era aceeași ca în cazul infanteriei, cu excepția faptului că regimentul se împărțea în 4 escadroane, împărțite în 8 companii de câte aproximativ 60 de oameni. Napoleon afirma că „bătăliile sunt câștigate de artilerie”. În timpul său, atât armata franceză, cât și armatele celorlalte puteri, au căutat să standardizeze calibrul pieselor de artilerie, pentru a face mai
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
-l dispersa. Cavaleria folosea rareori carabinele sau muschetele din dotare, ci mai degrabă armele albe și pistoalele. Artileria folosea mitraliile, atunci când inamicul se afla suficient de aproape. De cele mai multe ori, formațiile erau puse în practică individual de fiecare batalion, respectiv escadron. Cu toate acestea, au existat cazuri dese când au fost aduse împreună mai multe batalioane, regimente sau chiar brigăzi, pentru a forma o formație unică, de cele mai multe ori pentru a da un atac decisiv. Cavaleria franceză lupta de regulă cu
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
toate acestea, au existat cazuri dese când au fost aduse împreună mai multe batalioane, regimente sau chiar brigăzi, pentru a forma o formație unică, de cele mai multe ori pentru a da un atac decisiv. Cavaleria franceză lupta de regulă cu toate escadroanele unui regiment împreună, în timp ce celelalte puteri continentale optau pentru folosirea individuală a escadroanelor. În 1807, la Bătălia de la Eylau, cea mai mare șarjă de cavalerie din istorie (12,000-14,000 de călăreți francezi) a dus la sistarea oricărei ofensive din partea
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
batalioane, regimente sau chiar brigăzi, pentru a forma o formație unică, de cele mai multe ori pentru a da un atac decisiv. Cavaleria franceză lupta de regulă cu toate escadroanele unui regiment împreună, în timp ce celelalte puteri continentale optau pentru folosirea individuală a escadroanelor. În 1807, la Bătălia de la Eylau, cea mai mare șarjă de cavalerie din istorie (12,000-14,000 de călăreți francezi) a dus la sistarea oricărei ofensive din partea rușilor, salvându-l pe Napoleon de la o înfrângere certă. Până în 1812, a devenit
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
teren accidentat, pentru a ataca pe un front restrând. Coloana era îndeosebi vulnerabilă la focul artileriei, deoarece o ghiulea, urmându-și traiectoria, ar fi traversat un întreg rând de oameni, omorându-i sau rănindu-i. Dispunerea clasică a batalionului sau escadronului „în linie” era menită să aducă maximum de putere de foc (pentru infanterie), respectiv un raport optim între forța de impact și suprafața impactului (pentru cavalerie). În cazul infanteriei continentale, „linia” era formată din soldații batalionului sau regimentului, dispuși pe
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
pună bazele viitoarei „Vechi Gărzi”, astfel că dispune alegerea celor mai valoroși recruți pentru formarea a 4 noi regimente de infanterie (1 de "Tirailleurs Chasseurs", 2 de "Tirailleurs Grenadiers", 2 de "Fussiliers Chasseurs" și 2 de "Fussiliers Grenadiers") și 4 escadroane de cavalerie ("Chévauxlègers polonais"). Acestor unități li se vor adăuga numeroase altele pe parcursul următorilor 5 ani. Deși mai puțin experimentați decât ceilalți soldați din Gardă, „Tânăra Gardă” a luptat totdeauna admirabil și era formată integral din oameni care știau să
Garda Imperială Franceză (Primul Imperiu) () [Corola-website/Science/312737_a_314066]
-
ales șarja cavaleriei, condusă de generalul Bessières. În 1805, la Austerlitz, a participat la lupte doar cavaleria Gărzii, nefiind nevoie de intervenția infanteriei. Astfel, observând situația periculoasă creată de atacul general al întregii Gărzi ruse, Împăratul decide să trimită un escadron de Vânători Călare din Gardă, sub comanda colonelului Morland. Morland cade însă în luptă și vânătorii sunt respinși de cavaleria grea rusă. Atunci, Napoleon trimite toate rezervele de cavalerie disponibile, adică escadronul de escortă de Vânători Călare și Mamelucii și
Garda Imperială Franceză (Primul Imperiu) () [Corola-website/Science/312737_a_314066]
-
întregii Gărzi ruse, Împăratul decide să trimită un escadron de Vânători Călare din Gardă, sub comanda colonelului Morland. Morland cade însă în luptă și vânătorii sunt respinși de cavaleria grea rusă. Atunci, Napoleon trimite toate rezervele de cavalerie disponibile, adică escadronul de escortă de Vânători Călare și Mamelucii și cavaleria grea - Grenadierii Călare. Aceștia resping cavaleria inamică, mult superioară numeric, cu susținerea artileriei Gărzii și a diviziei Drouet. Cavaleria franceză înregistrează pierderi minore, spre deosebire de Garda rusă, care este decimată. Prințul Repnin
Garda Imperială Franceză (Primul Imperiu) () [Corola-website/Science/312737_a_314066]
-
de comunicație sau aprovizionare, stabilirea unor avanposturi, atacarea subunităților inamice în ambuscade, culegera de informații, taxe sau efectuarea de rechiziții, distrugerea stocurilor de provizii ale dușmanului, etc. Partizanii din pe la mijlocul secolului al XIX-lea se diferențiau în mod substanțial de escadroanele de cavalerie folosite la raiduri rapide sau de forțele de gherilă semiorganizate. Partizanii ruși au jucat un rol de primă importanță în înfrângerea lui Napoleon Bonaparte în timpul războului din 1812. În timpul celui de-al doilea război mondial „partizanii” au devenit
Partizan (armată) () [Corola-website/Science/311578_a_312907]
-
el a fost rănit de două ori și i s-a acordat Crucea Sfântului Gheorghe. În 1917, s-a alăturat Partidului Bolșevic și, în curând după aceea a intrat în rîndurile Armatei Roșii. În timpul războiului civil rus a comandat un escadron de cavalerie al Detașamentului de Cavalerie a Gărzilor Roșii din Kargopolsky în campania împotriva armatelor Gărzii albe conduse de amiralul Aleksandr Kolceak. Rokosovski a primit cea mai înaltă(pe atunci) distincție sovietică Ordinul Steagul Roșu. În 1921 el a comandat
Konstantin Rokosovski () [Corola-website/Science/311026_a_312355]
-
Divizia a IV-a Preslav-18 batalioane, Brigada I-a a Diviziei 1 Sofia - 8 batalioane - și detașamentul mixt al maiorului "von Hammerstein" (de puterea unei brigăzi) format din trei batalioane bulgare și unul german. La acestea se mai adăugau cinci escadroane de cavalerie, trei companii de mitraliere și cinci companii de geniști. Artileria de care dispuneau forțele bulgaro-germane era însă foarte puternică: 128 de guri de foc, din care șapte tunuri cu calibrul de 75 mm, cu tragere rapidă, și 56
Bătălia de la Turtucaia () [Corola-website/Science/311334_a_312663]
-
a născut la data de 6 august 1925, în localitatea Tudora, județul Botoșani. A luptat în cel de-al doilea război mondial ca voluntar în Regimentul 11 Roșiori (1942) din Cernăuți și mai apoi ca radiotelegrafist în cadrul Diviziei 8 Cavalerie - Escadronul de transmisiuni, obținând gradul de caporal T.R. A urmat cursurile Școlii de Ofițeri de Jandarmi (1946-1948), absolvite în noiembrie 1948 ca șef de promoție. După absolvire, a fost avansat la gradul de sublocotenent (noiembrie 1948) și numit comandant de companie
Dumitru Penciuc () [Corola-website/Science/311350_a_312679]
-
știa că era inutil ca numai cavaleria să încerce să alunge trupe inamice dintr-un sat, așa că a cerut sprijinul infanteriei. Va dura ceva timp ca un batalion din divizia lui Bachelu să ajungă la periferia localității Frasnes. Între timp, escadronul 1/regimentul 1 al Lăncierilor din Gardă (era faimosul escadron de Elba, alcătuit din polonezi) s-a mutat în estul satului Frasnes și a avansat, apropiindu-se de Quatre Bras fără să întâlnească o rezistență serioasă. Din păcate, celelalte escadroane
Bătălia de la Quatre Bras () [Corola-website/Science/312362_a_313691]
-
alunge trupe inamice dintr-un sat, așa că a cerut sprijinul infanteriei. Va dura ceva timp ca un batalion din divizia lui Bachelu să ajungă la periferia localității Frasnes. Între timp, escadronul 1/regimentul 1 al Lăncierilor din Gardă (era faimosul escadron de Elba, alcătuit din polonezi) s-a mutat în estul satului Frasnes și a avansat, apropiindu-se de Quatre Bras fără să întâlnească o rezistență serioasă. Din păcate, celelalte escadroane nu i-au putut urma pe polonezi din cauza focului de
Bătălia de la Quatre Bras () [Corola-website/Science/312362_a_313691]
-
escadronul 1/regimentul 1 al Lăncierilor din Gardă (era faimosul escadron de Elba, alcătuit din polonezi) s-a mutat în estul satului Frasnes și a avansat, apropiindu-se de Quatre Bras fără să întâlnească o rezistență serioasă. Din păcate, celelalte escadroane nu i-au putut urma pe polonezi din cauza focului de artilerie al bateriei olandeze. Patrulele acestora au fost de asemenea respinse de către cavaleria olandeză. Măsurile preventive luate de căpitanul bateriei ecvestre, Bijleveld, împreună cu maiorul Normann, care comanda Batalionul 2 al
Bătălia de la Quatre Bras () [Corola-website/Science/312362_a_313691]
-
Wellington însuși în spatele intersecției. Acesta, pentru a evita moartea sau capturarea umilitoare, a călărit până la Regimentul 92 Highlanderi. Strigând oamenilor să se lase în jos, a sărit cu calul peste capetele lor și s-a refugiat spatele acestora. Aproximativ două escadroane de Vânători Călare francezi au atacat batalionul Regimentului 92 Highland, însă fără succes. Din cauza șarjelor cavaleriei franceze, mișcarea de înaintare a lui Wellington a eșuat. A fost obligat să îi ordone diviziei lui Picton să se retragă de pe pozițiile curente
Bătălia de la Quatre Bras () [Corola-website/Science/312362_a_313691]
-
pădurea Bossu. Focul acestora era destul de enervant pentru aliați. Maiorului von Rauschenplat i-a fost smuls brațul de către o ghiulea iar maiorul von Cramm a fost rănit mortal. Infanteria din Braunschweig asupra căreia se trăgea s-a retras puțin, în timp ce escadronul acestora de ulani a atacat Regimentul 1 Ușor francez (din divizia lui Jérôme Bonaparte), dispus în careu. O salvă i-a alungat pe ulani în mare dezordine. Ducele de Braunschweig și calul său au fost loviți și au căzut lângă
Bătălia de la Quatre Bras () [Corola-website/Science/312362_a_313691]
-
războaielor napoleoniene. Soldat deosebit de curajos, Ney a participat la majoritatea campaniilor napoleoniene, a luptat cu bravură la bătălia de la Waterloo, sfârșind prin a fi condamnat și executat de represiunea regalistă franceză. Viitorul mareșal și-a început cariera alăturându-se unui escadron de husari, în 1787, după ce a hotărât că viața ca simplu funcționar nu era pentru el. Avansând lent în ierarhia militară, Ney a participat la Războaiele revoluționare franceze, fiind aghiotant al generalului Lamarche între 1792 - 1794. Ales căpitan, trece la
Michel Ney () [Corola-website/Science/310322_a_311651]
-
si a dobândit o experiență neprețuita pe care o va folosi mai târziu în Războiul Inelului. Aragorn a servit stăpânilor lui fiind deghizat iar numele său în Gondor și Rohan în vremea aceea era Thorongil (Vulturul Stelei). Cu un mic escadron de nave din Gondor, el a condus un asalt asupra provinciei rebele Umbar în 2980, arzând multe dintre navele corsarilor și ucigându-l personal pe conducătorul lor în timpul Bătăliei de la Havens. După victoria de la Umbar, "Thorongil" a părăsit lupta, spre
Aragorn () [Corola-website/Science/309074_a_310403]
-
context, Ion Georgescu a încercat să ecranizeze „Maiorul Mura” după un scenariu redactat de el. Deși a depus petiții la toate ministerele care l-ar fi putut ajuta la finanțarea filmului, Ion Timuș nu a primit nici un ajutor. Excepție face escadronul de roșiori pus la dispoziție de generalul Gheorghe Argeșeanu, cu care Timuș făcuse cunoștință la Tokio. În cele din urmă, regizorul filmului a fost nevoit să-și vândă colecția de costume orientale aduse din Japonia, ca să sporească puțin capitalul sărac
Maiorul Mura () [Corola-website/Science/309284_a_310613]
-
fiica străjerului Gruia). Într-un rol secundar apărea balerina Elena Prodanovici-Bulandra, alături de alte tinere balerine de la Opera Română. Ion Timuș a primit și sprijinul generalului Gheorghe Argeșanu (pe care-l cunoscuse la Tokio), care i-a pus la dispoziție un escadron de roșiori, ca soldați figuranți, pentru maiorul Mura. Din cauza greutăților ivite în transportarea echipei, filmările exterioarelor s-au făcut în București, la conacul Crainic din Grădina Botanică. Interioarele au fost luate în studioul companiei Indro-Film, chiria zilnică fiind de 4
Maiorul Mura () [Corola-website/Science/309284_a_310613]