996 matches
-
că zgomotul pe care-l făcea jetul de urină în oliță se aude în toată casa; după aceea, dezvelindu-mi dinții încleștați și înghețați, plin de o transpirație lipicioasă și greu mirositoare, mă cățăram încet și greu, de parcă aș fi escaladat un munte de gheață, pe divanul care trosnea asurzitor din toate încheieturile. Ajuns pe divan, stăteam încremenit de spaimă până ce simțeam din nou nevoia să urinez. Venea apoi dimineața, linsul peniței ruginite, zborul unei noi doze de cocaină uscată, vertijul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
pe care abia reușea să pună piciorul. Era ca și cum mergea pe lângă zidul unei cetăți medievale înconjurat de șanțul de apărare. Câțiva pinteni de stâncă se desprindeau din trupul muntelui ca niște contraforți naturali. Ca să treacă de ei, trebuia să îi escaladeze. Se abătu din drum, urcând pe lângă aceștia, căutând un loc pe unde să se poată cățăra pe deasupra. În sfârșit, peisajul începea să se schimbe, porțiunea pe care mergea cobora abrupt. De acum putea să vadă fundul prăpăstiei care nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
trebuit să Își imagineze că miracolul era apărat de ceva mai zdravăn decât un simplu zăvor. Zidul exterior apărea ca o suprafață compactă, lipsită de orice punct de sprijin până la ferestrele Înguste de sus. Nici gând să fi putut fi escaladat până la rozeta de deasupra porții. Ar fi fost nevoie de un șiretlic demn de marele Ulise ca să se poată intra. Însă, oricât Își desfășura În minte toate cărțile, nu izbutea să găsească nimic de folos. De un cal de lemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Făurar în tainița văzduhului alb. Câteva dâre răzlețe și timide promit zile senine, descărcate din desagii încăpători, țesuți la stative străvechi, în tinda înflorită a primăverii. Cine știe, dacă vor rămane doar promisiuni.. Poate că lacrimile fierbinți ale rugăciunilor au escaladat zidurile albastre și au depus solia în anticamera Creatorului.
F?urar by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83353_a_84678]
-
CLASAMENTE DE PROZĂ SELECTEAZĂ LUNAR TRIMESTRIAL SEMESTRIAL ANUAL JUBILIAR RETROSPECTIVA DE PROZĂ A SĂPTĂMÂNII RETROSPECTIVADE PROZĂA SĂPTĂMÂNII Acasa > Cultural > Artistic > COANA MARE SE MĂRITĂ, 4 Autor: Ion Untaru Publicat în: Ediția nr. 284 din 11 octombrie 2011 Toate Articolele Autorului Escaladează brusc fereastra. Fără pendulă, bineînțeles. COR STÂNGA: Stați așa că mai sare unul. COR DREAPTA: ăsta e al doilea. (Halviță se clatină). HALVIȚĂ: Lasă-mă domnule să plec. Habar nu ai dumneata câte vizite mai am eu de făcut până diseară
COANA MARE SE MĂRITĂ, 4 de ION UNTARU în ediţia nr. 284 din 11 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364581_a_365910]
-
în patrimoniul UNESCO. Mont Blanc are o înălțime de 4807 m, fiind depășit în Europa de muntele Elbrus din Caucaz (5642 m). Marie Paradis născută în 1778 la Chamonix, cătunul Baurgeat din Franța, este cunoscută ca prima femeie care a escaladat cel mai înalt vârf din Europa de vest, Mont Blanc, pe 14 iulie 1808. O simplă chelneriță de la țară, luată aproape cu forța de către prietenii săi ghizi, care sperau să devină celebri și bogați, Marie Paradis povestea că a fost
MARIE PARADIS – PRIMA FEMEIE CARE A AJUNS PE VÂRFUL MONT BLANC de TATIANA SCURTU MUNTEANU în ediţia nr. 258 din 15 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364596_a_365925]
-
În 1838, cu câteva luni înainte de a muri, Marie, supranumită din Mont Blanc, a participat la recepția dată în cinstea alpinistei Henriette d'Angeville, pe care o felicită pentru faptul că este prima sportivă veritabilă care reușește performanța de a escalada regele munților din Europa vestică. La 63 de ani Marie Paradis se stinge, trecând spre cele veșnice, iar ospitalitatea ei este luată drept exemplu de locuitorii din Chamonix și poate tot ea îi veghează din Paradis pe cei ce mai
MARIE PARADIS – PRIMA FEMEIE CARE A AJUNS PE VÂRFUL MONT BLANC de TATIANA SCURTU MUNTEANU în ediţia nr. 258 din 15 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364596_a_365925]
-
scânteia zâzaniei se aprinde cu ușurință din nimic și apoi arde totul în vâlvătăi. Atâtea și atâtea vorbe aprinse ca iasca care zboară pretutindeni, în piețe, tramvaie, ziare, emisiuni și luând locul argumentelor, ard, pârjolesc, mutilează, produc atâtea conflicte care escaladează până la războaie... Se pare că graiul articulat, vorbele, în loc să-l ajute pe om, au devenit călcâiul vulnerabil, slăbiciunea lui. Și ce spectacol babuinic mai este slăbiciunea omului! Pe când lupul... ehei, lupul, da, are demnitate Dar de unde-i vine oare omului
DILEMA de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 1732 din 28 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/363368_a_364697]
-
în sufletul ei de femeie? Licurișca zîmbea. Vezi, la sufletul femeii nu se gîndește nimeni ... Ba era ceva din sufletul unei femei în acel jurnal incitant prin ineditul lui. Iată o mostră: “Leul însetat de sînge aleargă după o căprioară, escaladează un munte, necunoscutul ocolește fiordul, frumusețea sălbatecă a ierbii; de sare e tăcerea închisă în faldurile umede de dorință ale scoicii, violentă este doar clipa contrarie, hymnul este în ciocul păsării, în versurile de cristal se reflectă stelele, culegi curcubeul
PARFUMUL PAPUSILOR DE PORTELAN (ROMAN) de IOAN LILĂ în ediţia nr. 291 din 18 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361106_a_362435]
-
o iubi pe Mara ... cu foc, iar Luceafărul nestingherit îi privi pășind pervazul ... Amintiri din copilărie, au rămas Ființă și neant, în timp ce Tristețea de a fi, e Delirul lui Ștrengarul văilor ajuns Pe culmile disperării, încearcă în Iluzii pierdute să escaladeze Pământul uitării scufundat în noianul Silogismele amărăciunii, tocmai când venise tihnit Duminica Mare a lui Grigore Vieru. Chiar încă Nu te-ai priceput?!... Decebal către popor strigă, Deșteaptă-te române, cu bune și rele De o mie de ani pe-
ÎNCOTRO ROMÂNIA? ÎNCOTRO CULTURA EI! de MARIA COZMA în ediţia nr. 230 din 18 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/361217_a_362546]
-
societății. Observând toate acestea, putem să-i dăm dreptate deplină lui Mihai Codreanu când afirmă că ,,sonetul este o expresie a tendinței spre absolut, spre desăvârșire în artă, care se realizează printr-o trudă sisifică”. Într-adevăr, cine năzuiește să escaladeze piscul înalt al sonetului trebuie neapărat să treacă prin aceste furci caudine, deloc înjositoare, aidoma alpinistului care nu ocolește, ci înfruntă pieptiș peretele vertical al muntelui. În sprijinul demonstrației noastre, trebuie să mai spunem că unul dintre titanii Evului Mediu
SONETUL SI MATEMATICA ASTRALA de MIHAI MERTICARU în ediţia nr. 1553 din 02 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367995_a_369324]
-
un sat de la poalele muntelui Suru - munții Făgăraș din Carpații Meridionali ai României, supranumiți și „Alpii Transilvaniei” - și că trebuie să dea „bună ziua” fiecărui om. A fost mereu avid de cunoaștere și n-a contenit să-și asume riscuri, să escaladeze zidurile grele ale exilului, să rămână și la cei 85 de ani pe care îi poartă demn, un altruist, un om deschis și primitor, așa cum a învățat de la părintele său, de la bunicul - nea Niculiță și de la cei în mijlocul cărora și-
DUMITRU SINU – FRÂNTURI DE VIAŢĂ, OPINII, AMINTIRI ... de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 204 din 23 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366906_a_368235]
-
în genunchi, pentru ca mai apoi să pornesc din nou pe aceeași cale de mine aleasă. Am fost tratat cu dragoste machiavelică, de fiecare dată când respiram tot mai aproape sinele celui din fața mea. Cu sadism, mi-am forțat rațiunea, să escaladeze înălțimi sufocante, primejdioase. Am fost ucis de nenumărate ori, renăscând din propria mea cenușă cu învățături pentru un viitor incert. Nu am încetat niciodată să iubesc umanitatea din noi. Dăruirea pentru cuvinte pleacă nativ,urmând ca o viață întreagă să
JURNALUL SINGURATICULUI-SUPERFICIALITATE de DANIEL DĂIAN în ediţia nr. 252 din 09 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367278_a_368607]
-
minunată cu abruptul Caraiman și orașul Bușteni. Părăsind orașul, privirea urmărește pădurea de brad care se cațără pe versantul muntelui, iar mai sus lasă liber tabloul labirintului stâncos cu nenumăratele hornuri și fisuri. Doar câțiva brăduți mai îndrăzneți încearcă să escaladeze abruptul stâncos, iar pe alocuri mușchiul verde presărat cu ierburi ruginii întinează ca niște pete cenușiul pietrei. Pe așa zisul „Platoul Bucegilor” pașii te poartă către acele stânci neclintite de furia stihiilor naturii, numite Babele și Sfinxul. Cam impropriu spus
BULEVARDUL DIN CARPAŢI de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 870 din 19 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/350397_a_351726]
-
și respectate pe tot parcursul jocului, în cazul unui razboi de orice fel, regulile se schimbă în timpul jocului, iar spre final, dispar cu totul din strategia comandanților de oști. Replica machiavelică “scopul scuză mijloacele” își face apariția la orizont, conflictul escaladând până la final, fără respectarea vreunei reguli de orice fel. Astfel se întâmplă și în politica românescă, atunci când regulile jocului sunt schimbate pe parcurs sau când cei mai mulți dintre liderii politici renunță la orice regulă, de multe ori chiar și la cele
ELIMINAREA ADVERSARULUI de PAUL GHEORGHIU în ediţia nr. 1281 din 04 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349172_a_350501]
-
certificatele de rigoare, care le-au asigurat importante privilegii ce le dădeau posibilitatea să hăulească și să zburde pe larga câpie a politicii democratice. Rapid și-au vopsit existența în culorile diferitelor partide, apărute ca ciupercile după ploaie și au escaladat diferite funcții în fragilele structuri ale noului „Stat capitalist”. Evident că s-au înghesuit pe locurile eligibile de pe listele electorale, obținând la alegeri locuri parlamentare, ideale pentru tras sfori pentru relații și afaceri grase. Dar și în alegerile pe plan
HOMO POLITICUS de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1389 din 20 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349830_a_351159]
-
simplă. “Dacă dragoste nu e, nimic nu e.” La începutul acestui an, pe 11 februarie, are loc lansarea celui de al cincilea volum de poezii al Danielei Voiculescu, „Zeița de turcoaz”. Scrierea îi este dedicată singurului alpinist român care a escaladat așa numita „Zonă a morții” din Everest, Alex Găvan. Două săptămâni mai târziu, pe 24 februarie 2009, la editura Tiparg, vede lumina tiparului cel de al șaptelea tom al Danielei Voiculescu, „Indigo și portocaliu”. Cu o prefață semnată de redactorul
POEZII DE DANIELA VOICULESCU de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 166 din 15 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/344456_a_345785]
-
In colivie Piesă într-un act Personajele: Sfinx, Piatră, Păpădie. Decorul: Un munte stâncos la poalele căruia se află o câmpie plină de flori și verdeață. (Sfinx, Piatră și Păpădie se află la poalele muntelui și se pregătesc să-l escaladeze. Își scot din rucsac coarda, hamul, optul de rapel, buclele, dispozitivul gri-gri, casca, săculețul pentru carbonatul de magneziu, buclele și încălțămintea adecvată discutând.) Păpădie: Eu rămân aici. Piatră: Nu ai pic de bărbăție în tine, Păpădie! Păpădie: Mai bine așa
LUMINA UITATĂ DIN STÂNCĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1833 din 07 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350035_a_351364]
-
observăm lumina care arde în noi. Piatră: E timpul să observăm astăzi acea lumină pe munte. Păpădie: Ești de neclintit în hotărârea ta, ca o piatră. Mai bine ai rămâne cu mine pe această câmpie. Lasă-l pe Sfinx să escaladeze singur muntele. A mai făcut-o și altă dată. El are experiență. Piatră: Astăzi e timpul „să pun și eu prima piatră“. Păpădie: Numai „să nu calci în piatră seacă“. Piatră: Eu nu „fug de scapără pietrele“ din fața greutăților. Păpădie
LUMINA UITATĂ DIN STÂNCĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1833 din 07 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350035_a_351364]
-
e teamă. (Aleargă spre deschizătura de la baza muntelui.) Veniți! E un adăpost pentru vreme rea. E un loc sigur. Sfinx: Nimic nu este sigur. Păpădie: Veniți! Piatră: Noi nu ne temem de furtună. Păpădie: O să închideți ochii pentru totdeauna, dacă escaladați muntele pe o asemenea vreme. Sfinx: E mult până răsare soarele. Piatră: Pe soare e ușor. Sfinx: Pe vremea capricioasă, cine gustă vârful ascuțit, e asemenea păsării ce taie furtuna și culege razele de aur ale zorilor eternității. Păpădie: Veniți
LUMINA UITATĂ DIN STÂNCĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1833 din 07 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350035_a_351364]
-
Pe soare e ușor. Sfinx: Pe vremea capricioasă, cine gustă vârful ascuțit, e asemenea păsării ce taie furtuna și culege razele de aur ale zorilor eternității. Păpădie: Veniți! Piatră: Urcăm! Sfinx: Pornim împreună. Păpădie: Renunțați! (Piatră și Sfinx încep să escaladeze muntele. Ploaia îi izbește în față. E atât de deasă, încât nu se mai zăresc unul pe altul. Din când în când câte un fulger le luminează calea. Alunecă. Se agață din nou.) Păpădie (din adăpost): Nu-i mai văd
LUMINA UITATĂ DIN STÂNCĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1833 din 07 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350035_a_351364]
-
decât în porii ambianței conjugale, în nodurile rețelei de obișnuințe reflexe, cotidiene. Porneau cu automobilul...Proiectau din timp escapadele, planificau itinerariul șiobiectivele și uneori plecau spontan, spre a evita casa, orașul... Fugeau... Ținteau munții, piscurile, peșterile, grotele, cascadele, pădurile, defileurile... Escaladau cu profesionalism, se aventurau să investigheze, să desconspire natura și să-și răsfețe retina și celelalte simțuri pierduți în imensitate și cât mai aproape de cer, refugiați în hipervolum și frumuseți sălbatice. -Pe aici, uite, nu vezio urme de om. Nu
PROZĂ SCURTĂ de ROMEO TARHON în ediţia nr. 373 din 08 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361799_a_363128]
-
din incinta gării, în șosea, și să mă abat în stânga spre Dealul Frumos, pentru a ajunge „În vârf la Cocoș”, unde se află casa scriitorului, eu am traversat drumeagul din spatele gării, și prin grădini, și livezi, trecând peste pârleazuri și escaladând garduri, am urcat până la vila maestrului, pe care am regăsit-o mereu neterminată și mereu în lucru. Nu știam dacă acesta este acasă, dacă este ocupat, dacă are chef de vizite. Nu știam nimic, pentru că nu îl anunțasem în prealabil
FUGIND SAU ACASĂ, CÂNDVA, LA MIRCEA HORIA SIMIONESCU de ION IANCU VALE în ediţia nr. 1383 din 14 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/365982_a_367311]
-
primeau ordinele de serviciu pentru a li se permite ieșirea din cazarmă. Odată cu primirea acestora erau informați dacă alarma este reală sau una de exercițiu. Bert găsise cu cale, și le împărtășise și celorlalți, că era mult mai simplu să escaladeze gardul decât să ocolească pe la vreuna din porți unde verficarea ordinului de serviciu ducea la pierderea unor minute prețioase. Până să se dezmeticească santinela să-i someze erau dincolo de gard nu înainte de a răcni a scuză „avem alarmă !... ” La prima
XVI. ECOU RĂTĂCIT (INCURSIUNE ÎN ABSURD) de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2119 din 19 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/365362_a_366691]
-
Acasa > Strofe > Delicatete > FORMĂ DE FEMEIE Autor: Daniela Tiger Publicat în: Ediția nr. 1262 din 15 iunie 2014 Toate Articolele Autorului viscolul cuvintelor îmi escaladează dureros spirala timpanelor din suflet și curge în valuri de rouă acidă printre stele străine cotind armonios la dreapta la stânga reunește infinitul ochilor în șerpuiri de gânduri ispititoare mă frământă între lacome fălci modelându-mă standard în formă de femeie
FORMĂ DE FEMEIE de DANIELA TIGER în ediţia nr. 1262 din 15 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/365498_a_366827]