749 matches
-
un eseu înseamnă a realiza cu ajutorul datelor concrete și a imaginilor un tot unitar, caracterizat prin libertate de compoziție și perspectivă critică. Eseistul oferă o operă accesibilă oricui, nu pretinde cititori specializați într-un anumit domeniu. În același timp, genul eseistic dă posibiliatea afirmării erudiției, exemplul ilustrativ, în acest sens fiind Pseudo kinegeticos al lui Alexandru Odobescu. O caracteristică importantă a eseului este forma sa deschisă, încadrarea într-un stereotip conducând la pierderea substanței compoziției. Așadar, eseul este un gen de
Metode moderne de comunicare didactică by Molnár Zsuzsa () [Corola-publishinghouse/Science/1633_a_3061]
-
lui. Nicolae Balotă susține că, deși creația ține de esența eseului, compoziția nu este o creație în sens artistic, ci mai curând o transcreație. Eseistul care construiește pornind de la ele își promovează întotdeauna propriul său punct de vedere. Datele speculației eseistice sunt de multe ori performante, iar autorul oferă o perspectivă originală asupra subiectului tratat. Eseul se conturează cu ajutorul unei ars combinatoria în care ideea se întrepătrunde cu imaginea artistică. Apelând la tehnici ca parafraza, comentariul, descrierea, analiza, deducția, inducția se
Metode moderne de comunicare didactică by Molnár Zsuzsa () [Corola-publishinghouse/Science/1633_a_3061]
-
al scrisorilor, mai abundente în anecdote, mai colocviale, cu mai multe referiri la viața personală a autorului, cu amănunte cotidiene, cu o latură narativ-memorialistică mai pregnantă decât paginile jurnalului, acestea mai dense în reflecții politice, istorice, filosofice, filologice, mai consistent eseistice. Eseul nu lipsește nici din scrisori (corespondența lui Sîrbu e una de idei, dar de idei "suferite", trăite), fapt remarcat de Virgil Nemoianu, care identifică în structura acestor texte epistolare, de o uimitoare "coerență și unitate interioară", o formă aparte
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
celălalt eu, eul și lumea „se clădesc” unul prin celălalt, se amestecă, trăiesc acceași dramă a comunicării-comuniune: „Cine (care) pe cine (care) trebuie să salveze? eu pe ceilalți sau ceilalți pe mine?”. Dincolo de dimensiunea filosofică a acestei insolite cărți, aparent eseistică, însă în mod fundamental de poezie, se percepe disperarea lucidă a unui autor pendulând între bucurie și tristețe, forță și slăbiciune, liniște și neliniște. În fond, este un jurnal care eliberează poate ultimul strigăt de ajutor al tânărului poet, care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288658_a_289987]
-
de partid de nouă generație, a căror brumă de cultură (era, n.n.) achiziționată din rubrica sportivă a lui Fănuș Neagu". Maiorescu: "analize critice precare". Philippide: "declamație searbădă, narativitate căznită și previzibilă". Nichifor Crainic: "teolog de mâna a doua, cu ambiții eseistice", "un Vlahuță mai apăsat"; "reeditarea lui a dezamăgit integral". Preda: "vremea relecturii l-a împins în zona somnolentă a istoriilor literare"; "nu cunoaște psihologia lumii de care vorbește și nici imaginație epică spre a putea compensa nu are". Moromeții: "roman
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
se pretinde a fi științifică. În construcțiile ideologice, sistematice sau difuze, discursul vizează de cele mai multe ori o problemă, un obiectiv și o cale de a ajunge la rezolvarea problemei. Limbajul este divers, cu o plajă largă de variație, de la metaforic, eseistic până la științific sau pretins științific. Pregnanța ideologiilor este maximă în luptele politice pentru putere. În astfel de cazuri, ideologiile sunt efectiv instrumente de acaparare sau menținere a puterii. Construcțiile ideologice sunt prezente însă și la nivelul unor strategii de viață
[Corola-publishinghouse/Administrative/1923_a_3248]
-
Ortansa se reîntorsese În demisolul meu. Nu ostenea o clipă biata de ea să mă ajute, corectându-mă și explicându-mi cum se face, cât e de greu și cât de ușor, până reușeam să Încropesc un soi de compilații eseistice socio-politico-filozofico-literare, care-i aparțineau ei În bună măsură. Titlurile Însă erau ale mele, de asta sunt sigur, de vreme ce-mi amintesc perfect titlul primului articol pe care am reușit să-l public. Cine sunt ei și de unde vin, așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
că o atare dimensiune nu constituie un țel explicit al „fișei postului”, nu apare În competențele și „standardele” profesionale ale meseriei, nu poate fi cântărită și evaluată, ci este mai degrabă invocată de spiritele romantice, În luările de poziție mai eseistice sau poetice, și urmărită - chiar realizată - de puțini dintre cei care țin la demnitatea de profesori. Codurile deontologice privind meseria de cadru didactic se feresc să facă referire la astfel de atribuții, iar când se Încearcă - aceasta se face prin
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
și criptic. Dar una este limbajul liturgic, iar altceva este limbajul teologic. E nevoie de o delimitare clară dintre limbaj și metalimbaj. A face teologie teoretică folosind limbajul religios de bază e ca și cum ai face estetică În stil poetic, romanesc, eseistic... Să nu desconsiderăm virtuțile de consilieri și chiar de sfătuitori spirituali pe care le pot avea o serie de intelectuali. Devine cazul când nu numai intelectualul merge la preot, dar și preotul Îl poate căuta pe intelectual (un formator, un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
ea exprima un fel de urgență sufletească, un fel de întrecere fierbinte cu mesajul însuși al imaginii. E foarte dur de susținut așa ceva, e mult mai ușor să faci un comentariu scris. Și nu era un comentariu amplu, cu asocieri eseistice, nu erau două-trei vorbe aruncate, așa, ca să creezi atmosferă de-a lungul filmului. Dificultatea asta, cred, se repercuta favorabil și în percepția privitorilor. A.V. Ați fost, sunteți mulțumit de discursul Dumneavoastră liber în fața publicului discurs care ar putea fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
literare redactate în aromână, pe care autorul le-a inserat la sfârșitul lucrării și le-a numit „fabule, ică părăminthe și isturii alepte” [fabule sau basme și povestiri alese]. În fond, este vorba de niște parabole scrise în manieră evident eseistică, absolut surprinzătoare pentru vremea aceea, când nu exista încă nici măcar o minimă experiență literară în dialect. Textele au fost probabil elaborate la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când literatura românească era ea însăși la începuturi chiar la nord de Dunăre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285793_a_287122]
-
a valorilor, Elvira Sorohan recurge la formula exercițiului de admirație și a comentariului pe cont propriu, însușindu-și postura de simplu cititor cu veleități exegetice, fără pretenții canonizante. Rezultă un foarte original și documentat florilegiu de istorie literară în veșmânt eseistic, fiindcă textele din volum au o respirație amplă, de comentariu ce coboară la amănunt pentru a evidenția ulterior judecăți de ordin mai general de factură nu doar literară, ceea ce le face să depășească semnificativ dimensiunile și profilul specific cronicii obișnuite
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
în irealitatea imediată se lansează într-o încurcată investigație autobiografică, cu atât mai complicată cu cât eroul posedă o concepție foarte restrictivă față de posibilitatea recuperării trecutului 109. Această investigație, realizată cu ajutorul unei capricioase narațiuni pline de analepse, întreruptă de porțiuni eseistice care nu sunt decât prefețe ale unor noi retrospecții, nu va duce la o formă sau alta de totalizare a sinelui sub forma unei fișe morale complete sau a unui destin unic, inimitabil, care să fixeze caracterologic personajul în panoplia
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Ion Nasta, Magda Cârneci, Mircea Mihăieș, Ioan Buduca, Radu G. Țeposu, Mihaela Simion Constantinescu, Mircea Cărtărescu, Călin Vlasie, Vasile Andru, Ion Bogdan Lefter, Ștefan Aug. Doinaș, Marin Sorescu, Mihai Dinu Gheorghiu, precum și, publicate în traducere, importante texte teoretice sau fragmente eseistice de John Barth, Gerald Graff, Jean-François Lyotard, Ihab Hassan, Guy Scarpetta. Acest consistent dosar-dezbatere a produs un ecou deosebit și persistent. După 1989 discutarea și cercetările privind p. se amplifică spectaculos, conceptul fiind practic instituționalizat prin acordul unei importante părți
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
îndată ce lucrurile aveau să intre în normal, o rubrică hebdomadară („Cronica săptămânală“ - apărea sâmbăta, pe paginile 1 și 2, jos, ale jurnalului), cu referiri, la început, la unele eve nimente la ordinea zilei, analizate mai în tihnă, uneori cu pretenții eseistice și chiar literare (în 1920: Supranaturalul și cabala, Despre reforma impozitelor. Impozitul progresiv, Atentatele celebre etc.). În toamna anului 1920 el are șansa să i se ofere un set de scrisori primite de fostul fruntaș al „fracțiunii li bere și
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
fenomenelor generale, îndeosebi a celor ce țin de evoluția literaturii. Configurează cu exactitate și cu o perspectivă de sinteză corectă tendințe și orientări, tipologii tematice și simbolice, practică o interpretare fenomenologică subtilă și nuanțată, meticuloasă. Textele au un pronunțat caracter eseistic, un aer de meditație lucidă, dezabuzată, țintind să surprindă sensuri mai adânci, privitoare la transformări istorice și de conștiință, schimbări de mentalitate. Mai cu seamă eseurile publicate în revista „Contrafort” și adunate în volumul Bunul simț impun în primul rând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290306_a_291635]
-
Arc. Scrie cronici despre literatura contemporană, articole de sinteză referitoare la fenomenul literar basarabean și la literatura română clasică, în care se relevă ca un bun diagnostician și un comentator critic inteligent; cultivă o formulă simpatetică, poetică, având o dominantă eseistică. Portretist de excepție, L. este fenomenologul optzecismului în antologia Portret de grup (1995) și al creației poeților din epoca Eminescu în antologia Poeți de pe vremea lui Eminescu (1990). Antologii: Poeți de pe vremea lui Eminescu, Chișinău, 1990; Portret de grup, Chișinău
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287921_a_289250]
-
Activitatea în care s-a remarcat cu precădere, prin nu puține realizări de referință, este cea de editor, căruia i se datorează recuperarea asiduă, în premieră, și cu deosebit impact la începutul anilor ’90, mai cu seamă a publicisticii și eseisticii unor personalități interbelice proeminente, printre care Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, Emil Cioran, C. Rădulescu-Motru, Nae Ionescu, Ion Petrovici, Mihail Antoniade, Dumitru C. Amzăr. Câteva dintre consistentele antologii de publicistică - Emil Cioran, Singurătate și destin (1991), Mircea Vulcănescu, Dimensiunea românească a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286751_a_288080]
-
stinge însă la nașterea copilului. Nesuportându-i absența, socrul o invocă prin practici spiritiste. Cu un astfel de cuprins, cartea e mai mult eseu filosofic, intarsiile speculative acoperind un fir epic plăpând. Ceea ce merită menționat este pionieratul autorului în romanul eseistic, construcție dificilă, de o modernitate vizibilă și un rafinament rar întâlnit în epocă. Inferioară izbânzilor din proză, dramaturgia lui Z. nu mai poate năzui la luminile rampei. Piesele suportă totuși lectura, prin ingeniozitatea intrigii, prin dialogurile punctate de replici spirituale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
În remake-ul Daphnis și Chloe ai vremei noastre (1928), protagonist e un intelectual aroman, stabilit în cele din urmă în regatul român și visând la unirea tuturor conaționalilor. Scrieri cu teza, „românele” sunt mai mult niște disertații istorico-patriotice cu caracter eseistic și moralizator. De aceeasi factura sunt nuvelele și povestirile O rătăcire în infinit și Povestea lui Rustem cel înțelept, apărute în „Propilee literare”. Publicistul, care se manifestă cu rezultate notabile ca șef de revista, este preocupat de tradiția literară, într-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287075_a_288404]
-
dramatizează relatarea și o ornamentează cu descrieri plastice și portrete pregnante. Convins că apropierea de lumea veche este mereu benefică, redactează și volumul Răsfoind scriitorii clasici (1942), utilă introducere în civilizația antică. Evidențiază actualitatea creațiilor clasice prin studii cu tentă eseistică, privitoare fie la eternul omenesc al eroilor homerici sau la elementele de continuitate între dramaturgia lui Euripide și cea a lui Ibsen, fie la argumentele detractorilor lui Vergiliu sau la lupta cu sine a lui Marc Aureliu. În scrierile sale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288033_a_289362]
-
nu maimuțărește cuvinte / Că merge cu altcineva de mână / Seara mai stă puțin mai amână / Ora fixă începe să fie / Din ce în ce mai târzie” (La ieșirea din poveste). Ce e drept, reflecția morală nu dispare, ci doar migrează către alte genuri. Astfel, eseistica lui Ș. se dispune pe axa raportului dintre adevăr și mistificare, dintre „calitatea umană” și derapajele conjuncturale. Despre mistificare (1998) conține o radiografie a moravurilor de „tranziție” și, totodată, o critică a mentalităților vechi și noi („colectivizarea iubirii”, „punerea «în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289897_a_291226]
-
de duminică” (supliment cultural al „Ziarului financiar”). Debutează în 1980 cu volumul de reportaje La nord și la sud de Tejo, consacrat unor „itinerarii portugheze”. I s-a decernat în 2003 Premiul Uniunii Scriitorilor. Comentator al actualității internaționale, Ț. dezvoltă eseistic teme generatoare de controverse și dezbateri, precum asasinatele politice, discrepanțele economice între societatea capitalistă și „lumea a treia”, poluarea, șomajul, problematica înarmării ș.a. În Cadmos și clipa cea repede (1988) acestea sunt integrate unei perspective filosofice speculative, axată pe reflectarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290312_a_291641]
-
visurilor noastre”, revista Liceului „Em. Gojdu” din Oradea (1938), iar în volum, cu Pagini din trecutul diplomației românești (1966, în colaborare cu Virgil Cândea și Dinu C. Giurescu). A colaborat la „Viața românească”, „Familia”, „Ramuri”, „Contemporanul”, „Secolul 20” ș.a. Scrierile eseistice ale lui M. cuprind două serii: „eseuri de călătorie”, dintre care sunt de menționat Repere (1967), Pietre vii (1973), Fire și noduri (1975), și „eseuri rostite” - Cronica anului 2000 (1969) și Aurul cenușiu (I-III, 1971-1973). „Reperele” despre care scrie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287971_a_289300]
-
ei și dacă nu cumva comentatorul-defragmentor îl deplasează pe cel supus discuției în alt palier de reprezentare, în alte ape decât cele pe care le-a frecventat căutătorul lânii de aur în caierul de el însuși încâlcit prin re-babelizarea comunicării eseistice. *** Anul crucial al diferențierii pare a fi 1987, când lui Luca Pițu i se publică prima parte a încercării despre alteritate. Ideea centrală a sistemei sale eseistice (naveta dintre pleonasm și oximoron a oricărei gândiri care se respectă) îl conduce
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]