338 matches
-
anumite anacronisme utilizate, cu o dezinvoltură dezarmantă, de părintele Rigaux încă din primele pagini ale scrierii sale: „Tradițiile Israelului, notează el, referitoare la Anticrist și la dușmanii împărăției lui Dumnezeu fac parte dintr‑un ansamblu de credințe desemnat de termenul «eshatologie»” (p. 1). Sau, două pagini mai departe: „Eshatologia generală a poporului ales se împarte în eshatologie transcendentă sau cerească și eshatologie pământească, numită și națională, istorică și politică”. În plus, mărturiile scripturistice pe care el le invocă sunt de fapt
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
părintele Rigaux încă din primele pagini ale scrierii sale: „Tradițiile Israelului, notează el, referitoare la Anticrist și la dușmanii împărăției lui Dumnezeu fac parte dintr‑un ansamblu de credințe desemnat de termenul «eshatologie»” (p. 1). Sau, două pagini mai departe: „Eshatologia generală a poporului ales se împarte în eshatologie transcendentă sau cerească și eshatologie pământească, numită și națională, istorică și politică”. În plus, mărturiile scripturistice pe care el le invocă sunt de fapt scrierile intertestamentare. Din păcate, prejudecățile sale apologetice sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sale: „Tradițiile Israelului, notează el, referitoare la Anticrist și la dușmanii împărăției lui Dumnezeu fac parte dintr‑un ansamblu de credințe desemnat de termenul «eshatologie»” (p. 1). Sau, două pagini mai departe: „Eshatologia generală a poporului ales se împarte în eshatologie transcendentă sau cerească și eshatologie pământească, numită și națională, istorică și politică”. În plus, mărturiile scripturistice pe care el le invocă sunt de fapt scrierile intertestamentare. Din păcate, prejudecățile sale apologetice sunt atât de puternice, încât întreaga documentație de prim
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
referitoare la Anticrist și la dușmanii împărăției lui Dumnezeu fac parte dintr‑un ansamblu de credințe desemnat de termenul «eshatologie»” (p. 1). Sau, două pagini mai departe: „Eshatologia generală a poporului ales se împarte în eshatologie transcendentă sau cerească și eshatologie pământească, numită și națională, istorică și politică”. În plus, mărturiile scripturistice pe care el le invocă sunt de fapt scrierile intertestamentare. Din păcate, prejudecățile sale apologetice sunt atât de puternice, încât întreaga documentație de prim ordin nu conduce la nici un
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
noastre. Este vorba de „Anticristul ca restitutor iudeu, care promite să refacă cetatea palestiniană în ruine”. „Problema venerării Țării Sfinte, scrie Heid, va constitui axa principală și punctul de referință constant: ce anume au în comun Ierusalimul și Iudeea cu eshatologia creștină primară? Sunt ele colaterale acesteia sau esențiale? Iată de ce în subtitlu este sugerată o controversă care gravitează în jurul problemei Ierusalimului milenar și a venirii Anticristului.” Capitolul I Cartea lui Daniel și „preistoria” creștină a mitului, de la Evanghelia după Marcu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
1) primul capitol dezvoltă temele complementare ale persecuției și răsplății. Cristos îi va pedepsi la a doua sa venire pe toți persecutorii, fără nici o excepție, iar pe toți cei credincioși îi va răsplăti; 2) al doilea capitol are în vedere eshatologia: parusia va întârzia din diferite motive; 3) al treilea capitol propune creștinilor un ghid de comportare. Dată fiind întârzierea parusiei pentru un anumit timp, creștinii sunt îndemnați să ducă în continuare o viață firească și liniștită, să nu se depărteze
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
îndemnați să ducă în continuare o viață firească și liniștită, să nu se depărteze de ocupațiile lor sociale. Intenția autorului este de a preîntâmpina orice risc de anarhie politică în sânul comunității tesalonicene. În atingerea acestui scop, el propune o eshatologie temporizată, lucru extrem de important și de semnificativ. Important, în măsura în care acest „program eshatologic” va fi împărtășit de tradiția creștină de mai târziu; semnificativ, în măsura în care el reprezintă un semn evident de „dogmatizare” a așteptării mesianice. Autorul epistolei insistă asupra caracterului previzibil, într
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Tot astfel, cel ce se pretinde Cristos înaintea parusiei nu este decât un avatar al lui Beliar, principe metafizic existent în afara umanității propriu‑zise. Teologia autorului Urcării la cer... este esențial mitologică, proprie creștinismului gnostic. Ea se reflectă și în eshatologie, fiind cu totul convențională și lipsită de consistență reală. Grupul profeților pare să aștepte sfârșitul lumii celorlalți. Doar ceilalți - cei necredincioși, cei ce au trădat adevăratul creștinism - vor învia pentru judecată. Ei însă vor fi transformați nemijlocit în entități divine
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Anticristului, chiar dacă numele ca atare rămâne încă neformulat. 2. Cele două Apologii, Dialogul cu Trifon și tratatul (care nu s‑a păstrat) Împotriva ereticilor formează un vast proiect dogmatic, care acoperă mai multe domenii: teologie (diteism); cristologie (cele două parusii); eshatologie (milenarism); demonologie; ereziologie etc. Tema „adversarului eshatologic” nu se bucură de un tratament special în Dialogul cu Trifon. Apologetul, așa cum am văzut, atinge în treacăt această temă, insistând însă asupra iminenței celei de‑a doua parusii și, implicit, asupra acțiunii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vorbește Oscar Cullmann în Christ et le temps și pe care Peerbolte este bucuros să îl adopte. Acceptând această schematizare, trebuie să recunoaștem că mitul Anticristului face legătura între două poziții extreme, dat fiind că preconizează în același timp o eshatologie „deja” împlinită - prin prezența ereticilor ( = „anticriștii”) în lume - și o eshatologie „nu încă” împlinită prin întârzierea lui Anticrist‑Stăpânitor al lumii. Sistematizarea acestui mit va fi realizată abia în a doua jumătate a secolului al II‑lea, prin Irineu de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Peerbolte este bucuros să îl adopte. Acceptând această schematizare, trebuie să recunoaștem că mitul Anticristului face legătura între două poziții extreme, dat fiind că preconizează în același timp o eshatologie „deja” împlinită - prin prezența ereticilor ( = „anticriștii”) în lume - și o eshatologie „nu încă” împlinită prin întârzierea lui Anticrist‑Stăpânitor al lumii. Sistematizarea acestui mit va fi realizată abia în a doua jumătate a secolului al II‑lea, prin Irineu de Lyon, primul teolog care a propus o viziune de ansamblu asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Irineu distinge, pentru prima dată în exegeza creștină, a patra fiară - identificată cu Roma - de cele „zece coarne” ale sale, reprezentând un conglomerat de zece mici regate rezultate din fărâmițarea marelui imperiu. Ca și în 2Tes., apare aici ideea unei eshatologii etapizate. Dacă pentru a justifica o asemenea concepție, autorul epistolei 2Tes. inventase, după cum am văzut, această realitate sau acest personaj misterios - ® 6∀ϑΞΠΤ</ϑ∈ 6∀ϑΞΠ≅< (2,7.6) -, în cazul nostru, ne sunt propuse două interpretări diferite pentru același
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
căror revoltă condusă de Bar Kokhba a făcut victime printre creștinii din Asia Mică. În consecință, înainte de a fi antiromană (este într‑o foarte mică măsură), anticristologia lui Irineu este antignostică și antiiudaică, operând un fel de sublimare, în planul eshatologiei, a anumitor date istorice și sociale, proprii celei de‑a doua jumătăți a secolului al II‑lea. Folosind acest mit, episcopul de Lyon afirmă încă o dată unitatea indestructibilă a celor două Testamente - profețiile VT care vorbesc despre sfârșitul lumii concordând
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Hipolit. Iată câteva trăsături ale acestei teologii: - monarhianism (transcendență absolută a lui Dumnezeu); - necunoaștere a teologiei Logosului; - viziune pesimistă asupra lumii actuale; - milenarism; - Nero rediuiuus; - poporul ascuns. 3) De ordin istoric: Menționarea unei invazii a goților, în secțiunea consacrată eshatologiei, constituie un argument decisiv pentru datarea poemului între anii 240‑260. Carmen apologeticum În capitolul extrem de dens, din Origines du christianisme latin, consacrat lui Commodian, Jean Daniélou constată un paralelism aproape perfect între structura scrierii Demonstratio apostolica a lui Irineu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
poemului vorbește de Anticristul principal. În realitate, cele două moduri de înțelegere ale acrostihului 41 nu sunt opuse, ci complementare. Teza susținută de Brewer și Poinsotte are totuși meritul de a arăta că există, la Commodian, o viziune coerentă a eshatologiei; scenariul sfârșitului lumii prezentat în Instructiones fiind în perfectă concordanță cu cel din Carmen apologeticum. În privința anticristologiei autorului nostru, cel mai simplu ar fi să presupunem nu unul, ci două modele alternative. Primul (sintetic), reprodus în acrostihul 41, prezent de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
momentul în care creștinismul devine religie licită, activitatea sa pusă în slujba deplângerii și a rememorării faptelor este dublată de una de recunoștință și de elogiere a Imperiului de acum binevoitor. Această evoluție ideologică este sesizabilă mai ales la nivelul eshatologiei, având importante repercusiuni asupra anticristologiei. Ne propunem să comentăm în paginile următoare această transformare ideologică, această trecere de la o eshatologie antiimperială la o eshatologie neutră și o anticristologie din ce în ce mai estompată. Lactanțiu s‑a născut în jurul anului 250, în Africa. L
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
una de recunoștință și de elogiere a Imperiului de acum binevoitor. Această evoluție ideologică este sesizabilă mai ales la nivelul eshatologiei, având importante repercusiuni asupra anticristologiei. Ne propunem să comentăm în paginile următoare această transformare ideologică, această trecere de la o eshatologie antiimperială la o eshatologie neutră și o anticristologie din ce în ce mai estompată. Lactanțiu s‑a născut în jurul anului 250, în Africa. L‑a avut ca profesor de retorică pe bătrânul Arnobiu, convertit la creștinism la aproape șaizeci de ani, autor al unei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de elogiere a Imperiului de acum binevoitor. Această evoluție ideologică este sesizabilă mai ales la nivelul eshatologiei, având importante repercusiuni asupra anticristologiei. Ne propunem să comentăm în paginile următoare această transformare ideologică, această trecere de la o eshatologie antiimperială la o eshatologie neutră și o anticristologie din ce în ce mai estompată. Lactanțiu s‑a născut în jurul anului 250, în Africa. L‑a avut ca profesor de retorică pe bătrânul Arnobiu, convertit la creștinism la aproape șaizeci de ani, autor al unei apologii, Contra nationes, care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
răsturnare de situație a avut grave repercusiuni asupra concepțiilor politice sau teologico‑politice. Așa cum s‑a spus în mai multe rânduri, cazul său este comparabil cu cel al lui Eusebiu al Cezareii. Vom vedea modul concret de manifestare, raportat la eshatologie și la anticristologie, a acestei schimbări de context, a acestei transformări radicale, a răsturnării unei serii întregi de valori sociale, culturale și religioase. Din perspectiva cercetării noastre, se impune să avem în vedere cronologia aproximativă a câtorva scrieri. Opera asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se degajă este că, după recunoașterea religiei creștine drept religio licita, Lactanțiu, devenit teolog apropiat al împăratului, încearcă să evite anumite subiecte delicate, legate de destinul Romei. El se concentrează numai asupra soteriologiei creștine, alegând evident să treacă între paranteze eshatologia și ramurile învecinate, ca de exemplu anticristologia. Lactanțiu cunoaște scenariul eshatologic al poemului lui Commodian. Ca dovadă, reluarea ca atare a trei dintre motivele destul de puțin reprezentate în restul tradiției, și anume: un singur profet trimis de Dumnezeu pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
un verset din 2Tes.: „Ce înseamnă cele spuse de apostol tesalonicenilor: «Până ce nu va veni lepădarea de credință și nu se va da pe față omul nelegiuirii, fiul pierzării etc.»?”. Răspunsul lui Ieronim este scurt și vizează etapele principale ale eshatologiei creștine, descrise chiar de Isus: înmulțirea falșilor profeți, urâciunea pustiirii, căderea Imperiului Roman, cea de‑a doua venire. Pentru a justifica acest scenariu, el invocă pasaje foarte cunoscute: 2Tes. 2,1‑7; Mt. 24,15‑17.23‑27.30‑31
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
urmă întreabă despre semnele premergătoare și data exactă a sfârșitului lumii, provocând două răspunsuri extrem de interesante pentru tema prezentei lucrări. Epistolele datează din 418 și 419, adică din perioada episcopatului la Hippona. Augustin se află la primele tatonări în domeniul eshatologiei, dar o bună parte a rezultatelor expuse în reflexiile epistolare vor fi reluate și dezvoltate ulterior, în De ciuitate Dei. Epistolele 197 și 199 au numai o legătură indirectă - dar de o reală importanță - cu tema Anticristului. Ele iau în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Bisericii. Fără să cunoască data exactă a parusiei, creștinii simt că aceasta se apropie vertiginos. Contemporanii lui Augustin se află mult mai aproape de a doua venire decât contemporanii apostolilor, de exemplu, dar ei sunt mult mai departe decât generațiile viitoare. Eshatologia augustiniană ar putea fi reprezentată prin imaginea unui fluviu al cărui izvor se află în viața pământească a lui Isus. Malurile acestui fluviu imprimă istoriei omenirii un sens precis și ireversibil, pe măsură ce apele se apropie de gura de vărsare. Fluviul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
având numai rolul, foarte modest, de sprijin, de confirmare aproape tautologică de cele mai multe ori. Într‑un cuvânt, edificiul este construit aproape exclusiv pe baza primului grup de citate. În cele ce urmează, ne propunem să oferim o schiță a acestei eshatologii, cât se poate de clară, menită să servească drept punct de plecare pentru înțelegerea anticristologiei expuse în Comentariul la Epistola întâi a lui Ioan. Referitor la importanța acordată textelor ioanice - Evanghelia, Apocalipsa și Epistola întâi - se impune o altă observație
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
să rămână un lucru ascuns pentru veacul acesta” (20, 7, 3). În perioada eshatologică nu se va ști, așadar, cine este ales al lui Dumnezeu și cine este ales al diavolului. Totul se mișcă sub semnul nesiguranței și al așteptării. Eshatologia lui Augustin, ca de altfel întreaga sa teologie, se definește din perspectiva raportului dialectic exterioritate/ interioritate, acum/atunci, aparență/autenticitate etc. Dumnezeu l‑a izgonit pe diavol din „omul lăuntric” al sfinților (20, 8, 2), îngăduindu‑i să acționeze exclusiv
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]