1,061 matches
-
puse haotic în practică, de o manieră "atrage și înlocuiește"1, de către lideri aleși care au făcut campanie electorală împotriva acestor reforme - un tipar de gestionare al crizei care se pliază perfect pe o mișcare populistă care întrece și atacă establishmentul dinspre stânga spectrului politic. Totuși, la fel ca toate mișcările populiste, chavismul era eclectic și destul de prost definit din punct de vedere ideologic, întrucât amesteca puternicele curente ale naționalismului venezuelean, sau a celui "bolivarian", caracteristic anumitor regiuni, cu influențe marxiste
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
revenire la prosperitate și critica din plin neoliberalismul și instituțiile financiare internaționale. Prin urmare, campania electorală nu prea oferea indicii asupra schimbării de direcție pe care Pérez și partidul său erau pe cale să o efectueze. Întrucât a simțit faptul că establishmentul politic își pierdea progresiv legitimitatea − rata de susținere publică a lui Pérez scăzând la un jalnic nivel de 6% în 1992 (Romero, 1997: 15) - Chávez și MBR 200 au organizat, în februarie 1992, o lovitură de stat militară. Tentativa a
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
personaj populist, doritor să fure victoria partidelor tradiționale, în special unul cu orientare de stânga. Mai întâi, venezuelenii au perceput țara, într-un număr copleșitor, ca fiind bogată datorită resurselor de petrol. Astfel, ei i-au găsit vinovați pe reprezentanții establishmentului politic pentru orice greutăți îndurate, considerându-i corupți și proști administratori ai economiei. Studiile au arătat, de exemplu, că 94% dintre venezueleni erau de acord cu afirmația că " Dacă Venezuela ar fi corect administrată și corupția eliminată, ar fi bani
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
din exportul de petrol. Liderii AD și ai Mișcării pentru Socialism (MAS) de centru-stânga au colaborat cu noua orientare de factură neoliberală și astfel au pregătit scena pentru apariția unui conducător populist din afara sistemului, care putea să canalizeze nemulțumirea față de establishmentul politic și de procesul de liberalizare a pieței (oricât de incomplet ar fi fost acesta). Hugo Chávez s-a dovedit a fi acel conducător. În urma unei grațieri prezidențiale a lui Caldera din 1994, Chávez a ieșit din închisoare și a
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
2008: 92). Deși această ideologie politică era foarte pertinentă, definiția polilor - adică identitatea prietenilor și dușmanilor, a el pueblo și al oligarhiei - s-a schimbat de-a lungul timpului. La început, Chávez a definit dușmanul ca fiind în primul rând establishmentul politic împotriva căruia lansase acea încercare ratată de lovitură de stat în 1992. În mod special, el i-a acuzat pe liderii AD și COPEI ca reprezentând o elită politică coruptă, închisă în ea însăși și egoistă, care doar făcea
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
2002. După aceea, presupusele conspirații americane au jucat un rol foarte important în discursul de tip chavist despre dușmanii de dinăuntru și de dinafară, care căutau să-i saboteze Revoluția Bolivariană. De la bun început, Chávez și-a conceput atacul la adresa establishmentului în termeni revoluționari, în conformitate cu noțiunea sa de luptă politică cosmică și mântuitoare. Totuși inițial, el a evitat o definiție marxistă sau bazată pe noțiunea de clasă a dualismului său politic, parțial pentru că mișcarea muncitorească venezuelenă controlată de AD nu avea
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
stânga al lui Chávez pentru democrație în Venezuela și cum anume s-a deosebit de variantele de populism mai conservatoare, precum fujimorismul, este vital să se admită faptul că "salvarea" politică în ideologia chavismului nu s-a bazat doar pe îndepărtarea establishmentului politic partizan și pe alegerea unui noi lider care întrupa aspirațiile el pueblo și nici pe oferirea de noi programe sociale și economice care să răspundă nevoii de îmbunătățire a vieții materiale a acestuia. Pentru Chávez, incluziunea politică a sectoarelor
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
de asemenea, mai ales în calitatea sa de intermediar, o resursă politică care asigura mai multă putere pentru a trece peste constrângerile instituțiilor regimului existent. Pe scurt, participarea populară l-a ajutat pe Chávez să recreeze ordinea constituțională, să marginalizeze establishmentul politic și să ofere beneficii sociale și economice unui spectru mai larg de posibili susținători. Deci participarea a fost și un scop, și un mijloc pentru chavism - o componentă integrală a democrației, concepută că suveranitate populară și ca un mecanism
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
vezi Tabelul 7.3). Aceste alegeri au avut loc în iulie 1999, într-o formulă electorală pluralistă care a permis susținătorilor lui Chávez să solicite 121 din totalul de 131 de mandate ale adunării 3. În semn de respingere a establishmentului politic și ca un simbol al dorinței de includere a unor voci noi în arena politică, funcționarilor publici nu li s-a permis să-și depună candidatura pentru a fi aleși în adunarea constituantă. Această convocare a unei adunări constituante
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
al chavismului era dat, fără îndoială, de aspirațiile socialiste de îmbunătățire a nivelului de trai al claselor de jos prin creșterea prezenței lor în procesul politic. Cu toate că pentru Chávez "poporul" includea în mod potențial orice individ care era în afara disprețuitului establishment politic, sărăcimea ocupa un loc prvilegiat în tabăra populistă. Prin urmare, chavismul la putere nu doar a polarizat societatea venezuelenă din punct de vedere politic - semănând vrajba între susținătorii și oponenții lui Chávez și ai regimului său - ci și din
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
facilitat astfel un asalt plebiscitar asupra instituțiilor democratice liberale care a împins statul Peru înspre autoritarism competitiv. 8.1 Populism, democrație și autoritarism competitiv Populiștii mobilizează votanți în masă din păturile defavorizate ale populației într-o manieră personalistă, împotriva întregului establishment politic și/sau economic (Di Tella, 1965; Roberts, 1995; Weyland, 1996, 2001). Fundamental pentru populism este, deci, un apel împotriva elitelor lansat de un politician care se prezintă pe sine ca un om din afara sistemului, într-o manieră credibilă. O
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
ușor diferită. În America Latină, populismul tinde să fie incluziv, dar se democratizează rar. Este incluziv prin aceea că implică mobilizarea grupurilor marginalizate împotriva elitelor tradiționale. Populiștii de succes au înlăturat cel puțin parțial elitele existente și au deschis accesul către establishmentul politic pentru noi actori. Aceștia pot numi reprezentanți ai grupurilor marginalizate în funcții în stat, crea noi canale de acces și/sau folosi autoritatea publică pentru a propune politici care să fie în beneficiul material și simbolic al grupurilor anterior
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
Într-adevăr, fiecare președinte latino-american care a blocat activitatea congresului începând din 1990 - Fujimori, Hugo Chávez, Rafael Correa și Jorge Serrano - a fost un om din afara sistemului. În al doilea rând, populiștii de succes câștigă un mandat pentru a ruina establishmentul politic. Mesajul central al campaniilor populiste este acela că elita politică tradițională este exclusivistă, coruptă și nereprezentativă și că instituțiile regimului existent nu sunt, prin urmare, chiar democratice. Fujimori, Chávez și Correa au susținut cu toții că țările lor nu erau
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
elita politică. Campania prezidențială a lui Fujimori a fost populistă în mai multe moduri. În primul rând, a mobilizat grupuri și indivizi care se simțeau excluși din cadrul sistemului politic existent. Întrucât nu avea un partid și nici legături puternice cu establishmentul, Fujimori nu avea altă alternativă decât să creeze o coaliție cu oameni din afara sistemului. Astfel, el a mobilizat circumscripții care erau marginale în societate, în special pe creștinii evanghelici, și economia subterană (Daeschner, 1993: 170-4; Murakami, 2007: 207-8; Roberts, 1995
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
mulți alți candidați membri ai C90 "vorbeau dialectul Quechua și lucrau în economia subterană" (Daeschner, 1993:261). Prin contrast, lista candidaților pentru legislativ prezentată de coaliția Frontului Democratic (FREDEMO) al lui Vargas Llosa "enumera pe cei mai renumiți politicieni ai establishmentului peruvian" (Cameron 1997: 43)4. Campania lui Fujimori avea în vizor, în mod explicit, economia subterană. Platforma sa electorală includea promisiuni de legalizare a comerțului stradal și de creare a unei bănci care să ofere credite economiei subterane (Roberts, 1995
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
de aproape întreaga elită peruviană, inclusiv comunitatea oamenilor de afaceri, Biserica Catolică și cea mai mare parte a mass-media și a elitei culturale și intelectuale. În aceste condiții, Fujimori a fost nevoit să lupte precum David cu Goliat, uriașul fiind establishmentul politic discreditat - această strategie a fost ușurată de atacurile xenofobe și rasiste împotriva lui Fujimori ale unor susținători ai lui Vargas Llosa (Guillermoprieto, 1995: 82; Vargas Llosa, 1993: 472-3, 476)7. Discursul lui Fujimori, devenit din ce în ce mai maniheist în turul doi
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
era "poporul" versus "oligarhia", ci "poporul" - reprezentat de președintele pe care îl alesese - versus "clasa politică"" (Roberts, 1995: 98). Într-adevăr, curând după ce a ajuns președinte, Fujimori a lansat "un atac concertat asupra elitelor politice din Peru și asupra istituțiilor establishmentului pe care ea le controla - și anume, partidele politice, Congresul și sistemul judiciar" (ibidem: 97). El i-a atacat public pe legislatori numindu-i "șarlatani neproductivi" și pe judecători "șacali" (Conaghan, 2005: 30) și i-a deplâns pe politicieni ca
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
sa participare în alegerile prezidențiale, fujimori a mobilizat într-adevăr părți ale populației care fuseseră anterior marginalizate, cu precădere creștinii evanghelici și economia subterană. În calitatea sa de om din afara sistemului, fără un partid real și lipsit de legături cu establishmentul, Fujimori avea nevoie de aliați pentru a derula o campanie electorală, iar grupurile care s-au arătat disponibile a fi mobilizate au fost cele marginale în raport cu sistemul politic. În acest fel, Fujimori a creat o coaliție a oamenilor din afara sistemului
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
regiuni decât în altele? În același timp, putem spune că anumite aspecte ale relației dintre populism și democrație trec dincolo de particularitățile regionale. De pildă, forțele populiste promovează întotdeauna repolitizarea anumitor subiecte, care, fie intenționat, fie neintenționat, nu sunt abordate de establishment. În concordanță cu acestă perspectivă trans- și intraregională, acest capitol concluziv este elaborat pe baza celor opt studii de caz din volumul de față și este împărțit în trei subcapitole. În primul subcapitol ne îndreptăm atenția spre conceptele și ipotezele
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
nu au reprezentat o provocare serioasă pentru partidele tradiționale. Totuși, în celelalte cazuri de "populism în opoziție" situația pare foarte diferită. Prin abordarea unor teme care, în mod normal, nu prea apar pe agenda publică și sunt considerate nepotrivite de către establishment, forțele populiste provoacă partidele tradiționale și le obligă să-și adapteze programele. De exemplu, Bruhn arată în capitolul despre Mexic că López Obrador a pierdut alegerile prezindențiale, dar câștigătorul (Felipe Calderón) a fost obligat să redefinească prioritățile guvernării, și astfel
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
populist de dreapta, partidele tradiționale de dreapta tind să-și consolideze poziția conservatoare pentru a evita pierderea voturilor. Pe scurt, populismul în opoziție poate avea un efect pozitiv asupra calității democrației, de vreme ce ajută grupurile care nu se simt reprezentate de establishmentul politic să se facă auzite. În aceste circumstanțe, establishmentul trebuie să se confrunte cu probleme ridicate de forțele populiste. Interesant este că, în mod normal, aceste probleme sunt considerate de majoritatea elitelor ca fiind dezgustătoare și vulgare. Astfel, ca să-l
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
-și consolideze poziția conservatoare pentru a evita pierderea voturilor. Pe scurt, populismul în opoziție poate avea un efect pozitiv asupra calității democrației, de vreme ce ajută grupurile care nu se simt reprezentate de establishmentul politic să se facă auzite. În aceste circumstanțe, establishmentul trebuie să se confrunte cu probleme ridicate de forțele populiste. Interesant este că, în mod normal, aceste probleme sunt considerate de majoritatea elitelor ca fiind dezgustătoare și vulgare. Astfel, ca să-l parafrazăm pe Arditi (2005: 90-1), populismul acționează ca un
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
din 1958 - au un impact pozitiv asupra consolidării democrației (de exemplu, Higley și Burton, 2006; Peeler, 1992). Pe scurt, cazul Venezuelei ilustrează că un proces prin care elitele ajung la un acord poate foarte bine să ducă la formarea unui establishment politic, care pe termenul lung este mult mai interesat de cultivarea propriilor interese și de propria bunăstare, decât de îmbunătățirea calității regimului democratic. În acest sens, actorii populiști ar putea avea dreptate atunci când susțin că acordurile între elitele politice nu
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
nege legitimitatea solicitărilor venite din partea actorilor populiști. Acestea din urmă sunt considerate exprimări patologice ale ordinii democratice (Rosanvallon 2008; Taggart 2002). În consecință, partidele politice tradiționale își construiesc un discurs care face o distincție clară între "noi" și "ei". În vreme ce establishmentul este (auto)proclamat ca fiind alcătuit din "democrați buni", populiștii sunt descriși ca niște "forțe malefice". Merită menționat faptul că acest discurs se aseamănă cu limbajul populist, întrucât pornește de la premisa că lumea politică ar trebui privită ca o scenă
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
O altă opțiune este confruntarea, caz în care actorii politici tradiționalii nu doar neagă legitimitatea solicitărilor venite din partea actorilor populiști, ci decid să-i și atace. Considerând că "toleranța față de cei intoleranți" trebuie să aibă o limită, unele segmente ale establishmentului ar putea fi tentate să încalce regulile contestării publice cu scopul de a combate "sindromul populist". De exemplu, Roberts arată în capitolul său că în Venezuela o mare parte din (fostele) elite au încercat să boicoteze guvernul lui Chávez prin
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]