374 matches
-
viața este simțită ca o îndelungată agonie, în care moartea se îmbină cu viața”. Dacă ținem seama de câștigul existențial al nostalgiei permanente a morții, de excepționala răsturnare de raporturi pe care o atinge Cioran, agonia este, în acord cu etimonul grecesc, convalescență. Uzată prin stăruirea gândului asupra ei, moartea „îmbătrânește în noi de prea multă prezență”, devine trecut. „A privi înapoi spre moarte” e biruința fragilă a gândului ruminant. Obsesia morții, conviețuirea cu această „fatalitate lăuntrică a firii” („Când cazi
Despre moarte, numai de bine by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4402_a_5727]
-
cu o oarecare condescendență, ca ,petrecere de scurtă durată". Evident, cu peste o jumătate de secol în urmă cuvintele în cauză erau mai aproape de sursele lor franceze - distraire, distraction - care au păstrat pînă azi sensul mai curînd negativ, motivat de etimonul latinesc, de ,abatere", ,deviere" (spre deosebire de amusement și divertissement, în uzul curent; deși judecata morală pascaliană chiar pe cel din urmă îl folosește ca emblemă a absurdității condiției umane, aflate în permanentă sforțare de a se abate de la adevăratele întrebări). În
Distracție by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11006_a_12331]
-
o viitoare formă electronică, acest neajuns ar putea fi redus). Desigur, se pot face întotdeauna observații punctuale: de pildă, cred că persistă tendința mai veche de a prefera explicația prin franceză celei prin etimologie multiplă: la cuvîntul demisie apare ca etimon doar franțuzescul démission; e greu de crezut că forma mai veche dimisie ar fi doar o variantă populară: avînd în vedere că aceasta apare la Asachi, e foarte probabilă o a doua sursă, italiana (cu dimissione). Frustrantă rămîne (dar nu
Litera D by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9588_a_10913]
-
sensul denotativ, originar, „fiu de prinț” - în multe cronici și documente de epocă (la Neculce, de exemplu: „Constantin Cantemir avea doi feciori beizadele, pre Antiohie și pe Dumitrașco”), în amintirile bucureștene despre „Beizadea Grigore Vițel” etc. Dicționarele turcești actuale consemnează etimonul beyzade, cu o definiție lipsită de conotații negative („son of a prince; noble or refined person”, Redhouse,1998). În româna veche circula și șahzadea „fiu de sultan sau de împărat” (din tc. șahzade); nefiind aplicabil la realitățile strict locale, termenul
Beizadea by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5351_a_6676]
-
decât introducerea discursului direct: „departe de mine gândul de a lăuda frumusețile României și de a le emfatiza pe cele ale acestui județ, dar...” (ziaruldelta.ro, arhiva 2007). Până la urmă, atât emfatizare, cât și emfazare sunt rezultatul târziu al evoluțiilor etimonului greco-latin emphasis (din gr. emphainein „a arăta, a demonstra”) și al derivatelor sale în limbile europene, cu semnificații care s-au dezvoltat într-o tradiție comună retorică și lingvistică. Din păcate, dicționarele noastre actuale se limitează, aproape în totalitate, la
Emfatizare - emfazare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6562_a_7887]
-
a ebraicului ktiva "scriere (actul de a scrie; text scris)" (Raissa Rozina, "Cultural constraints in meaning extensions: derivational relations between actions and happenings", în T. Eniko Németh, Károly Bibok, Pragmatics and the flexibility of word meaning, 2001, p. 245). Sensul etimonului explică foarte bine stabilitatea nucleului semantic al argotismului românesc: scrisoarea, declarația sau actul de identitate sunt tipice " obiecte scrise". Și calea de pătrundere în argou este verosimilă; ne putem doar întreba, ca și în cazul cuvântului blat, dacă românescul ecsivă
Exive sau ixive by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7181_a_8506]
-
explicit negat prin determinanți ("personalitate controversată": "Gurile rele pretindeau că s-ar afla la metresa sa, o personalitate controversată a orașului", România liberă = RL, 2245, 1997, 19). Pentru cuvîntul personaj, DEX și DLR indică (urmînd probabil modelul evoluției semantice a etimonului francez) un prim sens orientat pozitiv: "persoană care deține o funcție importantă în viața politică, socială, culturală; personalitate"; de fapt, sensul următor, pur descriptiv - de individ reprezentat într-o operă artistică - este cel mai puternic și mai frecvent azi. Pentru
Persoane, personaje, personalități... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11794_a_13119]
-
a fost consemnat în scris. În momentul de față, e destul de mult folosit, mai ales în limbajul tinerilor, dar nu cu sensul înregistrat acum mai bine de 70 de ani. Valorile actuale sunt direct legate de sensul de bază al etimonului: dumă înseamnă mai ales "vorbă de duh", "poantă", "glumă". O încercare de definire din partea unui vorbitor care mărturisește că a căutat inutil cuvântul în dicționar sună cam așa: "vorbă sau faptă hazlie, umorul pro-venind din stupiditatea exprimată"; "vorbă ștrengărească, al
Dumă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7226_a_8551]
-
Vladimir Voinovici, Viața și neobișnuitele aventuri ale soldatului Ivan Cionkin și de L-am servit pe regele Angliei (2006) după romanul omonim al lui Bohumil Hrabal. Devine sesizabil numitorul comun al acestei „prostii” ambiguizate având ca expresie un personaj emblematic, etimonul spiritual al acestor ecranizări venind tot din literatura cehă, de la Jaroslav Hasek, cu remarcabilul său soldat Svejk. Parte a unui val de tineri cineaști remarcabil din care fac parte și Milos Forman, Jan Kadar, filmul lui Menzel împărtășește un aer
Viața la țară cu Jirí Menzel by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3517_a_4842]
-
își caftesc bărbații" (bucuresti-info.com, 1.04.2006); S-au caftit în trafic (Cancan, 7.07.2009) etc. Originea verbului nu este însă deloc clară. DEX (și, urmându-l, Micul dicționar academic, Noul dicționar universal, Dicționarul explicativ ilustrat) indică drept etimon un țigănesc cafti sau kafti. Numai că o asemenea formă nu apare în Micul dicționar rom-român al lui Gh. Sarău (1992), după cum nu apărea nici în alte glosare, mai vechi, ale limbii romani (la M. Kogălniceanu, A. Vaillant, G. Potra
Cafting by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7086_a_8411]
-
O posibilitate putea fi invidia. Deoarece s-a structurat practic fără contribuția savanților din Est, spre deosebire de multe alte științe și tehnici care au avut și contribuții slave, de exemplu. Mai probabil însă, sau complementar, autorii, buni semanticieni, au intuit pericolul etimonului grecesc al termenului combătut, care înseamnă "guvernare". Exista deci riscul ca puterea în general să capete criteriul eficienței și să migreze din sfera politicului (unde comuniștii se simțeau puternici) către știință/ tehnocrație (zonă în care nu au excelat niciodată). În
Dubla pledoarie by Mihai Bădic () [Corola-journal/Journalistic/14813_a_16138]
-
Rodica Zafiu Adjectivele minim și minimal au fost preluate din franceză, ca împrumuturi moderne în care oamenii de cultură percepeau cu ușurință etimonul latin (fr. minime provine direct din lat. minimus, iar minimal e un derivat de la aceeași bază). În DEX, cele două cuvinte apar ca sinonime; de fapt, ele s-au specializat în uz pentru anumite sintagme - salariu minim, dar preț minimal
Minim, minimal, minimalist... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9008_a_10333]
-
ca obiect indirect, fie ca obiect direct: „Guvernul va notifica CE [în legătură cu viitoarele reglementări antietnobotanice]” (euractiv.ro). Ca și în alte cazuri, se poate susține că tiparul preluat din franceză pentru un cuvânt a cărui formă e mai apropiată de etimonul latin cult (verbul notificare) nu este neapărat preferabil tiparului din engleză. Mai mult, constatăm că există în română verbe care au ambele posibilități de construcție: a anunța ceva cuiva, dar și a anunța pe cineva în legătură cu ceva. E foarte probabil
Notificare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/4751_a_6076]
-
II, D-H, 2002), desemnînd o insectă, cunoscută și sub numele de tîrtăriță sau repede (Cicindela campestris): „gîndăcel de culoare arămie, verde-deschis pe spate, cu puncte albe pe fiecare elitră”. În Dicționarul etimologic al limbii române, Al. Ciorănescu propune ca etimon, cu rezerve, cuvîntul sîrb drugobrat „cumnat”. Cea mai credibilă explicație rămîne cea a Dicționarului academic (MDA), care înregistrează la cuvîntul-titlu dragobete (cu prima atestare la 1774) variantele regionale bragobete, bragovete, drăgobete, gabrovete. Instabilitatea formei pare legată de adaptarea dificilă în
Dragobete by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13113_a_14438]
-
într-un context comparativ larg, descriindu-se situații similare din alte limbi și dialecte romanice, ca și din limbile balcanice. Nuanțările sînt esențiale: franceza nu este numai cea din Franța, ci și cea din Belgia (de aceea unele cuvinte - ca etimoanele pentru savonieră sau galoși - nu apar în dicționarele franțuzești curente) și Elveția; germana este și cea austriacă, și mai ales dialectul șvăbesc (sursă pentru șlap, paradaisă, renglotă etc.). Pentru specialiști, această carte oferă actualizarea - într-o formă simplă, dar bazată
Fascinația etimologiei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10966_a_12291]
-
este, în românește, un cuvânt derivat de la strigă, formă provenită din lat. striga, -ae, varianta vulgară, atestată abia la Petronius, a termenului clasic strix, -igis, care însemna „pasăre de noapte care trece să înspăimânte copiii [în timpul nopții]“ sau „vrăjitoare“. Acest etimon a dovedit o vigoare deosebită, fiind unul din cuvintele moștenite în toate limbile romanice. Otilia Hedeșan O întâmplare... Otilia Hedeșan s-a născut la Pecica, județul Arad, pe 20 iulie 1962. A absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universității din Timișoara
Agenda2003-42-03-b () [Corola-journal/Journalistic/281606_a_282935]
-
oral, adică nu citit. Dar mai există și sensul din a rostui, altfel spus, a pune în ordine conform unui rost, unui criteriu. Nu am idee de legătura dintre a rosti și a rostui, dacă există vreuna, și nici de etimonul celui de al doilea cuvânt. De luat în considerare în expresia pe care o analizez este doar primul sens ori cuvânt. Expresie pe care, la urma urmelor, o găsesc sinonimă în limba noastră cu pe dinafară sau cu papagalicește. Așadar
Note disparate by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4909_a_6234]
-
Rodica Zafiu Un nou adverb își sporește în mod vizibil răspândirea în româna actuală. Cuvântul instant face parte din categoria destul de largă a anglicismelor în care se recunoaște un etimon latino-romanic și prin care vorbitorii tind să înlocuiască mai vechile împrumuturi culte din latină sau franceză. De fapt, termenul apare cu valori pentru care româna dispune atât de sinonime moderne, mai specializate (imediat, instantaneu), cât și de locuțiuni vechi, de
Instant by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6406_a_7731]
-
unor sintagme: inițial, din domeniul alimentar (cafea instant, lapte instant, supe instant etc.); ulterior, și din terminologia internetului (mesagerie instant). În engleză, instant (mai ales adjectiv și substantiv, rar adverb) provine din vechea franceză; în cuvânt se recunoaște ușor un etimon mai îndepărtat comun cu al adjectivului și adverbului românesc instantaneu (împrumut din secolul al XIX-lea - atestat în dicționarul lui Frédéric Damé, din 1893 - al derivatului francez instantané). Folosirea ca adverb a lui instant este o inovație în interiorul limbii române
Instant by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6406_a_7731]
-
silaba inițială: instant); accentuarea pe silaba finală este confirmată și de Dicționarul explicativ ilustrat (DEXI 2007). Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic (DOOM2, 2005) a decis, probabil din rațiuni etimologice, în conformitate cu observația că limba actuală preferă formele cât mai apropiate de etimon, stabilirea ca normă a accentuării pe silaba inițială. Mi se pare, totuși, că uzul e în favoarea accentului pe finală. Deplasarea de accent (frecventă în cazul multor împrumuturi și întâlnită chiar la vorbitori care cunosc bine limba engleză) a fost produsă
Instant by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6406_a_7731]
-
De altfel, la 1874, dicționarul lui Laurian și Massim trata în același articol sensurile modernului oră - "tempu de 1/24 parte d'in diu'a civile" - și pe cele ale vechiului oară, scris tot oră, pentru a marca legătura cu etimonul latin. în explicarea sensurilor, a expresiilor și a sintagmelor libere în care intră oră ("la optu ore înainte de amedia", "la or'a septe", "in ora septima", "d'in ora in ora", "ora de lucru" etc.), autorii, consecvenți purismului latinist, nu
Ora unu, ora două by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15569_a_16894]
-
academic (care reia și rezumă Dicționarul limbii române), e înregistrată forma poptoarcă, cu o etimologie nesigură, cu trimitere la un articol al lui I. Verbină din 1941 și la cuvântul rusesc podporka. Într-adevăr, forma cuvântului românesc sugerează posibilitatea unui etimon slav, iar sensul cuvântului rusesc ("proptea, reazem, sprijin") nu este incompatibil (prin eventuale specializări semantice dialectale sau argotice) cu denumirea un instrument metalic. În orice caz, termenul pare să mai fi avut în limba secolului al XIX-lea și alte
Pontoarcă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7548_a_8873]
-
la celți zeul apelor și al furtunii, protectorul navigației, atribute subliniate de un hidronim ca Loire, cel mai mare râu al Galiei, al cărui afluent Dive, intră în aceeași familie cu vechile toponime celtice Deva, Devona, Devonshire, care au ca etimon celt. deva, ’apă sacră’, familia lexicală incluzând și pe modernul divine. Toată această veche sacralitate a apelor curgătoare, considerate în arealul celtic ca fiice ale zeului Lear, s-a transmis și la dacoromâni, unde întâlnim hidronime explicabile prin aport celtic
Shakespeare și colindele românilor by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/2971_a_4296]
-
lexem ler din colinde, obiectivul încercării noastre, vom apela la o etimologie inversă, pornind în arheologia semantemului de la remanențele lui moderne. Să cercetăm, așadar, cuvântul lord, cu echivalarea lui latină dominus, ’domn, stăpân’, care acoăeră și sensul de Dumnezeu. Cu etimonul compus din arhaicele hlaf (pâine) + weard (paznic, păstrător), eng. lord a avut inițial sensul de ’stăpân al pâinii, al casei’. Ulterior, în Evul Mediu, ’la’eard a fost contaminat omofonic de scoțianul laird, ‘stăpân al unei proprietăți, al unei moșii
Shakespeare și colindele românilor by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/2971_a_4296]
-
Mircea, Vlad, Radu, Mihnea), e probabil ca și literatura română să fi jucat un rol important. Un caz în care literatura pare a fi fost decisivă e Răzvan: un nume cu origine controversată (pentru care s-au propus mai multe etimoane, din slavă dar și din limba țigănească), care nu se găsește la popoarele din jur și pare a fi fost purtat (probabil ca supranume) doar de Ștefan Răzvan, cel care ajunge pentru cîteva luni pe tronul Moldovei. Fără celebra dramă
Onomastica și moda culturală by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9611_a_10936]