288 matches
-
printre vecinii "majgharilor" se afla și tribul "asghil" zis și "așkil" ori "eskil". Această populație era un trib protobulgar (implicit "ogur" sau "onogundur"). 1) "Székely/secui" ca derivare și totodată amintire - pe filieră prototurcă - a sciților, al căror endonim și etnonim principal este saka. 2) Legătura dintre tema numelui cu străvechiul termen PIE "*sek-, *so-" „a tăia” (din care sînt derivate, între altele, lat. "secare" „a tăia” și "securis" „secure”, ger. "sägen" „a tăia cu fierăstrăul”, engl. "to saw". Securea de
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
are același sens „a tăia”. În cazul acestei teorii, tema PIE sek- este sufixată cu terminația turcică "-li". A fost avansată ipoteza că sensul inițial care a stat la baza denumirii populației ar fi fost „tăietori de lemne” 3) Din etnonimul siculilor antici, cei care au dat numele Siciliei. au fost de două feluri: În fruntea unui neam se afla de regulă un vârstnic, învestit cu autoritate și recunoscut ca atare de membrii grupului. Acesta era „conducătorul neamului” (ung. hadnagy "locotenent
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
printre altele, în anii 1256, 1314, 1323 și 1364, în provincii vestice ale Ungariei, în comitatele Pozsony și Moson. Prezența lor este confirmată apoi și de numele unor localități, ca Székely și Székelyfalu, ambele în comitatul Szabolcs, formate prin includerea etnonimului maghiar al secuilor. Importante comunități secuiești sunt evocate documentar și în comitatele Bars, Szerém, Gömör, Abaúj, Somogy și Baranya. Prezențe secuiești sunt semnalate în secolele XI și XII în anii 1116 și 1146 în Bihor, în zona localităților Teleac și
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
dintre Turcia și Uiguria.. Dimensiunea indoeuropeană (scito-alană, deci iranică veche), atât la populația maghiarofonă, cât și la panturcime, nu e neglijabilă (un rest vădit îl reprezintă populația asimilată ce a lăsat în Câmpia Tisei, spre vest, toponimie cu componenta "Jász-" (etnonimul iașilor sau alanilor) sau cu cea "berény" Bucătăria secuiască se bazează pe patru alimente principale: cartoful, varza, carnea de porc și smântâna și reflectă condițiile climaterice, respectiv iernile extrem de geroase din zonă. Produsele din porc, ca slănina, caltaboșii, carnea afumată
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
ucrainene Odessa și Zaporojie, ca și în Kazahstan, Kârgâzstan, Uzbekistan, Kabardino-Balkaria, România (Dobrogea), Republica Moldova (Găgăuzia). Mai trăiesc aproape 20.000 de găgăuzi în țările balcanice Grecia (nord) și Bulgaria (est) de unde și provin cei din Basarabia. Alte grupuri, cu același etnonim, "găgăuzi", trăiesc în Turcia (partea europeană) și în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, dar acești găgăuzi sunt musulmani. Se presupune că strămoșii găgăuzilor au provenit din triburile turcești medievale ale Oguzilor / Uzilor, care au traversat de asemeni regiunile nord-pontice. Izvoarele bizantine consemnează faptul că
Găgăuzi () [Corola-website/Science/298061_a_299390]
-
cea mai populată țară vorbitoare de spaniolă din lume. Întrucât este de fapt o republică federală, numele oficial complet este Statele Unite Mexicane ("Estados Unidos Mexicanos"). Țara este frecvent numită Republica Mexicană ("República Mexicana"), deși acesta nu este titlul recunoscut oficial. Etnonimul "mexican" a fost folosit în limba spaniolă de la contactul dintre europeni și americani în moduri diferite. Pentru Spania secolului al XVI-lea, mexicanii au fost locuitorii din Mexic-Tenochtitlan, vorbitori ai limbii náhuatl. În perioada colonială unii creoli și spanioli rezidenți
Mexic () [Corola-website/Science/298127_a_299456]
-
limba spaniolă de la contactul dintre europeni și americani în moduri diferite. Pentru Spania secolului al XVI-lea, mexicanii au fost locuitorii din Mexic-Tenochtitlan, vorbitori ai limbii náhuatl. În perioada colonială unii creoli și spanioli rezidenți în Noua Spanie au folosit etnonimul pentru a se referi la ei înșiși. Liderii Războiului de Independență ezitau ca numele țării să fie ca și numele locuitorilor săi. Conform Planului de la Iguala, țara va adopta în cele din urmă numele de Mexic și a locuitorilor săi
Mexic () [Corola-website/Science/298127_a_299456]
-
este oricare dintre diversele popoare ai căror membri vorbesc o limbă din familia de limbi turcice. Aceste popoare, numărând aproximativ 150 milioane de oameni, sunt probabil descendenții unui mare grup de triburi originare din Asia centrală. Prima atestare a etnonimului „turc” a fost menționarea sau "kök türk" („turcii albaștri”, la singular) într-o scrisoare trimisă în 585 de împăratului Chinei lui Isbara, hanul tribului göktürk. În misiva respectivă, monarhul i se adresează destinatarului cu apelativul „Mare Han Turc”. În inscripțiile
Popor turcic () [Corola-website/Science/298161_a_299490]
-
după sine precizarea limitelor geografice ale Palestinei. Provinciei omonime îi aparținea acum întreaga Iordanie de Vest sau Cisiordania (teritoriul situat la vest de Iordan până la Marea Mediterană), părți din Iordania de Est sau (Transiordania), precum și Deșertul Negev. Regionimul „Palestina” provine din etnonimul filisteni, atribuit unei populații de origine indo-europeană, stabilită între secolele XIII-XI î.Hr. pe coasta sud-estică a Mării Mediterane. Sursele egiptene au înregistrat acest popor sub numele "prst", în Biblie locuitorii se numesc în , iar colectivul, populația, „Peleșet”, din care a
Palestina () [Corola-website/Science/298177_a_299506]
-
de confruntări armate cu alte triburi localnice (madianiții și amaleciții), triburile israelite au ajuns pe pământul "Palestinei". După anul 1220 î. Hr., mai exact în jurul anului 1207 î. Hr., este evocat pentru prima dată, pe o inscripție din timpul faraonului Merenptahs (1213-1203), etnonimul Israel. Atât exodul din Egipt cât și ocuparea Canaan-ului de către triburile israelite sunt relatate în Vechiul Testament, respectiv în Exodul și Deuteronomul. Date istorice de dată recentă au evidențiat însă o serie de discrepanțe cronologice și actuale între relatările biblice și
Palestina () [Corola-website/Science/298177_a_299506]
-
împotriva Constantinopolului în 1043 și pe "Arbanitai" ca supuși ai ducelui de Dyrrachium. În Evul Mediu, albanezii și-au denumit țara "Arbër" sau "Arbën", iar pe ei înșiși Arbëresh sau "Arbnesh". Încă din secolul al XVI-lea, toponimul "Shqipëria" și etnonimul "Shqiptarë" au înlocuit treptat "Arbëria" și "Arbëresh". Deși cei doi termeni sunt interpretați popular ca însemnând „țara vulturilor” și respectiv „copiii vulturilor”, ei de fapt provin de la adverbul "shqip", care înseamnă „în înțelegere”. Sub Imperiul Otoman, Albania a fost oficial
Albania () [Corola-website/Science/297409_a_298738]
-
("українці", "ukrainți", etnonimele istorice "ruteni", "rusinii", "cazaci") este un popor european de ramura slavă, care în majoritatea lui trăiește în Ucraina, ei fiind a 6-a cea mai mare națiune din Europa. mai pot fi întâlniți și în Polonia (sud-estul țării), Belarus (extremul
Ucraineni () [Corola-website/Science/297430_a_298759]
-
-lea în anul 867. Vasile Bulgaroctonul îi menționează pe vlahi într-un „hrisov” din 980 în contextul Vlăhiilor din Peninsula Balcanică. Despre aceasta relatează cronicarul bizantin Kekaumenos (sec. XI). Istoricul Brezeanu consemnează că prima mențiune bizantină a românilor nord-dunăreni sub etnonimul de daci a apărut în Lexiconul Suidas din secolul al X-lea. Lexiconul conține un pasaj: "dacii, care acum se numesc pecenegi" ce se referă la realitățile etno-politice nord-dunărene. Ioan Skylițes, a cărui scriere, datând din sec. XI, este inserată
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
alte limbi neolatine, se găsește în cea mai apropiată relație cu latină antică. În același timp, spre deosebire de alte limbi romanice, limba română este unitară în tot spațiul etnic românesc, fără a avea dialecte regionale. Numele etnic propriu al românilor sau etnonimul (de la "etnos" - popor și "nyme" - nume) se găsește în legătură directă cu numele vechilor români. Etnonimul Român reprezintă o formă lingvistică evoluata a etnonimului Romanus Timpul etnogenezei românilor reprezintă o perioadă îndelungată de restructurări etnoculturale, lingvistice și spirituale, desfășurate pe parcursul
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
spre deosebire de alte limbi romanice, limba română este unitară în tot spațiul etnic românesc, fără a avea dialecte regionale. Numele etnic propriu al românilor sau etnonimul (de la "etnos" - popor și "nyme" - nume) se găsește în legătură directă cu numele vechilor români. Etnonimul Român reprezintă o formă lingvistică evoluata a etnonimului Romanus Timpul etnogenezei românilor reprezintă o perioadă îndelungată de restructurări etnoculturale, lingvistice și spirituale, desfășurate pe parcursul a circa 900 ani, având drept limită inferioară sec. II-I a.Chr. și limită superioară
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
în tot spațiul etnic românesc, fără a avea dialecte regionale. Numele etnic propriu al românilor sau etnonimul (de la "etnos" - popor și "nyme" - nume) se găsește în legătură directă cu numele vechilor români. Etnonimul Român reprezintă o formă lingvistică evoluata a etnonimului Romanus Timpul etnogenezei românilor reprezintă o perioadă îndelungată de restructurări etnoculturale, lingvistice și spirituale, desfășurate pe parcursul a circa 900 ani, având drept limită inferioară sec. II-I a.Chr. și limită superioară sec. VII-VIII p. Chr. Procesul etnogenezei românilor s-
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
de pe Ural de rit vechi, iar doi ani mai târziu au urmat membrii familiilor lor. Credincioșii de rit vechi din Karakalpakstan reprezintă un grup etnic care este caracterizat prin apartenența la o etnie (se consideră o populație separată), printr-un etnonim separat, („uralieni”, deși în documentele oficiale, la rubrica „Naționalitate” este înscrisă cea „rusă”), prin locuirea uneui teritoriu bine determinat, prin caracteristici confesionale specifice (creștinism de rit vechi), printr-un dialect specific și prin alte caracteristici specifice precum ocupațiile, costumul popular
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
autori din România și din Republica Molodva) ; studierea obligatorie în școlile de stat a limbii române, a istoriei românilor și a cursului integral de literatură română ; folosirea în învățământ a glotonimului « limba română » pentru limba oficială a statului și a etnonimului « popor român » pentru denumirea populației majoritare din republică; revenirea la sistemul clasic de structurare a învățământului preuniversitar (primar, gimnazial, liceal ; special și profesional) și de apreciere a cunoștințelor elevilor și studenților pe bază de 10 puncte ; deschiderea, pentru prima dată
Nicolae Mătcaș () [Corola-website/Science/318167_a_319496]
-
ambii părinți născuți în Germania era de 44,6 ani. Unele segmente de populație sunt denumite "minorități naționale" ("nationale Minderheiten") și sunt autohtone (minorități naționale istorice): danezii, frizonii, romii și sintii (tot populație romă, dar care în țările germanofone au etnonimul "sinti"), precum și sorabii, o populație slavă de la frontiera cu Polonia și Cehia. Minoritatea daneză (de circa 50 000, conform unor surse guvernamentale) locuiește în cel mai nordic stat din Schleswig-Holstein, care se învecinează cu Danemarca. Frizonii se împart în două
Demografia Germaniei () [Corola-website/Science/319533_a_320862]
-
Volcae" în latină), întâlnit de Teutoni în decursul campaniilor lor de jaf în Galia, în anii 110-100 î.e.n. Expansiunea ulterioară a germanicilor în Europa, în secolele ÎI - IV, în contact cu slavii și cu celelate popoare migratoare, a răspândit acest etnonim de walah în Europa centrală și orientala (pentru populațiile romanice). Trecând în alte limbi, walah a luat diferite forme : "vlah", "vlahos", "vlas", "voloh", "wloh", "olah", "iflak"... trecând ulterior și în limbile occidentale : "valacchi", "velaci", "valaques", "valacos", "wallachians". După R. Rohlfs
Romanii populare () [Corola-website/Science/319087_a_320416]
-
galică a fost vorbită de fiecare stare socială atât înainte cât și după cucerirea romană a Galiei. Cunoașterea limbii galice este datorită nu numai inscripțiilor, dar și substratului lexical din franceză, menționat mai sus și a numelor personale, toponimelor și etnonimelor păstrate în surse de origine greacă și latină. Cele mai vechi atestări provin din secolul al VI-lea î.Hr. și sunt lepontine. Au fost descoperite în Galia Cisalpină (actuala Italie de nord) și scrise folosind o formă veche a alfabetului
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
avarilor în zonă până la sosirea ungurilor aici. Un document emis în anul 860 de către Ludovic Germanul pentru abația Mattsee face referire la „mlaștinile wangarilor" "(marcha uuangariourum)" din extremitatea vestică a Bazinului Carpatic. Numele "wangar" pare să reflecte forma slavă a etnonimului onogurilor, un alt popor de origine turcică, care ar fi fost la rândul lor prezenți în regiune. Un al treilea grup, cel al gepizilor, care fusese unul dintre vasalii avarilor, a supraviețuit până în a doua jumătate a secolului al IX
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
au condus la degradarea limbii române, la erodarea conștiinței naționale a românilor din stânga Prutului. Lucrările editate în cadrul acestui proiect includ articole de polemică, studii, comunicări, dialoguri, abordând denumirea corectă a limbii vorbite de populația majoritară a R. Moldova, precum și a etnonimului corespunzător acestui spațiu. Câteva titluri relevante: Nicolae Mătcaș, "Calvarul limbii române din Basarabia", 560 p., antologie și prefață de ; "Un lingvist care vine din viitor (Eugeniu Coșeriu și realitățile lingvistice din Republica Moldova)", 400 p. de Alexandru Bantoș; "Republica Moldova. Între România
Alexandru Bantoș () [Corola-website/Science/330951_a_332280]
-
franceză și compuse după model german ("social-démocratie"). Prin intermediul germanei au intrat în franceză și câteva cuvinte din limbi central-europene, precum "calèche" „caleașcă” și "pistolet" din limba cehă, "coche" „diligență” și "sabre" „sabie” din limba maghiară, "cravate" „cravată” din limba croată (etnonimul "hrvat" „croat”), "uhlan" „ulan” (militar cavalerist) din limba poloneză (care l-a preluat din limba turcă). Împrumuturile din engleză, atât britanică, cât și americană, sunt cele mai numeroase în franceza actuală, majoritatea lor fiind relativ de dată recentă, dar sunt
Lexicul limbii franceze () [Corola-website/Science/331267_a_332596]
-
o lucrare de referință, îndeosebi pentru citate, foarte adesea utilizată în lucrările privitoare la Antichitate. Numele lucrării, data redactării sale, identitatea autorului / autorilor au pus probleme delicate cercetătorilor. Stelian Brezeanu a scris că prima mențiune bizantină a românilor nord-dunăreni sub etnonimul de daci a apărut în Lexiconul Suidas. Lexiconul conține un pasaj: „dacii, care acum se numesc pecenegi” ce se referă la realitățile etno-politice nord-dunărene. "Suda" este în același timp un dicționar care explică formele gramaticale complexe și dă definițiile unor
Suda (enciclopedie) () [Corola-website/Science/332928_a_334257]