1,082 matches
-
semnul egalității. Mai mult, a coborî cu negarea de sine până acolo unde spaima se transformă în fascinație. La un moment dat, Cioran exclamă, aparent în afara oricărui context: „Această febră în stare pură, sterilă, și acest strigăt înghețat!” (I, 21). Exclamație greu descifrabilă. Dar, cum secvențele care înscriu aceste cuvinte au în centru tocmai problematica aparenței și a neantului, țin să cred că febra în stare pură și strigătul înghețat mărturisesc despre această coborâre, în athanorul propriului corp, până la limitele pulverizării
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
vid, când vidul însuși încă nu exista!” (I, 23). Altundeva, i se adresează direct lui Dumnezeu spunând „Doamne!”, pentru ca imediat, în paranteză, să comenteze, detașându-se: „De-aș putea descrie cu exactitate starea în care ne aflăm când scoatem această exclamație, acest apel care nu este un apel, acest strigăt fără ecou!” (III, 207). Căci el se roagă, dar simte că se roagă vidului. Pe Dumnezeu îl poartă, virtual, în sine și-abia prin el își împlinește singurătatea, maxima izolare. Oricum
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
sunt utilizate că semnale conversaționale, direct legate ritmului vorbirii sau conținutului, putând fi confundate cu expresiile emoționale. Combinația 1+2, uneori cu 5 și UA4206 reprezintă cele mai frecvente semnale conversaționale, funcționând că note de evidențiere a conținuturilor exprimate verbal, exclamații, întrebări, solicitări de clarificare, semne pentru care o replică este căutată. În egală măsură, relevanță pentru determinarea faptului dacă o acțiune este un semnal conversațional sau o expresie emoțională este durată acțiunii faciale respective (timpul dintre momentul debutului expresiei the
by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
sau chiar mai mult), gura rămânând închisă, avem una din posibilitățile: a) întrebare-chestionare; b) incredulitatea ascultătorului; c) mirarea față de ceea ce a auzit; d) dacă ridicarea sprâncenelor este însoțită de mișcarea capului (în lateral sau pe spate), atunci are semnificația unei exclamații. dacă sprâncenele sunt ridicate foarte ferm și pentru un timp foarte scurt, gura de asemenea închisă avem următoarele semnificații: a) dacă această poziție (sprâncenele ferm și pentru puțin timp ridicate, gura închisă) este însoțită de o scuturare a capului sau
by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
mai bine deschisă (dar relaxată, nu tensionată), avem surpriză moderată; (c) când sprâncenele sunt ridicate, gura și mai bine deschisă decât în surpriză moderată, avem surpriză extremă. Expresia fetei care arată acest tip de surpriză este, de regulă, însoțită de exclamații de tipul "oh" sau "uau"221. Fericirea Intensitatea ei este determinată primordial de poziția buzelor, însoțită de obicei de accentuarea faldului naso-labial, si de linii mult mai pronunțate sub pleoapa inferioară. Fericirea apare de multe ori combinată cu expresia surprizei
by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
duce la asociații aparent incoerente, la învălmășiri de idei, la necesitatea întreruperilor, revenirilor, precizărilor repetate. Procedeul e dictat de temperatura specială a prozei lui S. și, împreună cu alte elemente de tehnică literară, precum desele intervenții apreciative, simularea convorbirii cu cititorul, exclamații, interogații, invocarea permisiunii de a întrerupe narațiunea în vederea unei descrieri, produce un stil de un pronunțat romantism, impropriu creației obiective, dar adecvat tensiunii discursului narativ din Desculț. Cu tot realismul dur al scenariului, S. nu e un narator obiectiv, ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
arderea și osândirea cărților. Barbaria e pustiitoare din vacuitate sufletească. Credeau unii romantici în bogăția sufletului barbar; crezuseră niște rafinați în utopia lui „bon sauvage”. Un mare poet al nostru scrisese cândva: “într-adevăr nu ne-ar strica puțină barbarie!” Exclamația aceasta venea dintr-un fel de năduf, nu lipsit desigur de anumită îndreptățire, dar nu trebuie luată à la lettre. Barbaria e în primul rând vacuitate sufletească și lipsă de imaginație; are o pornire instinctivă împotriva creației; are un fel
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
intelectual. La Dostoievski, noțiunea de „miracol” nu înseamnă niciodată o ruptură a ordinii naturale și a consistenței pozitive a lumii, ci exprima mirarea filosofică în fața existenței. În Demonii e un pasaj, după ce naște soția lui Șatov, când acesta are o exclamație în fața eternului miracol al nașterii; tânăra moașă, îndoctrinată la catehismul scientist al cercurilor nihiliste, îi dă o replică zdrobitoare: „Nu e nici un miracol, e doar un stadiu în dezvoltarea celulei!” Dar tocmai acesta e miracolul. La même Jeannette autrement coiffée
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
hulit contra ei. CURAJUL TALENTULUI Are curajul ca atare o valoare artistică? Dar, mai întâi, ce se înțelege prin curaj? Îndrăzneala lui Rousseau de a-și divulga în Confesiuni secretele sexuale l-a costat un mare efort; așa reiese din exclamația cu care-și încheie prima mărturisire (desigur cea mai grea ca înfrângere a inhibiției). De atunci încoace asemenea îndrăzneli literare au devenit din ce în ce mai mult niște rentabile și prestigioase întreprinderi. Cazul lui Gide păstrează încă o aură de probitate, deși mărturisirile
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
fenomene de limbă care sunt analizate în încercarea de a înțelege cu ce scop au fost ele produse de către scriitor. Am putea vorbi despre o stilistică a "mijloacelor de expresie". Tratatele de stilistică tradiționale clasifică aceste procedee în rubrici diferite (exclamațiile, antepoziționarea adjectivului, metaforele...), încercând să le asocieze categorii bine conturate de efecte de sens: surpriza, patetismul, disprețul... Un asemenea demers se situează în continuarea acelui inventio retoric, care consta în găsirea celor mai potrivite mijloace verbale pentru a determina publicul
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
revine (după moartea tatălui său) și nu dintr-o ură personală." "O, pater !", îi spusei eu, "ce frumos rod al dirijării intenției. Văd cât se poate de bine ce mare este acest rod al dirijării intenției 161". Cititorul interpretează spontan exclamația finală a naratorului drept ironică. Ceea ce se știe despre integritatea sa morală intră în conflict cu admirația pe care o exprimă față de o decizie cazuistică atât de puțin demnă de admirație, ținând cont de principiile eticii creștine. Cum iezuitul nu
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
un discurs direct la un discurs indirect (I) sau revenirea din discursul indirect la un enunț în discursul direct (II). De pildă: (I): unele elemente care figurează în discursul direct nu pot fi transpuse în discurs indirect: onomatopeele, interjecțiile, vocativul, exclamațiile, enunțurile neterminate, unele cuvinte în limbă străină etc. * Mi-a spus că brrr! Mi-a spus că așa om! * Mi-a spus că Jean este cel mai ... Imposibilitatea reiese tocmai din proprietățile fiecărei strategii de citare: doar DD pretinde că
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
un singur "locutor", care trebuie să își asume întreaga enunțare. Din clipa în care nu mai există decât o singură situație de enunțare, cea a discursului care citează, discursul citat nu mai are autonomie în discursul indirect. Asistăm la dispariția exclamațiilor, a interogațiilor, a imperativelor... din discursul citat. Se știe că orice enunțare este afectată de o modalitate globală (orice frază este fie interogativă, fie asertivă, fie exclamativă, fie imperativă) care definește o anumită relație dintre interlocutori. În măsura în care citatul din discursul
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
întreabă: Luc este drăguț?, el îi cere interlocutorului să îl plaseze sau nu pe Luc în clasa ființelor drăguțe. Într-o asemenea structură, chiar dacă în afara contextului apare mai degrabă subiectiv, adjectivul tinde să fie interpretat ca obiectiv. În schimb, în exclamația: Cât este de drăguț Luc!, enunțătorul nu are nicio îndoială cu privire la drăgălășenia lui Luc, pe care enunțătorul i-o atribuie la un mod superlativ. Prin urmare, este suficient ca interogația să devină "retorică" (să formeze o aserțiune deghizată) ca să facă
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
a interpretărilor "subiective" și "obiective". Dacă anumite adjective (cf. drăguț) sunt compatibile cu ambele interpretări, în funcție de cotext, altele sunt mai stabile: prin excelență, minunat este subiectiv și pătrat este obiectiv. De aceea, acesta din urmă nu poate figura într-o exclamație: * Ce casă pătrată! Cu siguranță, pot apărea enunțuri ca: Ce masă splendidă ați cumpărat? în care un adjectiv subiectiv apare în interogație, dar în care interogația nu trimite la splendidă, ci este doar o apreciere în pasajul respectiv (a se
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
vizite în colibele muncitorilor din Lille), ea însăși inserată într-o secvență argumentativă (un discurs în fața Adunării Naționale) susținând o teză. De altfel, acest fragment păstrează urme evidente ale celor două niveluri superioare de inserare, narativ și argumentativ. Doar așa exclamațiile, evaluările sau ultimele două fraze din primul paragraf aparțin direct de argumentare. Este vorba de o secvență descriptivă organizată (strada, curtea, casa, camera, patul...) care apare strâns legată de o secvență de tip instrucțional (o serie de acte de făcut
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
vocile invitaților. Amândoi par puțin nemulțumiți că încă nu au plecat, că au așteptat acolo, prostește. Iată-ne obligați să reapărem, toți trei... Asta înseamnă alte "bună seara". Pățania ne face să râdem, ei își fac din nou apariția în exclamațiile celor de față. S-ar fi așteptat, probabil, să ne vadă coborând cu pompă pe scara principală, din fața vestibului. Plecările se precipită. Prințul ia el însuși haina mea din mâinile unui lacheu și mă ajută să mă îmbrac. Este o
by CONSTANTIN IORDAN [Corola-publishinghouse/Science/996_a_2504]
-
în acest mod, fluxul asociațiilor se desfășoară alert, pe itinerarii simplificate. 3.3 Iluminarea Iluminarea, denumită și inspirație, este etapa străfulgerării ideii, apariția bruscă a soluției pentru problema care a frământat creatorul. Aceste moment este însoțit de multe ori de exclamația „aha!” sau „am găsit, asta era!”. Răspunsul căutat apare ca o iluminare bruscă a conștiinței, ca o intuiție instantanee și aproape miraculoasă fapt care a contribuit la învăluirea ei într-o aură misterioasă divină. Iluminarea face parte dintre acele fenomene
Creativitate : fundamente, secrete şi strategii by Georgel Paicu () [Corola-publishinghouse/Science/690_a_1152]
-
și căldura dulce a spermei mă făcură să vorbesc astfel, dar cu o plăcere, cu un avânt, cu un extaz de necrezut! Țipam: "Amantul meu drag! Amant divin... mă sfârșesc... de fericire... și de voluptate... Te ador!..."". Op. cit., p. 171. Exclamațiile de mai sus, provenind de la o femeie, vin să ateste că, în scena respectivă, principiul de cooperare a fost foarte bine respectat, ba mai mult, ansamblul dispozitivului pornografic este legitim. 3. Pornografia non-canonică Existența unei pornografii canonice le permite autorilor
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
este potențial excitantă, dar naratorul trebuie să trezească dorința chiar și atunci când adoptă un punct de vedere exterior. Acesta este și cazul și aici. Când este vorba de exprimarea afectelor actorilor, naratorul utilizează două procedee distincte, dar convergente: femeia scoate exclamații, iar bărbatul devine centrul de percepție, după cum se subliniază în fraza: "a continuat să-i privească expresia feței", care indică retrospectiv că bărbatul este focalizatorul descrierii precedente. Enunțul exclamativ repetat de două ori: "Cât e de frumos!" prezintă două avantaje
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
ori: "Cât e de frumos!" prezintă două avantaje: o face chiar pe femeie să recunoască obiectul care constituie centrul dispozitivului masculin, erecția, și ne oferă accesul la afectele unui personaj conform exigențelor cooperării sexuale. La modul general, scriitura pornografică privilegiază exclamația, pentru că este vorba despre un tip de enunțare care implică o adeziune a trupului enunțătorului și care se prezintă ca și cum i-ar fi smulsă locutorului prin intensitatea afectului. Simpla folosire de către narator a termenilor evaluativi pozitivi, cum este cazul în
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
exploatează cu artă momentele de mare tensiune psihică. Participând afectiv la povestire, el învăluie oamenii și întâmplările într-un umor fin, superior, venit din sesizarea aspectului oarecum comic al comportamentului și zbaterii omenești, sau intervine direct în text cu interogații, exclamații, ironii, diatribe, incriminări, atunci când sunt încălcate brutal, cu cruzime, normele firești ale dreptății și moralei. Depărtându-se de recuzita proprie scrierilor de Curte, de retorica bizantină, cronica are un aer natural, frust și realist. Dimensiunea orală este dată în special
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290371_a_291700]
-
prin gesturi. Din limbajul mimico-gestual lipsesc anumite categorii morfologice cum ar fi: articolul, numeralul, instrumentele gramaticale etc.Verbul are doar prezent, trecut și viitor,nu există categoria de mod, imperativul este transpus prin expresia feței, la fel și interogația și exclamația, nu se face distincția dintre pronumele și adjectivul posesiv, genurile sunt indicate prin „mama” și „tata”. În limbajul mimico-gestual, ochii servesc În a arăta persoana care vorbește, pe sine se arată cu degetul și despre cine se vorbește, se Întoarce
Ad-Studium Nr.1 2 by Ana Rotaru [Corola-publishinghouse/Science/786_a_1745]
-
Gen. 3:9 „Adame, unde ești?”, Dumnezeu nu poate fi omniscient. Aici Tertulian inserează o explicație forțată 14, și anume că, neexistînd semne de punctuație În Biblie, ceea ce noi interpretăm drept semn de Întrebare ar trebui citit ca semn de exclamație, exprimînd dezamăgirea lui Dumnezeu. „Adame, unde ești?” devine „Unde ești, Adame!”. Tertulian nu se arată cîtuși de puțin stînjenit de pasajul din Gen. 3:11, care conține recunoașterea faptului că Dumnezeu nu știa că Adam păcătuise și că, prin urmare
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ceva mai mult decât necazul sau mizeria morală a unui autor. Polemica de rând rămâne când i-a trecut ziua sau i s-a terminat săptămâna, o vociferare fără caz și o insultă fără conținut: o ploaie de semne de exclamație"80. Vorbim de o secvență cu caracter didactic, teoretic, așadar descriptiv, inserată ca argument pro-domo în textul polemic explicit a cărei funcție pragmatică este evidentă: atrage atenția lectorului (ca instanță evaluativă) asupra perspectivei axiologice pe care locutorul și-o asumă
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]