2,253 matches
-
sesizarea unei inadvertente de apreciere pur estetică, anevoie de parat, în sentința călinesciana: "Cezar Petrescu nu e decît un jurnalist cu un bun condei, insă istoricește el a adus literaturii române un element ce-i lipsea: invenția". Pe bună dreptate, exegetul se oprește la "vădita contradicție în termeni din rîndurile de mai sus, căci, una din două: sau autorul e un jurnalist incorigibil, și atunci nu e capabil să transfigureze realitatea brută a informațiilor cotidiene (decît într-o direcție mobil-jurnalistică), sau
O carte inconformistă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18179_a_19504]
-
recăderea țării în jugul mai necruțător al urgiilor comuniste, înstăpînit de oblăduirea Anei Pauker și a lui Gheorghiu-Dej". În orice caz, mult mai interesant ni se înfățișează eseul referitor la "starea de spirit" numită sămănătorism, din unghiul de vedere al exegetului pe nedrept "exmatriculata". Putem admite că, pînă la un punct, " E. Lovinescu își îngăduia să privească cu ochi buni sau răi o plăsmuire beletristica nu în funcție de valoarea-i intrinseca, ci de optiunea-i tematico-tipologică, - ceea ce, în cele din urmă, inseamna
O carte inconformistă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18179_a_19504]
-
de alte manifestări publice ale omului politic. În mai 1892, Titu Maiorescu ținuse la Ploiești o conferință cu plata, în folosul societății de binefacere "Caritatea". Ea n-a fost publicată niciodată și, după cît știu, nici n-a reținut atenția exegeților lui Maiorescu (Lovinescu, Z. Ornea etc.). A fost în schimb semnalată și amplu rezumata de Barbu Delavrancea într-o serie de trei articole dinVointa națională, în zilele de 4, 5 și 6 iunie 1892, care au fost republicate, la rîndul
T. Maiorescu si conditiunile progresului by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/18182_a_19507]
-
este instructiv. În sfârșit, cel de-al treilea capitol, Regimul cenzurii în România, care ocupă (cum e și firesc) mai mult de jumătate din carte, cuprinde un istoric al acestei practici în spațiul românesc, din secolul XVII și până în prezent. Exegetul vorbește din nou în cunoștință de cauză, citând zeci de documente de epocă (pravile, cataloage, rapoarte etc.), ca și scrieri moderne (istorice, memorialistice, epistolare etc.) El ne prezintă evoluția cenzurii ca instituție, făcându-ne să înțelegem cum anume a funcționat
DIN NOU DESPRE CENZURĂ by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16729_a_18054]
-
în literatură o atât de mare importanță. Dacă ar avea ar însemna să-i facem lui Dimitrie Bolintineanu un merit din faptul că a scris înaintea lui Mihai Eminescu despre lună. Prevăzând parcă obiecția, Adrian Marino pretinde că lucrările altor exegeți nu numai că au apărut după lucrarea lui, dar sunt și mai puțin valoroase. în această ordine de idei, el bagatelizează volumele Censorship in Romania de Lidia Vianu, Budapest, Central european University Press, 1998 ("de fapt o simplă culegere de
Terifianta cenzură ca inofensiv obiect de studiu by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16748_a_18073]
-
Adrian Marino este de a fi sistematizat referirile, fie și indirecte, la cenzură din aproximativ o sută de cărți (multe datând dinaintea celui de-al doilea război mondial). Datorită împrejurării că a trebuit să respecte structura unui articol de enciclopedie, exegetul clujean, tentat de obicei să elaboreze studii imense (care impun respect, dar rămân necitite), a recurs de data aceasta la stilul unui om informat și expeditiv, care comunică cititorului doar strictul necesar și nu-l lasă nici o clipă să se
Terifianta cenzură ca inofensiv obiect de studiu by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16748_a_18073]
-
libertății presei, prin interzicerea masivă de publicații și instaurarea drastică a cenzurii, este opera regimurilor autoritare, dictatoriale, totalitare din România. Mai întâi regalist, apoi fascist, apoi comunist, începând din deceniul patru, până la 22 decembrie 1989." Deși introduce ulterior unele nuanțări, exegetul lasă totuși să se înțeleagă că se poate vorbi de o epocă omogenă din istoria cenzurii, și anume aceea care începe în deceniul patru și ia sfârșit la 22 decembrie 1989! Alienarea culturii românești în realitate, odată cu instaurarea comunismului în
Terifianta cenzură ca inofensiv obiect de studiu by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16748_a_18073]
-
Tanco trece în revistă unele dintre aceste aprecieri pentru a le contesta. Sigur, în toate aceste mențiuni e recunoașterea descendenței transilvane a scriitorului. Dar contestă ideea că originea inițială a scriitorului ar fi din munții Maramureșului, pe care cam toți exegeții au afirmat-o. Autorul nostru, după multe căutări prin arhivele Bistriței, unde s-au mai păstrat copii sau alte acte întocmite de Centrul ținutului (ideal, mărturisește cercetătorul nostru, ar fi cotrobăirea prin arhivele budapestane), a făcut o descoperire fericită, găsind
Genealogie literară by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16805_a_18130]
-
ale unor conferințe cu mare răsunet la vremea lor - toate au fost citite cu atenție de Z. Ornea și analizate critic, înrâurirea tuturor a fost identificată în creația literară și intelectuală a scriitorilor luați în considerare. Alt atu deținut de exeget îl constituie talentul literar. Talentul literar însuflețește evocările și conferă un patos abstract construcțiilor de idei. Un sentimentalism sadovenian, o nostalgie a lumii de altădată caracterizează scrisul lui Z. Ornea, care pare să aibă drept motto vechea întrebare retorică ubi
Z. Ornea la 70 de ani by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16818_a_18143]
-
țara în care aromânii sînt mai numeroși și mai compacți - adică Grecia - dă dovadă de închidere totală în ce privește drepturile minorităților etnice, inclusiv ale celei aromâne". Viitorul, dacă nu aduce dezlegări fericite din partea organismelor Uniunii Europene, e cu totul sumbru, unii exegeți ai fenomenului apreciind că în zece-douăzeci de ani vlahii greci dispar cu totul. Să sperăm, totuși, într-un viitor mai senin. E o nădejde spre care ne îndeamnă învățata carte a d-lui Gheorghe Carageani. Aceasta în pofida constatării pesimiste pînă
Din nou despre tragedia aromânilor by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16824_a_18149]
-
interogație și cînt, de mirare și tăcere. Dan Laurențiu a "riscat" această întoarcere, a privit în urmă - "privirea lui Orfeu" - poate tocmai pentru a ne vesti - ceea ce trebuia "știut" - că poezia nu are trecut, că ea dezmărginește timpul". Parafrazîndu-l pe exeget, sîntem în măsură a constata că există și o critică orfică, ce "dezmărginește" aidoma poeziei, diferită de cea care mărginește prin observație clasificatoare, pedestră. Virgil Ierunca oficiază, de cîte ori e nevoie, o asemenea critică orfică. Nu se va putea
Glose la Virgil Ierunca (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16838_a_18163]
-
era defel ușor, ba chiar, frecvent, cu neputință să scrii altfel decît foarte elogios despre un Sadoveanu sau Arghezi, despre un G. Călinescu sau Marin Preda, ba chiar despre Nichita Stănescu). În jurul scriitorilor tabuizați s-a constituit o speță de exegeți iconoduli. E vorba de un reflex "de sus în jos" al autorității sacrosancte totalitare asupra ierarhiilor scriitoricești, reflex, incontestabil, fertil pentru beneficiarii săi, veniți în valuri succesive. Exponent al spiritului critic în autenticitatea sa, așadar neîmpiedicat de convențiile oneroase, Virgil
Glose la Virgil Ierunca (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16838_a_18163]
-
Totodată, subliniază că tipul de umanism ilustrat de Eliade este mai degrabă al unui precursor al postmodernismului, decît al unui modern(ist). Comentînd criticile aduse atît implicării sale politice din anii '30-'40, cît și cele aduse creației sale științifice, exegetul continuă cu o incursiune în ceea ce numește "creativitatea religioasă a umanității moderne", reliefînd locul lui Eliade în revelarea și conceptualizarea acesteia, unul esențial, firește, prin noutatea adusă într-o filosofie (occidentală) care a supralicitat elementul rațional în detrimentul "surselor pre-raționale ale
Contradicțiile gîndirii (post?)moderne by Elena Bortă () [Corola-journal/Journalistic/16851_a_18176]
-
comentariul se menține în stadiul de volută explicativă, continuându-se "munca de popularizare" începută în numărul, dedicat psihoistoriei, din Echinox (la care Ștefan Borbely este co-director). Al doilea eseu e o veritabilă vivisecție critică a lupului de stepă; pe măsură ce bisturiul exegetului înaintează, ies la iveală, pe rând, nu doar fundamentele nietzscheene ale textului ori calitățile de Berserkir ale lui Harry Haller, nu doar traseele onirico - inițiatice parcurse de personaj, ci și paradoxul ironic al metafizicii lui Hesse (firile esențiale care transmit
Lupus in Fabula by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/16875_a_18200]
-
studiu asupra impactului criminalității în și prin mass-media, folosindu-se chiar de moda psihedelică relansată după decenii de către stilul MTV, justificîndu-și ascendentul față de producția de serie prin subtila caricatură și amara ironie. Mai în glumă mai în serios, unul dintre exegeții săi susține că "Istoria e un coșmar din care Oliver Stone încearcă să se trezească." Părere întreținută și de cartea autobiografică A Child's Night Dream la care scenaristul-regizor s-a referit mereu, deși a încredințat-o tiparului abia în
Lecția de morală by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16953_a_18278]
-
Blandiana care, în 1984, glosa pe marginea deosebirilor dintre poezia apolinică și poezia militantă. Mai "actuali" sunt Z. Ornea, intervievat în 1993, și Mircea Cărtărescu în 1991, când își proba talentul de bun evocator al trecutului apropiat și de impecabil exeget al propriilor cărți în contextul anilor '80-'90. Pe Nichita Stănescu l-a prețuit pentru performanta sa gândire în felul presocraticilor, însă cărțile de căpătâi i-au fost cele ale lui Dimov și Frank O'Hara, de acesta din urmă
6 autori în oglinzi paralele by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/16999_a_18324]
-
rămîn încă și azi, deplin valabile. Dl. Sorin Alexandrescu socoate că, de fapt, cea mai potrivită cale de a înțelege, în epocă, Junimea e de a o considera ca fiind un grup de presiune culturală și politică asupra timpului. Ca exeget al junimismului, cred că interpretarea e corectă, reflectînd, bine, situația. Sigur, și ca un cenaclu literar, și (din 1871-1874) ca grup politic, Junimea a exercitat o astfel de presiune asupra ideologiei și a culturii (literaturii) epocii. Cei doi factori, cu
Un naratolog devenit sociolog by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17021_a_18346]
-
aparține farmecului acestei muzici. Câteva zile mai târziu, cu prilejul concertului Orchestrei de Cameră Radio, am reaudiat ciclul cântecelor pe versuri de Clement Marot, în versiunea orchestrală semnată - de această dată - de maestrul Pascal Bentoiu, unul dintre cei mai acreditați exegeți ai creației enesciene; destinată ansamblului corzilor cărora li se alătură harpa, versiunea sa cufundă evoluția vocală în atmosfera poeziei, cu un rafinament timbral subtil pus în valoare de către dirijorul Horia Andreescu. Este o direcție pe care se orientează și soprana
Marile spirite se întâlnesc cu George Enescu by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/17061_a_18386]
-
aceea de comunist, cînd am început să gîndesc politic". Într-adevăr cea mai mare parte a vieții sale, M. Beniuc a servit aparatul comunist cu o rîvnă ce l-a transformat în exemplu al unei atari deloc măgulitoare posturi. Totuși, exegetul său susține: "Contrar declarațiilor sale inflamante, Mihai Beniuc nu e un comunist convins". Cum așa? Explicația e oarecum prea șocantă, gazetărească: "Mihai Beniuc a fost atît de tare înfricoșat, în anii stalinismului de ceva cu care a fost șantajat (să
O struțo-cămilă ideologică (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17139_a_18464]
-
de revizuire este... recitirea. Trebuie să știm că nu demitizarea publicistică, făcută, cu mult zgomot, în raport cu ferventul naționalist sau cu simplul profesor plin de clișee, contează - miza, cu consecințe de durată în plan sociologic, este totuși prea mică -, ci în raport cu exegetul de ținută. Or, dacă este să ne întoarcem la Eminescu, atunci iată exemplarele revizuirii, de exemplu, propuse de Pompiliu Crăciunescu (Eminescu - Paradisul infernal și transcosmologia, Junimea), de Ioan Stanomir (Reacțiune și conservatorism. Eseu asupra imaginarului politic eminescian, Nemira) și de
Revizuiri și... revizuiri by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/15825_a_17150]
-
Florin Iaru, Daniel Bănulescu, Radu Aldulescu, Dan-Silviu Boerescu, Horia Gârbea. Optzeciștii, de care C. Regman s-a ocupat cu mult mai pe larg decît s-au ocupat aceștia de producția sa, și l-ar putea trece fără sfială pe regretatul exeget în genealogia lor, de care, în bună conștiință literară, au nevoie. Datorită răsucirii mai mult ori mai puțin persiflatoare a frazei, elementul factologic devine, sub pana lui Cornel Regman, atractiv, derizoriul scos la iveală într-un fel agreabil devine comestibil
Ultimul Cornel Regman (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15855_a_17180]
-
prezent pomenitul Husserl, lipsesc în schimb Jaspers și Heidegger, ultimii meritînd a figura tot atît de îndreptățit ca și Virgil Mazilescu sau Radu G. Țeposu, ambii tencuiți în text cu căpețele de vers sau cu formule oarecare servind ca ingrediente". Exegetul vîrstnic nu le rămîne dator nici optzeciștilor luați în grup, care-l vor fi amuzat neîndoios și asupra cărora se pronunță astfel, cu o jovialitate acrișoară: Descoperirea lor e, ca să zicem așa, naturalismul ludic, o contradicție în termeni pentru gravii
Ultimul Cornel Regman (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15855_a_17180]
-
numai dislocarea din mediul rustic și implantarea în Clujul cosmopolit, cu intensa viață cultural-spirituală a perioadei 1930-1940, cea mai fastă din istoria orașului, m-au ajutat să-l înving". Să fie vorba într-adevăr de un "handicap"? Credem, dimpotrivă, că exegetul și-a constituit personalitatea specifică tocmai din zestrea țărănească, expurgată, desigur, de scoriile subliteraturii menționate, captată la sursele ei adînci, moralmente și stilistic formatoare. Cum am putea înțelege altminteri aerul său hîtru-spiritual, bonomia sa ironică, înclinația spre epic, trăsături ce
Ultimul Cornel Regman (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15869_a_17194]
-
meșteșugărească intră în joc. Firește, se degajă o notă "eticizant-educativă", împletită însă cu voia bună, pătrunsă de irizările umorului care o feresc de morozitate. Vorba de duh apare ca o detentă naturală a muncii aplicate, răbdătoare. Preocuparea de căpetenie a exegetului e cumpănirea "defectelor" și "calităților", astfel încît rezultanta să fie cît mai "obiectivă" (personalitatea criticului configurîndu-se din picanteriile discursului individualizat, mai mult decît din actul valorizării ca atare, care doar rareori e cu totul surprinzător, intrînd în conflict cu "orizontul
Ultimul Cornel Regman (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15869_a_17194]
-
însușirilor congenere înzestrării sale, precum gingășia și darul coloristic, să-și facă simțită prezența, și astfel chiar poemul direcționat caustic capătă, ca să vorbim gazetărește... legitimitate". Din consemnarea iscusită a unor atari alternanțe de "minusuri" și "plusuri" reiese adevărata fire a exegetului: e mai puțin un "polemist" aprig, id est un comentator "rău", un "cusurgiu" așa cum i s-a dus vestea, cît un profesionist grav, temperat atît în insatisfacție, cît și în satisfacție, de-o indenegabilă prudență, al cărui grafic metodic contravine
Ultimul Cornel Regman (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15869_a_17194]