KorAP: Find »[drukola/base=exegetic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...10 11 12 ...31 >

767 matches

Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405

o atitudine comună pentru literații din Antichitatea târzie, în cazul cărora, totuși, intenția este complet diferită, pentru că enciclopedismul și erudiția corespund dorinței lor de a păstra ceea ce a fost transmis de înaintași. În această operă, Augustin își folosește capacitățile sale exegetice, reluând probabil doctrinele donatistului Tyconius, cum este cea referitoare la milenarism; propune o proprie teologie a istoriei; folosește mai multe cunoștințe din teologia greacă, așa cum începuse deja să facă compunând De Trinitate a cărui redactare începe în acea perioadă și

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
neterminată contra lui Iulian (Contra Iulianum opus imperfectum), întreruptă în timpul examinării celei de-a șasea din cele opt cărți chiar de moartea lui Augustin. Trebuie amintite aici, chiar dacă nu au o legătură directă cu polemica împotriva lui Augustin, și operele exegetice pe care le-a scris Iulian; în acestea, e lesne de înțeles, el a respectat criteriile școlii din Antiohia. Iulian a scris Explicații privitoare la cei doisprezece profeți (Explanationes duodecim prophetarum) din care ne-au rămas interpretările la Osea, Ioil

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
liberul arbitru contra celui ce scrie Prelegeri (De gratia Dei et libero arbitrio contra Collatorem), adică împotriva lui Ioan Cassian, care este considerat de obicei șef de școală al semipelagienilor. Tot din perioada petrecută la Roma și cu un conținut exegetic mai evident este o Exegeză a Psalmilor (Expositio Psalmorum: de la nr. 100 la nr. 150), care nu e altceva decât o culegere de explicații extrase din Exegeza Psalmilor a lui Augustin; a scris și o Carte de maxime extrase din

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
deși Augustin nu este pomenit niciodată. De aceea Arnobiu aparține largului cerc al așa-zișilor semipelagieni: diversitatea de origine și de formație culturală a exponenților acestui curent dovedește cât de restrânsă este titulatura folosită de obicei pentru ei. Printre scrierile exegetice ale lui Arnobiu se numără și o operă de mici dimensiuni care în trecut purtase titlul de Comentarii pe marginea unor pasaje din Evanghelii (Adnotationes ad quedam Evangeliorum loca), dar ulterior a fost intitulată Scurtă prezentare a Evangheliilor. E vorba

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
omiliilor sale. În secolul al optulea, arhiepiscopul Felix de Ravenna a alcătuit o culegere de 176 de predici în care au intrat și compoziții neautentice așa cum se întâmpla de obicei cu aceste culegeri. Omiliile autentice au mai ales un caracter exegetic și respectă tradiționala distincție dintre semnificația literală și cea spirituală care trebuie să servească la educarea ascultătorului sau a cititorului. Morala creștină este prezentată destul de simplu, fără prea multe aprofundări. Omiliile cu conținut dogmatic sunt puține: ele se referă mai

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
săi vor strânge ulterior domeniul istoriografiei literare. Impresionanta erudiție care caracterizează operele profane se întâlnește și în cele cu conținut religios unde sunt reluate în număr mare motivele tradiționale ale exegezei biblice, ale polemicii antiiudaice, ale ortodoxiei niceene; în operele exegetice ale lui Isidor nu sunt dezbateri unde să fie aduse noi argumente sau care să ajungă la noi rezultate, însă izvoarele antice, Ieronim și Augustin în primul rând, sunt foarte mult exploatate de scriitor care vrea să obțină compendii redactate

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
1991 (partea biografică la pp. 11-72). Totodată: Kyrilliana. Spicilegia edita sancti Cyrilli Alexandrini XV recurrente saeculo, Le scribe égyptien, Le Caire 1947. Despre Chiril în general: J. Mahé, Cyrille (Saint), patriarche d’Alexandrie, DThC III, 1911, col. 2476-2527. b) Opere exegetice Vechiul Testament Activitatea exegetică a lui Chiril se desfășoară în cea mai mare parte înainte de izbucnirea controversei nestoriene. Din rațiuni pe care le vom discuta mai târziu, despre Vechiul Testament a scris nu doar comentarii întinse, organizate pe cărți sau grupuri de

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
la pp. 11-72). Totodată: Kyrilliana. Spicilegia edita sancti Cyrilli Alexandrini XV recurrente saeculo, Le scribe égyptien, Le Caire 1947. Despre Chiril în general: J. Mahé, Cyrille (Saint), patriarche d’Alexandrie, DThC III, 1911, col. 2476-2527. b) Opere exegetice Vechiul Testament Activitatea exegetică a lui Chiril se desfășoară în cea mai mare parte înainte de izbucnirea controversei nestoriene. Din rațiuni pe care le vom discuta mai târziu, despre Vechiul Testament a scris nu doar comentarii întinse, organizate pe cărți sau grupuri de cărți, ci și

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
în sens spiritual (pros theôrian... pneumatikên); într-adevăr, Legea este simbol și umbră care ascunde în sine frumusețea adevărului. Așadar, la problema clasică a raportului dintre Vechiul Testament și revelația creștină, Chiril oferă un răspuns lipsit de originalitate ce respectă tradiția exegetică alexandrină. El se străduiește să interpreteze alegoric și tipologic o serie de pasaje din Pentateuh, sprijinindu-se pe textele profeților și pe Noul Testament. Nu e vorba de un dialog ci mai degrabă de o expunere făcută de Chiril, presărată cu

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
dezvălui un sens cristologic, caracteristica sa fiind tocmai faptul că este o profeție despre Cristos. În acest sens, deși se bizuie oarecum pe alegorie, comentariul lui Isaia pune în evidență conținutul cristologic al profeției ca semnificație literală, respectând o tradiție exegetică deja existentă (căreia îi aparține de exemplu Teodoret) care raportează profețiile mai degrabă la realități din epoca romană decât din epoca asiriană sau babiloniană. Se poate întâmpla ca semnificația literală a unei profeții să se refere în parte la evenimente

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
ed. Pusey, vol. I, pp. 304-305) în episodul vindecării paraliticului (Ioan 5, 1 sq.). Așa cum am spus, Evanghelia după Ioan îi oferă lui Chiril material pentru ample expuneri doctrinale, ceea ce nu înseamnă însă că el nu-i aplică propriile principii exegetice care duc la interpretări alegorice legate fie de motive referitoare la istoria și viața Bisericii, fie de tematici morale și spirituale. În ansamblu, Chiril nu iese din făgașul tradiției alegorice alexandrine, însă el extinde în mod semnificativ exegeza literală asupra

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
a raportului său cu ființele umane. Chiril acordă mare atenție negării tezei lui Iulian privitoare la ruptura dintre creștinism și tradiția religioasă iudaică: Vechiul Testament îl prefigurează în mod constant pe cel Nou. Chiril e în deplină concordanță cu operele sale exegetice. „Nu ne îndepărtăm de preceptele Legii ca și cum ar fi lucruri necurate, ci, mai degrabă, pornim de la ele ca de la niște figuri (typoi) ce ne poartă spre adevăr. ...Cum Legea ce ne-a fost transmisă prin Moise dă naștere formei adevărului

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
autor al acestei critici a creștinismului utilizate de el pentru că într-un pasaj (III, 42) îl citează pe Porfiriu pentru a-și combate adversarul. Sub numele lui Macarie ne-au parvenit, în două manuscrise ottoboniene din Biblioteca Vaticana unele fragmente exegetice despre Facere. Însă G. Schalkhausser a demonstrat că trebuie considerat autentic doar un alt fragment care apare în Vat. Gr. 2022. Acesta e introdus în manuscris cu mențiunea că e extras „din al 170 logos (=omilie?) care vorbește despre Facere

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
În Synodicon contra Tragediei lui Irineu se găsește, în traducere latină, un fragment, cu siguranță autentic, dintr-o scrisoare a lui Teodot adresată unui călugăr pe nume Vitalis care este îndemnat să se păzească de doctrina lui Nestorios. Trei fragmente exegetice consacrate unor pasaje din Faptele Apostolilor sunt atribuie lui Teodot într-un manuscris catenar editat de Cramer în 1838, însă autenticitatea lor e foarte îndoielnică. Bibliografie. Ediții: PG 77, 1313-1348 (Interpretarea Crezului niceean); 1349-1432 (6 omilii, ultimele două numai în

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
și câteva omilii (Bărbații vestiți 89) care din păcate au dispărut. Potrivit lui Marcellinus Comes, un istoric latin din secolul al VI-lea, ar fi comentat toate epistolele lui Pavel. Într-adevăr, sub numele său apar în diferite catene manuscrise fragmente exegetice referitoare la epistolele către Romani, Corinteni, Galateni și Evrei. Mai cu seamă comentariul epistolei către Romani a devenit în bună parte accesibil după publicarea unor noi fragmente catenare de către K. Staab (avem comentariul la 1, 5-2, 5; 5, 12-15, 32

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
a folosi afirmațiile din Philalethes ca probe în favoarea opiniilor proprii. Toată desfășurarea acestei controverse se situează înainte de 528, an în care întregul dosar a fost tradus în siriană de Pavel din Calinice (câteva fragmente au fost recuperate din manuscrisele catenare exegetice). În mod tradițional, i se atribuia lui Iulian o poziție eutihiană potrivit căreia Logosul, prin actul unirii ipostatice, își transformase propria umanitate, făcând-o inalterabilă. Acuzându-l pe Iulian că în acest fel suferința și moartea lui Cristos devin aparențe

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
găsită abia în 1976. Numai predica 77 s-a păstrat în greacă pentru că a fost uneori transmisă sub numele lui Grigorie de Nyssa și Esihie din Ierusalim; însă numeroase fragmente în grecește s-au transmis prin florilegiile și manuscrisele catenare exegetice. Două omilii s-au păstrat și în versiune coptă. Separat de această culegere, ne-au rămas în siriană alocuțiunea pronunțată de Sever după numirea sa ca patriarh de Antiohia și un fragment dintr-o omilie consacrată Urcării la Cer a

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
scrisorile privitoare la evenimente contemporane, trebuie amintită, de exemplu, aceea, bogată în citate biblice, prin care sunt consolați și încurajați călugării monofiziți expulzați din Antiohia și din alte localități în vremea împăratului Justin și dispersați în Orient. Chestiuni teologice și exegetice sunt discutate în lungul răspuns trimis șambelanului Eupraxios care îi pusese lui Sever o serie de întrebări referitoare la teme doctrinare (nașterea Logosului, întruparea sa, suferințele și așa mai departe) și la exegeza unor pasaje din Scripturi (de exemplu, de ce

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
ale lui M. Richard, au confirmat că îi pot fi atribuite lui Ioan 17 Capitole contra acefalilor și o scriere Contra aftartodocetiștilor, ca și două scurte extrase referitoare la Ioan 8, 44 și 10, 18, transmise printr-un manuscris catenar exegetic despre evanghelia lui Ioan și luate probabil dintr-o omilie sau dintr-un tratat contra iudeilor; toate aceste texte poartă în manuscrise numele lui Ioan Gramaticul. Într-un manuscris de la muntele Athos s-au păstrat două omilii ale lui Ioan

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
Dumnezeu a permis păgânilor să venereze astrele ca să nu se închine la opera propriilor mâini; astfel, lumina materială și strălucirea decorațiunilor unei biserici poate conduce către lumina inteligibilă și imaterială a lui Dumnezeu (S. Gero). Prin serii de manuscrise (catene) exegetice s-au transmis numeroase fragmente din opera lui Hipațiu. Există trei (din care două în latină) dedicate Psalmilor, insuficiente însă pentru a demonstra că Hipațiu compusese un întreg comentariu al acestei cărți. O catenă de manuscrise consacrate profeților minori conține

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
Marta. Tot în acest corpus intră și Discursul despre Albian, un elogiu într-un stil mai degrabă emfatic al unui călugăr care plecase de la Ancyra la Ierusalim pentru a se stabili apoi în pustia Nitriei. Trei manuscrise ale unei catene exegetice consacrate Cântării Cântărilor conțin comentarii ale acestei cărți semnate doar de doi autori: textul complet al Omiliilor despre Cântarea Cântărilor al lui Grigorie de Nyssa alternează cu acela, tot complet, al Comentariului la Cântare al lui Nilus, care a putut

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
istoriei mântuirii, iar mireasa este în același timp sufletul care se înalță spre contemplarea lui Dumnezeu, punctul de vedere fiind cel al ascezei monastice. Această concepție asigură unitatea operei care nu se poate înscrie fără îndoială nici într-o tradiție exegetică bazată pe litera textului (de tip antiohian) și nici într-una de tip alexandrin pe alegorie. Am semnalat faptul că acest Comentariu poate să aparțină foarte bine autorului care a scris și Peristeria. Unele fragmente atribuite lui Nilus se mai

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
o legătură strictă cu liturghia cum este imnul Despre cutremur și pârjolire pentru că acestea conțin referiri la evenimente din vremea poetului. Poetul vine după alți autori de imnuri și predicatori și se inspiră din opera lor, reluând teme și motive exegetice; Maas crede că, dacă noi am cunoaște mai bine producția liturgică din secolul al cincilea, importanța lui Roman nu ar mai fi atât de mare. Însă în acest fel judecau criticii până acum cincizeci de ani: presupuneau că ceea ce nu

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
o influență sigură poate fi dovedită numai în ce privește raportul dintre Basilius din Seleucia și Roman. În afară de aceste imitații, activitatea poetului s-a bazat, în mod logic, pe cele mai cunoscute texte din Scripturi și el a reluat toate obișnuitele instrumente exegetice, cum sunt tipurile și reprezentările simbolice care abundă în imnurile sale. Elemente doctrinale propriu-zise nu găsim la Roman. Cercetătorii au crezut că există anumite amănunte care îl apropie de doctrinele teologice ale lui Justinian cum e formula „Unul din Sfânta

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
să reia tezele lor. Această vlăguire era deja oarecum perceptibilă la Teodoret din Cyr a cărui producție enormă nu se caracteriza și printr-o bogăție de idei pe măsură, ci prin repetarea acestora la nesfârșit. Importanța mai scăzută a producției exegetice creștine din secolul al cincilea are drept cauză și faptul că aceasta s-a pierdut în bună parte și de aceea nu putem să reconstruim profilurile acestor scriitori cu aceeași siguranță ca atunci când îi analizăm pe exegeții din epocile precedente

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]