1,387 matches
-
deși multă lume, desigur, nu atât de informată, crede contrarul! în aceeași linie, a atitudinii politice explicite poate fi socotită și pleiada de adjective puse după cuvîntul anticomunism: visceral, primitiv, maladiv etc. Probabil că domnul Pelin se aștepta ca toți exilații să practice un anticomunism decent sau deloc. Din rândul inadvertențelor aș mai semnala două. Cînd vorbește despre Dinu Flămând și Matei Vișniec, autorul consemnează că aceștia ar fi lucrat și încă mai lucrează la radio Delta-RFI. Dacă așa scrie în
Cenzură și camuflaj by Ioan Morar () [Corola-journal/Imaginative/15004_a_16329]
-
de atîția cunoscuți, în țară și în exil ș.a.m.d. Pe scurt, autoarea începe să discute aici literatura propriu-zisă pe care o scriu acești români din exil, fie că unii receptează situația lor ca o confruntare între dezrădăcinații sorții, exilații cărora istoria le este mereu potrivnică, și dezrădăcinații spiritului, care sînt oamenii Occidentului îndepărtați de esența umanității prin agresiunea rațiunii, cum o vede un Horia Stamatu (exponent al cercului tradiționalist, cu mulți foști legionari, din grupul de la Madrid), fie că
Pe marginea unei carți de Eva Behring: Scriitori români din exil by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Imaginative/14971_a_16296]
-
Corbin, Daniel Rops, Ortega y Gasset, Urs von Balthasar, Alain Bosquet (!) și multe altele. Altă încercare de lărgire a discuției care ar merita un efort suplimentar de investigație mi se pare aceea care ar putea să pună între temele caracteristice exilatului, desțăratului, nostalgicului etc., aceea a absurdului sau mai exact a fantasticului ca rezultat al dislocării forțate a individului din universul său limitat; pe o linie care nu-l ocolește pe Eugen Ionescu, nici pe Mircea Eliade (ambii mai vechi practicanți
Pe marginea unei carți de Eva Behring: Scriitori români din exil by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Imaginative/14971_a_16296]
-
scriitor român care fusese, devenise un scriitor de limbă franceză, scriind fără probleme în limba țării în care se exilase. Probabil că instinctiv Petru Dumitriu a crezut că noua putere din țară, cea după 1989, îi va recunoaște meritele de exilat. Obsedat de covorul roșu, Petru Dumitriu avea să mai greșească o dată, imaginîndu-și că va da, dintr-un foc, două lovituri. Prima, de a da marea lovitură de a fi primit din nou de Puterea de la București ca o mare personalitate
Rătăcirile unui mare prozator by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Imaginative/15221_a_16546]
-
Almanahul literar al cărui prim-redactor este, pentru numerele 1-6. Boala nervoasă - al cărei debut și primă tratare medicală și-o face în aprilie 1948 - recidivează. Abandonează gazetăria cotidiană (sau este nevoit s-o facă). Se consideră un nedreptățit, un exilat în provincie (Cluj, Brașov). Se refugiază în himerice proiecte de roman (același la care visa încă din primele pagini din jurnal - ,mult aș da să pot scrie un roman" - scria în 6 martie 1940). Le scrie (nu se știe dacă
Jurnalul unui cobai by Ana Selejan () [Corola-journal/Journalistic/11166_a_12491]
-
electrizează, se destabilizează/ pe scurt se întunecă în plină zi, cad piezișe/ lanțuri din cer pe fața apei, pe frunzișe". (La patru ani mi-am mîntuit deja). Sau cu un, totuși, supliment vizionar: ,în anul maimuței în fine eu cu exilații și cu morții/ lîngă un foc mic de vreascuri/ ca fiecare în noaptea lui,/ lîngă focul lui mic de vreascuri,/ absolut ca fiecare,/ Doamne, mi-am zis,/ încet viața asta se împurpurează/ de presimțirea celei viitoare?" (Anul maimuței, 1992). Firește
Un nou balcanic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11184_a_12509]
-
șapte de ani am scris acestea,/ poate presimțind că sfîrșitul oricît de departe e-aproape/ urmat de ceva, urmat de nimic/ urmat de rîsul broaștei în ape.(...) după femeia neagră dublă/ cîntînd sub steaua dublă/ din flautul negru dublu/ cu exilații și cu morții/ așa tînjeam de auster/ ca bufnița la zoo pe corn de rinocer,/ ca un cuțit scăpat în cer, în apa/ de izvor cu pietricele, a dumnezeirii" (La treizeci și șapte de ani). Manipulînd sugestii intertextuale, mijlocește o
Un nou balcanic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11184_a_12509]
-
lunetistul se ascunde în tufa de baștină,// înainte de-a îmbătrîni aici numărînd mereu banii/ păhăruțului ce ni s-a dat,/ păhăruțului ce ni s-a luat,/ fie numele păhăruțului binecuvîntat,// înainte de-a îmbătrîni aici ascultînd mereu ploaia/ cu exilații și cu morții, susurul ei nocturn/ peste case revărsat, peste tufa de baștină, a domnului lunetist" (Lunetistul). Spre a evita de bună seamă plonjarea discursului în excesivă fluență, într-o melancolie caligrafică (simptome ale detensionării), poetul recurge la cîteva inserturi
Un nou balcanic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11184_a_12509]
-
pe care o considera un soi de aventurieră periculoasă... O foarte întinsă parte a volumului de care ne ocupăm e închinată disputei lui Laszlo Alexandru cu Paul Goma pe tema antisemitismului acestuia, incriminare omologabilă în vederile noastre atunci cînd faimosul exilat de la Paris aplică asupra unor bolșevici fanatizați semnul iudaic (e oare corect a țintui la stîlpul infamiei o etnie?). Dar avem impresia că insistența înverșunată pe o asemenea temă riscă a eclipsa trăsăturile de căpetenie ale însemnatului militant anticomunist și
Un spirit independent by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10618_a_11943]
-
referit în mod special la teoria jurnalului, la problema exilului și la ezitarea între a intra și a rămâne în literatura franceză. A subliniat că jurnalul ține loc de operă realistă la un prozator declarat oniric. Decepționat de propria naționalitate, exilatul perpetuu adoptă deriziunea în felul de a vorbi despre succesele și insuccesele sale. Eventuala situație de ratare sau de reușită se află deasupra oricărei conjuncturi, cum prozatorul însuși o prezintă autoironic în jurnal: ?Sunt liber, nu aparțin nici literaturii române
Dresura de fantasme by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10699_a_12024]
-
Cărțile din bibliotecile publice îi erau puse la index, iar numele îi dispărea, pur și simplu, din analizele, comentariile și cuprinsul literaturii autohtone, rămânând să subziste (tot mai îndepărtat, tot mai vag) în conversațiile private ale celor ce îl cunoscuseră. Exilatul își pierdea, subit, nu numai țara, ci și poporul, colegii, prietenii și cititorii, talentul și inteligența creatoare, notorietatea și chiar identitatea. Odată ce optase pentru renunțarea la primul termen, acesta contamina - pentru a fi la rândul lor radiate - elemente, calități și
Viață rescrisă by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10738_a_12063]
-
aceste proceduri orwelliene, lumea noastră literară s-a deschis după Revoluție cu un entuziasm indescriptibil către fețele diverse ale exilului românesc: editări și reeditări masive, premieri generoase, multiple întâlniri, simpozioane, colocvii, tot atâtea ritualuri de inițiere în experiența existențială a Exilatului. Acesta a început să fie, tot mai frecvent, văzut categorial și grafiat cu o majusculă simbolică; citit, admirat, contemplat, dacă nu cu emoție sinceră, cu o extatic-oportună fericire lățită pe figură. Opacitatea resentimentară de ieri contrastează într-un chip aproape
Viață rescrisă by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10738_a_12063]
-
Aviv. Tonul veșnic entuziast în care erau povestite reușitele lui în țara de adopție, fotografiile care le însoțeau cu fericitul zîmbind rezemat de vreo mașină de vis sau în fața vreunui monument celebru născuseră un adevărat vis, poleit cu aur, al exilatului român. Totul părea roz, minunat, în comparație cu grozăvia de acasă. Prea puțini se gîndeau însă concret la ce se petrecea cu adevărat în mintea celui pus în situația de a-și abandona dintr-o dată casa pentru care muncise o viață întreagă
Viața ca un film by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10919_a_12244]
-
familie, de prieteni și de toate deprinderile atît de familiare ale existenței pe care tocmai a părăsit-o. Să recunoaștem, o perspectivă morală nu foarte încurajatoare, mai ales pentru cineva care nu mai era la vîrsta aventurii. Această neliniște a exilatului, cu sufletul scindat între amintirile din trecuta sa existență (dorul pentru locurile de acasă pe care este convins că nu le va mai vedea niciodată, prietenii și colegii de odinioară, dar și ticăloșiile și nedreptățile pe care a fost obligat
Viața ca un film by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10919_a_12244]
-
marginale în 1964 istoricul religiilor M. Eliade primise din partea Univer sității din Chicago titlul “Sewell L. Avery Distinguished Service Proffesor” care acolo era de mare prestigiu, iar în iunie 1966 devenise Doctor Honoris Causa al Universității americane Yale. Chiar dacă între exilații români din Canada profesorul Vasile Posteucă de la State College din Mankato (v. Ion Filipciuc, Prefață la romanul V. Posteucă, Băiatul drumului, Ed. Miorița, Câmpulung -Bucovina, 2000, p. VI) fusese oprit să-l omagieze în revista “Drum”, Universitatea din Windsor (Canada
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
admirație” pe care l-a realizat în anul 1990 la Paris. Întâlnirea acestor mari gânditori români, care s-a putut înfăptui după evenimentele din Decembrie, a dat naștere unui dialog aprins, în care acuitatea întrebărilor, cât și franchețea răspunsurilor marelui exilat îți tăiau respirația. Argumentele pe care le aducea fiecare în sprijinul propriilor teze au creat o atmosferă în care s-au limpezit multe din cauzele „neliniștilor” lui Cioran, cum a numit Petre Tutea angoasele acestuia. Nu este însă mai puțin
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/86_a_359]
-
de care au avut parte, în presa literară, cele trei cărți inedite scrise de Emil Cioran în românește, la Paris, în anii ’40. După efervescența (adesea necritică) din primul deceniu de după 1989, era de așteptat ca interesul pentru opera marelui exilat să se diversifice și să se specializeze, transformându-se într-un reper permanent al culturii noastre contemporane. Discreția cu care a fost întâmpinată această spectaculoasă întregire a operei sale românești e deconcertantă. Mai ales dacă ne gândim că a treia
Cioran, ultima carte în românește by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3989_a_5314]
-
Rostislav Donici și Valeria Donici. Epistolele ce se publică acum, întâia oară, sunt expediate din Paris, la Chișinău, domnișoarei Valeria Donici 1, și evocă atmosfera culturală a metropolei franceze din anul 1925. Impresiile lui Leon Donici privitoare la exil și exilați sunt extrem de interesante și sugerează, încă o dată, drama celor ce-și pierd identitatea culturală. Paris, 27 iulie 1925 Bună ziua, scumpă și iubită Valicica, În zadar crezi că „îmi aduci câteva clipe neplăcute” cu scrisorile tale. Dimpotrivă, îți sunt recunoscător că
Leon Donici – contribuții biografice by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/3558_a_4883]
-
a și tradus. 1. Nicolae Scurtu - Întregiri la biografia Valeriei Donici în Litere, 14, nr. 4(157), aprilie 2013, p. 74-75. (Firide basarabene). 2. Carte neterminată din care au apărut câteva capitole în presa franceză. 3. Plai natal, publicație a exilaților basarabeni și ruși din Paris. 4. Grigorii Alexeevici Alexinski, ziarist rus stabilit la Paris. 5. Leonid Melega, tânăr basarabean ce urma studii în capitala Franței. 6. Aleksei Mihailovici Remizov (1877-1957), scriitor rus stabilit la Paris.
Leon Donici – contribuții biografice by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/3558_a_4883]
-
Marius Miheț Mare parte din capitalul de antipatie acumulat de Mircea Cărtărescu se datorează capacității lui de fetișizare. Repede îmbălsămat, scriitorul s-a văzut exilat de receptarea critică, mai abitir în ultimii ani. Astfel că literatura lui a rămas încarcerată într-o permanentă tentație a criticii de a-l situa în mijlocul unuia și aceluiași proiect, reluat în fiece carte nou apărută. Pentru mulți, carevasăzică, scriitorul
Insule pentru un imperiu by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4143_a_5468]
-
care poporul român le are față de genialul artist. Din sumar În revista LETTRE INTERNATIONALE (ediția română/ iarnă 2012-2013), sub titlul Adu-ne cea mai bună șampanie!, găsim un admirabil text semnat de Ion Vianu. Sunt pagini de memorialistică despre condiția exilatului și, deopotrivă, pagini de fină analiză de caz, în care psihiatrul și scriitorul își exersează competența nu doar pe alți pacienți, ci și pe propria persoană, pusă și ea sub lupă: „A început un nou capitol din viața mea (odată cu
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3849_a_5174]
-
de prin anii '50, până în '75, un domn distins, suplu, cu o lumină blândă în ochi, politicos, amabil, e funcționar la Ministerul de Externe italian, dar, ce e curios, vine din România cea rămasă dincolo de Cortina de Fier. "L'esule". Exilatul.Vecinii știu că e căsătorit cu o italiancă, au doi băieți, familia e liniștită, au prieteni mulți, se pare că "il signor professore Popescu" este îndrăgit de aceștia, vizitele sunt numeroase, dar nu deranjează pe nimeni, poate domnul acela corpolent
Mircea Popescu, exilatul din Via Chiabrera by Adrian Popescu () [Corola-journal/Memoirs/9819_a_11144]
-
Italia". O introducere a lui Mircea Popescu, care deschide volumul din 1967, "Poesia moderna romena", explică împrejurările redactării cărții, inițial curs universitar, recapitulează contribuțiile anterioare despre literele moderne românești, din Italia. O altă ediție adăugită e din 1969.Spre deosebire de alți exilați, el nu e nevoit să " ia totul de la zero", cum spunea, Cornel Ungureanu (" Mircea Eliade și literatura exilului" Ed. Viitorul românesc, 1995, studiu profund al psihologiei celor plecați din țară de nevoie, care "ruinează dar și reconstruiesc Utopia", p.13
Mircea Popescu, exilatul din Via Chiabrera by Adrian Popescu () [Corola-journal/Memoirs/9819_a_11144]
-
Ungureanu (" Mircea Eliade și literatura exilului" Ed. Viitorul românesc, 1995, studiu profund al psihologiei celor plecați din țară de nevoie, care "ruinează dar și reconstruiesc Utopia", p.13). Mircea Popescu parcă ar continua, fără rupturi majore, cu, desigur, greutățile specifice exilatului, privit cu suspiciune, de stânga, mai ales,ceea ce începuse în România, aflată acum, sub ocupație, o carieră remarcabilă de eseist, de redactor, de profesor. Un anumit echilibru al ființei rămâne constant. Aceasta spun epistolele, martorii. După Petru Ciureanu, cu "La
Mircea Popescu, exilatul din Via Chiabrera by Adrian Popescu () [Corola-journal/Memoirs/9819_a_11144]
-
2/1992, 46/1996 etc. cu pasiuni, simpatii-antipatii, dar organic interesată de soarta țării de unde plecaseră atâția oameni de anvergură și de valoare europeană. Chipurile conturate din epistole au pentru mine consistența unor personaje de roman.. E drept pe unii exilați i-am cunoscut direct, de-a lungul deceniilor mele de călător în "pământul dintre ape". Pe Drăguțescu, prin 78, pe terasa selectei cofetăriei "Canova", din Roma, unde Via del Babuino (acolo pictorul locuia cu soția sa , olandeza) se deschide spre
Mircea Popescu, exilatul din Via Chiabrera by Adrian Popescu () [Corola-journal/Memoirs/9819_a_11144]