725 matches
-
CNP, 1999, 9-10; Dan C. Mihăilescu, Grația libertății, „22”, 2000, 6; Dicț. esențial, 810-815; Micu, Ist. lit., 786; Mihai Șora - sub semnul tinereții fără vârstă, „22”, 2001, 9 (semnează Stelian Tănase, Geo Șerban, Alexandru Paleologu); Corin Braga, Mihai Șora - un existențialist român, APF, 2001, 7-8; Gheorghe Grigurcu, Un maiorescian: Mihai Șora, VR, 2001, 11; Cătălin Ghiță, Filosoful și memoria sa afectivă, APF, 2001, 11; Cristian Preda, Doi liberali dezamăgiți, „22”, 2001, 49; Adrian Marino, România viitoare, „22”, 2001, 50; Popa, Ist.
SORA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289793_a_291122]
-
vrăjit, Hans Castorp, e „aproape un antierou”, cartea devenind, prin el, un roman-eseu, ca și Doctor Faustus și Iosif și frații săi. Antierou prin definiție, recomandat încă din titlul romanului Omul fără însușiri, este Ulrich al lui Robert Musil: personaj „existențialist prin excelență”, el reprezintă creația unui romancier ce se distanțează de obiectul narației, ca și de sine însuși, prin stilul de o „ironie diamantină” al unui „pasionat glacial”, al unui „ironist tragic”. Eseista consideră că viziunile lui Musil anticipează fenomene
SORA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289792_a_291121]
-
caracter micromonografic. Heinrich Böll privește lumea cu ochii „omului de pe stradă”, ai inadaptatului „normal”. El e atras mai ales de „punctele de inserțiune ale realității din afara conștiinței”. Modul literar al lui Günter Grass e „un naturalism trecut prin filtrul experienței existențialiste”. Personajele sale sunt lipsite de consistență individuală, de „realitate interioară”: spunând „eu”, ele o spun ca și cum s-ar referi la altcineva. Fluxurile conștiinței lor „se identifică cu datele senzoriale, legate și comentate de o gândire detașată”, ce operează cu „un
SORA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289792_a_291121]
-
autor modern care „participă ori asistă nu la întâmplări, ci la povestirea întâmplărilor”, „un ins care «ascultă» ce se spune, care colecționează variantele unor istorii, dar nu înseși istoriile”. Mara lui Slavici nu ar fi romanul Marei, ci romanul procesului „existențialist” prin care Persida și Națl se sustrag normei și modelului determinat de aceasta. În secțiunea clasicilor figurează și Marin Preda, autor mult prețuit de critic chiar și atunci când o carte (Intrusul) nu îl convinge. Cea mai consistentă, din punct de
STANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289872_a_291201]
-
debusolată, eșecul afectiv-erotic - acestea sunt temele prozatorului. În Viața la o margine de șosea (1975) un inginer de treizeci și cinci de ani își analizează cu luciditate eșecul social și sentimental, cu acea temeinicie flegmatică a însinguratului, nu autopersiflant, nici cu disperare existențialistă. Personajul din prozele lui S. nu are voluptatea masochistă a marilor învinși, nu cultivă absurdul comportamental (decât la rigoare), ci se sondează pe îndelete, finalul fiind un soi de ecorșeu realizat în tăcere. Nu este mai puțin adevărat că, pe
SIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289693_a_291022]
-
sufletească și morală a istoriei axiologice a Persoanei umane. În centrul acestor teme se află dispus, ca element de referință, Eul personal. În cazul acesta temele existenței vor deveni problemele Eului. Existența ca istorie axiologică L. Bainswanger, plecând de la filosofia existențialistă a lui M. Heidegger, construiește o psihologie și o psihopatologie care au În centrul lor ființa umană ca existență (Daseină. În felul acesta, orice Încercare de cunoaștere a Persoanei reprezintă o analiză a existenței, idee dezvoltată și de către alți specialiști
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
cazului. În plus sunt explicate efectele pe care evenimentele vieții trăite de individ le au asupra ființei sale morale. Interiorizarea acestor evenimente modifică Persoana, sensul existenței sale și odată cu acesta și destinul. Noi suntem, din perspectiva acestei gândiri de obediență existențialistă, cei care „rezultă din Întâlnirile cu hazardul”. Acest punct de vedere schimbă complet modalitatea de a Înțelege Persoana umană. Destinul nu mai este ceva fixat anterior. Destinul, ca finalitate, este rezultatul, concluzia existenței noastre, al modului În care individul a
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Izolarea mă Împietrește, mă Încremenește, dar această Încremenire este o suferință sufletească și mai ales morală, Întrucât Eu nu mai Însemn nimic pentru nimeni și, În final, nici măcar pentru mine. Din nou revine obsedanta Întrebare: „Care este sensul vieții?”. Pentru existențialiști, viața Începe și se Încheie aici, În lume. M. Heidegger afirmă că „omul este ființa destinată morții”. K. Jaspers vede existența Închisă În situații-limită, care revelează natura și sensul persoanei. În viziunea filosofiei creștine, persoana cuprinde În ea „Chipul lui
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
existența Închisă În situații-limită, care revelează natura și sensul persoanei. În viziunea filosofiei creștine, persoana cuprinde În ea „Chipul lui Dumnezeu”, fiind creația acestuia. Din acest motiv ea nu poate fi distrusă. Pentru D. Stăniloae „omul este ființa destinată eternității”. Existențialiștii Închid existența umană În lumea aceasta. Filosofia creștin-ortodoxă afirmă că „această lume nu poate fi singura lume posibilă” (D. Stăniloaeă. Această idee a transmundanului, a lumii de dincolo apare și la gânditorii catolici (J. Maritain, J. Chevalieră. Omul devine o
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
nu este singur, Întrucât el este concentrat asupra acestor stări neobișnuite care-l frământă. Singurătatea se Înfățișează ca fiind o anumită stare, de o formă particulară, a existenței individului, care, prin natura sa, se opune ca semnificație valorică plenitudinii. Pentru existențialiști, omul, fiind unic ca persoană, este „singur-În-lume”. După filosofia creștină, persoana umană nu este niciodată singură, ci În comuniune cu celelalte persoane sau În comuniune cu Dumnezeu (D. Stăniloaeă. Dar existența nu este egală. Inegalitatea ei este dată de faptul
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
sine, sau, dimpotrivă, poate lua aspecte bizare, cu caracter negativ, manifestate În forme mascate (jocul cu moartea, toxicomaniile, căutarea riscului și Înfruntarea pericolelor prin acte de bravură etcă. Grija este o atitudine față de sine care a fost speculată de filosofia existențialistă. Ea este o stare de neliniște interioară, care se poate manifesta uneori sub formă de crize de angoasă. În aceste momente este pusă În discuție existența persoanei, faptul acesteia de „a-fi-În-lume” ca ființă unică, singură, izolată. Această situație a persoanei
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
spirituale. Totul este o luptă de depășire a limitelor vieții. Această preocupare a omului pentru propria sa persoană este forma sublimată a grijii, a neliniștii sale interioare, a angoasei pe care o Întâlnim, ca temă centrală, dezbătută la mulți filosofi existențialiști (S. Kierkegaard, M. Heidegger, J.P. Sartreă. G. Marcel vorbește de „omul problematic”, M. Scheler de „omul resentimentului”, P. Teilhard de Chardin despre „fenomenul uman”, A. Camus despre „omul revoltat, F. Nietzche despre „Supra-om”, M. de Unamuno despre „omul tragic” și
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
limitează numai la corp și nici nu se Închide o dată cu atingerea corporală reciprocă dintre cei doi. Mai mult decât atât, este o relație sufletească, emoțională, deschisă și Într-o continuă expansiune. Prin aceasta, subliniază D. Stăniloae, gândirea creștină depășește viziunea existențialistă. Iubirea creează o relație de comuniune Între persoane, o atracție reciprocă, o nevoie a mea de celălalt și invers. Ea este permanentă și inepuizabilă. Persoana umană nu poate exista singură. Ea are permanent nevoie de ceilalți. Chiar și când este
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Ele reprezintă, pentru J.P. Sartre, „diferitele atitudini ale sinelui Într-o lume În care există altul”. Aceste relații sunt determinate de prezența mea și a celorlalți, de Întâlnirea noastră. În sensul acesta pusă problema, din punctul de vedere al filosofiei existențialiste, Eu rămân o simplă relație existentă exclusiv În planul exterior. După J.P. Sartre, această relație este reprezentată prin trei categorii de nevoi, și anume: aă Într-o formă posesivă, prin „a-fi-cu-și-pentru-celălalt”, ceea ce semnifică a accepta posesiunea celuilalt. Prin aceasta, fiecare
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
de acest grup. Cele trei tipuri de relații dintre mine și altul, sau alții, Îmi anulează libertatea exterioară și interioară, mă Închid, Îmi relevează faptul că ceilalți sunt pentru mine Infernul, așa cum susține J.P. Sartre. Spre deosebire de acest punct de vedere existențialist, viziunea creștină susținută de către D. Stăniloae, a comuniunii prin iubire, exclude distanța, tensiunea și conflictul. Nu mai este anulată nici libertatea și nici voința celor două persoane aflate Într-o relație de comuniune. Completându-se reciproc, ei se dezvoltă În
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
o grijă și, implicit, o responsabilitate reciprocă, morală, dar și sufletească a mea față de celălalt. Prin aceasta, grija creștină raportată la iubirea aproapelui este o grijă altruistă, și nu una grija egoistă, interioară, Întoarsă către mine dintr-o neliniște ontologică, existențialistă, care mă Închide și Îmi arată că sunt singur, Împingându-mă către disperare. Prin grija pentru aproapele meu, Eu am datorii morale și sufletești față de celălalt, la fel ca și acesta față de mine. Apare astfel un sentiment de siguranță, care
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
În sensul acesta, că momentul morții este ca o ieșire din durata vieții și ca o trecere Într-o durată de dincolo, mai exact, de la temporal la transtemporalitatea unei realități transmundane. O poziție particulară față de moarte o Întâlnim În filosofia existențialistă a lui K. Jaspers, pentru care moartea este o situație-limită, o problemă a conștiinței. În sensul acesta, el vorbește despre sentimentul sufletesc și moral al fricii de moarte despre care vine din spectacolul morții celuilalt, resimțit ca o ruptură a
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
care vine din spectacolul morții celuilalt, resimțit ca o ruptură a comunicării, ca o despărțire definitivă. În ceea ce privește moartea mea, aceasta nu mai contează pentru mine, Întrucât „nimeni nu-și trăiește (În planul conștiinței saleă propria sa moarte”. Filosofiile de obediență existențialistă se recunosc În gândirea lui S. Kierkegaard, care transformă și concentrează tema morții În grija pentru viață și sentimentul de angoasă. Viața devine, În felul acesta, „o boală mortală” (S. Kierkegaardă. Un ultim aspect referitor la atitudinea omului față de moarte
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
despărțire dureroasă, care sfâșie sau umple de neliniște sufletul, ceva care mă face să mă cutremur și mă azvârle În necunoscut, o experiență străină vieții, care mă umple de teamă. Acest punct de vedere Îl regăsim mult mai târziu la existențialiști, care pun problema raportului dintre viață și angoasă (S. Kierkegaardă, ajungând la concluzia care Închide și anulează valoarea umanului prin afirmația că „ființa este destinată morții” (M. Heideggeră. 2. Moartea din punct de vedere medical Medicalizarea morții, prin scoaterea acesteia
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
indecisului verlainian (definit de S. prin imaginea „malurilor neprecise ce despart raționalul de irațional”) către „tăcutul susur al tristeții” și al tainei. Precumpănește însă pastelul de tradiție autohtonă, pe fundalul căruia se proiectează, surprinzător, izbucniri de tragism, cu brutale accente existențialiste, născut din închiderea în cotidian (Un cerșetor vorbește toamnei, Fecioarele albe). Esențial este S. în tabletele, cronicile ori în anchetele privind actualitatea - foarte numeroase și niciodată adunate într-o carte -, întrucât aici exigența sa extremă, de „bijutier” (Petre Pascu), nu
SERGHIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289643_a_290972]
-
liber arbitru. Îngerul slut și Don Juan apocalipticul, reprezentative pentru imaginarul lui S., sunt parabole despre malignitatea dictatorului, ingenioasă fiind decriptarea cauzalităților psihologice și descripția profilului tipologic. În Îngerul slut, recitire inovatoare a motivului faustic prin Dostoievski, Kafka și teatrul existențialist, tiranul este văzut, în chip neașteptat, ca un Hamlet sangvinar care ucide dintr-o stranie necesitate, ca urmare a pactului semnat cu Mephiticus, însăși viața fiindu-i condiționată de săvârșirea zilnică a unui omor. Acest Sisif al morții mereu amânate
SEVER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289652_a_290981]
-
vieții acesteia se modifică fundamental, orientându-se către un alt registru, nou, diferit de modelul anterior. În urma unor ample studii psihologice, psihopatologice și psihoterapeutice, L. Binswanger a stabilit câteva forme fundamentale ale existenței umane, continuând o concepție antropologică de tip existențialist aplicată la psihologie și psihopatologie, reprezentată metoda analizei existențiale (Daseinsanalyse). Studii similare au fost întreprinse și de E. Minkowski și M. Manfredi. L. Binswanger distinge patru mari tipuri de bază ale existenței umane, de fapt tot atâtea „modele de viață
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
În studiul Anton Holban sau Interogația ca destin (1983) U. reia și dezvoltă subiectul tezei de doctorat. De-a lungul celor șase capitole ( Anton Holban față cu critica și istoria literară, Confesiuni estetice travestite, Aspecte ale „medierii”. Deromantizarea romanului, Motive existențialiste. De la eu la non-eu, „Permanențe romantice”, În căutarea unui profil. Tehnici expresive) autoarea se străduiește să identifice în textul romanelor argumente plauzibile (riguroasa autoscopie a personajului-narator, cinismul percepțiilor, suferința de a trăi, tentația înstrăinării) pentru susținerea ideii conform căreia Anton
URDEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290370_a_291699]
-
În căutarea unui profil. Tehnici expresive) autoarea se străduiește să identifice în textul romanelor argumente plauzibile (riguroasa autoscopie a personajului-narator, cinismul percepțiilor, suferința de a trăi, tentația înstrăinării) pentru susținerea ideii conform căreia Anton Holban trebuie privit ca un scriitor „existențialist avant la lettre”. Remarcând schema de concepție axată pe „concentrarea analitică disproporționat de mare spre interior în raport cu exteriorul”, U. sesizează totodată punctul de inserție a categoriei absurdului, acesta manifestându-se odată cu pătrunderea personajului-narator în „cercul vicios al interogațiilor și confruntărilor
URDEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290370_a_291699]
-
zece zile, dar la 30 august e din nou arestat. În răstimpul dintre cele două detenții pregătește teza de doctorat cu tema Problemele economiei românești după al doilea război mondial și, paralel, își face note în vederea unui studiu despre filosofia existențialistă a lui Jean-Paul Sartre și unul despre „o filosofie românească a nonrezistenței” (neîncheiat). Este condamnat la opt ani de detenție în lotul „criminalilor de război”. La proces, în favoarea lui depun mărturie D. Gusti, Vasile Băncilă, Anton Dumitriu, N. Georgescu-Roegen. La
VULCANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]