660 matches
-
și emoții estetizate care îl apropie de lirica lui Ion Minulescu. Descriptiv, este atent la detaliul decorativ, îmbinând indiscreția și rafinamentul. „Subiectul” pieselor sale lirice este luxul, strălucirea mondenă, amintind creația târzie a lui Charles Baudelaire, dandysmul, preocuparea obsesivă pentru exterioritate, femeia ca „obiect” prețios, asemenea artei. Poezia capătă uneori vagi, retorice elanuri constructiviste, R. fiind sedus mai degrabă de aspectul pictural, pitoresc al agitației din porturi, fabrici, șantiere. El pare să ocolească orice popas reflexiv, orice angajare sentimentală și, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289104_a_290433]
-
se va ști, așadar, cine este ales al lui Dumnezeu și cine este ales al diavolului. Totul se mișcă sub semnul nesiguranței și al așteptării. Eshatologia lui Augustin, ca de altfel întreaga sa teologie, se definește din perspectiva raportului dialectic exterioritate/ interioritate, acum/atunci, aparență/autenticitate etc. Dumnezeu l‑a izgonit pe diavol din „omul lăuntric” al sfinților (20, 8, 2), îngăduindu‑i să acționeze exclusiv la nivelul „omului din afară”. Astfel putem defini Biserica‑Ciuitas Dei (Biserica ideală) ca pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
prejudecății românești că limba rusă nu e doar "urâtă", ci și "consonantică"). În transcriere românească (aproximație de transpunere fonetică), cuvântul ar avea forma vnenahodimost cu precizarea că dentala finală este o "consoană moale". Sumar definit, el ne-ar vorbi de exterioritatea spațio-temporală în procesul comunicării și reprezentării. Todorov i-a fabricat un echivalent exotopie numai bun pentru uzul poeticienilor, deși (sau poate tocmai pentru că) înțelegerea generată de cuvântul temă de origine (topos) este o simplificare evidentă dacă ne raportăm la rădăcina
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
era vorba de retragerea din lume ca premisă a existenței depline în spațiul comunicării: "reculer pour mieux sauter". Puteam găsi, ca o anticipare a acestei opțiuni, notița despre situația aparte a unui poet sinucigaș (22 februarie 1986): poziția de dublă exterioritate față de două patrii (cea abandonată și cea de adopțiune, vezi Însem(i)nările Magistrului din Cajvana, 1992, 85). El însuși avea să repete dar nu în actul autosuprimării fizice ceva din mecanismul navetei existențiale între două lumi, astfel încât unul dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
așezare la sine pregătitoare, acea retragere din multiplicitatea răsfirării ființei spre unitatea tensiunii interioare. În mijlocul naturii, fiecare prezență, odată cu apropierea furtunii, încearcă convertirea neputinței de a se ascunde în fermitatea înfruntării nervozității vijelioase. Aici asistăm la o neglijare eficientă a exteriorității, la un abandon temporar al formelor de suprafață în tihna inactivului. Însă, dincolo de aceste forme, freamătă esențele ce-și consolidează temeiul pentru înfruntarea cu presiunea înnoitoare a furtunii. Dar radicalitatea unei astfel de concentrări în sine relevă nu doar elaborarea
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
și a muzelor creației artistice, toate aceste realități și surveniri ontice sunt preluate și încadrate în eșantioanele structurii formale impusă de vigilența socială. Această autoritate se dovedește suveranul ce supraveghează și conduce mobilitatea existențială din și chiar dincolo de cetate, în exterioritatea comunității umane stigmatul social menținându-și, cel mai adesea, apăsarea imprimării sale. Să presupunem acum că omul căruia i-am recunoscut stabilizarea și ancorarea în cotidian, integrarea în resorturile societății dintru începutul șovăitor al vieții cunoaște experiența unei crize mistice
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
social se fundamentează pe acceptarea chemării transcendente de către omul ancorat cotidianului. Fiecare dintre semenii acestuia este apelat în același mod de către ecourile înalte sosite din nesfârșitul interiorității dar numai opțiunea personală alege între proiecția în deschiderile spirituale ale lăuntricului neglijând exterioritatea mundană și menținerea în sfera epuizărilor cotidiene ignorând dimpotrivă posibilitatea saltului în interioritate. Așadar, optarea în esență, pentru transcendent sau imanent revine numai conștiinței individuale după întâlnirea dintru început cu propunerea-chemare, cu apelarea și oportunitatea oferite din Absolutul ce-și
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
ale unei posesii trecute, ca umbre-eco ale unei apartenețe ce și-a stins multiplele conexiuni. În agitația lumii cotidiene, în fluxul devenirilor inserate banalului cotidian cuvântul sacrificiu desemnează, cel mai adesea, jertfe false, intens ornamentate la suprafața interacțiunii cu mediul exteriorității. Aici nu asistăm, însă, decât la demersurile unor nenumărate compromisuri, în care se cedează pentru a se primi, se oferă în perspectiva obținerii unui beneficiu eficient și avantajos. Acest exercițiu social al schimbului ce inter-conexează sprijinind destinele celor ancorați în
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
terestru. Înfrângerea celuilalt este asumată drept mijloc pentru saltul existențial, pentru evoluția și progresul individual. Măștile protagoniștilor evocați aici încearcă și solicită vigilența fiecăruia dintre ei. O mască înseamnă un chip suprapus, așezat peste cel autentic, o față preluată din exterioritate, o amprentă străină ce vine în întâmpinare fără a marca interioritatea pe care o ascunde. În confruntarea măștilor se apropie de izbândă cel care înșeală pâna la capăt, cel care nu cunoaște sincopele și ezitările regretului, momentele în care masca
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
spre profunzimile lăuntricului, naivul își pierde naivitatea iar ochiul interior îl învăluie cu fascicolul unei priviri abisale, cu unda unei lucidități ce-și are temeiul în natura crepusculară și atemporală a spiritului său. Orbirea se risipește iar lumina frivolă a exteriorității este punctată stelar de torentul solar izbucnit din miezul unui sine redeșteptat. În acest sens, se poate spune că, adesea, suferința produsă de răutatea celuilalt înalță spiritul celui ofensat spre propriul cer pe care l-a uitat în agitația privirilor
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
de fundamental destin își glisează dinamica între presiunea unei deficiențe primordiale impusă de păcat și resurecția izbăvirii de spectrul malefic al acestuia. Pentru mistic există un ne-omenesc care, în mică parte, poate fi admirat de privirea umană proiectată în exterioritatea mundanului cotidian dar, mai există și un alt ne-omenesc ce poate și trebuie să fie atins doar prin vârtejul divinului din om. Această experiență misticul și-o asumă constant înțelegând transcendența asemeni unui astru solar în jurul căruia gravitează elementele
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
la nivelul propriilor opțiuni. Dar, în acest caz, eul rămâne liber prin însăși faptul că deține posibilitatea de a-și asuma sau nu o acțiune, de a-i conferi sau refuza acordul conștiinței. Astfel, oricât de intensă ar fi presiunea exteriorității, un act împlinit de un eu fără adeziunea sa, survenit pe fondul unei constrângeri insistente, este o survenire străină individualității solicitate astfel. Eul nu acționează aici în numele ci în pofida voinței sale. Delimitându-se de un act în care nu se
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
adâncul sufletului lovit în planul unei lucidități vigilente. Această luciditate se instaurează pe fundalul unei strângeri și aduceri la sine, unei concentrări ce anulează disiparea, consumul și risipirea eului în naivitate. Aici are loc întoarcerea conștiinței spre propria interioritate, refuzul exteriorității din care provine răutate agresivă a celuilalt și ancorarea în refugiul lăuntricului. Acolo, în vibrația profunzimii sinelui, eul începe intuirea forțelor abisale ce-l susțin întru și dincoace de el. Această intuire poate evolua transformându-se în exercițiul complex al
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
îi lipsește vorbirea și auzul sau una dintre aceste trăsături fundamentale pentru normalitatea umană își focalizează, așadar, energia atenției spre detaliu, spre amănuntul reprezentat de o tresărire a chipului sau de o impulsiune, de o cât de frivolă mișcare a exteriorității corporale. Pentru un astfel de suferind, ceea ce nouă, ca exponenți ai normalității, nu ne poate oferi o deschidere spre un câmp de cunoștiințe inedit, reprezintă pentru el fereastra spre o decisivă aprofundare a celorlalți. Prin centrarea pe detaliu, pe amănunt
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
spre interioritate constituie o stare ontică primordială pe care, adesea, și-o asumă ființa umană surprinsă în ipostazele unor trăiri ce deschid, prin intensitatea tensiunii lor, spre ierarhii și paliere ontice superioare. Această absorbție metafizică a lăuntricului ce se refuză exteriorității cotidiene este reprezentată prin experiența reculegerii. Plângerea zăbovitoare în fața evidențelor ireversibile ale morții coborâte peste criptă, resurecția estetică întru popasul sub visul hipnotic al artei sau liniștea pășirii întârziate prin spațiul naturii tonifiante, toate acestea sunt forme ale survenirii reculegerii
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
distantă, suspensia depărtată și refractară efervescențelor împrejmuitoare. Re-strângerea la sine sau reculegerea indică o re-potențare a energiilor lăuntrice care abia astfel sunt concentrate într-o nouă răscruce, într-un alt nod de forțe și abilități chemate din consumarea epuizantă spre exterioritate. În mistica sa reculegere, credinciosul își sustrage ființa spre propriul abis sufletesc dinspre care, apoi, se ridică întru revitalizarea conștiinței sale, la înălțimea întâlnirii cu templul. Dar actul reculegerii, adesea, nu se intersectează sau însoțește cu valențele experienței religioase. Astfel
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
asuma existența nu poate fi impusă tuturor existând individualități insulare și oaze de lumină spirituală ce mențin și salvează cetatea de la o dramatică pierdere în prăbușirea de sine. De asemenea, există și constante surveniri ale evadărilor proiectante, ale eliberărilor în exterioritatea purificantă a cetății. Dimensiunea tonificării vegetale oferită de exuberanța formelor naturii constituie una dintre experiențele cele mai intense pe care și le poate asuma o individualitate descătușată în afara mundaneității cotidiene, dincolo de zidurile restrictive și aplatizante ale comunității umane. Liniștea solitară
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
decât partea cea mai lăuntrică a mea, și mai sus decât partea cea mai de sus. Augustin, Confesiuni 3, 6 Cunoașterea poeticătc "Cunoașterea poetică" De ce pierdem esențialul? Dispersia intelectuală și disperarea morală nu rezultă poate decât din sterila asimilare a exteriorității, după reguli învățate la școala marilor iluzii. Zâmbim resemnați în fața mediocrității diurne. Acceptăm cordial ratarea, ca pe o tristă afacere de familie. De ce atât de ușor, de ce atât de repede? De ce măruntaiele faptelor noastre sunt, adesea, urât mirositoare? Ce anume
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
misterul trinitar al nașterii Cuvântului din Dumnezeu. Experiența înfierii duhovnicești este ecoul perihorezei treimice, în care viața de iubire a Tatălui se împărtășește fără știrbire Fiului și Duhului Sfânt. Fără să pătimească nașterea din nou, teologul ar cădea în platitudinea exteriorității; el n-ar practica decât o foarte săracă algebră dogmatică sau un orb formalism filologic - cearta pe litere sau prepoziții; la cealălată extremă nu se găsește decât un ritualism decerebrat și asemantic, încurajat de o vagă psihologie a fricii și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mult decât pot oferi. În acest stadiu, duplicitatea fenomenologică n-a fost depășită. La fel se întâmplă și cu alte gesturi ascetice (i.e., postul). Două persoane pot asuma, cantitativ și calitativ, același comportament plecând de la două (invizibile) rațiuni contrare. Iluzia exteriorității ne poate proiecta în ceremonialul etalării „virtuților”, în timp ce esența ascezei ține de adâncirea lăuntrică a chenozei. „Instituind posibilitatea permanentă a amăgirii și minciunii”, spune Michel Henry, „duplicitatea apariției desfășoară un univers al cărui principiu e ipocrizia. Nu că aceasta s-
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
să fie subnutrită cu himere și jumătăți de adevăruri. Fără să avem mereu cugetul împărțit, voința n-ar slăbi, nici curajul nu ne-ar abandona la jumătatea drumului. Esența mondenității constă în pervertirea unor adevăruri doar parțial vizibile în sfera exteriorității. Patimile sau păcatele au întotdeauna o bază reală. Sugestia demonică aterizează pe un teren pregătit de nevoile biologice ale animalității noastre. Grija de trup este, între anumite limite, un fapt necesar. Iubirea de sine va confisca însă această obligație în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
se definește prin apologia indirectă a nerușinării. Inconsecvențe abuzive și repetate definesc adevărul lumii. Câtă vreme suntem în lume, credem că nimic nu supraviețuiește morții și ne comportăm ca atare. Darurile ascezeitc "Darurile ascezei" Asceza anulează tocmai acest triumf al exteriorității și al fugii de adevăr. Nerușinarea mondenității suferă acuzația crucii. Mărturisirea rușinată a păcatului și amintirea morții curmă lanțul trofic al iluziei. Minciuna patimilor este demascată. Futilitatea vechilor preocupări se spulberă în fața recunoașterii radicale a apartenenței noastre la planul veșnic
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
inert și fără miză spirituală. La adăpostul acestui vot, prosperitatea economică sau puterea financiară a mănăstirilor poate crește nestingherit, contrastând cu starea celor mai mulți dintre creștinii din lume. Sărăcia trebuie practicată deci nu doar la nivel individual sau doar în planul exteriorității. Votul sărăciei reflectă chemarea evanghelică la simplitate, fiind de mare ajutor în efortul monahului de a îmbrățișa, în carne și oase, soarta umanității pentru care Hristos a murit pe cruce. Fără sărăcie, viața monahală își pierde statutul respectabil și devine
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
minciunii. Poți avea puțină încredere atît în scrierile, cît și în povestirile lor. În vis, individul încetează de a se ști pe sine, ca acest ceva, excluzîndu-se față de obiecte. În stare trează, eu exist pentru mine iar restul este o exterioritate ce mi se opune în mod clar, așa cum eu mă opun ei. Ca elemente din afară, lucrurile iau forma unei conexiuni inteligibile și a unui sistem de raporturi în care însăși unicitatea mea este o verigă, o unicitate ce se
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
concretizare a operei de artă prin care putem cunoaște intențiile artistice ale creatorului, în același timp opera devine cunoscută într-un mod intim, adică prin experiențele subiective. Conceptul de strata este indispensabil pentru a stabili condițiile prin care putem stabili exterioritatea obiectelor (artistice). Dar procesul de stratificare impus de Ingarden nu trebuie văzut ca unul euristic, care să cerceteze conștiința unde obiectele artistice sunt expuse rațiunii, ci este un proces analitic pin care ontologia cercetează părțile individuale ale unui obiect artistic
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]