324 matches
-
în urmă în alte privințe. — A socializării? A legăturii cu ceilalți? — Exact. La 20 de ani eram deja un timid în relațiile cu fetele. Îmi amintesc un episod în care eram pe o b ancă în parc și m-am fâstâcit tare când de mine s a apropiat o fat ă. Nu știam că voia de la mine să afle doar cât este ora. — Dar liceul cu clasele mixte... — Vedeți, eu perioada pubertății am străbătut o într-un fel aparte. Învățam la
Îngusta cărare către lumină by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Science/1225_a_2212]
-
Televizorul prezintă chefliilor reclama În care două fătuci vor să meargă la o nuntă, În creierii munților, se opresc la o benzinărie, iar deșteapta de la volan, proprietara mașinii, pune benzină În loc de motorină. Apoi, când aude Întrebarea pusă de prietenă, se fâstâcește și lasă benzina să curgă pe jos. Noroc că nu aprinde și vreo țigară. Pe urmă Își iau modem de la vodafone și văd nunta live, cu niște maidanezi pe lângă ele. Totul e bine când se sfârșește cu bine, compania de
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
râsul zgomotos, străinii ieșiră din luntre și se întoarseră lângă el. Auta le spuse ceea ce voia să facă omul voinic cu frunze pe șolduri. Străinii se așezară pe pietre, ca să râdă și ei în voie. Mai-Baka se simțea stânjenit. Se fâstâcise. Nu știa ce să facă și apropiindu-se puțin de Auta îi spuse: - Vrei să-ți aduc puțin lapte de capră? Auta îl privi mișcat și primi. Arcașul alergă spre peșteră. - Văd că tu te-ai obișnuit cu noi mai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
încrezătoare în ceea ce făcea și în felul ei de a negocia cu oamenii de aici. Se întreba cum de reușea să le vorbească atât de cursiv și de ușor unor oameni complet străini, când i se întâmpla deseori să se fâstâcească și să le spună prostii unora pe care îi cunoștea. Șeful departamentului de alocare a activelor de la Asia Holdings era englez. Deși se simțea în largul ei cu cei din Singapore, îi era puțin mai ușor să vorbească cu cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
cu amărăciune, dar și cu mândrie, oricum am trecut pe aici ca să-ți spun că madame Claire s-ar fi putut să fi dat de urma mătușii Anei tale, privirea mea alunecând peste el, dacă te mai interesează firește, se fâstâcește lăsându-și ochii în jos, Pentru asta am venit aici, Marius, el scoate din buzunarul pantalonilor o hârtie mototolită, se scuză, nu, nu-i asta, caută în celălalt buzunar, mai întâi dă de o batistă, apoi de o altă hârtie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Tu cine ești? El se uita la Adriana și Adriana se uita la el, amândoi încleștați într-un război al privirilor timp de aproape treizeci de secunde, fără ca niciunul să scoată o vorbă. Adriana îi admiră fermitatea; majoritatea bărbaților se fâstâceau când ea rămânea tăcută și sfidătoare. Îi plăcea și faptul că el era solid. Era peste înălțimea medie pentru un bărbat, avea probabil aproape 1,80m, dar tricoul strâns îi punea în evidență torsul care îl făcea să pară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
Ruby Silverman, spuse ea, strângându-i mâna și receptând hotărârea și căldura mâinii și felul În care Îi acoperea mâna ei cu totul. —Și ești american? Evident! De parcă putea să Întrebe ceva mai redundant de-atât. Era emoționată. Mereu se fâstâcea când vorbea cu bărbații pe care Îi plăcea. Ai ghicit, zâmbi el. Îi spuse că lucra la spital Într-un schimb de experiență, care-i permitea să facă schimb de post cu un doctor englez. Era aici de 6 luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
povestit discuția pe care o avusesem cu tata înainte de plecare, iar el a râs din tot sufletul. — Conduci bine, mi-a declarat el după o vreme. Desigur că în secunda în care Adam mi-a spus treaba asta m-am fâstâcit, motorul mi-a murit, după care aproape c-am intrat într-un stâlp. Adam mi-a spus cum să ajung la apartamentul lui din Rathmines. Am continuat să mergem prin ploaie. Nici unul din noi n-a mai scos vreun cuvânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
lenevia distrug România, să fim vioi! O ia la întrebări: cum se simte, ce face, ce-a făcut, ce-a mai gândit, ce-a mâncat, nici n-o lasă să-și ticluiască răspunsurile, vine cu alte întrebări, o încurcă, se fâstâcește ca un copil și el află ce vrea. Îi e greu să-l păcălească. O obligă după aceea să mănânce. Are voie să mănânce orice, restricțiile sunt foarte puține, nu pricepe cum se întâmplă asta. Dacă nu-l ascultă, trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
bea cafea de la noi? În fiecare dimineață? Incredibil. A, da, da, bineînțeles. O să spun tuturor să te ajute imediat. Să n-ai nici o grijă. Păi ea e, cum să spun eu, cea mai importantă persoană din lumea modei, s-a fâstâcit Marion, În timp ce eu mă scremeam să dau entuziasmată din cap. Și așa se face că eu puteam, oricând voiam, să sar peste o coadă lungă de newyorkezi obosiți, agresivi și Încrezuți și să comand Înaintea celor care așteptau de multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
dăm dracului de el. De aceea nu vorbești cu el. Dacă reușești tu să Îl găsești, atunci tu să reușești să vorbești cu el. Un milion de răspunsuri cu ghimpi Îmi zburdau prin minte, dar nu reușeam decât să mă fâstâcesc ca o elevă de clasa Întâi făcută de ocară de Învățătoare pentru că fusese prinsă vorbind În timpul orei. — Păi, ăă, Miranda, am sunat la toate numerele pe care le avem și pare a nu se afla la nici unul dintre ele, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
emoții puternice încep să tremure, chinuindu-se să arate un zâmbet. E tânără, nu mai mult de douăzeci și cinci de ani, cu ceva din frumusețea tulburătoare a Polei Negri. În mâini ține un mic șervet umed. Sub privirea locotenentului tânăra se fâstâcește, dar ceva din căutătura ofițerului român o asigură că nu are de ce să fie speriată. Mult mai liniștită, se așează pe un taburet aflat lângă unul dintre cele cinci paturi metalice, acoperite cu cearșafuri care miros a clor și începe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
deschise și o invită Înăuntru. Doamna Pavel refuză, rămase pe treapta de sus și explică chiriașului că are musafiri precum și rugămintea profesoarei. Bărbatul tînăr din cadrul ușii sculptare, cu ferestrele apărate de grile Înflorate În fier forjat, devenise, ca niciodată, ușor fîstîcit dar ținu, și reuși, să nu pară, rezolvînd, gîndi el, cît mai politicos suavul impact la care nu se așteptase, mai ales că proprietăreasa, venită cu acest mesaj, din uitare sau alte motive, nu-l invitase În apartamentul ei; era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
uneori foarte diferiți. Totuși, deși avea experiență și instrucțiunile primite erau destul de cuprinzătoare, valetul simțea o mare îndoială; medierea secretarului pentru a-l anunța pe acest vizitator era necesară. — Chiar... veniți din străinătate? întrebă el parcă fără voie și se fâstâci; voise, poate să întrebe: „Chiar sunteți prințul Mâșkin?“ — Da, mai adineaori am coborât din tren. Mi se pare mie sau ai vrut să mă întrebi dacă într-adevăr sunt prințul Mâșkin și n-ai făcut-o din politețe? — Hm... bâigui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
treaba femeilor, prin asta vor să spună (și deci să justifice) că e treaba bărbaților. Felicitări pentru logică! Și dumneavoastră, desigur, tot așa gândiți, nu? — Povestiți-ne execuția, o întrerupse Alexandra. — Tare n-aș vrea s-o fac acum... se fâstâci prințul și parcă se posomorî. Parcă nu v-ar lăsa inima să ne povestiți, îl înțepă Aglaia. Nu, n-aș face-o, pentru că mai adineaori am povestit despre această execuție. — Cui i-ați povestit? — Valetului dumneavoastră, când așteptam... — Cărui valet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nevinovați. Era îngrozitor de tăcută. Odată, înainte de întâmplarea cu comis-voiajorul, pe când lucra ceva, a început brusc să cânte și mi-aduc aminte că toți s-au mirat și au început să râdă: „Marie cântă! Cum? Marie cântă!“ și ea s-a fâstâcit foarte tare și de-atunci n-a mai îngânat nici un cântec. Pe atunci oamenii încă o mai alintau, dar, după ce s-a întors bolnavă și chinuită, nimeni nu i-a arătat vreun pic de compătimire! Cât sunt de cruzi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fără să-și termine fraza, căzu pe gânduri. Era vizibil îngrijorat. Prințul îi aminti de portret. — Ascultați, prințe, spuse deodată Ganea, parcă fulgerat de o idee neașteptată, am o mare rugăminte la dumneavoastră... Însă, ce-i drept, nu știu... Se fâstâci și nu continuă; lua parcă o hotărâre și lupta cu sine însuși. Prințul aștepta în tăcere. Ganea îl fixă încă o dată cu o privire iscoditoare, atentă. — Prințe, începu el din nou, acolo pe mine... datorită unei împrejurări absolut ciudate și ridicole
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
aflăm chiar la o intersecție, cred că ar fi mai bine să ne despărțim; dumneavoastră vă duceți acasă, la dreapta, iar eu o s-o iau la stânga. Am douăzeci și cinci de ruble și cu siguranță voi găsi un hôtel garni*. Ganea se fâstâci îngrozitor și chiar se făcu roșu de rușine. — Scuzați-mă, prințe, strigă el cu înflăcărare, trecând brusc de la tonul de ocară la o politețe extremă, pentru Dumnezeu, scuzați-mă! Vedeți în ce pacoste mă aflu! Încă nu știți aproape nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
părerea mea, pur și simplu, sunteți omul cel mai obișnuit cu putință, poate doar cam slab și câtuși de puțin original. Ganea râse caustic în sinea lui, dar tăcu. Prințul observă că aprecierea nu-i fusese acestuia pe plac, se fâstâci, tăcând și el. — Tata v-a cerut bani? — Nu. — Dacă vă cere, să nu-i dați. Și altădată chiar a fost un om decent, încă n-am uitat. Era primit de oamenii din lumea bună. Și ce repede dispar acești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ți-e totuna dacă te cheamă Lukian sau Timofei, crezi că prințului îi pasă de tine? Și doar din obișnuință minte, vă rog să mă credeți! — Chiar așa e? întrebă prințul nerăbdător. — Lukian Timofeevici, într-adevăr, încuviință Lebedev și se fâstâci, plecându-și supus capul și ducându-și iar mâna la inimă. — Dar de ce ai făcut-o? Ah, Dumnezeule! — Din autodesconsiderație, șopti Lebedev, aplecându-și capul tot mai jos și mai umil. — Eh, care autodesconsiderație! Măcar dacă aș ști cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Lebedev îl studia și aștepta. — Deci, ce ziceam? spuse prințul, parcă dezmeticindu-se. Ah, da! Doar știi, Lebedev, care-i problema noastră: am venit din cauza scrisorii pe care mi-ai trimis-o. Spune-mi ce ai de spus. Lebedev se fâstâci, dădu să spună ceva, dar nu putu decât să bâlbâie un început de frază: nu reuși să rostească nici un cuvânt. Prințul așteptă și surâse trist. — Mi se pare că te înțeleg foarte bine, Lukian Timofeevici: cred că nu te-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
zăbrele vorbești! se enervă generăleasa care începuse să înțeleagă prea bine în sinea ei cine este „cavalerul sărman“ desemnat de această expresie (probabil de mult stabilită). Dar cel mai mult o scotea din sărite că și prințul Lev Nikolaevici se fâstâcise și, în cele din urmă, se rușinase ca un copilandru de zece ani. Nu mai terminați odată cu prostia asta? Nu-mi zice nimeni ce-i cu „cavalerul sărman“? O fi vreun secret atât de grozav, încât nici nu mă pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
să-l pună cumva și prin ceva în încurcătură pe Evgheni Pavlovici, punându-i în cârcă, de față cu martori, cusururi pe care nu le are și nu le poate avea, răspunse prințul Ș. destul de sec. Prințul Lev Nikolaevici se fâstâci, totuși continuă să-l privească atent și întrebător pe celălalt prinț; însă acesta tăcu. — Dar dacă, pur și simplu, polițele există? Dacă totul e întocmai cum a spus ea aseară? îngăimă, în sfârșit, prințul cu un fel de nerăbdare. — Vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
să-și trezească fiul iubit și să-l prevină de extraordinara primejdie pe care o presupune vecinătatea domnului Ferdâșcenko! În atari condiții, ce persoană periculoasă e domnul Ferdâșcenko și ce mare e îngrijorarea părintească a Excelenței Sale, ha-ha-ha!... Ascultă, Lebedev, se fâstâci prințul de tot, ascultă, acționează pe tăcute! Nu fă zarvă! Te rog, Lebedev, te implor... În cazul acesta, jur că o să te ajut, dar să nu știe nimeni, să nu știe nimeni! Puteți fi sigur de asta, prinț bun, sincer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mâna prințului. Foarte, foarte de mult. Prințul îl rugă să se așeze. — Nu, nu mă așez, mai ales că vă rețin. Vin altădată. Mi se pare că vă pot felicita pentru... împlinirea... dorințelor inimii. — Care dorințe ale inimii? Prințul se fâstâcise. Ca și multor altora aflați în situația lui, i se părea că absolut nimeni nu vede, nu bănuiește și nu înțelege nimic. Fiți liniștit, fiți liniștit! Nu voi atinge sentimentele cele mai delicate. Am trecut prin asta și știu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]