1,008 matches
-
mai sus, citat de noi, se propune, drept consecință a anului 1711, inaugurarea de către Poartă a unei noi politici, modificarea substanțială a statutului juridic al Principatelor, concretizată în instaurarea domniilor fanariote. Se cuvine să accedăm însă la evidența că domniile fanariote (ca origine a domnitorilor) precedează anul 1711 și că domnitori de origine română vor urma „domniei fanarioților” instaurată în 1711 (Racoviță, Callimachi, de pildă). Problema constă în corecta deslușire a termenilor. Pe domnitori, nu atât etnia, cât administrația lor îi
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
imprimate pe una din fețe stemele unite ale Moldovei și Țării Românești”, simbolul unității naționale. Care a fost însă reacția românilor față de politica țaristă și desfășurările generale? Majoritatea covârșitoare a populației suferea de pe urma războiului mai mult decât oricând înainte. Grupări fanariote și o mică parte a boierimii autohtone au adoptat, din motive diferite, o conduită filootomană. Cei dintâi își vedeau amenințate privilegiile unui regim pe care-l întruchipau, ceilalți - neîncrezători într-o eliberare fără o servitute cu limite imprevizibile. Fapt este
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
000 de voluntari trimiși în armata rusă. Se cunoaște rolul pe care l-au jucat detașamentele de voluntari în cucerirea Bucureștilor, rolul lor și al regimentului de „husari valahi” în război. Dorința de înlăturare a dominației otomane înăsprită prin regimul fanariot și speranța în Rusia erau sentimente încercate de majoritatea populației, care nu avea posibilitatea să se scuture prin forțe proprii de un jug secular și încă puternic. Odată eliberarea de sub otomani ajunsă în faza de realizare, românii și-au pus
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
au făcut și ele noi pași pe calea lărgirii și adâncirii preocupărilor marilor puteri față de ele. Presa, publicistica în general, se opresc asupra lor tot mai des ca la un obiect de studiu serios. I. M. Lejeune, secretarul ultimului domnitor fanariot în Moldova, nota în 1822 că a tradus în franceză cartea lui Raicevich „într-un moment în care Valahia și Moldova atrag privirile întregii Europe”. „L’Annuaire Lesur”, „La revue Britannique”, „Le Temps” etc. publică articole despre Principatele Române privite
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
a spiritului și rațiunii universale ne duce cu gândul și la Hegel, pentru care Napoleon I nu era decât o întruchipare a spiritului universal, călare pe cal, iar modul cum este înfățișată perioada de descompunere a feudalismului: feudalitatea boierească - regimul fanariot - domnia poporului ne aduce în memorie teza, antiteza, sinteza. Firește că, în lipsa unor argumente pozitive, concludente, de netăgăduit suntem încă nevoiți să ne menținem în domeniul ipotezelor, riscând apropieri adeseori formale. De altfel, viața și opera lui N. Bălcescu îndreptățesc
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
De formație sorbonardă, pozitivistă, istoristă, autorul își dezvoltă teoria privilegiind instanța emițătoare - în acest caz, literatura franceză -, ceea ce face din romantismul românesc un fenomen de import. Cu excese și erori, se urmăresc etapele influenței franceze la noi, începând cu epoca fanariotă. Dacă eșafodajul teoretic nu e deloc ireproșabil, segmente ale cercetării se dovedesc, de multe ori, remarcabile. Destule identificări de izvoare sunt contribuții de finețe, însă răsfățul sursologic îneacă operele supuse discuției într-o ploaie de „reminiscențe” (de pildă o rețea
APOSTOLESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285407_a_286736]
-
dandy imperturbabil; Îl va fi făcut să și pluseze În această poză”3. Cu grija de a Înțelege fiecare cuvânt, am pornit pe urmele lui soitariu, folosit cu atâta firesc de Alexandru Paleologu. Soitarii erau cei patru măscărici ai domnilor fanarioți din țările românești care, ne spune DEX-ul, Îl Însoțeau pe vodă la parade, la petreceri. Iar Mateiu (demonstrează tot Alexandru Paleologu) trece pe seama decăzutului Gorică Pirgu ceva din propriul tată, ba chiar și din sine, mai ales atunci când, În
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
dragoste pentru o ocupație, pentru un ideal"1239; "Mândru cu cei mici, ciocoiul este lingușitor și târâtor cu cei mari..."1240; "iubește puterea pentru putere și nu pentru gândul de a face ceva cu puterea"1241, "a trecut timpul domniilor fanariote și s-au dus ciocoii, dar ne-au rămas amintirile despre ei, dimpreună cu deprinderile lor: ne-a rămas ciocoismul"1242. Cel mai greu de suportat lucru la un ciocoi post-revoluționar nu este faptul că aparține acestei înfățișări, ci faptul
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu () [Corola-publishinghouse/Science/1442_a_2684]
-
trupe și „secreturile” armamentului epocii. „Nemții” (austriecii) ca și turcii pradă Oltenia, ajungând până la București. Vizirul, copleșit de dușmanii împărătești, tratează direct cu Potemkin, ibovnicul împărătesei Ecaterina a II-a. În țară, se succedă domniile scurte și repetate ale marilor fanarioți: Ipsilanti, Mavrogheni, Moruzi, Suțu, Hangerli, Caragea. Tablouri plastice despre istoria socială și economică a țării completează portretistica. Vremea de acalmie, de bună „rânduială”, cu biruri moderate și trai ieftin, a domniei lui Alexandru Ipsilanti sau ordinea impusă de Nicolae Mavrogheni
DIONISIE ECLESIARHUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286789_a_288118]
-
D.E. intercalează în cronica sa, după surse precare, istoria lungă și fantezistă a lui Napoleon Bonaparte. Despre revoluția franceză, cronicarul dă explicații naive, în spirit neaoș muntenesc. Cronica se încheie cu rezumatul campaniei lui Napoleon în Rusia. În plină epocă fanariotă, scrierea anunță balcanismul literar, oferind pagini de proză de un crunt pitoresc, imagini plastice pline de culoare, pe alocuri macabre. Expresivitatea involuntară ține de familiaritatea cu care tratează marea istorie, de fantezia ce suplinește informația deficitară. Împletirea expresiilor populare cu
DIONISIE ECLESIARHUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286789_a_288118]
-
Ghiță Ionescu sau Radu Popescu, care făceau exces de zel în lupta împotriva „culturii burgheze”. În C.l. apare, în 1935, unul dintre cele mai virulente și nedrepte atacuri la adresa lui I. L. Caragiale, semnat de N. Davidescu, Caragiale, cel din urmă ocupant fanariot sau Inaderența lui la spiritul românesc. O critică de „principii și de directive” - așa vede actul critic Al. A. Philippide. Cu o asemenea direcție, selecția autorilor străini este semnificativă. Șt. Roll face un comentariu despre Peer Gynt, un film social
CUVANTUL LIBER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286618_a_287947]
-
seamă din acești autori se traducea. În școli se studiau intens limbile clasice, se comentau scriitorii Antichității grecești și latine, precum și clasici și neoclasici francezi și italieni, cu deosebire Fénelon, se preda retorică de îndrumare clasică. Nu doar în timpul domniilor fanariote, ci și în următoarea perioadă, dramaturgia clasică a constituit principala sursă a repertoriilor teatrale din Principate. De proveniență clasică erau piesele jucate, în casele boierești, de către diletanți. În 1816, Gh. Asachi organizează, la Iași, prima reprezentație teatrală românească din Moldova
CLASICISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286294_a_287623]
-
drăcoase și pline de nuri. La conac e o poveste cu un subiect înrudit, dar mult mai palidă. Kir Ianulea, adaptare după nuvela Belfagor arcidiavolo a lui Machiavelli, evocă o atmosferă de început de secol. E vorba de un București fanariot, de un pitoresc aparte, degajând o ciudată poezie. Un basm, în care precizia detaliului istoric, social și sugestia rafinată a ambianței creează o aparență de nuvelă istorică. Către un asemenea trecut, epocă a șugubățului Anton Pann, se repliază C. în
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
Ralea, Scrieri, II, 492-495, 580-581, 609-612, 618-619; Anna Colombo, Vita e opere di Ion Luca Caragiale, Roma, 1934; Constantinescu, Scrieri, II, 16-168, VI, 69-79; Pompiliu Constantinescu, Caleidoscop, îngr. Constanța Constantinescu, București, 1974, 232-241; N. Davidescu, Caragiale, cel din urmă ocupant fanariot sau Inaderența lui la spiritul românesc, CLI, II, 1935, 39, III, 1935, 2; B. Jordan, Lucian Predescu, Caragiale, București, 1939; Călinescu, Ist. lit. (1941), 431-447, Ist. lit. (1982), 488-506; Șerban Cioculescu, Viața lui I. L. Caragiale, București, 1940; ed. București, 1969
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
o mitologie socială. Uzând de tehnicile epice tradiționale, C. introduce în roman personaje și locuri istorice la care adaugă, pentru sporirea verosimilității, documente de epocă, citate din presa vremii, glose folcloristice din Bărăgan. C. asociază „amurgul levantinilor” (al unei mentalități fanariote, mai degrabă) cu organizarea statului român după modele europene, relatarea autorului, ironică și îngroșată cu picanterii, evocări bufe și parodice, amintind de Mateiu I. Caragiale (Mircea Scarlat), pentru a sugera ciclicitatea istoriei într-o viziune influențată de realismul magic și
CONSTANTINESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286374_a_287703]
-
cu explicații, cel puțin în parte, istorice. Ciocoii vechi și noi (1863) este imaginea înălțării pe scara socială, folosind orice mijloace, a lui Dinu Păturică în, deloc întâmplător, perfectă simetrie cu vertiginoasa ruinare și cădere a postelnicului Andronache Tuzluc. Boierul fanariot este el însuși un parvenit, ridicat pe valul unei puteri fără rădăcini (domnitorul Caragea). Orbirea sa față de manevrele și necinstea feciorului lui Ghinea Păturică este reversul unei ascensiuni sociale rapide, „norocoase”, căreia moleșitul Tuzluc, imprudent, pasiv, vulnerabil, e pornit să
BALCANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
precis și culoarea, accentul ironic ori malițios și unda lucid lirică, nervul povestirii și informația istorică, anecdota și ideea. Reînvie sub pana lui Ion Ghica lumea unor timpuri apuse, mai îndepărtate sau mai apropiate de momentul scrierii, portrete de domni fanarioți lacomi și abuzivi, gata să vândă „slujbele și caftanele” cui dă mai mult, „pe parale”, și porniți să stoarcă „porcoi de mahmudele” de la negustori prinși cu „ocaua mică” sau pungi de galbeni de la zarafi în care bagă spaima (Vodă Caragea
BALCANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
Filimon), Dascăli greci și dascăli români, „nebuni” ca Manea, Sgabercea și „prințul” Zamfir, cu gâlceava lor bufonă (și ironică), „cuconași” iuți la mânie, „arțăgoși și tulburători”, zavergii de la 1821. Tablouri de epocă: ciumă, tâlhării, „ziafeturi” și țara în jaf domnesc, fanariot (Din vremea lui Caragea), eșecul Eteriei și uciderea „domnului Tudor” (Din timpul zaverei), trecerea din ghearele fanarioților „sub cizma moscalilor”, „nacealnici și pazarnici” (Bârzof), realități de altădată, cu culoarea lor (Bucureștiul vechi, Școala acum 50 de ani, Un bal la
BALCANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
unei poetici a grotescului și a subminării parodice, de la Urmuz la Tudor Arghezi (Cimitirul Buna-Vestire). Dar capodopera rămâne Craii de Curtea-Veche (1929), semnată Mateiu I. Caragiale. Precedată de „tâmpla de icoane” medievale din Pajere (poeme-portret care „rezumă” o lume dispărută, fanariotă, cu atmosfera ei de „trândavă-aromeală” și lascivitate, dar și cu o undă a nostalgiei nobiliare), cartea e o „trâmbă de vedenii”, o operă inclasabilă, unică. „Hagialâcurile” în timp, în istorie (Pașadia), în spațiu (Pantazi), dar și în realul unei lumi
BALCANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
Jurnal în China (1970). Detenta romanescă este însă impresionantă, propulsând titluri atât pe ambițioasa linie a realizării unei fresce sociale (Șoseaua Nordului, 1959, Facerea lumii, 1964), cât și vădind interes (inclusiv filologic) pentru reconstituirea în cheie barocă a crepuscularei lumi fanariote în romane care ating, sub acoperișul parabolei, din nou, pragul capodoperei: Princepele (1969), Săptămâna nebunilor (1981). Nu poate fi ignorat productivul filon al nuvelei de aventuri și istorice (evocând, îndeosebi, vremea haiducească, ca, de pildă, Vânzarea de frate, 1968), exploatat
BARBU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285622_a_286951]
-
, versiune românească a Bibliei tipărită în 1795 la Blaj. În Principate, unde scrierile, atât laice, cât și religioase, au fost, după 1711-1716, tot mai copleșite de grecismul susținut de domnitorii fanarioți, nu s-a mai putut realiza, pe parcursul secolului al XVIII-lea, ceva comparabil cu marea operă de la 1688, Biblia de la București. A avut loc, în schimb, o nouă și semnificativă mișcare pendulară a ceea ce era tot mai unitara conștiință românească
BIBLIA DE LA BLAJ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285723_a_287052]
-
Le Club des Hachichins, 1846). Thomas De Quincey vorbea și el în 1821 despre „pasivitatea” specifică turcilor opiomani, despre „starea [lor] apatică de interiorizare” (122, p. 210). încercând să definească sfera semantică a cuvântului chef în Țările Române în epoca fanariotă, Lazăr Șăineanu vorbește de „îmbătarea cu fumul parfumat al narghilelei” : un fel de far’niente particular orientalului, starea de beatitudine a osmanliului, când corpul părea că-și pierduse mobilitatea-i și când viața însăși se trăda numai prin sorbire, la
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
parfumat al narghilelei” : un fel de far’niente particular orientalului, starea de beatitudine a osmanliului, când corpul părea că-și pierduse mobilitatea-i și când viața însăși se trăda numai prin sorbire, la intervale egale, a fumului din ciubuc [...]. [Boierul fanariot] cade într-un fel de reverie delicioasă, așa-zisul chef sau stare de quietism oriental, în oposițiune cu starea posomorâtă și mânioasă a tiriachiului, a băutorului pasionat de vin și de afion [= opium], căruia [îi] revenea buna dispozițiune odată cu primele
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
puține - în care cuvântul chef pare să păstreze valoarea semantică inițială, și anume să desemneze nu narcoza, ci chiar narcoticul. Iată un singur exemplu. Vorbind despre excesiva autoritate a tatălui asupra fiului (chiar matur fiind) în familiile boierești din epoca fanariotă, Alecu Russo relatează următoarea întâmplare autentică, produsă în Moldova pe la 1800 : „Un boier cu barba albă istorisi într-o zi că fiind o dată la drum cu nevasta lui, doi copii și părintele lui, s-a ascuns în dosul trăsurii să
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
fapt la opiomanie -, era răspândită în Turcia prin toate clasele societății.” Șăineanu adaugă, ca în treacăt : „ea [= opiomania] nu era ignorată nici la noi” (161, p. 10). Prin desele sejururi la Constantinopol ale dregătorilor români și prin importul de domnitori fanarioți, obiceiul ingerării opiumului și a teriacei a pătruns și la curțile domnești și boierești din Țările Române. În perioada fanariotă, prin intermediul spițeriilor, cârciumi- lor și hanurilor, al băcăniilor cu „coloniale” ținute de greci, turci și armeni, obiceiul ocazional de „a
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]