9,472 matches
-
așteptat în fața acestei săli și a înregistrat cu răbdare și minuție fiecare gest, reacție, grimasă, declarație, confesiune a parlamentarilor ieșiți la o pauză de țigară sau de cafea. A rezultat un pasionant document despre democrație, construit însă ca o veritabilă ficțiune - o piesă de teatru în cinci personaje (parlamentari, membri ai comisiei) ce se derulează nu pe scenă, ci în culise. Timp de 90 de minute pătrundem în culisele Puterii, vedem cum se construiesc strategiile și jocurile de influențe, devenim martorii
SOLOTHURN 2004: povești elvețiene și povești românești by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13170_a_14495]
-
Un film traversat de o mare tristețe (a poveștii, a personajelor), fără nimic turistic în el, regizorul fiind interesat nu de geografie fizică, ci de geografii spirituale. Totuși, în ciuda acestor filme realmente interesante, premiul pentru cel mai bun lung-metraj de ficțiune a fost decernat unei pelicule academice și plicticoase - “Mein Name ist Bach”. Este primul lung-metraj al unei realizatoare de 50 de ani, Dominique de Rivaz Knecht, fostă asistentă a lui Alain Tanner și Nino Jacusso și, de mai bine de
SOLOTHURN 2004: povești elvețiene și povești românești by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13170_a_14495]
-
sine, Sir Oliver-modelul este obligat să lase artificiile deoparte. Portretul e atoatesalvator. Nicicînd o oaie neagră, în literatură, nu și-a avut portretul agățat în galeria de portrete. De mortuis nil nisi bene, pentru că așa e-n tenis și în ficțiune. Oile negre își au locul rezervat în Camera Ororilor. Iar dacă oaia neagră totuși a avut portret cîndva, după moartea modelului, portretul se transformă într-un schelet ascuns în vreun dulap familial. Cînd un portret e terminat, el încetează de
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
e silit să privească atît de fix, de îndelung și de intens, încît ajunge să-l vadă pe pictor și obiectele din jur, ca și cum ar privi, din stradă, printr-un geam. Nimic nu pare a mai fi realitate. Totul e ficțiune, mizanscenă. Doar astfel un portret, din clipa cînd e gata, poate să privească și să fie viu. Teroarea Fetei cu cercel de perlă este că, într-un moment incert din viitor, rivala și stăpîna ei o va descoperi nu ca
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
absolut”, „sinceritatea profundă, reală” nu în jurnal ar fi mai întâi de găsit, crede N. Breban, ci tot în „operă”, adică în romane, în povestiri, în teatru. Ajungem astfel la celălalt argument brebanian care pledează în favoarea „creației”, a operei de ficțiune, și anume gradul mai mare al acesteia de sinceritate. Nu doar în cazul lui Tolstoi, dar în toate cazurile, opera de ficțiune este „mai sinceră”, mai adevărată, socotește Breban, decât poate fi un jurnal sau o „autobiografie”, limitative prin natura
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]
-
romane, în povestiri, în teatru. Ajungem astfel la celălalt argument brebanian care pledează în favoarea „creației”, a operei de ficțiune, și anume gradul mai mare al acesteia de sinceritate. Nu doar în cazul lui Tolstoi, dar în toate cazurile, opera de ficțiune este „mai sinceră”, mai adevărată, socotește Breban, decât poate fi un jurnal sau o „autobiografie”, limitative prin natura lor, sufocate până la urmă „de banal și de generalitățile previzibile”: „Nu, oricât de ciudat, de paradoxal ar părea unor inși «din afara» literaturii
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]
-
poate fi un jurnal sau o „autobiografie”, limitative prin natura lor, sufocate până la urmă „de banal și de generalitățile previzibile”: „Nu, oricât de ciudat, de paradoxal ar părea unor inși «din afara» literaturii sau psihologiei, sinceritatea nu e posibilă decât «în cadrul» ficțiunii, al «minciunii», al unui anumit tip de «minciună»...”. Biografismul netransfigurat l-ar fi condus pe I. Negoițescu, în Straja dragonilor, la o „mărturie ratată”, carte care ar fi putut să stea alături de Coridon-ul lui Gide, aceea însă de „un curaj
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]
-
de personajele lui, de conflictele, de situațiile pe care le-a imaginat în romane. Am putea spune că, de fapt, altă viață decât literatura nici nu a avut. Acolo, în orice caz, trebuie căutat omul Breban, în proza lui de ficțiune, în romane, și mai puțin în aceste pagini unde îl aflăm întâi de toate, dacă nu exclusiv, pe scriitor. Aceasta dacă este să-l raportăm pe Breban la propria-i teorie despre sinceritate și adevăr, mai deplin răsfrânte, acestea, de
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]
-
și mai puțin în aceste pagini unde îl aflăm întâi de toate, dacă nu exclusiv, pe scriitor. Aceasta dacă este să-l raportăm pe Breban la propria-i teorie despre sinceritate și adevăr, mai deplin răsfrânte, acestea, de literatura de ficțiune decât de literatura de memorii și de jurnale. Discutabile, în sensul că pot genera discuții, dar nu mă refer la ele prima dată, sunt teoriile recurente ale lui N. Breban despre inaptitudinea pentru roman a prozatorului român, „supraperformant” în „genul
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]
-
zi gonflabilă pentru a-i ajunge timpul, la o mănăstire specială se scoate talentul din om, acesta fiind considerat sursa nefericirii ș.a.m.d. Imaginația lui Cătălin Mihuleac este, în primul rând, satirică. Umorul lui este cinism trecut prin filtrul ficțiunii. Prozatorul vânează orice așa-zisă slăbiciune umană, iar derizoriul este privit prin lentila fantasticului și a absurdului. De aceea prozele sale sunt, mai toate, niște farse, deși unora le pot părea pamflete deghizate. Sigur, pe undeva se face simțită și
Proză din nimic by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13207_a_14532]
-
se vede pus în situația de a interpreta westernul alb-negru ce rulează sîmbătă de sîmbătă la Căminul Cultural, creierul microscopic al localnicului se prăbușește sub cantitatea formidabilă de informații primite și, în plin proces de disoluție neuronală, transformă (prin confuzie) ficțiunea în realitate și Far West -ul lui John Wayne în ograda CAP -ului comunal. Dilemele “glimbocanilor” nu se opresc însă aici. Abrutizați de știrile comuniste din ziare și de discursurile televizate ale idolului lor, Nicolae Ceaușescu, ei uită ca prin
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
într-o metaforă»”. Așadar, Nicolae Manolescu e pe o latură un „gînditor” asupra creației, iar pe de alta un creator grație verbului critic ce-și asumă opera în temeiul inefabil al „talentului”. În ambele ipostaze figurează abstragerea din real, în favoarea ficțiunii, a convenției. Atît ideea cît și imaginea artistică reprezintă spații ale autarhiei spiritului, disociat de existențial. Într-un eseu din șirul Temelor, criticul își mărturisește disprețul față de autorii ce se nutresc din substanța evenimentului biografic, atît de lesnicios în abundența
Tratat despre Nicolae Manolescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13213_a_14538]
-
nu cel ce descrie lumea fenomenală, ci acela care și-o imaginează. Evident, aci se divulgă o mentalitate a evaziunii din mediul aspru al realității, inclusiv a celei social-politice, cu valențele sale ideologice, opțiunea unei retranșări în universul ocrotitor al ficțiunii rațional reglate. În decursul „epocii de aur”, „eseistul, la fel ca și cronicarul, monografistul ca și istoricul literar, era un «răzvrătit», în măsura în care nu se lăsa asimilat de o propagandă ostilă, și era în același timp un adversar politic neglijabil, în măsura în care
Tratat despre Nicolae Manolescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13213_a_14538]
-
clujean, Barry Gifford privea prin ochelarii negri, opaci, în direcția unde își imagina că se află „misterioasa regiune”. Imediat după terminarea festivalului, împreună cu Vinnie (prieten al scriitorului, menționat deseori în proza lui Gifford al cărui filon memorialistic stă la baza ficțiunii care i-a adus faima), ne-am suit în mașină și am străbătut Transilvania către nord, peste munți. La Siret, într-o sinagogă prăfuită și de mult lipsită de ceremonii am descoperit numele celui care ar fi putut fi străbunicul
În căutarea tatălui pierdut by Lucian Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/13223_a_14548]
-
potriviți pentru consolidarea carierei lor profesionale. este dictonul pe care se poate întemeia cariera de succes a unei femei frumoase, cultivate și cinice. Întrebarea care se pune la sfîrșitul acestei fascinante lecturi este în ce măsură cele citite reprezintă o operă de ficțiune sau o confesiune adevărată. Schimbul de e-mail-uri din final, dintre autor și personaj, un soi de tic verbal al protagonistei (un destul de bizar „ha” sincopează, supărător, de la un moment dat, foarte multe dintre frazele confesiunii), precum și o anumită viziune asupra
Cherchez l’homme! by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13256_a_14581]
-
sale fiice, jucărie ulterior aruncată... Reconstituire, puzzle, portret colaj, eseu cinematografic - filmul lui Ludwig Metzger se sustrage delicat și elegant unei încercări de clasificare rigidă reușind să demonstreze convingător cît de aproape și-au stat viața și literatura, realitatea și ficțiunea în existența și în scrierile Aglajei Veteranyi. Aglaja însăși, în carne și oase pe micul ecran, mărturisește - oferindu-ne o foarte funcțională definiție - că literatura se naște dintr-o îndoială asupra realității. Cu pasiunea selectivă a unui documentarist versat, Ludwig
Cu Ludwig Metzger, autorul filmului Aici cerul despre Aglaja Veteranyi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13225_a_14550]
-
pentru ea”. Parafrazîndu-vă pe dumneavoastră, domnule Pintilie, cred că un om se poate ruga cînd hotărăște să se roage. Una peste alta, magicianul Pintilie își transformă bricabrac-ul într-o imagine “de sfîșiere pirandelliană între personaje și actori joc și ficțiune viață și formă”.
Wonderful by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13268_a_14593]
-
că la Borges fantezia creatoare a spiritului devine agent al realului. Pe cât de cunoscută, metafora din Tlön... este pe atât de superbă: savanții de pe planeta inventată de cei din organizația care nega existența lui Dumnezeu scriu o enciclopedie la fel de fictivă (ficțiune de gradul doi) care invadează realul pământean. „Și lumea toată va fi Tlön”, căci ficțiunea generează realul. Povestirea face legătura cu a doua temă esențială a creației lui Borges: lumea ca bibliotecă. Pe această planetă fictivă, creată după chipul și
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]
-
din Tlön... este pe atât de superbă: savanții de pe planeta inventată de cei din organizația care nega existența lui Dumnezeu scriu o enciclopedie la fel de fictivă (ficțiune de gradul doi) care invadează realul pământean. „Și lumea toată va fi Tlön”, căci ficțiunea generează realul. Povestirea face legătura cu a doua temă esențială a creației lui Borges: lumea ca bibliotecă. Pe această planetă fictivă, creată după chipul și asemănarea autorului, „subiectul cunoașterii e unul și etern”, deci literatura nu poate avea decât „un
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]
-
n-a făcut; să căutăm irealități care să confirme caracterul halucinant al lumii” - Alte căutări). Această nouă condiție - inedită prin conștientizarea ei - este exprimată perfect de Jaime Alazraki: „Deghizarea nu e deghizare decât în raport cu o realitate acceptată convențional. Dincolo de convenție, ficțiunea măștii continuă să acționeze ca ficțiune, dar totodată exprimă realitatea cea mai profundă a deghizatului” 8). Idealismul său nihilist poate însă inspira reflecții tragice, cum este cea a Anei Maria Barrevechea: „Borges este un scriitor admirabil hotărât să distrugă realitatea
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]
-
care să confirme caracterul halucinant al lumii” - Alte căutări). Această nouă condiție - inedită prin conștientizarea ei - este exprimată perfect de Jaime Alazraki: „Deghizarea nu e deghizare decât în raport cu o realitate acceptată convențional. Dincolo de convenție, ficțiunea măștii continuă să acționeze ca ficțiune, dar totodată exprimă realitatea cea mai profundă a deghizatului” 8). Idealismul său nihilist poate însă inspira reflecții tragice, cum este cea a Anei Maria Barrevechea: „Borges este un scriitor admirabil hotărât să distrugă realitatea și să transforme omul într-o
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]
-
răspuns. Doar dubii, „perplexități metafizice verificate în timp”12), literatura nefiind altceva decât „iminența unei revelații care nu se produce”. Mai important i se pare, folosind vorbele lui Thomas de Quincey, descoperirea unei noi probleme decât soluția uneia mai vechi. Ficțiuni, Artificii, Căutări... sunt oare acestea titlurile unui creator resemnat?
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]
-
rost abstract, mai presus de înțelesul gramatical sau logic. Există o chimie a cuvintelor cu interesante rezultate ale acțiunilor dintre ele. Verbul întrebuințat pur, asemeni materialelor din construcțiile plastice, capătă o semnificație neînregistrată în dicționar. (...) fraza nu mai e o ficțiune amintind discursul electoral sau declarația de dragoste sub lună a plăcintarului devenit brusc poet”... Asemenea propoziții făceau, desigur, ecou și postulatelor lui Tzara dintr-un manifest Dada neieșit încă complet din aria de reverberație abstracționistă, după cum această miză pe un
Centenar Ilarie Voronca “Miliardarul de imagini” by Ion Paul Sebastian () [Corola-journal/Journalistic/13282_a_14607]
-
subminează ideea de peisaj, anihilează modelul și invalidează reflexul. Cu alte cuvinte, el scoate peisagistica din relația clasică observație-prelucrare-transpunere și mută frontul de lucru din exterior în interior. Peisagistica lui Bochiș este o creație eminamente mentală, un produs pur al ficțiunii și al puterii de imaginație. Spre deosebire de cea clasică - o formă de celebrare a lumii ,,obiective” - , această peisagistică este, de fapt, o antipeisagistică, o fugă din real, un substitut ideatic și o proiecție ideală. Asemenea unui copil care, prin fabulația jocului
Artiști în epură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13310_a_14635]
-
anagramatice parcă venite din atelierele Oulipo, presărînd ici și colo referințe ironic autobiografice și intertextuale, ea formulează o moralitate care rezumă întrucîtva, după noi, soarta modernelor basme de odinioară ale lui Perrault: povestea lui Barbă-Albastră “ne obsedează, ne întră în ficțiuni”, și, am adăuga noi în cărți, modelînd narativul și imaginarul de orice tip de trei secole încoace. Să nu-l răsfățăm însă prea mult pe Barbă Albastră, neglijînd sau ignorînd numeroasele Cenușărese, inspirate de Perrault, între care și continuarea-fantezie, propusă
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]