293 matches
-
și ființiale el poate fi împlinit în timporizarea realizată ca prezentuire a ființării conștiente care îngăduie, totodată, chemarea trecutului și survenirea viitorului. Paradoxal, odată trecut în ființare conștientă, desăvârșit în propria sa ființă, timpul trece asupra ființării chiar și accentul ființial al cărui purtător era el, în virtutea identității sale constitutive cu ființa. Pe această cale, ființarea conștientă pre-ia funcția (sensul) de ființă de aici și faptul că ea are ființă: ființa ființării -, adică își întărește caracterul său funcțional; desigur, nu îl
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
era el, în virtutea identității sale constitutive cu ființa. Pe această cale, ființarea conștientă pre-ia funcția (sensul) de ființă de aici și faptul că ea are ființă: ființa ființării -, adică își întărește caracterul său funcțional; desigur, nu îl pierde pe cel ființial, dar acesta este susținut mai degrabă de timp, ființarea în cauză fiind timpul, anume acel timp care timporizează prin prezentuirea ființării conștiente, care îngăduie și chemarea trecutului și survenirea viitorului. Tocmai de aici decurge faptul că preeminența ființării conștiente este
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acel timp care timporizează prin prezentuirea ființării conștiente, care îngăduie și chemarea trecutului și survenirea viitorului. Tocmai de aici decurge faptul că preeminența ființării conștiente este doar funcțională ea preluând funcțiunea de ființă, pentru sine și pentru întreaga ființare -, iar ființial ea este asemenea oricărei ființări, conștiente (reflexive și deschise) sau non-conștiente: ființare determinată, timporizată. Dacă preluarea ființei de către ființarea conștientă, prin timporizare, s-ar lărgi către aspectul ființial, ființarea conștientă preluând și sensul de ființă al ființei (faptul de a
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ea preluând funcțiunea de ființă, pentru sine și pentru întreaga ființare -, iar ființial ea este asemenea oricărei ființări, conștiente (reflexive și deschise) sau non-conștiente: ființare determinată, timporizată. Dacă preluarea ființei de către ființarea conștientă, prin timporizare, s-ar lărgi către aspectul ființial, ființarea conștientă preluând și sensul de ființă al ființei (faptul de a fi ființă și nimic altceva), atunci însuși statutul de ființare s-ar afla în cumpănă, fiindcă ar fi prea apropiat de cel de ființă: sensul de ființă al
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acesta, așa cum el a fost gândit în filosofia contemporană, păstrează în diferență totală ființa și ființarea; dar reducția judicativă ne-a scos la iveală mai degrabă o diferență limitată între cele două instanțe, a cărei valabilitate este neștirbită sub aspect ființial, dar este cu totul nevalabilă sub aspect funcțional. Fără un transfer de funcție care determină și schimbări de statut pentru ființare, aceasta fiind timporizată conștient, adică pregătită pentru a prelua o astfel de funcție nu ar fi posibil gândul despre
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ambele poziții ale acestui sens au drept scop păstrarea neatinsă a diferenței ontologice. Totuși, de pe poziția reducției judicative, înțelegem că nu este posibil însuși conceptul diferenței ontologice fără acceptarea acestui transfer. Fără îndoială, acesta nu atrage după sine și transferul ființial. Dacă s-ar întâmpla astfel, nu doar diferența ontologică și-ar pierde îndreptățirea, dar ar fi pusă în pericol și "poziția" de ființare, cum avertizam mai sus, și statutul de ființă (în sine), atât de important pentru orice reconstrucție filosofică
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
punct mai cu seamă în medii neokantiene, de vreun secol și jumătate pre-ia un anumit sens timporizator, adică este constituită printr-o anumită metodă de "coborâre" de la ființă la ființare. Tăria sensului de ființare preeminentă, sub aspect funcțional, nu și ființial, pentru ființarea conștientă, se arată a fi valabilă, deja, în orizont judicativ. Și, cum argumentează filosoful german amintit mai sus, tot ceea ce se află în "lume" se structurează în funcție de Dasein, de "ființarea care noi înșine suntem".220 Dar mai este
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sugeram mai sus, care depășește simpla poziționare "alethică" sau "formală" a timpului. Latura semnificativă a "lucrării" sale de timporizare în interiorul structurii judicative, anume în-ființarea subiectului ca substrat și a predicatului ca general, a verbului și a timpului însuși în modalitățile ființiale ale celui dintâi, a fost dezvăluită deja, prin reducție; dar cea mai semnificativă latură a lucrării timpului abia acum poate ieși la iveală, desigur, prin continuarea reducției. Ca element al aspectului alethic, altfel spus, ca o "poziție" determinată în structura
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aici nici despre o substituire, anume că timpului îi ia locul spațiul. Evenimentul este "unitatea sintetică" temporal-locală și condiția de a fi ca ființare. Tocmai de aceea, pe lângă unitatea sintetică temporal-locală, evenimentul constituie și o "traducere" a ființei în codul "ființial" al ființării: întâi al ființării care este timpul însuși, totodată al ființării care este în stare să recunoască evenimentul (ființarea deschisă reflexivă căreia îi este proprie revelarea Celuilalt în propria ființă), apoi al oricărei alte ființări. Timpul apare, acum, ca
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ambele condiții judicativ-constitutive pentru a avea de-a face cu "ceva" (cu o ființare): a suportat ambele timporizări. Desigur, semnul nu este tot una cu simbolul; dar tocmai ideologia are scopul de a provoca această trecere, veritabilă schimbare de statut ființial; totuși, nu este vorba aici decât despre atașarea, prin discurs, la semnul prin care apare un lucru public în conștiința oamenilor, a unor semnificații tot publice, dar în acord cu exigențele corespunzătoare viețuirii omenești în orizontul gospodăririi lucrurilor în vederea administrării
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
însăși, încă din prima instanță, "ordinea" timporizărilor. Nu ar fi fost posibilă însăși în-ființarea celor patru elemente ale celor două aspecte ale judecății în absența părtinirii, ordonării, autorizării. De altminteri, pot fi stabilite corespondențe directe între anumite sensuri "logice" și "ființiale" ale celor patru elemente ale judecății și actele care alcătuiesc structura ideologiei. Ideologia, așadar, ca formă desăvârșită a dictaturii judicativului, s-a aflat de la bun început în orizontul acesteia, chiar dacă istoric ea s-a constituit la un moment dat. O
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cel de universal (sensul ontologic) ale predicatului sunt condiționate, în ordinea judicativului, de sensurile subiectului. E drept, toate survin prin același eveniment (temporal), adică prin același act de timporizare sau de în-ființare (constituire). La fel se întâmplă și cu sensurile ființiale ale verbului și ale timpului, încadrate judicativ. Din această perspectivă, subiectul își confirmă "poziția" sa de termen reprezentativ pentru logicul însuși. Dacă subiectului îi lipsește sensul de substrat, atunci el nu-l poate avea pe cel de individual; așa cum, dacă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de resemnificarea judicativ-regulativă a logicului și ontologicului. Prin aceasta, pragmaticul capătă preeminență: el pune în sens ceea ce ține de logic și de ontologic: "poziții" logice: subiect, predicat; elemente alethice: verb, timp; apoi sens de individual, sens de universal, diferite sensuri ființiale (ontic-ontologice) etc. Preeminența trebuie însă întărită prin constitutivitatea autorizării. Este aceasto operație constitutivă subiectului și ființei (logicului și ontologicului)? Și își este sieși constitutivă? Până aici, ea s-a arătat a fi doar regulativă: le-a înlesnit acestora așezarea, cu
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
diferența ontologică etc.) Prin urmare, retragerea timpului nu este un eveniment din afara limitelor dictaturii judicativului, ci un fapt posibil între aceste limite. Stranietatea sa ieșită la iveală imediat ce luăm act de o asemenea posibilitate, dată fiind atotputernicia timpului, în sens ființial, funcțional, constitutiv direct etc. este generată și întreținută de două rânduri de fapte: de cele care sunt legate intim de experiența de zi cu zi a oricărui om, de cotidianitate, altfel spus, apoi de fapte mai "elevate", legate de evoluția
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
decât sine, timpul celei de-a doua timporizări poate fi luat astfel, ca retragere a celui dintâi timp (din prima timporizare). Numai că am stabilit mai devreme că cea de-a doua timporizare are preeminență în fața celei dintâi, în perspectivă ființială și funcțională, așa încât, fenomenul retragerii timpului, gândit astfel, ca suspendare a timpului primei timporizări, este fenomen originar. Iar dacă el se află într-o legătură necesară cu judicativul regulativ, înseamnă că acesta are aceeași preeminență față de judicativul constitutiv. De fapt
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
legătură necesară cu judicativul regulativ, înseamnă că acesta are aceeași preeminență față de judicativul constitutiv. De fapt, sensul acestor dezvăluiri este următorul: ceea ce se află la începutul oricărei gândiri, rostiri sau făptuiri este regula, în sens funcțional, în primul rând, apoi ființial sau constitutiv. Funcțional, întâi, fiindcă acest aspect corespunde judicativului regulativ, dovedit a fi el însuși originar ca ipostază a judicativului; iar ființial sau constitutiv, în al doilea rând, ceea ce dovedește instituirea judicativului constitutiv. Acesta din urmă devine, însă, copleșitor nu
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
se află la începutul oricărei gândiri, rostiri sau făptuiri este regula, în sens funcțional, în primul rând, apoi ființial sau constitutiv. Funcțional, întâi, fiindcă acest aspect corespunde judicativului regulativ, dovedit a fi el însuși originar ca ipostază a judicativului; iar ființial sau constitutiv, în al doilea rând, ceea ce dovedește instituirea judicativului constitutiv. Acesta din urmă devine, însă, copleșitor nu dintr-o voință a unui "subiect", dar nici din întâmplare: devine copleșitor, fiindcă "regula" aplicată gândirii, rostirii, făptuirii este înlăuntrizată de acestea
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
că el a fost în-ființat, că el este deja ființare timporizată; pe de altă parte, timpul nu și-ar fi deschis lucrarea sa în-ființătoare fără a fi în potență tocmai punerea-în-măsură-a-"ceva". Reducția judicativă scoate la iveală, înainte de toate, sensuri ființiale, obiectuale; de aici și imaginea unei preeminențe a judicativului constitutiv. Însă, după cum constatăm acum, prin continuarea aceleiași reducții, judicativul regulativ, ca simplă putință de punere în măsură a ceva, este înaintea constitutivității judicative. Prin urmare, originea ca atare a dictaturii
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Omul nu se găsește în situația sa originară, deoarece păcatul adamic înseamnă o modificare și alterare profundă a naturii umane. Întrucât Adam a fost pus stăpân peste creație, nu într-un mod simbolic, ci având un ascendent în dimensiunea ierarhiei ființiale asupra naturii create, căderea sa a antrenat și o dezordine a lumii. Toată creatura suferă odată cu căderea lui Adam. Așa cum afirmă Hans Urs von Balthasar în studiul său despre Grigorie de Nyssa, pentru acest capadocian și după el pentru un
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
căldicel”, („Avem de tată pe Avraam”...), nu numai prin Adevărul mărturisit și trăit de alții, îmbătându-ne cu cuvinte, ci prin implicare în Adevăr, în acte de trăire sfântă. Căci Adevărul nu este exterior ființei noastre, ci propriu existenței noastre ființiale. Dacă n-am înțeles acest lucru suntem doar scamatori de circ care scoatem lucruri surprinzătoare din manșete, apoi ne întoarcem din scenă la bufetul circului, mâncând, bând pe săturate și destrăbălându-ne cu prima femeie ieșită în cale, machiată de
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
lor cu întreg mediul social, economic, cultural. Am ratat deja, în bună măsură, o revoluție politică începută cu douăzeci de ani în urmă; poate că vom izbuti să o ducem până la capăt măcar pe aceasta, care ne privește pe toți, ființial! prof. univ. dr. Simona Modreanu Interdisciplinaritate opțiune sau necesitate? Crina Galiță, clasa a XII-a coord. prof. Mariana Anton Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, Galați (Mihai Eminescu) Lumea în sensul său cel mai pur s-a născut dintr-un gând. Acesta
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
elemente într-un individ extrem de mobil și fără credo, lipsit printr-o "îndoctrinare" progresivă de o apartenență sănătoasă, creează un stil de viață modern în care cultura, religia, națiunea și celelalte elemente definitorii se evaporă și lasă locul unui nihilism ființial. Este probabil singurul neajuns pe care fenomenul globalizării îl aduce lumii de astăzi, inclusiv celei din spațiul european. Nihilismul cultural a devenit parte integrantă a multor sisteme de referință culturală și se raportează la fenomenul dezvoltării telecomunicațiilor, în special a
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
în istorie. Primul pas constă în încercarea de a găsi specificitatea contribuției creștine la formarea unei astfel de conștiințe (cf. Baggio, 2002, p. 283). Faptul că se vorbește despre o doctrină socială a Bisericii arată lămurit că ceea ce Biserica deține ființial, anume întrajutorarea, un aspect faptic și extrem de necesar în viața creștinului, a luat pe parcursul timpului o formă organizată și s-a generalizat la nivel comunitar (chiar organizațional); înseamnă că vorbim deja de un sistem de gândire socială a Bisericii. Așadar
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
al activității, furnizează suportul individualității incomunicabile care constituie fiecare natură umană ca persoană"44, delegând personalitatea cu statutul de adevărat subiect al acțiunii. Voința devine, într-un asemenea context explicativ, însușirea principală a unui corpus caracterizant chemat să rezume diversitatea ființială umană și să mandateze profilul individual în vederea determinării directe a faptului moral. Dacă alte tipuri de activitate nu implică personalitatea decât indirect, pierzându-se în firescul unui automatism al reflexului vital, întreprinderile din regiunea eticului sunt consubstanțiale cu nucleul alcătuirii
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
dedublării sporitoare și susține astfel și cognitiv o colaborare altminteri lipsită de resurse. Astfel, cele două interiorități cheamă conștiința de sine în ajutor pentru o corectă orientare a conduitei etice, cea care instituie un joc al accentelor pe toată raza ființială a personalității și ritmează înaintarea spirituală care însoțește și caracterizează în chip esențial fenomenul comunitar. Acesta din urmă presupune o focalizare interindividuală pe o aceeași realitate și generează acordul social ce devine apoi constitutiv conștiinței. Thomas Hobbes afirma că atunci
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]