1,681 matches
-
o așeze pe lada de lemn În care dormea Soldat. Costeliv, deși mânca enorm, cu un cap ca de iepure, Soldat prindea șoareci și lătra fără rost, căci pe el Îl speria orice zgomot, de la tunetul ploilor de vară la foșnetul omizilor În frunze. Pe lada dată cu var scria cu litere mari roșii „Câine rău”. Mai jos puțin, Într-o paranteză cu litere verzi se putea citi „În atenția răufăcătorilor”. Îl credea, de ce să nu-l creadă? zise domnul Húsvágó
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Din nou vocea bătrânelului: Sabina, tu ești? Ce bine te aud acum Sabina, fetița mea... Izbucni În plâns. Scăpă receptorul. Deschise ușa. Ieși clătinându-se. În receptor se auzea o voce de femeie. Se auzi, pentru că fu repede Înghițită de foșnetul oceanului. Telefonistele se Înghesuiau la geam ca să-l vadă și ele pe omul care a vorbit cu Canada. Milă, curiozitate, invidie. Petru, Întors și el spre bătrân, simțea În ceafă răsuflarea fierbinte a Simonei. Bătrânul venea spre el fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
răspunsul. Cosește? se miră Semproniu. Taie iarbă la câini, dacă vi se pare mai potrivit cu funcția lui de fost activist, zise Marta ridicând ochii cenușii luminoși, când dușmănoși, când prietenoși. Semproniu ciuli urechile. Prin geamul deschis al camerei se auzea foșnetul unei coase folosită cu pricepere. Își așeză cu grijă geamantanul În spatele unui fotoliu cu arcurile rupte, puse trandafirul Într-o vază de cristal lângă un buchet de flori de câmp proaspete, apoi se Îndreptă spre grădină grăbit să-și revadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
-vă ușor, pe tine și barca ta, în vreme ce plutiți prin fâșiile yin-yang ale dimineții. Păsările ciripesc. E-un sunet ascutit, clar, curat, fără zumzetul de fundal al zilei care mai are până să înceapă. Din când în când se aude foșnetul vântului printre frunze și clipocitul unui val mai mare, care se lovește de barca ta, dar nimic altceva. Întinzi mâna peste margine și simți răceala apei, legănarea neîntreruptă a lacului, apa urcând și coborând ritmic pe degete tale. Îți retragi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
am încercat să-mi golesc mintea, am încercat să blochez accesul acelor miliarde de cuvinte care se îngrămădeau sub lumina instabilă a lanternei și-n întunericul profund. M-am concentrat doar asupra înaintării, secundă cu secundă, minut cu minut, urmând foșnetul rucsacului lui Scout tot mai adânc în tumul. Rucsacul se opri. Ce s-a întâmplat? În față, Scout spuse ceva ce n-am reușit să deslușesc. — Poftim? — Intersecție în formă de T. Vocea ei părea sugrumată și înfundată, aproape plată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Doar nu poate să intre... — E cineva? spuse Scout. Mișcarea agitată de sub teancuri încetă. Urmă un tremur. Două mormane de hârtii începură să se năruie. Un tumul de coli și pagini se umflă ca o bulă radioactivă. Apoi, într-un foșnet puternic de hârtii, ieși la iveală un om. — Maică Precistă, zise bărbatul, uitându-se la noi cu ochii mari. Scout scoase un suspin adânc și-și lăsă brațele să cadă pe lângă corp. — Eric Sanderson, spuse ea, ți-l prezint pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
rémase pe sac. Nu este un pionier adevérat. - Lasé cé ai tu putere. - N-am nici o putere, am vézut. - Numai tractoarele smulg copacii, oamenii nu smulg. - Lasé-mé-n pace cu tractoarele tale. - Tractorul smulge copacii, Iti zic eu. Se auzi un foșnet, pe urmé se vézu o pasére micé zburînd din tufiș. Se ridicé de pe sac și se duse și feri frunzele. Lovi de cîteva ori creangă cu piciorul, dar nu mai ieși nimic. Puse sacul sub braț și se adînci În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
oameni. S-ar fi bétut cu ei și l-ar fi salvat pe omul acela și ar fi fugit Împreuné În Uniunea Sovieticé, unde nu mai existé capitaliști care sé-ți dea foc și sé arzi de viu. Se auzi un foșnet și Șasa Își Întoarse capul sé vadé ce era. Nu vézu nimic și se uité mai atent la frunze și la crengi sé vadé dacé nu cumva vreuna dintre ele se mai mișcé. Acolo unde s-ar fi mișcat frunzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
știa cé lui nu i s-a pérut nimic niciodaté. Dacé a auzit cé pasérea zburase, Înseamné cé zburase. Dar putea sé fie și un șoarece. Un șoarece, dacé aleargé printre brebenei, nici nu se vede. Se aude numai un foșnet și poți numai sé ți-l Închipui cum fuge printre brebenei. Dar de vézut nu poți sé-l vezi pentru cé este mic și sur că și frunzele și poate sé intre Într-o gauré sau sub o rédéciné și chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
omoare. Soarele a-nceput sé nu mai tremure, copacii nu mai cédeau și malul cel alb al rîpei apéru printre crengi foarte clar și parcé prea aproape. Șasa simți pémîntul rece și vézu cé el e sub sînger. Se auzea foșnetul copacilor și frunzele lor erau verzi și iarbă era verde și numai malul, care se vedea pe sub crengi, era alb și strélucea. Șasa și-a amintit cum a sérit acolo, În nisip și cé sub el curge un izvor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
uimește un gest, de ce mă rușinează un altul? De ce am procedat așa și nu altfel, la cutare ceas? Mă mai opintesc o dată în ușă și... verile mele rurale dau năvală din stînga vitraliului. Pot vedea-auzi salcia cu cozi de fată, foșnetul ascuțit al stufului, clipocitul apei, siajul cufundarilor, plutirea somnoroasă a bărcii spre pîlcul de iriși. Mă văd pe mine însămi: mergînd pe malul inundat, clisos, prin nămolul încălzit de un soare sprinten. Încerc apa cu vîrful piciorului, ca-n acuarela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
la București, între lucrurile Lisellei lucruri cu inimă (ca pendula asta, darul ei; i-a dăruit-o mamei cînd a plecat în Franța) și la Iași. Mi-e dor de lumea Lisellei, atît de altfel. De mirosul prietenelor ei, de foșnetul fustelor invoalte, de bluzele lor de organdi. Și cum își scoteau mănușile peau de Suède! Îmi plăcea, îmbrăcată drăguț, să ronțăi boabe de năut în preajma lor. Nimic n-avea mai multă ămportans㧧§§ decît o talie de viespe. Nimic nu deranja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
întîmple asta. Cuprins de Marea Lene a Sătulului, Tano doarme, cu pîntecul mulțumit. Carnea i-a înfundat urechile cu dopuri. Abia înaintez pe șoseaua în beznă. E atîta liniște încît, spus cu o imagine destul de obosită, ca și mine, aud "foșnetul" zăpezii. Mica melodie "Pe fiecare clipă bubuie un fir de nisip" Cristian Simionescu, Frunza asta umană 3 martie, 2003 Înțep ușurel nervul hîrtiei cu buchiile mele și hîrtia mă îngăduie. Mi-am pregătit deja alte voci, alte încăperi, într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
plecării. Dă din cap jenat, apoi adaugă: După cum vezi nu am fost nesincer întru totul, în lumea asta totul e o problemă de "timing". Îngerii își rulează meticulos pergamentele și pleacă ordonat, unul câte unul, într-o liniște deplină. Numai foșnetul de aripi se aude periodic, când izbesc marginile ferestrei înainte să decoleze. În urma lor, camera goală... nici măcar o pană, doar un aer înmiresmat, călduț, liniștitor, ca după ploaie. Au ieșit cu toții. Mă uit la ceas. Au mai rămas doar câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ușile blocurilor ce se închideau, spre ușile tramvaielor care se închideau, ale autobuzelor ce se închideau, spre cărările de grâu ce se închideau, spre cărările Dunării ce deveneau abrupte, îi puneau piedică și-i scâlciau oasele picioarelor, Dunărea îngheță, auzea foșnetul amenințător dedesubt, știa că, dacă voia, se va da în lături, creând prăpastie de trecere spre malul celălalt, precum în vechime marea îi crease lui Moise și poporului iudeu, dar nu-i păsa. Cunoștea viitorul din cealaltă lume, de pe malul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
viitorului. Dar ea nu făcea altceva decât să mângâie nimbul sferelor pe care nu era imprimat niciun țipăt, nici de pasăre cu limbă de șarpe, nici de șerpi cu cap de pasăre, nici de rău, nici de pace, nici de foșnet. Fiecare nimb era așa cum îi stătea bine unui nimb: tăcut. Plăpumăreasa D acă ar fi cunoscut-o, Federico Garcia Lorca ar fi scris piesa Nemaipomenita plăpumăreasă. Pentru că renumele îi depășise granițele Universului. Într-una din tinerețile ei, făcuse plăpumi pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
stare. Probabil de toamnă. Starea de toamnă stăpânea peste tot. Nu așa cum o știa. Altfel. Greieri uriași se plimbau pe străzi și oamenii cântau, frunzele copacilor, cât casa, se așterneau ca un covor. Traficul intens le făcea să foșnească: un foșnet de mare, neîncetat. Sub frunze se sărutau îndrăgostiți, câinii se plimbau alături de struți, o frumoasă panteră dormea pe acoperișul unui tramvai, oprit în stație pentru a lăsa un violoncel uriaș să coboare. Nu se știe de la ce liceu erau puii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
aceea a butucănoasei fecioare cu sâni de cățea și a terenurilor de sport care oftează cu mațele ghiorăind, de foamea competițiilor și deshidratate de setea după succes din Grădina Mare, din aplauze au rămas bălăriile, din strigăte, bălăriile, din tinerețe, foșnetul lor. Starea de oraș rezidă în tentativa sa de a se impune ca un întreg. În fapt, Brăila e un oraș din cercuri concentrice. În centrul vechi, unde se află teatrul, bustul Împăratului Traian, ceasul vechi de două secole și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pe jumătate din țărână. Pământul năștea... Și, în loc de aburi, ieșeau fuioare de informații care miroseau a dedesubtul Pământului, a tuturor straturilor ce-l compun, atât de puternice, atât de chemătoare, încât îți venea să te întinzi tăcut și să asculți foșnetul materiei, să o fărâmi între degete pentru a-i stârni freamătul și parfumul pe care numai Bărăganul poate să-l aibă. Toate ființele care-l populează sunt întruparea susurului materiei, a murmurului său, fiecare geamăt e zumzet, e cântec al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
sticloasă, trilurile, ciripitul vrăbiilor gureșe, împietrite în picăturile înghețate pe care copiii le sfărmau sub tălpicile săniilor și ghetelor cu ținte, se auzea pe lângă scârțâitul zăpezii și fâlfâit de aripi și certuri păsărești, pupuitul guguștiucilor, împreună cu nelipsitul croncănit al ciorilor, foșnetul grâului din Insula Mare și al porumbului din Insula Mică, în timp ce topoare spărgeau gheața de oțel a Dunării, pentru salvarea subacvaticelor neamuri sinistrate de pești. * * * C u cât eram mai repetenți, cu atât verile erau mai călduroase și mai bogate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pe tavanul străzilor se sufoca sub mulțimea lor, zidurile blocurilor erau mânjite de lacrimi murdare, coaja copacilor de șiroaiele de lumină ale norilor mânjiți de sânge bolnav, în canalizări bolboroseau șuvoaie de iarnă zoioasă. Cu sunetele din orga copilăriei, râsete, foșnet păstrat în moleculele înghețate, nostalgia zilelor de vară din atomii de gheață, notele școlare puse la păstrare în fuioarele de aburi ale vremurilor de atunci, strigătele victorioase ale băieților către frumoasele privind de la geamuri. A șa i-am cunoscut pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
au făcut un cerc în semn de adio pe deasupra orașului, au dispărut în noapte. Cu câtă virtuozitate au început să-și atace partitura greierii în clipa în care plecam, ușor întristat, ușor îndoit de adevărul mitului prin moarte, când un foșnet mi-a întors privirile spre întunericul mișcător al Dunării. Din spatele unei epave, s-au ivit, parcă plutind, parcă alunecând, două fecioare, una cu trupul de grâu, cealaltă de miere, doua zâne galbene ca Luna plină, cu obrajii arzând ca Luna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Inspectoratul Educației să vină plângeri și de la alți elevi. Părinții și profesorii aveau același vis: grâul. Preșcolarii foșneau prin grădinițe fără să-și dea seama că imită grâul din visele educatorilor: unii visau câteva spice, alții snopi compacți, câțiva doar foșnet, majoritatea însă, lanuri imense întinse pe mii de hectare și strălucind sub soare, sub Lună, sub ploi diluviene, sub ninsori abundente, sub bolta nopții sau sub apele zilei. În capul lor nu se mai zbăteau paginile de tablă ale miilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Merse prin ploaie până la Dunăre. De pe faleză, vedea un tunel negru susurând monoton și înfundat. Dunărea era întreagă. Parcă vedea orașul pentru prima oară. Așa de mult îl iubea, cu forma veche a caselor alături de arhitectura modernă a blocurilor, cu foșnetul ploii, cu torsul fluviului, cu rochia ei de mireasă strălucind sub lumina lăptoasă a neoanelor. Un pumnal i se înfipse în plexul solar în clipa în care șopti Mitică, singurul lucru real, aceste trei silabe care întruchipau esența existenței ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pe teza decorată a doua zi cu 10. Eu, Mihai, am scris: Cine o să-și mai aducă aminte de lanurile de FloareaSoarelui din timpul tezei la fizică? Nimeni. Eu singur voi ști că Fizica se înrudește cu imensitatea lanurilor, cu foșnetul lor, intersectarea va fi fiind doar amintirea, culoarea, tristețea lor. Cine știe? Tu, Gustav, ai scris (Boule!): Nimic nu se pierde. Totul se transformă. Picasso a imortalizat atrocitățile Războiului în geniala GUERNICA. La fel toate cataclismele sufletului sunt înregistrate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]