KorAP: Find »[drukola/base=furgonetă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...10 11 12 ...14 >

340 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441

fost victima unei neașteptate agresiuni. Subșeful zâmbea, insista complezent că ideea e bună, chiar foarte bună, că aștepta prima livrare și că, după aceea, îi va da de știre. Apăsat, cu o neliniștitoare impresie de amenințare, Cipriano Algor urcă în furgonetă și ieși din subteran. Ultima frază a subșefului i se învârtea în minte, Secretul albinei nu există, dar noi îl cunoaștem, nu există, dar noi îl știm. Văzuse căzând o mască și înțelesese că, în dosul ei, era alta, exact

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
numai dimineața, obscena frază a subșefului făcuse să dispară ce rămăsese din realitatea lumii unde învățase și se obișnuise să trăiască, de acum înainte totul va fi doar iluzie, absență a sensului, interogații fără răspuns. Îți vine să intri cu furgoneta în zid, se gândi. Se întrebă de ce n-o făcea și de ce n-o va face, probabil, niciodată, apoi începu să enumere motivele. Deși rupt în contextul analizei, trebuie spus că, cel puțin în principiu, oamenii se sinucid tocmai pentru că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
impresia că lipsea unul, care o fi, care n-o fi, brusc, fără să-l prevină, memoria îi puse înainte numele și chipul nevestei decedate, numele și chipul Justei Isasca, de ce, dacă Cipriano Algor căuta motive să nu intre cu furgoneta într-un zid și le găsise în număr și substanță suficiente, adică el însuși, Marta, olăria, cuptorul, Marçal, câinele Găsit, și în plus dudul negru, omis înainte, e absurd ca ultimul dintre ele, neașteptata motivație, a cărei existență o observase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
spune că, în cazul de față, coada felinei este răposata Justa, și că, pentru a găsi ce lipsește din pisică, nu trebuie decât să dăm colțul. Cipriano Algor n-o va face. Totuși, când va ajunge în sat, va lăsa furgoneta la poarta cimitirului, unde nu se mai întorsese din ziua aceea, și se va îndrepta spre mormântul soției. Va sta acolo câteva minute gândindu-se, poate pentru a mulțumi, poate pentru a întreba, De ce-ai venit, poate pentru a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
anunț că primele trei sute de păpuși sunt gata și stabilim data predării, Cred că ar fi bine, spuse Marta. Cipriano Algor se schimbă, își puse o cămașă curată, altă pereche de pantofi, și în nici zece minute se urca în furgonetă, Pe curând, spuse, Pe curând, tată, ai grijă cum mergi, Și întoarce-te cu și mai multă grijă, nu e nevoie să spui, Da, cu și mai multă grijă, pentru că veți fi doi, Am spus întotdeauna și voi spune mereu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
nu mi se va putea întâmpla nimic în afara monotoniei dintotdeauna, aceiași pași, aceleași cuvinte, aceleași gesturi, ghișeul achizițiilor, subșeful zâmbitor sau celălalt prost crescut, sau șeful, dacă nu e în ședință și are chef să mă primească, după aceea ușa furgonetei se va deschide, va intra Marçal, Bună ziua, tată, Bună ziua, Marçal, cum ți-a mers săptămâna asta, nu știu dacă zece zile pot fi numite săptămână, dar nu știu să spun altfel, Ca de obicei, va zice el, Am terminat prima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
pentru că știa că nimic liniștitor nu-i putea fi oferit de deprimantul spectacol al serelor de plastic întinse cât vezi cu ochii, de o parte și de alta, până la orizont, cum mai bine se distingea din vârful povârnișului pe care furgoneta îl urca în acest moment. Și asta se numește Centură Verde, își zise, această dezolare, acest camping sumbru, această turmă de blocuri de gheață murdară, topită de sudoarea celor care lucrează în interior, pentru multă lume serele astea sunt mașini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
satisfacție, credeți-mă. Cipriano Algor dădu vag din cap, cu un gest care putea să însemne și da și nu, neînsemnând poate nimic, apoi spuse, Trebuie să mă duc să-mi iau ginerele. Ieși din subteran, înconjură Centrul și parcă furgoneta în fața ușii serviciului de siguranță. Marçal întârzie mai mult ca de obicei, urcând în furgonetă părea nervos, Bună ziua, tată, spuse, și Cipriano Algor răspunse, Bună ziua, cum ți-a mers săptămâna asta, Ca de obicei, răspunse Marçal, iar Cipriano Algor spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
însemne și da și nu, neînsemnând poate nimic, apoi spuse, Trebuie să mă duc să-mi iau ginerele. Ieși din subteran, înconjură Centrul și parcă furgoneta în fața ușii serviciului de siguranță. Marçal întârzie mai mult ca de obicei, urcând în furgonetă părea nervos, Bună ziua, tată, spuse, și Cipriano Algor răspunse, Bună ziua, cum ți-a mers săptămâna asta, Ca de obicei, răspunse Marçal, iar Cipriano Algor spuse, Am terminat prima serie de păpuși, am fixat livrarea cu departamentul de achiziții, Ce face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
surprins, însă o jumătate de surpriză asupra căreia s-a lăsat tăcerea, poate vrând să pară o surpriză completă, în principiu n-ar trebui să fie luată în considerație. Atenție, doar în principiu. Am știut întotdeauna că bărbatul care conduce furgoneta n-a avut nici o îndoială că temuta veste va veni într-o zi, însă e de înțeles că astăzi, prins între două focuri, s-a văzut brusc fără puterea de a hotărî pe care să-l stingă primul. Să dezvăluim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
idee, și a doua care este, sau a treia, întrebă Marta, Mâine, în zori, punem în cuptor păpușile care sunt de copt, dar nu-l aprindem, mă voi ocupa eu mai târziu, după aceea voi mă ajutați să încarc în furgonetă păpușile gata, și, cât timp le duc la Centru și mă întorc, stați și voi liniștiți, fără un tată și un socru care să se bage unde nu-i fierbe oala, Ăsta a fost acordul pe care l-ai făcut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
de vorbe. Ochii Martei străluceau plini de lacrimi, Nu mă băga în seamă, spuse, din cât se pare, noi, femeile fragile, nu știm să ne purtăm altfel când suntem gravide, trăim totul în mod exagerat. Marçal strigă din curte că furgoneta era gata încărcată, putea să plece când vroia. Cipriano Algor ieși, urcă în furgonetă și îl strigă pe Găsit. Câinele, căruia nu-i trecuse prin minte posibilitatea unui asemenea noroc, sări ca un fulger lângă stăpân și se instală, zâmbitor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
din cât se pare, noi, femeile fragile, nu știm să ne purtăm altfel când suntem gravide, trăim totul în mod exagerat. Marçal strigă din curte că furgoneta era gata încărcată, putea să plece când vroia. Cipriano Algor ieși, urcă în furgonetă și îl strigă pe Găsit. Câinele, căruia nu-i trecuse prin minte posibilitatea unui asemenea noroc, sări ca un fulger lângă stăpân și se instală, zâmbitor, cu botul căscat și limba atârnând, bucuros de călătoria care începea, în cazul acesta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
căscat și limba atârnând, bucuros de călătoria care începea, în cazul acesta, ca și în atâtea altele, ființele omenești sunt precum câinii, își pun toate speranțele în ce-o să apară după colț, și apoi spun c-o să mai vedem. Când furgoneta dispăru după primele case ale satului, Marçal întrebă, Te-ai supărat pe el, E aceeași problemă dintotdeauna, dacă nu vorbim suntem nefericiți, și, dacă vorbim, nu ne înțelegem, Trebuie să ai răbdare, nu e nevoie de o acuitate a vederii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
avut. Când Cipriano Algor, întorcându-se după ce dusese păpușile la Centru, traversa satul spre casă, își văzu fiica și ginerele mergând în fața lui. El îi pusese un braț în jurul umerilor și părea că încearcă s-o consoleze. Cipriano Algor opri furgoneta, Urcați, spuse, nu-l trimise pe Găsit pe bancheta din spate pentru că știa că vor să stea împreună. Marta încerca să-și șteargă lacrimile în timp ce Marçal spunea, Nu te supăra, știi cum sunt, dacă bănuiam cum se vor purta, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
poate închipui că peste zece zile nu va mai fi cu noi. Eu mă gândesc, spuse Marçal. Cipriano Algor nu vorbi. Își luă mâna dreaptă de pe volan și o trecu peste capul câinelui ca și cum ar fi mângâiat un copil. Când furgoneta se opri lângă șopronul cu lemne, Marta coborî prima, Mă duc să pregătesc masa, spuse. Găsit nu așteptă să i se deschidă ușa din partea lui, se strecură printre cele două scaune din față, sări peste picioarele lui Marçal și porni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
de ieri seara, de la cină. Cipriano Algor tăcea, bătea cu degetele pe arcul volanului ca și cum se hotăra, după cum avea să iasă par sau impar numărul bătăilor, ce răspuns să dea. În cele din urmă spuse, Vino cu mine. Ieși din furgonetă și, urmat de Marçal, se îndreptă spre cuptor. Avea deja mâna pe zăvor, dar se opri o clipă și ceru, Nu-i spui Martei nici un cuvânt din ce vei auzi, Promit, Nici un cuvânt, Am promis. Cipriano Algor deschise ușa cuptorului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
i-ar fi venit în clipa aceea, O să aprind azi cuptorul, Ai spus că nu-l aprinzi decât mâine, când te întorci de la Centru, M-am gândit mai bine, mi-aș ocupa timpul cât vă odihniți sau, dacă preferați, luați furgoneta și faceți o plimbare, după mutare, probabil n-o să aveți chef să plecați prea curând din casa nouă, mai ales în direcția asta, Dacă venim sau nu aici, și când, o să vedem după aceea, dar vreau să-mi spui dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
lemne în cuptor, cine ar fi trecut pe acolo și n-ar fi fost la curent cu faptele ar fi crezut, închipuindu-și că are dreptate, Uită-te la ei, toată viața o să facă asta, dar acum iată-i în furgoneta care încă mai are cuvântul Olărie scris pe aripile laterale ale caroseriei, în drum spre oraș și spre Centru, Marta e cu ei, așezată lângă șoferul, care acum e soțul ei. Cipriano Algor stă singur pe bancheta din spate, Găsit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
în curând va veni și Centura Industrială, apoi cartierele de barăci, pământul nimănui, clădirile în construcție de la periferie, în sfârșit, orașul, marele bulevard, Centrul. Pe orice drum ai lua-o ajungi la Centru. Cât va dura călătoria, nici unul dintre pasagerii furgonetei nu va deschide gura. Oameni de obicei așa de vorbăreți, par acum că n-au nimic să-și spună. De fapt, ce rost ar avea să vorbească, să piardă timp și să-și consume saliva articulând discursuri, fraze, vorbe și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
putea să nu se observe imediat, ci doar în timp. La revedere, la revedere, spuse Marçal în timp ce se despărțea de nevastă cu un sărut, aveți tot drumul pentru filozofie, profitați. Marta și tatăl ei se îndreptară spre locul unde lăsaseră furgoneta. Pe fațada Centrului, deasupra capetelor lor, un nou afiș gigantic proclama, VĂ VOM VINDE TOT CE VĂ TREBUIE, DACĂ NU PREFERĂM SĂ AVEȚI NEVOIE DE CEEA CE AVEM DE VÎNZARE. Pe drumul spre casă, sau, cum spusese Marta ca s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
de luat, spuse Marta cu o voce distrată. Se lăsă din nou tăcerea. Nu ești mulțumită, întrebă Marçal, Ba da, sunt mulțumită, răspunse Marta. Apoi repetă, Ba da, sunt mulțumită. Afară, câinele Găsit lătră, se mișcase vreo umbră a nopții. Furgoneta era încărcată, ferestrele și ușile olărei și ale casei fuseseră deja închise, mai trebuia, cum spusese Marçal cu câteva zile mai devreme, să ridice pânzele. Amărât, cu o expresie încordată, părând deodată mai bătrân, Cipriano Algor chemă câinele. În ciuda tonului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
sosise ora în care soarta sau destinul, sau hazardul, sau instabilitatea voințelor și obligațiilor umane, îi vor decide existența. Se întinsese lângă cușcă, cu capul pe labe, așteptând. Când stăpânul spusese, Găsit, vino, crezu că-l chema ca să urce în furgonetă cum se întâmplase altădată, semn că, în sfârșit, nu se schimbase nimic în viața lui, că ziua de azi va fi la fel ca cea de ieri, cum este visul constant al câinilor. Se miră că i s-a pus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
nume Găsit răsuna în mod neliniștitor, deși ce-i spuneau nu era chiar așa de rău, O să venim să te vedem într-o zi. O atingere ușoară îl făcu să înțeleagă că trebuia să-și urmeze stăpânul, situația redevenise clară, furgoneta era pentru ceilalți stăpâni, cu acesta va merge pe jos. Chiar și așa, zgarda continua să-l surprindă, dar era vorba de un amănunt fără importanță. Când vor ajunge pe câmp, stăpânul îl va lăsa liber ca să alerge după orice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
spre șoseaua care împărțea așezarea în două și, nici mergând nici târându-se, nici alergând nici zburând, parcă visând că vrea să se elibereze de sine însuși, izbindu-se însă tot timpul de propriul lui trup, ajunse pe înălțimea unde furgoneta îl aștepta cu ginerele și fiica. Cerul, înainte, păruse liniștit, dar acum începuse să cadă o ploaie nehotărâtă, indolentă, care poate n-a venit ca să dureze, dar care excerba melancolia acestor oameni la un pas de a se separa de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]