674 matches
-
și extravertit, care îi plăcuse lui Caragiale, este o marcă temperamentală, un indice de mentalitate și o punte de legătură între un anume „muntenism” activ și plebeu (propriu inclusiv lui Arghezi) și fervoarea polemică a futurismului. La fel - teatralitatea cabotină (futuriștii erau mari admiratori ai teatrului de varietăți), aerul de Charlot (figură mitică a primei avangarde istorice), prozaismul căutat, jovialitatea iconoclastă și spiritul „goliardic”, villonesc. Poemele publicate în anii ’20 în Contimporanul lui Vinea („Dragoste falită“, „Idilă“ ș.a.) confirmă, cu asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
restriștile aflate sub semnul periferiei fără ieșire într-o jubilație anarhic-expansionistă - în colaborările de la Punct, Contimporanul, 75 H.P., Integral și unu, însoțite de manifeste și profesiuni de credință avangardiste - tot mai organizată, despletită în versuri whitmaniene sau disciplinată prozodic, colorată futurist, dadaist și, mai tîrziu, suprarealist, pentru ca, ajuns în Franța, să le decanteze în tonurile „clasice” ale unui umanitarism panteist. Umbra simbolistă, nostalgic-estetizantă și intimistă, „pillatiană” și provincială, îl va însoți însă multă vreme - ea îi va fi de altfel reproșată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prezentată „lucrarea despre cubism scrisă de Metzinger și Gleizes, doi dintre cei mai de seamă reprezentanți ai noului curent”, iar în numărul 2, o „poezioară” a lui Cincinat Pavelescu e ironizată astfel: „magistratul se afirmă dacă nu simbolist, cel puțin futurist à outrance”. Sînt anunțate numeroase volume ale colaboratorilor sau afinilor. Susținător financiar și principal responsabil cu partea grafică a revistei este elevul lui Iser, Marcel Iancu (n. 1895); tînărul grafician publică aici cîteva remarcabile ilustrații stilizate (pentru un examen istoric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
aceea cuceritoare (...) întrecînd inteligențele noastre medii, ale celor din «galerie»” (op. cit., p. 162). Cele mai radical demitizante sînt, la A. Maniu, prozopoemele antisimboliste adunate în volumul de debut (Figurile de ceară, 1912). Textele verslibriste și improvizatorice din anii următori: „Primăvară futuristă“, „Portul seara“, „Tisană sufletească“, „Balada spînzuratului“ și iconoclasta „Salomeea“ (poem dramatic extins la proporțiile unei plachete), prozopoemele iconoclaste precum „Prințesa Limonata“ sau „Rugăciune pentru Dumnezeul de azi“ au o evidentă amprentă fauve și modern style. Caracterul lor pictural a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
el bîntuit de figura sinucigașului. Însă în cazurile mai susmenționate, avem de-a face cu o atitudine comică, estetică, în răspăr cu gravitatea gestului. Arlechinul, Pierrot Lunaire, „paiața cu clopoței” sau „fără de scufie” sînt expresii ale scindării tragicomediei postsimboliste; fascinația futuristă pentru teatrul de marionete nu e străină de ea. „Spînzurat” între două lumi, omul postsimbolist apare ca un homo artifex, manipulat ludic de un Păpușar abstract. Un alt topos al imaginarului decadentist este figura femeii fatale, devoratoare de bărbați devitalizați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
interpretul în Igor Severianin, al cărui volum Cupa efervescentă dezvăluie însă - surpriză - un... „suflet profund rusesc”, prin „farmecul și intimitatea unor peisaje”. Preferințele lui Vinea merg către „doi poeți cu totul inclasabili”: Anna Ahmatova și Marina Țvetaeva, autoare care numai futuriste nu sînt... Observațiile cu privire la creația celei din urmă trimit, ce-i drept, la o profesiune de credință a Avangardei: „Această grijă de o formă umilă și simplă trebuie să fie considerată ca un zălog al tendințelor, la cea mai recentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
graiuri străine ceea ce era mai imitabil, deci mai prost...” (în Cronica, an II, nr. 50, 24 ianuarie 1916), poate fi pus alături de ironicul rechizitoriu „Vorbe goale“ publicat în revista avangardistă Punct (an II, nr. 14, 20 februarie 1925), unde mimetismul futurist este repudiat în favoarea „revoluției sensibilității”. Un articol publicat în Adevărul, an XXXIII, nr. 11100, 9 iunie 1920 („Vînătoare de cuvinte“), respinge diagnoza unora dintre „cei mai de talent doftori ai criticii” cu privire la „vocabularul sărac” al literaturii române, pledînd nu pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pamfletului, văzut ca specie de „poezie agresivă”. Cîteva texte antebelice arată cum estetica avangardistă se dezvoltă la Ion Vinea în interiorul discursului publicistic, modificîndu-i convenția din interior pînă la estomparea frontierelor dintre genuri. Reportajul, ca gen literar, fusese elogiat de estetica futuristă, iar în anii ’30 cîțiva foști avangardiști români (Geo Bogza, F. Brunea-Fox) vor ilustra cu excelență această specie modernă, scoțînd-o de sub incidența paraliterarului. Principii pentru timpul nou, cel mai important text programatic despre poezie al lui Ion Vinea, poate părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în scenă”. Acestea sînt vehicule „depășite”, noii poeți năzuind către poezie „dintr-odată, fără ajutorul vechilor mijloace de transport”. Se vede foarte bine din asemenea propoziții care sînt punctele de întîlnire ale lui Ion Vinea cu principiile constructiviste, expresioniste sau futuriste. De fapt, poetul are permanent în vedere o „revoluție a sensibilității”. Instantaneitatea, percepția fulgurantă, irațională, sustrasă oricărei retorici explicative, țin de revelație, de o mistică poetică. Deloc întîmplător, partea a doua a Principiilor... trimite abundent la noțiuni din sfera sacrului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui Mateiu Caragiale sau a poeziei lui Ion Barbu și a discipolilor săi de Vinea, dar și de Tzara sau de suprarealiști, apare astfel mai puțin contrariantă: în fond, cu toții pot fi plasați sub semnul manierismului fantast. Capitolul IV. Periferii futuriste. Receptarea futurismului italian în România antebelică Pînă în 1916, avangardele artistice europene își fac simțite ecourile în mediile literare românești mai ales prin intermediul futurismului italian și prin filtrul presei franceze. Ecourile - numeroase - rămîn însă cu precădere informale, neputîndu-se vorbi deocamdată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
România antebelică Pînă în 1916, avangardele artistice europene își fac simțite ecourile în mediile literare românești mai ales prin intermediul futurismului italian și prin filtrul presei franceze. Ecourile - numeroase - rămîn însă cu precădere informale, neputîndu-se vorbi deocamdată despre experimente artistice autentic futuriste în literatura română. Ele își vor face simțită prezența abia în 1924, după 15 ani de la explozia curentului în Italia, prin intermediul unor reviste avangardiste eclectice precum Contimporanul, Punct sau 75 HP. Defazajul apare și mai vădit dacă vom compara impactul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în literatura română. Ele își vor face simțită prezența abia în 1924, după 15 ani de la explozia curentului în Italia, prin intermediul unor reviste avangardiste eclectice precum Contimporanul, Punct sau 75 HP. Defazajul apare și mai vădit dacă vom compara impactul futurist din România cu cel din alte țări est-europene. În Rusia, mișcarea inițiată de Marinetti, Boccioni, Soficci și ceilalți cunoaște o mutație disidentă către 1913. „Cînd Marinetti s-a dus în Rusia în 1913, futuriștii ruși l-au fluierat ca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai vădit dacă vom compara impactul futurist din România cu cel din alte țări est-europene. În Rusia, mișcarea inițiată de Marinetti, Boccioni, Soficci și ceilalți cunoaște o mutație disidentă către 1913. „Cînd Marinetti s-a dus în Rusia în 1913, futuriștii ruși l-au fluierat ca pe un reprezentant al burgheziei belicoase” - notează Mario de Micheli (Avangarda artistică a secolului XX, în românește de Ilie Constantin, Ed. Meridiane, 1968, p. 221), care citează o afirmație din 1923 a lui Maiakovski, relevantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
formale: „Comun este modul de elaborare al materiei prime”, fapt valabil atît în ceea ce privește artiști precum Fernand Leger sau Ezra Pound (cu al său „Manifest al vorticismului“), cît și în cazul emulilor români din anii ’20. O evaluare comparativă a influențelor futuriste în Europa centrală și de sud-est scoate la iveală similitudini și diferențe sugestive. De pildă, futurismul va avea audiență intelectuală mai ales în state naționale tinere, intrate relativ tîrziu pe orbita industrializării, marcate de frustrări identitare și de voința deprovincializării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
aproape absente, spre deosebire de cele marinettiste. Impuritatea eclectică, o anume moderație în negarea tradiției și, nu în ultimul rînd, inaderența la politica expansionistă, naționalistă și militaristă a lui Marinetti & Co caracterizează - pe de altă parte - pseudomorfozele sud-est europene ale futurismului. Influența futuristă a rămas practic nulă în Bulgaria, unde, cu excepția unui vag expresionism social de sorginte maiakovskiană introdus mai tîrziu de poetul Gheo Milev, penetrația curentelor avangardiste a fost ca și inexistentă. În schimb, în Iugoslavia, după episodul afin futurismului italian al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de avangardă din jurul importantei publicații Zenit a lui Lubomir Micic va susține, după 1920, ideea unei „barbarizări balcanice” a Europei, afine pînă la un punct ideilor lui Marinetti. Criticul maghiar A. Angyal a vorbit, în acest sens, despre un „slavism futurist”, însă „slavismul” trebuie înțeles și prin prisma influenței futuriștilor ruși - în special a lui Maiakovski - asupra avangardei iugoslave. În Cehia, influența futuristă antebelică se manifestă inițial prin elogiul mașinismului, al vitezei moderne și al progresului tehnic, prin manifestările teatrale iconoclaste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Micic va susține, după 1920, ideea unei „barbarizări balcanice” a Europei, afine pînă la un punct ideilor lui Marinetti. Criticul maghiar A. Angyal a vorbit, în acest sens, despre un „slavism futurist”, însă „slavismul” trebuie înțeles și prin prisma influenței futuriștilor ruși - în special a lui Maiakovski - asupra avangardei iugoslave. În Cehia, influența futuristă antebelică se manifestă inițial prin elogiul mașinismului, al vitezei moderne și al progresului tehnic, prin manifestările teatrale iconoclaste din cabaretele anilor 1914-1918, prin luările de poziție ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la un punct ideilor lui Marinetti. Criticul maghiar A. Angyal a vorbit, în acest sens, despre un „slavism futurist”, însă „slavismul” trebuie înțeles și prin prisma influenței futuriștilor ruși - în special a lui Maiakovski - asupra avangardei iugoslave. În Cehia, influența futuristă antebelică se manifestă inițial prin elogiul mașinismului, al vitezei moderne și al progresului tehnic, prin manifestările teatrale iconoclaste din cabaretele anilor 1914-1918, prin luările de poziție ale unor scriitori precum K.S. Neumann, Karel Teige și Viteslav Nezval. În 1921, Marinetti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
doar violența antipaseistă, fiind altminteri mai curînd o variantă specifică de expresionism. După căderea republicii bolșevizante a lui Béla Kun și instaurarea guvernului naționalist al lui Miklos Hórthy, revista va activa o vreme în exil, la Viena. În Polonia, manifestele futuriste italiene din 1909-1910 vor fi primite cu rezerve asemănătoare celor din România: radicalismul anarhic nu convenea unei țări interesate cu precădere în consolidarea independenței și a patrimoniului cultural. După cucerirea puterii de către bolșevici în Rusia, are loc însă un import
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
1909-1910 vor fi primite cu rezerve asemănătoare celor din România: radicalismul anarhic nu convenea unei țări interesate cu precădere în consolidarea independenței și a patrimoniului cultural. După cucerirea puterii de către bolșevici în Rusia, are loc însă un import de revoluție futuristă: programul estetic al futurismului marinettist fuzionează cu ideologia revoluționară a LEF-ului sovietic. În 1917 apar două „școli” poloneze, ambele tributare futurismului: Katarinka („Orga barbariei”), întemeiată în 1917 la Cracovia de către Bruno Jasienski, Stanislaw Mlodojenic și Titus Czyzewski, este afină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
1917 la Cracovia de către Bruno Jasienski, Stanislaw Mlodojenic și Titus Czyzewski, este afină artiștilor formiști; liderul ei, Jasienski, lansează în 1921 o serie de proclamații incendiare, precum „Manifest către poporul polonez despre «futurizarea» imediată a vieții“ și „Manifest asupra poeziei futuriste“, în care pledează pentru o artă simultaneistă și alogică, pentru distrugerea ortografiei și a sintaxei, dar și pentru constituirea unui partid futurist gigant, glorificînd în acest sens masele, democrația populară, viteza, corpul uman și mașinismul. Matematizarea limbajului și alte invenții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
serie de proclamații incendiare, precum „Manifest către poporul polonez despre «futurizarea» imediată a vieții“ și „Manifest asupra poeziei futuriste“, în care pledează pentru o artă simultaneistă și alogică, pentru distrugerea ortografiei și a sintaxei, dar și pentru constituirea unui partid futurist gigant, glorificînd în acest sens masele, democrația populară, viteza, corpul uman și mașinismul. Matematizarea limbajului și alte invenții tipografice venite pe filieră italiană coabitează aici cu experimentele lingvistice de tip zaum (fapt care se regăsește și în titlul onomatopeic al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
onomatopeic al almanahului Gga, inițiat în 1920). Cealaltă grupare, fondată la Varșovia, în 1918, de către Alexandr Watt și Anatol Stern, va promova o atitudine radical antiestetică, fapt care va duce în 1923 la un conflict între cele două „școli”. Radicalismul futurist supraviețuiește, întru cîtva, în cadrul revistei Zwrotnika, avînd - prin virulența și eficiența sa polemică - un rol important în viața culturală a Poloniei anilor ’20. Pentru o bună introducere în problema avangardelor central și est-europene, v. Les avant-gardes littéraires au XX éme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
rurală și profund marcată de inerții conservatoare, era dublată de sentimentul - apăsător - al unui „sfîrșit de veac” și de lume. Lansarea simultană în Franța (Le Figaro) și România (în revista craioveană Democrația, fără prologul din Le Figaro) a primului manifest futurist al lui Marinetti a făcut obiectul mai multor investigații istorico-literare. Cele mai amănunțite dintre ele aparțin Michaelei Șchiopu („Ecouri și opinii despre futurism în periodicele românești ale vremii“, în Revista de istorie și teorie literară, nr. 4/1977), lui Adrian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în mediile românești de către doamna Smara (Smaranda Gârbea, militantă feministă, scriitoare moralizatoare, industrioasă și femeie de lume, cu relații în înalta societate), promovat în periodice precum Universul literar, Românul și Viitorul, F.T. Marinetti a fost întîmpinat - în ipostază de militant futurist - cu un entuziasm rezervat de către directorul revistei craiovene, avocatul Mihai Drăgănescu, care își asumase promovarea primului manifest futurist („Manifesto di fondazione“) și a revistei Poesia în care apăruse; ideea anarhică a arderii bibliotecilor, a demolării academiilor și muzeelor „nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]