376 matches
-
localiză mai precis, acceleră către ea din toate puterile cutiei sale de viteze și-a curelelor sale de distribuție. Depăși, în gonetă, Cimitirul Bellu. Croșetă, pe dreapta, Cimitirul Evreesc. Se înscrise pe Olteniței, menținând pe-o latură Parcul Tineretului. Coti, gâtuind viteza, pe strada de case Stoian Militaru, unde, deși aprilie, gospodinele tot mai dereticau de tăciuni scrumiți, pântecele supt al sobelor de teracotă, și unde-și lepădau, tot din zece în zece metri, cu gesturi ancestrale, peste gardurile cu uluci
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
el. Devenirea s-a coagulat în creier și existența ia culoarea păcatului. Individuația este orgie de singurătate. - Înapoi spre Ființă sau Nimic, spre o mântuire - lipsită de speranțe. Buddha a fost, oricum, prea naiv... În marile singurătăți pari a fi gâtuit de un demon pentru o plăcere crudă a lui Dumnezeu. Și de aceea mintea țese în ele o teologie iresponsabilă. Cunoașterea ucide eroarea vitală a iubirii, iar rațiunea construiește viața pe ruina inimii. Orice luciditate este o pauză a sângelui
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
zugrăvit pe un fond luminos într-o carte cu icoane... Parecă părul ei e o spumă de aur, atât de moale-i... Și fața ei se poliește într-un mod ciudat. Dar nu-mi dă cât lumea pace... mereu mă gâtuie... mă sărută - și zice c-o iubesc. Ba pe dracul. Altfel... e chiar frumoasă - să spun dreptul. Bărbia se rotunzește ca un măr galben... gurița câteodată parcă-i o cireașă... și ochii, ah ochii! Numai de nu i-ar apropia
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ca pe un tablou zugrăvit pe un fond luminos într-o carte cu icoane... pare că părul ei e o spumă aurită, și fața ei se poliește într-un mod ciudat... Dar nu-mi dă cât lumea pace... mereu mă gâtuie... mă sărută și zice c-o iubesc, - ba pe dracul... Altfel e frumușică ea, nu-i vorbă; ba-i chiar frumoasă, să spun dreptul. Bărbia se rotunzește ca un măr galbăn, gurița câteodată parecă-i o cireașă... și ochii... Ah, ochii
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
zugrăvit pe un fond luminos într-o carte cu icoane... Pare-că părul ei e o spumă de aur, atât de moale-i... și fața ei se poliește într-un mod ciudat. Dar nu-mi dă cât lumea pace... mereu mă gâtuie... mă sărută - și zice c-o iubesc. Altfel... e chiar frumoasă... Bărbia se rotunzește ca un măr... gurița câteodată parcă-i o cireașă... și ochii! Numai de nu i-ar apropia de ai mei... îmi atinge genele și mă-nfioară. Atunci
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
zugrăvit pe un fond luminos într-o carte cu icoane... Parecă părul ei e o spumă. de aur, atât de moale-i... și fața ei se poliește într-un mod ciudat. Dar nu-mi dă cât lumea pace... mereu mă gâtuie... mă sărută - și zice c-o iubesc. Ba pe dracul Altfel... e chiar frumoasă - să spun dreptul. [... ] Bărbia se rotunzește ca un măr galben... gurița câteodată parcă-i o cireașă... și ochii, ah ochii! Numai de nu i-ar apropia
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ușă. În momentul când deschise, Niță îi înfipse mâna în gât, astfel încît sasul, pierzîndu-și prezența de spirit, scăpase felinarul și cheia din mână, și ochii începură a i se-nvîrti în cap și fața să-i învinețască. L-ar fi gâtuit desigur, dacă bătrânul n-ar fi oprit. Ordonă să-i puie căluși în gură și să-l lege. Totul se făcu în tăcere, căci n-avuse timp neci să strige. Ochii bătrânului tribun se aprinsese teribil și [se] învîrteau cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Costică se opri o clipă, privi în jur, stânjenit, și se apropie de căruțul băiatului. Întrebă, aproape pe mutește : — Piciorul meu... celălalt... poți să-l vezi ? — Când stai nemișcat și nu țopăi, da. — Piciorul meu ? bâigui Costică Ologu, cu glasul gâtuit de emoție. Vezi piciorul meu ? Unde e, arată-mi-l ! Aici ? indică cu degetul, tremurând, pe scaun. Aici ? mută degetul puțin mai încolo. Arată-mi- l, te rog... Știi că nu pot să ți-l arăt... spuse Coltuc. Pe Costică, îmbujorat
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
oameni ! Armagedon : mașinile gândesc, urăsc și iubesc în locul nostru. Locomotivele regulează pe rupte vagoanele de cale ferată, pistoanele le-o trag cilindrilor, ștecherele așijderea tuturor prizelor din lume... Fierului ruginit îi dă sângele la iveală... Glasul începu să i se gâtuie de efort și tălpile să caute o treaptă de care să se sprijine. Cum podul se apropia de peretele celălalt, Jenică trase în sus maneta și huruiala se opri. Maca privi în jos, evaluă distanța și concluzia nu fu deloc
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îi înlocuiește capul, îl cerem și îl punem dincoace, la cavoul tușichii. - Voi ăștia, tinerii, observă Hagienuș cu reproș mai mult admirativ, n-aveți nimic sfânt. Noi am trăit altfel, aveam o credință, un respect de părinți. Florica și Petrișor gâtuiră pe orientalist într-o strânsoare demonstrativă de simpatie. - Cum? Nu te iubim noi pe dumneata? Nu ți-am dat noiprăjitură cu cremă și șampanie? G. Călinescu - Las' că vă știu! Îi amenință șăgalnic Hagienuș. Dați-mi drumul că mă înec
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
la Vaslui sunt profesioniști. Destui m-au rugat să nu le pomenesc numele pentru că-i fac pe ceilalți să-i saboteze ! Oricum, zic ei, mențiunile pozitive în presă le strică, nu-i ajută ! Să înțeleg că spiritul de castă îi gâtuie de emoție ? E un judecător, fost președinte, fost avocat... fost pâinea lui Dumnezeu. Acum, menține o sancțiune aberantă a unui polițai care împușcă oameni ! Cred că unii ajunși judecători devin robii, nu spiritului de justiție ci, atmosferei de superioritate într-
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]
-
rezumativă i-am putea numi pe aceștia poeți-lipitori, pentru că parazitează pe corpul imaginar al autorului „Odei în metru antic”. Mitul Eminescu în Basarabia este abil speculat și de politicieni. Primari bine împliniți, încât plesnesc costumele pe ei de grăsime, recită gâtuiți de emoție „Cum nu vii tu, Țepeș, Doamne, ca punând mâna pe ei...” și uită să ne spună când vor astupa gropile din oraș și vor da drumul la apă caldă în blocuri, pentru a despăduchea copiii. Eminescu este iubit
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
-i spună ceva concret, a intuit situația gravă în care se afla și simți o dorință arzătoare să-l privească în ochi. Zici că e vorba de un accident de tren?... De fată?... De soție?... De mine personal?... Cu vocea gâtuită de emoții abia reuși să-l întrebe. Nu mai era necesar nici un răspuns. Un disc ca o foaie de metal topit, subțire și fierbinte, desprins de undeva de sub stomac și învârtindu-se amețitor de repede, se ridica spre inimă, în timp ce
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
lume interioară ca nostalgie ascunsă. Negurile teatrului absurd nu-l confiscă. III Glycera (în elină: cea dulce) și Reparata, siluete de canțonier jucăuș, intră ele în categoria idilicului? Bizarele figuri par niște fantasme; imaginarul deformant dilatează sau restricționează; efuziunile sunt gâtuite dintru început. Femeie cu trei sâni, Reparata, personaj liric focalizant (în Dulapul îndrăgostit), e obiect de "elogiu" dar și de "defăimare". În ipostază de "slugă blândă", contemplând-o, poetul (un senzual) roșeșete: Privește farfuriile cu borș, / Mi-e sufletul ca
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
care o putem face cu privire la noi înșine. Să ne oprim o clipă din urcușul nostru zbuciumat. Să închidem pleoapele și să ne calmăm ființa, trăgând în piept din aerul tare al munților. Să lăsăm deoparte grijile nimicului cotidian care ne gâtuie aproape în fiecare secundă. Sufocați, gonim pentru a ne satisface diverse trebuințe vremelnice. Alergând încontinuu, am ajuns să fugim de semenii din jur și, în cele din urmă, chiar de noi înșine. Ne trezim că rătăcim printr-o lume de
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
într-un trup strein, dezgustat și de carnea, și de sângele, și de sudoarea rece pe care o simțea și care nu mai era totuși a lui (subl. în text). Apăsarea acestui trup strein era peste putință de suferit. Îl gâtuia, îi sorbea aerul, istovindu-l. Cineva (subl. în text) îl privea de-alături, de foarte aproape de el, și privirile acestea nu erau ale domnișoarei Christina". Chiar dacă nu este exclusă opinia lui Sorin Alexandrescu, conform căreia avem de a face cu
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Ghiță își trăiește agonia. Imun la orice tip de suferință sau bucurie, el păstrează în final vie în inima sa doar iluzia că hotărârea de a fugi departe cu aceștia e cea mai bună alegere. Nu-l mișcă nici strigătul gâtuit de disperare al Anei care intuiește răul și, din acesta cauză e decisă să nu-l lase singur de Paști: Țiu la tine, Ghiță, țiu cu toată inima, și cu cât te vei face mai aspru, cu atât mai dinadins
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
și, mai mult decît atît, panica de a muri sufocat. Caracterul său atroce apare în această descriere literară, marcată de autenticitatea evidentă a faptului trăit: "Chiar acum, acum, nu îmi este bine deloc, e chiar mai rău decît să fii gîtuit, mai rău decît să fii ștrangulat, sufocat, este o prăpastie psihologică, un coșmar anatomic, o angoasă metafizică, o revoltă, o plîngere; inima ce bate prea repede, mîini care se crispează, pielea care transpiră". F.-B. Michel, Le Souffle coupé Textul
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
a copt vremea? — Ei vezi, la asta l-am ajutat eu pe tatăl vostru, că sultanul a vrut să-l pună domn și eu i-am arătat că vremurile sunt tulburi. Cum l-ai ajutat? L-ai ajutat să-l gâtuie la Snagov? Pe urmă ne-ai pus să-i iertăm pe omorâtorii lui, uitaseși mamă că pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești. — Vezi tu, Mihăiță, de aia trebuie să mergem noi trei la Mormântul Domnului
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
au fost credincioși, mai gândi vodă căscând, și pe urmă, fără jertfe omenești, cu bani o să-i cumpăr pe sultan și pe vizir, ca să întorc iar soarta de partea mea. Că doar nu sunt nebuni înălțimile lor de la Istanbul să gâtuie găina care face ouă de aur... Când au scos mai mult bănet din Țara Românească? Or fi învățat și ei că domnul bogat plătește în haznaua sultanului, iar cel sărac în buzunarele creditorilor din Fanar. Și totuși? Își scoase calpacul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
echivoc al comportării mele de adolescent, mă făcuse să mă simt vinovat... Era totuși o doamnă, soția unui profesor ca și el... - Mi-a cerut să te dau afară, a continuat directorul, sa te elimin... - Eliminați-mă, am bolborosit eu gâtuit de un val de ură a cărei adresă nu era precizată. - Și ce-ai să faci? În aceste vremuri turburi unde-ai să te duci? Să te faci legionar? Strigase. Am strigat și eu: - În clasă s-a format o
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
învălmășească în cap, apoi m-au ridicat, m-au silit să mă uit la idol, și n-am mai râs. Știam că mă închinaseră lui, că trebuia să-i fiu slugă și să-l slăvesc, nu, n-am mai râs, gâtuit de durere și de spaimă. Și acolo, în casa aceea albă, între zidurile acelea pârjolite de soare, cu obrazul încordat, cu memoria sleită, am încercat, am încercat să mă rog idolului, nu-mi mai rămânea decât el, și chiar chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se ridicau, luând-o de la capăt de nenumărate ori, până când strigătul general slăbi, deveni răgușit, degeneră într-un fel de lătrat aspru, care le scutura trupurile ca un sughiț. D'Arrast, istovit, cu mușchii înțepeniți de lungul său dans nemișcat, gâtuit de propria-i tăcere, simți că se clatină pe picioare. Căldura, praful fumul țigărilor de foi, mirosul trupurilor omenești făceau aerul cu neputință de respirat. Îl căută cu privirea pe bucătar, dar nu-l zări nicăieri. D'Arrast se lăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
amenajat; gazdă îmi este pânza unui păianjen pe care și-a țesut-o astă vară, temeinic, în liniște, când cucii erau ocupați să-și depună ouăle în cuibare străine... Visez că mă scald într-o clepsidră, mă scurg ca nisipul gâtuit de timp, mă eliberez în pielea unei cenușărese așteptată de o trăsură țesută de iluzii cu destinația: un palat de cleștar neștiut. În drumul meu pierd un pantof și tot eu mă întorc să-l caut... Melancolie Liniștea parcă-i
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
că poeta se aruncă în cotidian; că, viața nu e continuă, ci se compune treptat, cuantificat, din momente disipate, că un timp existențial nu e... Și totuși, câtă continuitate... „Visez că mă scald într-o clepsidră,/ mă scurg ca nisipul gâtuit de timp,/ mă eliberez în pielea unei cenușărese/ așteptată de o trăsură țesută de iluzii”, spune poeta, asumându-și mărginirea, visându-și nemărginirea. Până la urmă, orice clepsidră se întoarce... Tot ce e omenesc, e în paginile acestei cărți. Omenescul de
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]