378 matches
-
el. Devenirea s-a coagulat în creier și existența ia culoarea păcatului. Individuația este orgie de singurătate. - Înapoi spre Ființă sau Nimic, spre o mântuire - lipsită de speranțe. Buddha a fost, oricum, prea naiv... În marile singurătăți pari a fi gâtuit de un demon pentru o plăcere crudă a lui Dumnezeu. Și de aceea mintea țese în ele o teologie iresponsabilă. Cunoașterea ucide eroarea vitală a iubirii, iar rațiunea construiește viața pe ruina inimii. Orice luciditate este o pauză a sângelui
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și oferind vederii lumina palidă de pe fața vineție și rece a victimei. Iată principalul motiv pentru care alesese meseria de polițist. - Diane, trebuie să intrăm, repetă Ausonio. - La asta mă gândeam și eu. Bine. Hai să intrăm. Vocea îi era gâtuită, căci se gândea atât la familie, cât și la modul cum mâinile se încrucișează pe trăgaci în timpul unui schimb de focuri. - Spune-i paznicului să aprindă luminile. Nu avem nicio șansă fără. După un moment, Ausonio adăugă: - Întrerupătorul ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
uscat cerul gurii. " De ce geme soldatul?" se gândi dânsul ca să-și domolească inima; dar în clipa când îi răsări întrebarea aceasta în creier, privirea lui întîlni iarăși ochii spânzuratului, în care acuma strălucirea de adineaori, mândră și încrezătoare, se zbuciuma gâtuită de întuneric. Trecură astfel câteva minute. Corpul spânzuratului nu mai mișca de mult. Amurgul acoperea întreg pământul, ca un lințoliu negru... ― Ce facem, doctore? izbucni deodată generalul, ursuz. Nu vezi că s-a întunecat? ― Datoria, excelență, răspunse medicul liniștit, cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
îndemn care îi lumină fața frământată. Ca și când ar fi pornit să-și golească dintr-o dată tot sufletul, oftă greu și zise: ― Mă înăbușe lașitatea, Bologa! Nu mai pot! Am crezut că, tăinuind-o, voi scăpa de ea, și acuma mă gâtuie... Ai văzut privirea lui Svoboda sub ștreang?... Nu se poate să n-o fi remarcat, toată lumea a văzut disprețul și mândria și nădejdea... Asta-i moartea noastră eroică! Pe frontul italian, un român a fost spânzurat pentru aceeași vină... Am
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să meargă cu divizia pe frontul românesc, asta e aproape sigur. Atunci de ce nu se bucură cum s-a bucurat când i-a venit ideea să zdrobească reflectorul?... În loc de răspuns, în suflet îi răsări deodată lumina albă pe care o gâtuise adineaori, strălucind ca un far într-o depărtare imensă. Și strălucirea i se părea când ca privirea lui Svoboda sub ștreang, când ca vedenia pe care a avut-o în copilărie, la biserică, în fața altarului, sfârșind rugăciunea către Dumnezeu... Lumina
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Ii dădu doi galbeni turcului și-apoi coborî în curte. Sui cătrănit de mânie în caleașcă, unde-l așteptau Ruxăndrița și Ximachi. Surugiul dădu bici cailor. Rămas în mijlocul curții, cu plosca în mână, Vasâle se simți brusc înduioșat și strigă gâtuit în urma caleștii ce ieșea prin poarta din dos: — Băria-Ta, dacă e cumva, ceva, noi... să știți... la o adică... noi... oricând... suntem aici!... Episodul 195 VESTEA Cu toate că Sima-Vodă părăsise în mare taină Curtea, la plecarea lui nefiind martor decât Vasâle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ceea ce-i fierbinte și cărnìu, dar știu cu nările ce-i fierbinte și pipărìu. Pornim după ceilalți, spre fundul grădinii. - Câinele!, ne oprește mama. Moș Iacob, ce ne facem cu bietul Osman, doar n-o să-l lăsăm legat! Osman horcăie, gâtuit În lanț; trage, se năpustește, Își arată ragila de colți la femeile și copiii care se Îndepărtează, frecând gardul. Nu aud ce-i răspunde Moș Iacob mamei, am rămas cu Duda. Ba nu: și fără ea, s-a speriat ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
intrat bărbatul din el în acțiune? - Asta-i bună! Fericită, desigur, dar... Stai să vezi ce a urmat! Văzându-mi umerii goi și rochia cum trece la podea ca o adiere, am încercat să spun ceva, dar cuvintele au fost gâtuite de emoție și nu s-a înțeles nimic. Nu m-am opus. Încă dansam, când trupul meu rămânea doar în lenjeria intimă albă pe care o îmbrăcasem special pentru acea seară... Iustin a îngenuncheat și a început să-mi sărute
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
fetelor. Vă mulțumesc! Să rămână cu mine doar doamna Neacșu, dar să nu vă îndepărtați prea mult... Doamna Dobrescu, se adresă ea Iulianei aproape fără să o privească, chiar dacă sunteți soția, v-aș ruga și pe dumneavoastră să... - Laura?! Vocea gâtuită de emoție a lui Iustin a întrerupt-o și a făcut ca toate privirile să se îndrepte spre el. - Laura? Tu ești aici?! a întrebat el, ridicând tonul în strigăt plin de surpriză și uimire, încercând să se ridice de pe
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
mașini moderne, văd niște oameni ca oricare alții, înhămați la o muncă grea, obositoare, monotonă... dar nu grețoasă. Meseria de hingher era iarăși un candidat bun la titlu. Nu-i nici ușor, nici plăcut să vânezi câini speriați, să-i gâtui cu lațul și să-i arunci în cuști. Dar și aici lucrurile s-au schimbat. Acum există și adăposturile de animale, unde fiecare patruped mai are o șansă... OK, nu aș face cu inima ușoară pe hingherul, dar dacă n-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2167_a_3492]
-
înalt îmbrăcat într-un pardesiu negru și cea a unei femei suple în costum taior se disting pe fundalul unei mașini oprite în fața casei și a orizontului luminat încă de apusul de soare. Vocea lui Victor care îi întâmpină este gâtuită de o emoție pe care nu și-o poate stăpâni : Domnule profesor ! Doamna doctor Bosch ! Ce surpriză ! Intrați vă rog ! Intrați ! Dora este și ea surprinsă, surprinsă în mod plăcut, de această neașteptată vizită. Odată cu plăcerea surprizei se strecoară în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
asupra demonstranților antiguvernamentali din Piața Universității. Nici o clipă nu i-a dat prin cap să instituie starea de urgență, adică instrumentul juridic conceput tocmai pentru asemenea situații de conflict civil, în care democrația și statul de drept chiar au fost gâtuite. Și acum ne cere să militarizăm apa de ploaie. Dar să coborâm din registrul grav, pe un palier unde corbii sunt doar penibili. Campania de discreditare a autorităților a avut și accente grotești. Pesediștii s-au scuturat de praful de
Nişte ciori vopsite-n roşu by Răsvan Popescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1376_a_2711]
-
echivoc al comportării mele de adolescent, mă făcuse să mă simt vinovat... Era totuși o doamnă, soția unui profesor ca și el... - Mi-a cerut să te dau afară, a continuat directorul, sa te elimin... - Eliminați-mă, am bolborosit eu gâtuit de un val de ură a cărei adresă nu era precizată. - Și ce-ai să faci? În aceste vremuri turburi unde-ai să te duci? Să te faci legionar? Strigase. Am strigat și eu: - În clasă s-a format o
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Doar pasărea neagră cu pete albe stătea mai departe, înfricoșată, în vârful gutuiului. Încă nu te-au doborît", îmi șopti o voce cunoscută și m-am răsucit, uluit, pe călcâie. Era vocea lui Dinu. "Cum, n-ai murit?" am exclamat gâtuit de emoție. El nu mi-a răspuns. Își umezea buzele cu limba. Coborî apoi buza de sus peste cealaltă, o supse, repetă operația și invers, gestul avea ceva senzual și scârbos, ca o împreunare de lipitori și abia când termină
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
uită la el cu aceeași privire mijită putând însemna orice; din acele clipe Andrei Vlădescu simțind și mai profund inutilitatea prezenței sale acolo, încă sperând, dar stinghereala sau teama în fața Autorității, așezate în trei exemplare, să-l asculte, sporind și gâtuindu-l dintr-odată și văzându-se, din afară, în chiar acea clipă, pe scaunul simplu, mărunt și becisnic, cântărit și judecat de cei trei aflați de partea cealaltă a mesei, cufundați în scaunele moi, tapisate, și uitându-se la fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de dinozauri de portocale și căpșune. Pornește banda, sergent,. Nicholson Își lăsă capul În jos, privindu-și fix mâinile, care continuau să tremure pe tăblia mesei, În fața lui. — Am... am lucrat pentru unii din pariori, cămătari, știți. Vocea Îi era gâtuită și fu nevoit să respire adânc Înainte de a continua. Ceva de genul cercetător-recuperator, știți: Îi urmăresc pe cei care nu plătesc. Le fac poze lor și famiilor lor. Eu... eu le tipăresc acasă și dau pozele celor cărora le datorează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
discurs solemn. Va relata pe scurt, chiar schematic, biografia Marietei: existența chinuită a unui vlăstar de proletar, dintr-o mamă spălătoreasă și un tată depravat, un hamal alcoolic care-și sfîrșise zilele În portul marsilian. Dar marinarul și revoluționarul Bandura, gîtuit de emoție și cu o voce spartă, Încercă prin acel discurs lugubru În care făcea bilanțul dezolant al unei vieți sărmane, să rămînă În contextul nedreptății sociale și al luptei de clasă, rostind vorbele Înciudat, de parcă-l citea pe Bakunin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
parte și Velasco. Samuraiul simți cum îi apăreau pe frunte broboane de sudoare. Simți, de asemenea, cum îi tremurau genunchii lui Nishi care stătea așezat lângă el. — Printre supușii voștri e vreunul care s-a creștinat? — Nu. Glasul samuraiului era gâtuit. — Așa să fie oare? Cu privirile ațintite în pământ, samuraiul tăcu. — De ajuns! zise seniorul Tsumura zâmbind pentru prima dată. Negustorii care au călătorit împreună cu voi ne-au spus că s-au creștinat acolo, dar fiindcă s-au folosit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
zor, stăruia și pe mai departe un anotimp nedefinit și suspect, iar lacrimile, unde cădeau, acolo făceau gaură-n pământ, marcând fiecare câte-un popas în deșert. Stele pe câmp Cădeau bufnițele argintii ca niște stele pe câmp, sălbatice și gâtuite de alice. Le culegeam de prin buruieni și desișuri, potrivindu-mi-le pe la șolduri și brânci. Și cum nu erau atinse decât de o moarte vagă și albă, începuseră să bată aprig din aripi, din inimi și din idealuri, iar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
e pe-aici, pe-aproape. De aterizat, n-am putut ateriza decât după ce rupsesem, cum ai culege ciuperci și pere zemoase toamna, gâtul celor patruzeci de păsări de vis și omăt. Cădeau stele ca niște bufnițe pe câmp, sălbatice și gâtuite de alice. Notă. Cele două interviuri/ dialoguri au fost realizate în două momente diferite și au fost publicate în presa locală din Neamț. Recuperarea lor, integrală, e un omagiu adus unui mare poet român și european (A.A.G.) Dimitrie GRAMA
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
a privitorului-cititor. În fapt, viața acestor oameni care bântuie nopțile Japoniei prin lanțuri de fast-food sau love-ho-uri (spații destinate amorurilor de-o noapte, în deplin anonimată se desfășoară în pauze. Pauzele de la vorbă și faptă, care permit liniștii întunecate să gâtuie realitatea aceea și să ne provoace să descoperim o alta. Timpul se scurge molcom, dar plin, alune-când printre simulacrele unei lumi despre care nu știm decât că ne este prea aproape. Teama de a ne pierde conturul în existența cosmopolită
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2165_a_3490]
-
pierdut. Profită chiar de acea indispoziție și spuse dintr-o dată tot ce avea de spus, cu glasul ei strident, în fraze scurte și repezi, ce se prindeau 173 una într-alta ca inele de oțel și făceau un lanț ce gâtuia pe Maxențiu. Minciunile, nepregătite dinainte și pe care nu se sfia să le improvizeze în fața lui Lică, se succedau precise. Lică le prindea din treacăt cu îndemînare pentru a fi puse la punct și admira ca un cunoscător talentul cuconiței
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
auzit-o limpede, puternică și zgîriată cum Îi era timbrul: vocea tatălui meu. Nu venea din afară, n-am cap tat-o cu timpanele, ci am simțit-o izbucnind Înăuntru, drept În creier. Mă strigase pe nume. Strigătul s-a gîtuit ca și cum ar fi vrut să mai spună ceva, dar nu i s-a mai Îngăduit. M-am oprit locului trăgînd inevitabil cu urechea. Bătrînul se afla Într-o mare primejdie și-mi cerea ajutorul. Am mai auzit o dată strigătul: „Radu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Petrică strigînd plin de admirație: Păi, mie nu-mi mai trebuie altă comoară, frate!... În toată lumea asta nu cred să fie un loc mai frumos ca aici! Iar Nuțu, să nu tacă? Ridică brațele în sus și strigă cu glasul gîtuit de emoție: E for-for-formidabil, zău! Imediat după aceea însă, deși în șoaptă și adresîndu-se mai mult către Virgil, vocea Ilincăi fu auzită aproape de toți: E pîr-pîr-pîrmidabil! Tomiță fu primul care slobozi un hohot de rîs ca un strigăt de cucuvaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
nu-i schimbă și chiar și bătrînii care au pierdut tot și au uitat-o. Respirația lor vrea să atingă o chestie pe care noi n-o bănuim. Da, da, un scop plin de mister. Iar dacă sîmburele acestui își gîtuie esența, chiar fericitul poate muri bălăngănind un ștreang.“ Poate că e așa cum spune el. Dar chiar și gîndul joacă pe muchiile sale atunci cînd soarta ne refuză. Și spunem că n-avem motive să trăim căci, așa cum o visăm noi
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]