336 matches
-
izvoarele istorice. În sec. al V-lea, gepizii au fost înfrânți de huni și supuși. În 454 s-au eliberat de sub stăpânirea hună, când o coaliție a triburilor germanice formată din gepizi, heruli, skiri, rugi, ostrogoți și sub sceptrul regelui gepid Ardaric (Ardarich) i-a înfrânt pe huni într-o bătălie desfășurată pe malurile râului Nedao din Pannonia. În 476 regatul gepid se întindea în Pannonia și o parte din Transilvania. Supus invaziilor lombarde, statul gepid panonic a fost distrus în
Regate germanice () [Corola-website/Science/304224_a_305553]
-
stăpânirea hună, când o coaliție a triburilor germanice formată din gepizi, heruli, skiri, rugi, ostrogoți și sub sceptrul regelui gepid Ardaric (Ardarich) i-a înfrânt pe huni într-o bătălie desfășurată pe malurile râului Nedao din Pannonia. În 476 regatul gepid se întindea în Pannonia și o parte din Transilvania. Supus invaziilor lombarde, statul gepid panonic a fost distrus în 567 de avarii asiatici, o populație de limbă turcică ogură, înrudită cu hunii, hazarii, și protobulgarii. În anul 375, vizigoții se
Regate germanice () [Corola-website/Science/304224_a_305553]
-
ostrogoți și sub sceptrul regelui gepid Ardaric (Ardarich) i-a înfrânt pe huni într-o bătălie desfășurată pe malurile râului Nedao din Pannonia. În 476 regatul gepid se întindea în Pannonia și o parte din Transilvania. Supus invaziilor lombarde, statul gepid panonic a fost distrus în 567 de avarii asiatici, o populație de limbă turcică ogură, înrudită cu hunii, hazarii, și protobulgarii. În anul 375, vizigoții se aflau în Dacia. Invazia hună a venit ca un dezastru. Regele Athanaric și-a
Regate germanice () [Corola-website/Science/304224_a_305553]
-
germanicilor, lombarzii (longobarzii, langobarzii) erau supuși hunilor. În sec. al VI-lea, lombarzii au colonizat sudul Pannoniei și, sub regele Wacho (sau Waccho, din neamul Lithingilor) (510-540) a înființat un stat. Lombarzii făceau mereu incursiuni în regatul altui popor germanic, gepizii. În 568 regele Alboin a cucerit de la bizantini Italia de nord și centrală. Regele Valtari (Walthari, Ualtari) a consolidat regatul și monarhia. Apogeul a fost atins sub regele Liutprand în secolul al VII-lea. În 753, urmașul său Astolf a
Regate germanice () [Corola-website/Science/304224_a_305553]
-
ca Sangiban să-și îndeplinească promisiunea. Ambele armate a constat din combatanții din multe popoare. Pe lângă trupele romane, Iordanes enumeră aliații lui Aetius: vizigoții, francii, amoricienii, liticienii, burgunzii, saxonii, libronii și alte triburi celtice și germanice. Aliații lui Attila includeau gepizii sub regele lor Ardaric, precum și o armată ostrogotă condusă de fratii Valamir, Theodemir (tatăl regelui Teodoric cel Mare care avea să pună capăt Imperiului Roman Apusean) și Widimer, Scions de Amali. Sidonius oferă o listă mai largă a aliaților: rugianii
Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice () [Corola-website/Science/304235_a_305564]
-
sub regele lor Ardaric, precum și o armată ostrogotă condusă de fratii Valamir, Theodemir (tatăl regelui Teodoric cel Mare care avea să pună capăt Imperiului Roman Apusean) și Widimer, Scions de Amali. Sidonius oferă o listă mai largă a aliaților: rugianii, gepizii, gelonianii, burgunzii, scirii, bellonotianii, neurianii, bastarnii, thuringienii, bructeriii și câțiva franci care trăiau pe râul Neckar. Cu toate acestea, numărul de participanți pentru luptă este în întregime speculativă. Iordanes raportează numărul de morți din această bătălie ca fiind 165.000
Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice () [Corola-website/Science/304235_a_305564]
-
mai putin loiale Romei, fuseseră flancate de armata vizigoților Theodoric și a fiului sau Thorismund, precum și de soldații lui Aetius, pentru a le împiedica o eventuală dezertare. De cealaltă parte, Attila preferase proprii războinici în centru, flancați în dreapta de trupele gepide și în stânga de ostrogoții conduși de regele Walamir. Conform autorului lucrării "Vita S. Anianus", au ajuns la obiectiv efectiv la ultimul moment posibil. Soldații lui Attila făcuseră deja o breșă în zidurile orașului și unii erau deja în interiorul acestuia. În
Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice () [Corola-website/Science/304235_a_305564]
-
iunie, dată sugerată inițial de J.B. Bury și de atunci acceptată de mai mulți istorici, deși unele surse susțin data de 20 septembrie. În noaptea dinaintea bătăliei principale, una din trupele france alăturate romanilor a dat peste o oaste a gepizilor loiali lui Attila. Jordanes citează un număr de circa 15.000 de morți de ambele părți pentru această luptă ("Getica" 41.217), dar acest detaliu nu se poate verifica. Potrivit obiceiurilor hunice, Attila a cerut preoților să examineze rămășițele unui
Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice () [Corola-website/Science/304235_a_305564]
-
ucis de lancea ostrogotului Andag. Deoarece Iordanes a servit ca notar fiului lui Andag, Gunthigis, povestea nu pare să aibă credibilitate, această versiune a fost cu siguranță o tradiție pentru mândria familiei. Paradoxal, Aetius interzice soldaților romani sa atace trupele gepide mult mai putin numeroase, așteptând în schimb, retragerea acestora sub presiunea vizigoților. Gestul poate fi pus pe lipsa de încredere pe care generalul roman o avea în proprii oameni sau, mai degrabă, pe eventuala precauție în fata viitoarelor conflicte cu
Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice () [Corola-website/Science/304235_a_305564]
-
ca Sangiban să-și îndeplinească promisiunea. Ambele armate a constat din combatanții din multe popoare. Pe lângă trupele romane, Iordanes enumeră aliații lui Aetius: vizigoții, francii, amoricienii, liticienii, burgunzii, saxonii, libronii și alte triburi celtice și germanice. Aliații lui Attila includeau gepizii sub regele lor Ardaric, precum și o armată ostrogotă condusă de fratii Valamir, Theodemir (tatăl regelui Teodoric cel Mare care avea să pună capăt Imperiului Roman Apusean) și Widimer, Scions de Amali. Sidonius oferă o listă mai largă a aliaților: rugianii
Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice () [Corola-website/Science/304377_a_305706]
-
sub regele lor Ardaric, precum și o armată ostrogotă condusă de fratii Valamir, Theodemir (tatăl regelui Teodoric cel Mare care avea să pună capăt Imperiului Roman Apusean) și Widimer, Scions de Amali. Sidonius oferă o listă mai largă a aliaților: rugianii, gepizii, gelonianii, burgunzii, scirii, bellonotianii, neurianii, bastarnii, thuringienii, bructeriii și câțiva franci care trăiau pe râul Neckar. Cu toate acestea, numărul de participanți pentru luptă este în întregime speculativă. Iordanes raportează numărul de morți din această bătălie ca fiind 165.000
Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice () [Corola-website/Science/304377_a_305706]
-
mai putin loiale Romei, fuseseră flancate de armata vizigoților Theodoric și a fiului sau Thorismund, precum și de soldații lui Aetius, pentru a le împiedica o eventuală dezertare. De cealaltă parte, Attila preferase proprii războinici în centru, flancați în dreapta de trupele gepide și în stânga de ostrogoții conduși de regele Walamir. Conform autorului lucrării "Vita S. Anianus", au ajuns la obiectiv efectiv la ultimul moment posibil. Soldații lui Attila făcuseră deja o breșă în zidurile orașului și unii erau deja în interiorul acestuia. În
Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice () [Corola-website/Science/304377_a_305706]
-
iunie, dată sugerată inițial de J.B. Bury și de atunci acceptată de mai mulți istorici, deși unele surse susțin data de 20 septembrie. În noaptea dinaintea bătăliei principale, una din trupele france alăturate romanilor a dat peste o oaste a gepizilor loiali lui Attila. Jordanes citează un număr de circa 15.000 de morți de ambele părți pentru această luptă ("Getica" 41.217), dar acest detaliu nu se poate verifica. Potrivit obiceiurilor hunice, Attila a cerut preoților să examineze rămășițele unui
Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice () [Corola-website/Science/304377_a_305706]
-
ucis de lancea ostrogotului Andag. Deoarece Iordanes a servit ca notar fiului lui Andag, Gunthigis, povestea nu pare să aibă credibilitate, această versiune a fost cu siguranță o tradiție pentru mândria familiei. Paradoxal, Aetius interzice soldaților romani sa atace trupele gepide mult mai putin numeroase, așteptând în schimb, retragerea acestora sub presiunea vizigoților. Gestul poate fi pus pe lipsa de încredere pe care generalul roman o avea în proprii oameni sau, mai degrabă, pe eventuala precauție în fata viitoarelor conflicte cu
Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice () [Corola-website/Science/304377_a_305706]
-
din Sevilla a scris în secolul al VIII-lea lucrarea Etymologiarum Libri Viginti arătând că „dacii” din vreme lui ar fi urmașii goților Cosmografia anonimului din Ravenna compusă după anul 680, „Dacia...care se numește și Gepidia” indică venirea nomazilor gepizi. Secolul al VIII-lea Istoricul Stelian Brezeanu scrie că primele date precise despre românii de la sud de Dunăre, numiți „vlaho-rinhini” (posibil „vlahii de la râul Rynhos”), apar într-un document istoric referitor la mănăstirea Kastamonitou, scris în secolul al XVII-lea
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
duca în ultimă instanță înapoi în timp la onogurii proto-bulgari de sub hanul Kuber (Кубер in bulgară, grafiat și Kuver) care s-au stabilit alături de avari în bazinul carpatic în secolul al VI-lea (567-568 e.n) imediat după disoluția Regatului gepizilor. Potrivit altei teorii, tarcanii din bazinul carpatic sunt rămășițele unui popor turcic medieval numit "bulaq" sau "bulak" respectiv ’tarka-lovú’ )uneori denumit și "ala yuntlu" atestat pe teritoriul Transilvaniei, trib în ultimă instanță parte a confederației pecenegilor. Uneori, tărcanii au fost
Tarcani () [Corola-website/Science/311377_a_312706]
-
mai mulți călători străini precum și în documente românești vechi, ca Palia de la Orăștie și Letopisețul Țării Moldovei. În perioada postromană, au trecut peste teritoriul dacic (al viitoarei Românii) mai multe valuri de invazii ale populațiilor migratoare: hunii în secolul IV, gepizii în secolul V, avarii în secolul VI, slavii și bulgarii în secolul VII, ungurii în a doua jumătate a secolului IX, pecenegii, cumanii, uzii și alanii în secolele X-XII și tătarii în secolul XIII. În perioada timpurie a Evului Mediu
Istoria României () [Corola-website/Science/308978_a_310307]
-
Hunii au fugit în Moesia, pe Dunărea mijlocie, și în nordul Mării Negre. Hunii stabiliți în Moesia au mai continuat să jefuiască până când au dispărut din istorie, ultima dată fiind menționați în timpul domniei împăratului Zenon. Ostrogoții s-au stabilit în Pannonia, gepizii pe Tisa și în Transilvania de azi, herulii în Slovacia de azi că foederati, scirii între Dunăre și Tisa, rugii în Austria de azi. Chiar dacă pericolul hunic dispăruse, românii nu au putut evita jefuirea Romei de către vandali în 455. În
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
existe în sudul Dunării, inclusiv Dobrogea. Goții au fost izgoniți la sfârșitul secolului al IV-lea de către huni, un popor nomad venit din stepele Asiei. Vestul Daciei a făcut parte din Imperiul hun panonic până la moartea lui Attila (453). Triburile gepide, de neam germanic, au luat locul hunilor, până când au fost înglobate în Hanatul Avarilor din Bazinul Panonic. Avarii, un popor turc înrudit cu hunii, au intrat în Europa în secolul al VI-lea (562÷567). Ei s-au stabilit în
Formarea statelor medievale românești () [Corola-website/Science/306373_a_307702]
-
în Asia Centrală de alte triburi turce, intră în Europa. În 562, sub conducerea kaganului (hanului) Bayan, avarii ajung la Dunăre și cer de la bizantini subvenții, cerere însă refuzată de împăratul Iustin II (565-578). În 567, împreună cu longobarzii, avarii zdrobesc regatul gepizilor, situat în Bazinul Panonic și în partea vestică a teritoriului Transilvaniei. Teritoriul transilvan devine pentru avarii crescători de animale o regiune preferată în timpul verii. În a doua jumătate a secolului al VI-lea, avarii ocupau Câmpia Panonică, reducând populația conlocuitoare
Avari () [Corola-website/Science/297406_a_298735]
-
dintre Bug și Nistru. Apariția în forță a avarilor în nordul Mării Negre a oprit atacurile anților, sclavinilor și bulgarilor asupra provinciilor Bizanțului. În urma a trei campanii din 568, 570 și 573, avarii, care își constituiseră centrul politic în Pannonia în locul gepizilor și după migrarea longobarzilor spre Italia, încheie pace cu bizantinii, adică cu Imperiul Roman de Răsărit. În anul 579, sub Tiberiu II (578-582), o sută de mii de sclavini au năvălit în Iliria, au jefuit timp de patru ani Imperiul
Avari () [Corola-website/Science/297406_a_298735]
-
fiind cucerită în 106 d.Hr. de împăratul roman Traian. Între anii 271-275 d.Hr. are loc retragerea aureliană. În primul mileniu, peste teritoriul României au trecut valuri de popoare migratoare: goții în secolul III - IV, hunii în secolul IV, gepizii în secolul V, avarii în secolul VI, slavii în secolul VII, ungurii în secolul IX, pecenegii, cumanii , uzii și alanii în secolele X - XII și tătarii în secolul XIII. În secolul al XIII-lea sunt atestate primele cnezate la sud
România () [Corola-website/Science/296520_a_297849]
-
Mare, Comolău / Reci și Olteni, ce intrau în sistemul defensiv al Daciei Romane. Pentru perioada postromană este atestată "cultura Sântana de Mureș-Cerneahov" (secolul al IV-lea). Pentru secolul al V-lea și secolul al VII-lea sunt atestate urme ale "gepizilor" iar perioada dintre secolul al VI-lea și secolul al XII-lea a fost marcată de pătrunderi în mediul autohton de populații migratoare (slavi, maghiari, avari,etc). În secolul al XII-lea dar și în secolul al XIII-lea această
Județul Covasna () [Corola-website/Science/296655_a_297984]
-
postromană este confirmată de diverse descoperiri arheologice, printre care se numără și un "donarium" (un obiect votiv) descoperit la Biertan, care conține inscripția latină "EGO ZENOVIVS VOTVM POSVI" (Ego Zenovius votum posui), (în ), sub care se află monograma lui Isus Hristos. Gepizii, o populație germanică ce a dominat temporar Transilvania în secolul al VI-lea, au fost creștini, adepți ai arianismului. După "retragerea aureliană" (271 d. Chr.), teritoriul intracarpatic a fost invadat succesiv, între secolele al III-lea și al X-lea
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
să părăsească orașele romane din locurile deschise, retrăgându-se către zonele muntoase. Descoperirile arheologice atestă că, un timp, amfiteatrul de la Sarmizegetusa romană (Ulpia Traiana Sarmizegetusa) a fost folosit ca fortăreață, având intrările baricadate. Unele popoare migratoare, cum a fost cazul gepizilor în vestul Transilvaniei, au reușit să creeze structuri politice relativ stabile. Determinantă pentru evoluția istorică a Transilvaniei a fost însă stabilirea ungurilor în Pannonia - Bazinul Panonic -, în 896, aceștia avansând treptat în următoarele secole către interiorul arcului carpatic în Bazinul
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]