283 matches
-
Sankt Petersburg, au izbucnit În urale și-au pus pe lunga masă a Întrevederii o puzderie de conserve de icre roșii, pachete de țigări și sticle de votcă, rîzÎnd și sporovoind Întruna; drept răspuns, m-am apucat să cînt la ghitară, lucru ce-a sporit considerabil bucuria Între popoare, așa că unii s-au apucat să fredoneze textele lui Dylan Împreună cu mine, ținîndu-mi isonul și umplîndu-mi cu voioșie nenumărate păhărele cu Katiușa. La un moment dat mi s-a așezat alături un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de fiecare dată să mă irite deși avea doar zece ani, uite că eu nu găseam că it’s stupid și-l sfătuiam să meargă la culcare În vreme ce băiatul cel mare, Christophe, Îi cînta la 14 ani, la etaj, la ghitară Marianei, și-a tot ținut-o așa pînă-ntr-o dimineață cînd i-am smuls instrumentul dintre mînuțe și m-am lansat Într-o improvizație impetuoasă, ca să nu rămînă copiii belgieni cu impresia că noi nu știm muzică iar ei se pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
se descurce singur. Despre ce-i vorba, băiete? - Păi, am dat ieri examen la școala dumneavoastră, n-am unde sta până se anunță rezultatele, și ca să pot merge acasă pe jos îmi trebuie actele, spuse dintr-o suflare. Bărbatul lăsă ghitara deoparte și-l invită în holul mare de la intrare. Voia să afle unde stătuse până atunci în Iași, cum se descurcase cu masa și de unde se trăgea. Auzind că din județul Orhei, îl privi lung și, mai în glumă mai
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
de Foc, cu o scrisoare de Vintilă Horia, București, 1993; „Momentul adevărului” și alte prospectări critice, Sibiu, 1994; Focul de pistol al lui Settembrini. Pagini regăsite din condica unui ușer, Sibiu, 1995; Celălalt Coșbuc, postfață Constantin Cubleșan, Sibiu, 1995. Traduceri: Ghitare cu ghimpi. Cântece și poeme contestatare din Europa și America Latină (Parafraze, tălmăciri, interpretări), București, 1993. Repere bibliografice: Dan Coman, Marginalii la romanul „Taina albă”, ST, 1956, 6; Nicolae Manolescu, Un „polemist” și sursele lui de informare, RL, 1991, 26; Sorin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288972_a_290301]
-
al nume al bicisniciei, descumpănite gazdele cedează neașteptat de ușor în fața cinicei intruziuni. Dispuse la concesii, ele consimt, cu o strîngere de inimă, ca un spasm al conștiinței, la rușinosul viol. Pînă și pe răzvrătitul Alex îl surprindem exersînd, la ghitară, acordul rusesc! Ca să nu-i mai supere prea mult pe ocupanți, timorați, nevolnicii fac un compromis după altul. Sigur, mai murmur, mai cîrtesc, mai ridică, nu prea tare. glasul. Dar, urmărindu-i, nici nu te mai miri că lui se
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Și Schopenhauer. Bunica: Cine? Aha, Val. Val e în birou cu scrisurile lui. Alex, vezi de caută banda cu cîntecele de cînd a împlinit cincizeci de ani. Alex: Lasă că urările și mulți ani trăiască le cîntăm pe viu. (ia ghitara de pe fotoliul aflat într-un colț, să-i spunem, al muzicii, acolo mai existînd o combină muzicală, boxe, un casetofon, și începe să cînte, ca într-o repetiție generală, "Mulți ani trăiască"; ușa, care va fi stabilită pentru intrarea birou
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
timp) Ei, ce-ați rămas așa! De ce tăceți? Alex, ia pune tu casetofonul ăla la maximum! (Alex nu se mișcă; Mihai declanșează casetofonul din care se aude muzică "disco", apoi deschide aparatul de radio, unde se cîntă muzică populară; ia ghitara, i-o dă lui Alex, care, însă, n-o ia, ceea ce îl face pe Mihai să zdrăngăne el însuși strunele bietului instrument, evident cu intenția de a face numai gălăgie; furios, se apropie de Maria, care simte nevoia să fie
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
s-o angajeze și pe bunica, drept care bătrîna, presată de situație, speriată, încropește ce poate din "foaie verde de cicoare...") Irina: (îngrozită, țipînd) Bunică! (o ia și o duce spre bucătărie; se întoarce imediat, întrerupe toate aparatele și-i smulge ghitara) Tată! Mai mare rușinea! Mihai: (în culmea surescitării) Ce??? Mai mare rușinea? Cine spune asta? Irina: Eu. Mihai: Da?! Și mai cine spune? Ia s-auzim! (îndreptîndu-se amenințător spre Val, presîndu-l) Și mai cine? Val: Păi, dacă mă gîndesc bine
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
și am hotărît să vă facem o surpriză... mai ales azi... Vecin 2: Mai ales acum... Vecin 1: O, da stați frumos! Așa că nu înțelegem de ce... (îl vede pe Alex, rămas și el ca și ceilalți țintuit locului și cu ghitara în mîini; se duce spre Alex; Vecinul 2, în acest timp, se va duce spre locul unde sînt Irina și Val; Vecinul 3 merge spre masă, de pe care ciugulește cîte ceva sub privirea năucită a Mariei; Vecinul 4, se îndreaptă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
spre locul unde sînt Irina și Val; Vecinul 3 merge spre masă, de pe care ciugulește cîte ceva sub privirea năucită a Mariei; Vecinul 4, se îndreaptă spre pendulă, care arată o altă oră pentru că nu merge, de fapt) Cînți la ghitară? În ce acord? Alex: Italian. Vecin 1: Aha, eu cînt în acord rusesc. Așa am învățat de mic. Pot să-i schimb acordul? Alex: Dacă vreți... Vecin 1: (reacordînd strunele) Frumoasă ghitară... și bună după cum sună.. Eu am una rusească
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
oră pentru că nu merge, de fapt) Cînți la ghitară? În ce acord? Alex: Italian. Vecin 1: Aha, eu cînt în acord rusesc. Așa am învățat de mic. Pot să-i schimb acordul? Alex: Dacă vreți... Vecin 1: (reacordînd strunele) Frumoasă ghitară... și bună după cum sună.. Eu am una rusească... cu șapte strune... Vecin 3: (referindu-se la gustări) Da' sînt minunate chestiile astea! Dumneavoastră le-ați făcut? Maria: (ca hipnotizată) Da... Vecin 3: De altfel se știe în bloc că sînteți
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
dibuit hiba. Ăsta-i hobiul meu. Tehnica. Iar pentru ceasuri am o adevărată pasiune. Vecin 1: (face cîteva acorduri de acomodare apoi începe să cînte o romanță, la început lîngă Alex apoi, la ureche, pentru fiecare membru al familiei) Bună ghitară! Mihai: (vrînd, totuși, să înțeleagă ce se întîmplă) Știți... eu nu pricep situația asta... mă scuzați, dar... nu pricep ce-i cu dumneavoastră în casa mea... Vecin 1: (surprins de întrebare, totuși luminos) Cum ce-i cu noi aici! Păi
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
duce!" Și mi-a dat. Și, într-adevăr, n-o prea pot duce... Ce mai, e grea a naibii filosofia... Alex: (lui Vecin 1, între ei doi) Auzi, vecine, uite ce vreau eu să-ți propun: eu te învăț la ghitară acordul italian și matale, în schimb, pleci. Vrei? Vecin 1: Stai că nu-nțeleg. Păi cum mă să mă-nveți la ghitară dacă plec? Alex: Întîi te învăț și după aceea pleci. Imediat. Da? Vecin 1: Da' de ce vrei tu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Vecin 1, între ei doi) Auzi, vecine, uite ce vreau eu să-ți propun: eu te învăț la ghitară acordul italian și matale, în schimb, pleci. Vrei? Vecin 1: Stai că nu-nțeleg. Păi cum mă să mă-nveți la ghitară dacă plec? Alex: Întîi te învăț și după aceea pleci. Imediat. Da? Vecin 1: Da' de ce vrei tu să plec imediat, măi tinerele? Alex: Așa, pentru că nu-mi placi. Vecin 1: Ești rău. ("mîngîindu-l") Răule! Alex: Ba sînt bun, sînt
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
de ce vrei tu să plec imediat, măi tinerele? Alex: Așa, pentru că nu-mi placi. Vecin 1: Ești rău. ("mîngîindu-l") Răule! Alex: Ba sînt bun, sînt foarte bun și dacă pleci te și sărut cald și tovărășește. Și îți dau și ghitara. Vecin 1: Vai, vai, te porți cu mine de parcă ți-aș sta în gît! Alex: Dar nu-mi stai numai în gît. Îmi stai și-n burtă, și-n inimă, și-n minte, și-n picioare... m-ai ocupat tot
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
îi spune pe românește? Alex:... Prieten... vecin... musafir... Bunica:... Atunci să-l udăm oleacă... poate înflorește... Alex:...De înflorit nu înflorește, sigur, dar se trezește... și nu-i nevoie... (bunica iese) (Alex se îndreaptă spre birou) Vecin 1: (cîntind la ghitară) Unde te duci? Alex: Cum unde mă duc?! (un plus de înțelegere a situației) Nu cumva trebuie să cer voie unde mă duc, cînd să mă duc? Vecin 1: Nu, da' mă lași singur cu acordul italian... Alex: Deci pot
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
cînd a plecat? Mihai: (greoi, istovit) M-ai mai întrebat de o sută de ori pînă acum. Nu știu cît e de cînd a plecat. Nu știu. Alex: (exersînd) Demult... tare demult... Maria: Tu mai bine n-ai mai zdrăngăni ghitara aia. Alex: Am făcut schimb de acorduri cu vecinul. Învăț acordul rusesc. Maria: Și ăia ce dracu fac acolo în salon? Alex: S-au retras... ne-au lăsat de capul nostru... putem face ce vrem... Maria: (privește pe furiș prin
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
vorbesc încet. Maria: Și cînd am vorbit în șoaptă ne-au ciocănit în perete. Alex: Păi atunci ce facem? Că de tăcut chiar că nu-i nici o șansă. Atunci am bubuit în toți pereții! Ce facem? Mihai: Dacă tot ai ghitara aia în mînă..., cîntă... și gata. Alex: Bravo! Bravo, genialul meu părinte! Atunci, să cînt! Să cîntăm și să rîdem! Da, da, să rîdem! Asta-i soluția! Hai să rîdem, să le dăm și lor, săracii, o clipă de liniște
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
fac! Nu mai suport. Decît așa, mai bine... Vecin 1: Ce să facem! Ați văzut doar... Eram ca și plecați... Mihai: Totuși, trebuie să lichidăm situația asta. Vecin 1: Bineînțeles. Vedem noi cum. N-are rost să ne enervăm. Tinere, ghitara aia e pe acord rusesc? Alex: Da. Vecin 1: Ia dă-o puțin încoace. (face cîteva acorduri; cîntă din gură acompaniindu-se) Mai trece vremea... (după cîteva măsuri de tango) Ce-ar fi să dansăm? Maria: Numai dansul ne mai
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
clipă lasă impresia că o să-l ia la dans, trecînd pe lîngă el, se duce la Maria, cu care începe să danseze) Nu-i rău deloc! (văzîndu-l pe Mihai rămas izolat în mijlocul camerei, se duce la Alex, căruia îi pune ghitara în mîini) Ajută-mă! Do major cu sol major. Atît. Și tactul. Atît. (Alex, ca hipnotizat, acceptă; Vecin 1 îl invită pe Mihai la dans și dansează) Știi să dansezi bine! Mihai: Cum să nu știu! Vecin 1: Da polcă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Sigur... Vecin 1: Și cazacioc? Mihai: Încă din copilărie... Vecin 1: Și tiroleză? Mihai: Da... mai încape vorbă... cu tot cu iodlere... Vecin 1: Da' vreun dans scoțian știi? Mihai: Știu de toate. Îmi plac dansurile popoarelor... (în clipa asta, Alex trîntește ghitara și fuge în direcția bucătăriei; evident, dansul se oprește; Maria plînge) Val: (lui Mihai) Ei, ești mulțumit? Crezi că asta-i rezolvarea? Mihai: Val, așa trebuie... Val: Vrei să-ți spun un secret? Nu așa trebuie. (pleacă de lîngă el
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
un veritabil document pentru arhiva sonoră a perioadei de la începutul secolului al XX-lea pînă dincolo de jumătatea lui. Numărul instrumentelor citate e mai mare, cred, decît la oricare alt poet romîn din acea vreme: acordeon, caterincă, clavir, flașnetă, flaut, fluier, ghitară, goarnă, harfă, „harmonie”, liră, nai, orgă, piano, pianole, piculină, țambale/țimbale, vioară/ scripcă/ violină. Lista poate fi completată cu: buciume, tălăngi, clopote, zurgălăi. în proză sînt amintite: drîmba, trompetele, toba, gramofonul, „fonografele publice”. Se aud arii, canțonete, doine, marșuri, melodii
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Stanțe burgheze (și după acestea) climatul muzicii evocate de Bacovia se schimbă. A dispărut „muzica de toamnă”, exasperantă. Au dispărut clavirele, caterincile, flașnetele. A rămas vioara, partenerul său în singurătate, instrumentul care îl leagă de trecut și au apărut acordeonul, ghitara, naiul. „Fonografelor publice” le-a luat locul „Radio” ul. Deși compusă din „sunete lirice, bucuroase”, „frumoasă”, muzica nu-i mai „sonorizează” orice atom, ci îi calmează sufletul rămas încă trist. Fapt semnificativ, s-a schimbat și felul său de a
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
lirice, bucuroase”, „frumoasă”, muzica nu-i mai „sonorizează” orice atom, ci îi calmează sufletul rămas încă trist. Fapt semnificativ, s-a schimbat și felul său de a vorbi despre ea. Bacovia adoptă acum un limbaj profesional, ușor pretențios: „bonduri de ghitară”, „cadență andante”, „completări base”4) etc. în absența emoției de odinioară, el recurge la aluzii culturale („Naiul fluiera/ Păgîn”), istorice („Cînd ore libere/ Sună/ Din vechi acordeon,/ De-a zilelor bravade.../ Relativ,/ Pardon”), ori la „traduceri” ale unor imagini prin
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Finis”, asociat cu cele ale lui Baudelaire și Rollinat („O, simțurile-mi toate se enervau fantastic.../ Dar în lugubrul sălii pufneau în rîs sarcastic/ Și Poe, și Baudelaire, și Rollinat”)4) și încă o dată în „Cubul negru”: „Și ea luă ghitara neagră și începu, cu o voce stinsă, poema corbului din Edgar Poe. Refrenul «Niciodată, niciodată» se pierdea abia șoptit, și ghitara tăcu...” 5) Citit în original, cu Romances sans paroles, Sagesse, Les Fêtes Galantes, Verlaine („Sărmanul Lelian”) e gustat de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]