419 matches
-
părea termenul în cazul unora dintre poemele lui Stelaru unde opoziția față de lirica anterioară se exprimă voalat, el se potrivește bine celor în care dorința de a șoca este evidentă): "Nu e adevărat ce spune pământul/ ori labele obosite ale giulgiului vremii -/ când visez dau lumii năzdrăvănii/ altfel plâng, strigându-te în fântâni" (Eumene). Două motive, devenite cu trecerea timpului, tradiționale sunt refuzate: glasul/ duhul pământului în descendență Goethe-Blaga și cel al timpului a cărui trecere ireversibilă dezvăluie nimicnicia condiției umane
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
din valoare, revenirea la viață nu se poate face aici, totul e supus degradării și lumea comună, banală, și trecutul, și universul imaginar. Semnul sub care stă lume aceasta este cel pus de Piaza-Rea, "se cațără pe draperia ceții Piaza-Rea". Giulgiul învăluia lumea luându-i dreptul la existență, totul e neclar, e incertitudine, nimic nu mai are siguranța adevărului. Dacă interbelicii erau încă niște căutătorii ai absolutului pe care-l intuiau, pe care îl considerau imposibil de atins, dar menit să
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
chemării”, impulsionează poetul „spre culmi visate”, chiar dacă pesimismul îi împiedică zborul. Nostalgia vremurilor de odinioară, amintirea celor dispăruți, „gânduri reci” legate de moarte, asemenea unor „medalii mari de plumb”, creează o atmosferă specific simbolistă. Poemele lacrămilor unor „fecioare ofilite”, „în giulgiuri diafane de mireasă”, care par un „cernit cortegiu” al deziluziei, al „moartelor avânturi”, întregesc un reper ce indică o stare obsesivă. În căutarea unor „refugii” din fața durerii, „ce roade ca rugina”, nu pot fi descoperite decât „ținuturi nesfârșite de umbră
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289959_a_291288]
-
vinovată și păcat!... Purificați sub Har, durerea noastră am preschimbat-o în iubire, și i-am iertat pe cei ce-n amăgirea lor din cuget ne-au junghiat... Credeau în biruința lor de „ceas pătat”... Și ne-am sculat din „giulgiul morții” la ceasul rânduit de Cel Prea Înalt. să fim același leat cu Domnul nostru în Lumină la Judecata Lumii... La Marea și Sfânta, Înfricoșătoarea și Singura Prea-Dreapta Judecată din Valea Iosafat!... O Crucea Domnului Hristos, crescută-n noi, să
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
cozi de greblă sub piatră ca s-o deplasez prin rostogolire. Nu există aproape nicio ladă ca lumea, cutia de relicve lipsește. Ar fi bună cutia cea mare a milelor de lângă ușă, dar e încuiată. Mă hotărăsc să șterpelesc două giulgiuri violete pentru culcuș (500?). Obosit, ar fi bine să dorm câteva ore. Deocamdată nu mai fac observații meteorologice.) După-amiaza: Am schițat ceremonia: începe ca la carte cu un psalm. Am încercat iar orga, lamentabil! Ceremonialul se modifică după împrejurări. Așadar
by P. C. Jersild [Corola-publishinghouse/Memoirs/1092_a_2600]
-
spune numele pompos care li s-a atribuit, toate arhivele de la noi sunt naționale, naționalismul fiind, În epoca modernă, după cum se știe, cea mai puternică ideologie, cea mai eficientă metodă prin care o realitate socială oarecare poate fi Îngropată În giulgiul solemn al unei retorici justificative. Arhivele noastre sunt subordonate, așadar, interesului național. Ele sunt păstrătoarele patrimoniului națiunii, ale acelor tainice adevăruri sacre care trebuie ferite cu gelozie, care trebuie ascunse chiar, ca Într-un harem, de ochii răuvoitorilor dispuși oricând
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
1978. Repere bibliografice: Geo Vasile, Exilul inimii, dezamăgirea cuvântului, LCF, 1998, 46; Daniel Cristea-Enache, Obiecte cu personalitate, ALA, 1999, 452; Simion Bărbulescu, Din perspectiva exilului, LCF, 1999, 34; Victoria Milescu, „Meseria exilului”, „Universul cărții”, 2000, 8-9; Geo Vasile, Graffiti pe giulgiul poeziei, CNT, 2002, 21; Mariana Criș, Un limbaj frust, dar păstos de metaforă, LCF, 2002, 27; Simona-Grazia Dima, Regresiune spre origine, „Universul cărții”, 2002, 8-9. M.In.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288454_a_289783]
-
primar al unei foste conștiințe pozitive. Masca omului pătruns de negativitate expune privirilor o apariție ce se dorește cordială, vrednică de încredere, adică aptă de a fi însoțitor, tovarăș bun pe drumurile incomode ale destinului. Răutatea se înveșmântă aici în giulgiul prieteniei consolatoare, al apropierii calde pe care te poți bizui, în care te poți lăsa pe tine însuți așa cum zăbovești sub mantia ocrotitoare a unei zodii binecuvântate. Așadar, chipul-mască al individualității negative ascunde realul răsturnat al aparenței pe care o
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
cum sunt cuvintele rugăciunii din Ghetsimani, plânsul creației din Vinerea Mare sau coborârea în iad. Punctul maxim al acestui avans în sfera nevăzutului este atins de icoana Învierii Domnului, ai cărei martori de primă instanță sunt doar Tatăl, mormântul gol și giulgiul cu miresme. Icoana clasică a Învierii este de fapt icoana pogorârii în iad, ce păstrează câteva elemente esențiale din reprezentarea răstignirii (îngerii revin cu glas de bucurie, iar Crucea este orizontală și apasă, tot la „locul Căpățânii”, peste împărăția morții
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
închegate în lacul transparent al unui interval, sesizate prin intermediul unei distanțe, date înțelegerii în miezul unui mediu conceput pentru a separa în mod incontestabil și la nesfârșit verosimilul de model"?1 Când Adrian Maniu scrie, de exemplu, "undiri albe în giulgiul ceții" (Drum pierdut)2, cuvântul își ocultează semnificatul, ceea ce apare - la "prima" vedere - nefiind decât imaginea clar-obscură structurată opozitiv: undiri albe vs. giulgiul ceții. Aparent, avem de a face doar cu "o aproximație "picturală" în care umbrele și luminile dau
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
incontestabil și la nesfârșit verosimilul de model"?1 Când Adrian Maniu scrie, de exemplu, "undiri albe în giulgiul ceții" (Drum pierdut)2, cuvântul își ocultează semnificatul, ceea ce apare - la "prima" vedere - nefiind decât imaginea clar-obscură structurată opozitiv: undiri albe vs. giulgiul ceții. Aparent, avem de a face doar cu "o aproximație "picturală" în care umbrele și luminile dau de văzut o imagine, iar imaginea aceasta, în negru și alb practic, nu are alt statut decât asemănarea și nu "realitatea" însăși în
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
de ani. Nu mai este tânără și frumoasă precum nimfele Calipso și Kirke. În plus, este o simplă muritoare. Și totuși, Ulise o preferă. De ce oare? Cum se știe, ea a reușit să reziste ademenirilor și asalturilor pețitorilor invocând neterminarea giulgiului lui Laerte, tatăl regelui Ulise. Ziua îl țese, iar noaptea îl destramă, îl desface. „A desface”, în grecește, se spune analyein (analuvein) - de la care vine actualul „a analiza”, cu sensul de „a elibera pe cineva de legături”26; în Odiseea
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
să se retragă în sălașul meditației și se întoarce în liniștea casei lui Laerte, în care s-a născut și în care va muri. Îl întâmpină și îl îmbrățișează „soața bătrână cu caier de lână”: hiperraționala împletitoare și despletitoare a giulgiului absolut... * Acest Ulise nu mai este tânărul călător de altădată. A devenit un sedentar, pentru că gândește. Imobilitatea este condiția sine qua non a contemplației. Nu poți gândi dacă hălăduiești prin lume. Nomadul, migratorul, turistul nu cugetă; ei văd lumea, adică
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
aur olandeză”. Ca maestru al teh‑ nicii de clar‑obscur a fost singurul pictor care și‑a putut permite să amestece noroiul cu strălucirea ochilor, focul cu cenușa, sau să facă culorile să strălu‑ cească proaspăt ca o floare pe giulgiul mortuar roz sau bleu deschis notează Jacques Élie Faure 34. Rembrandt își începe studiile de pictură în atelierul lui Jacob van Swa‑ nenburgh: timp de trei ani învață tehnica picturii după care se perfecționează în atelierul lui Pieterzoon Lastman care
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_987]
-
satul Morții; aici este casa ceremonială a Morții; aici este uterul. Voi deschide casa. Casa este închisă; eu o voi deschide". După care anunță: "Casa este deschisă", și se retrage. Moarta este înfășurată în pânză albă și tatăl său coase giulgiul. În tot acest timp, mama și bunica intonează un cântec lent, aproape fără cuvinte. Pe fundul gropii se pun pietricele verzi, scoici și cochilia unui gasteropod. Apoi, șamanul încearcă zadarnic să ridice corpul simulând că e prea greu; de-abia
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Pesemne, fusese ras înainte de autopsie, pentru că avea calota craniană retezată, dar la locul ei, vădind doar dunga subțire a despicăturii. A fost scos ușor, curat, asemenea unui nud de Pietà, și culcat în coșciugul cel nou, pe fundalul căruia întinsesem giulgiul albastru. și, după ce a fost învelit, am presărat peste dânsul cele dintâi flori ale primăverii, pe care mi le dăduse Alice de cu seară. Sicriul de lemn a fost transportat în biserică și introdus în cel de al doilea sicriu
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
acolo Mă vor vedea”). 302. DESPRE CEA DE-A PATRA APARIȚIE. LC. 24,9-12; 33-34. 1. Primul. Auzind de la femei că Cristos a înviat, Sfântul Petru s-a și dus în grabă la mormânt. 2. Intrând în mormânt, a văzut giulgiurile cu care a fostacoperit trupul lui Cristos, Domnul nostru, și nimic altceva. 3. Cum Sfântul Petru se gândea la acestea, i-a apărut Cristos, și de aceea apostolii spuneau: („Cu adevărat Domnul a înviat și i s-a arătat lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
brazilor și se înălță drept în sus până ce dispăru din vedere. Sufletul pur al tânărului zburase în cer și zeul îl primise cu bucurie. Nimeni nu s-a mișcat până ce marele preot n-a terminat de învelit trupul însângerat în giulgiuri albe de in. Fără să rostească un cuvânt, toți s-au împrăștiat. Lumea ce privea de departe încremenită brusc a început să strige sălbatic, aranjându-se în șiruri și așteptând să fie consacrată cu sângele mesagerului. Acesta este modul barbar în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
Înspăi mân tător. Soția lui zăcea pe pat, nemișcată, Înțepenită În somnul morții, Încă tânără și frumoasă, cu o grimasă de durere Întipărită pe obraz. Pe brațul ei drept se afla o mogâldeață fără viață, Înfășurată Într-o sumedenie de giulgiuri albe. Doctorul, chemat degrabă, nu putuse să mai facă nimic. Copilul venise pe lume prea devreme și cu piciorușele Înainte. Cu toate Încercările lui și ale moașei, murise sufo cat. Mama nu putuse fi salvată nici ea. Într-o clipă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ucenic pe care Îl iubea Isus”. Aceștia sosesc degrabă, „ucenicul cel iubit” devansându-l pe mai vârstnicul său codiscipol căruia, totuși, i se oferă privilegiul de a intra primul În mormânt. „Ucenicul iubit” se aplecase numai peste intrare și văzuse giulgiurile aruncate pe jos. Scena conține câteva elemente bizare, asupra cărora Însă nu este cazul să ne oprim aici. În primul rând, cei doi intră, privesc giulgiurile „care se odihnesc”, au revelația Învierii (adică a veridicității Scripturii), după care „se Întorc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
a intra primul În mormânt. „Ucenicul iubit” se aplecase numai peste intrare și văzuse giulgiurile aruncate pe jos. Scena conține câteva elemente bizare, asupra cărora Însă nu este cazul să ne oprim aici. În primul rând, cei doi intră, privesc giulgiurile „care se odihnesc”, au revelația Învierii (adică a veridicității Scripturii), după care „se Întorc la ai lor” fără a-i acorda nici o atenție Mariei Magdalena. Vin, văd și pleacă! În timpul acesta, Maria Magdalena așteaptă la ușa mormântului, „afară”, precizează textul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
mormânt. Scena poate fi interpretată În două sensuri, unul nefavorabil, altul favorabil Mariei Magdalena. Favorabil: femeia ajunsă În fața mormântului descoperit Își dă seama că Domnul a dispărut, dar nu pricepe taina Învierii. Îi cheamă pe cei doi discipoli care, văzând giulgiurile Împrăștiate, „au crezut”, adică și-au dat imediat seama că Scriptura s-a Împlinit. Îndată ei pleacă, lăsând-o pe Maria Magdalena la ușa „tainei Învierii” tot atât de perplexă și de Încețoșată ca la Început. Ea nu-și dă seama, plecând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
implicit este forța lui liniștită ce vine din „blândețe și detașare”, acest portret exteriorizând de fapt calitățile feminine demonstrate în timpul mutației ontologice. Legătura mistică a bourului cu pământul, asemenea fecioarei, decodează imaginea neofitului pus să coboare în infern învelit în giulgiul magic ca formă arhetipală a morții inițiatice. V. I. Propp a investigat practica învelirii într-o piele de animal la numeroase popoare. Similitudinile dintre riturile funebre și practicile inițiatice, în care se relevă „consubstanțialitatea dintre neofit și animal”, accentuează și
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
ceri cu formele cele mai neînchipuite. Apoi printre dânșii văile ce-i despart, strălucesc râuri, lacuri, sate, târguri unde se mișcă și se răsfață furnicarul omenesc, unde cresc flori și plante tropicale, pe când sus pe vârfuri totul e mort sub giulgiul cel de gheață. Iată acum soarele că se scoboară strălucitor pe scările ceriului, aprinzând în jurul lui fel de fel de lumini, care, reflectându-se pe ghețuri și zăpezi, poleiesc nenumăratele vârfuri de munți cu fel de fel de culoare. E
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
dat Toate-n jur s-au Întristat Cerul tot s-a mohorât Întuneric s-a făcut, Peste oameni pe pământ Și multe minuni s-au petrecut... Iar apoi, cum bine știm, Iosif și Nicodim De pe Cruce L-au luat În giulgi nou L-au Înfășurat Trupul mort al Lui Iisus Și-n mormânt nou L-au pus Sâmbătă au pecetluit, Și au pus strajă de păzit! ............... Duminică În zori de zi Au venit Sfintele femei Cu mir scump neprețuit Ca să ungă
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]