24,310 matches
-
în catedrala din Holstebro, asistăm la un concert de cântece venite din îndepărtata Asie Centrală, în care, ca la trubaduri, versuri deznădăjduite și melodii sublime vorbesc despre chinurile iubirii. O tânără femeie, coborâtă parcă dintr-o miniatură persană, își înalță glasul, îl frânge, pe fondul emoțional al cântecelor care, întotdeauna, ne dau sentimentul convertirii cuvântului poetic în muzică. Periplul continuă și facem din nou o escală la Casa de cultură, unde se concentrează activitățile imigranților din oraș. Aici, o indiană în
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
de bar, goli două pahare de alcool, unul după altul, plăti și ieși așa cum intrase. Joseph și Jessie erau de acum singuri pentru zece luni, în casa de pe Strada 169, din fața prăvăliei croitorului. Ce îl apucase să rostească deodată, cu glas tare, făcînd un trecător să întoarcă surprins capul: - Nu... Se gîndea la bătrînul Angelino, la moartea urîtă a bătrînului Angelino, și spunea "nu" pentru că era sigur, fără să știe exact de ce, că lucrurile nu se petrecuseră așa cum își imagina Lewis
MAIGRET LA NEW YORK – de Georges Simenon by Nicolae Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12168_a_13493]
-
sumar pentru vastitatea proiectului, împrumutat parcă epocii preindustriale". în alte locuri, unghiul de vedere analitic e mai relaxat și mai îngăduitor. Afirmînd cu obstinație că "eșecul nu-l înconjură, ba face parte constitutivă din efortul său de înaintare", exegetul dă glas unei certitudini compensatoare (parcă, să notăm în treacăt, întrucîtva atinsă de redundanță în extinsa-i formulare): "sigur e că Marin Preda și-a cîștigat demult dreptul, iar ultimele sale cărți i l-au consolidat, de a putea fi privit ca
Un inconformist: Cornel Regman (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12208_a_13533]
-
se reapuce de teme. Dar cînd să moaie tocul în călimară, vîrful peniței se lovea de o pojghiță de gheață. Cei doi comisionari săreau pe loc ca să se încălzească, trăncăneau, rîdeau pe înfundate. Veneau mușterii, intrau, ieșeau, stăteau de vorbă. Glasurile răsunau în încăperea scundă. Nici vorbă să poți învăța în asemenea harababură, nici măcar visa. Înghețat pînă în măduva oaselor, Anton știa că avea de așteptat cîteva ceasuri pentru că, atunci cînd se ducea pe la prieteni sau la biserică, tatăl său uita
Henry Troyat - Copilăria by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/12170_a_13495]
-
de oboseală, Pavel Egorovici îi obliga să mai stea la încă o slujbă, pe care o făcea el acasă. Pompos și ridicol, cădelnița prin fața icoanelor și poruncea familiei să cînte împreună cu el. Tata, mama, copiii băteau mătănii și își uneau glasurile într-un pios omagiu. Așa trecea vremea pînă la ultima slujbă a dimineții. Cînd clopotele băteau din nou, toată lumea pornea iar spre biserică. Amintindu-și de aceste chinuri, Cehov îi scria în 1892 unui prieten: "Am fost crescut în spiritul
Henry Troyat - Copilăria by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/12170_a_13495]
-
Vântul mișcă flacăra lumânărilor. Sub baticurile roșii, chipurile lor prind contur pe măsură ce se apropie. Zăpada asta topită se lipește de tălpi și nu lasă săniile să alunece. Ești obligat să te întorci acasă pe jos. -Fedka, așteaptă-ne! se aude glasul Mamei.
Recviem pentru un cui (Editura Curtea veche) – de Olga Lossky by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/12194_a_13519]
-
Monaldi): "Nu mai vreau să mă fac gazetar..." pentru că "adevăratele secrete ale suveranilor și statelor nu-și găsesc nicicând locul în foile volante ce se vând în piață". MN: Este un artificiu pe care romancierii contemporani îl folosesc mereu: dai glas unei arhive ("istoria") printr-o figură (aici, ajutorul de hangiu). Figură devine, mai apoi, un hibrid în care încap "vocea auctoriala", cu toate inflexiunile ei), documentele, citatele (care pot proveni de oriunde, de-aici joacă: de unde scriu autorii, de pe ce
Un român care a facut vâlvă by Michaela Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/12268_a_13593]
-
interes public sau privat, Marie-Rose Mociornița poate constitui modelul de normalitate de care avem nevoie. Ultimii ani au impus pe ecrane două tipuri feminine: fie vampa cu creier de bibilică, dar cu "craci" devastatori și silicoane magnetice, fie muierocul cu glas tunător și maniere de plutonier ce l-a surprins pe răcan dormind în post. Sună jenant s-o contrapun pe Marie-Rose Mociornița acestor categorii - dar asta e lumea în care trăim. Cu atât mai mult, feminitatea ei plină de căldură
Marie-Rose by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12617_a_13942]
-
nume de familie era corect. În mica lume a orașului nostru trebuia să fii tot timpul de veghe, căci memoria oamenilor era lungă și uneori, după vreo ceartă cu un copil pe care-l credeam prieten, mă pomeneam strigat cu glas disprețuitor: "Nachtigal! Nachtigal!", ca și cum simpla evocare a vechiului nume de familie ar fi fost de-ajuns ca să descalifice tot ce-aș mai fi putut eu spune sau face" (p. 16). Romanul nu este, cum s-ar putea crede după acest
A povesti și a înțelege viața by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12619_a_13944]
-
Doamne, în noi, Duhul Tău, ca o pasăre într-un pom roditor, lumină din lumină, cer din cer, ca pîinea în cuptor. Să se odihnească, Doamne, în noi, Duhul Tău, ca rugăciunea în așternutul fecioarei, ca un cîntec nou în glasurile bisericii. Să se odihnească, Doamne, în noi, Duhul Tău ca tatăl în fiul, ca sufletul în trup, ca lumina în întuneric, ca sunetul în trîmbițe, ca ochii mei în psaltire, ca cele ce nu sînt în cele ce sînt" (Psalmul
Un poet religios by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12622_a_13947]
-
pleca, - povestea-i la ultimele file, -/ voi ține minte-odaia și pianul de eben/ și fruntea ta-nclinată prin moartea unei zile/ pe treptele ce-ngînă tristețea lui Chopin"), Maniu ("Podgoria e roșie, chiotul a rămas/ în amintire umbra ciudat-a unui glas, -/ prin soarele rar cum ar străluci cuvintele/ tăcerea zădărnicește aurul acestui ceas"), Emil Botta ("Puneți mîna/ pe Ucigașul arborilor"). în unele cazuri, nu se poate stabili prioritatea. Vinea i-a anticipat pe unii sau pe alții. A respirat însă aerul
Avangarda și politizarea literaturii by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12607_a_13932]
-
înduioșător pe alocuri, respingător pe ansamblu, al unui Sisif de operetă împingând la deal bolovanul rău mirositor al unei formule politice expirate. Cu cine să reformezi partidul (că guvernul am văzut cu cine l-a reformat: au plecat escrocii cu glasuri răsunătoare, au venit lingușitorii îndoiți de șale și muți)? Cu Agathon și Cozmâncă? Cu Elena Dumitru? Cu Marian Sârbu? De ăștia râd și curcile din organizația de la Cucuieții de Vale! Ăștia sunt oamenii forte ai premierului? Cred că Iliescu, instalat
Adriano Furioaso by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12654_a_13979]
-
mai bine o știu escrocii și incompetenții. Chiar dacă, prin absurd, Năstase ar dori cu adevărat să schimbe sistemul (deși tot ce-și dorește e să păstreze puterea!), el n-are cum s-o facă. Urechile supușilor nu-i mai percep glasul, așa cum marinarii lui Ulise nu auzeau, din cauza cerii, sunetele îmbietoare ale sirenelor. Lipit de catargul puterii, nu i-a rămas decât speranța că vasul în derivă nu se va sfărâma de stânci. Sau că nu va nimeri ca prostul în
Adriano Furioaso by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12654_a_13979]
-
cu câțiva ani în urmă, la Festivalul de teatru "Cehov" de la Moscova, Șerban a venit doar cu excentrica sa Livadă de vișini, adevărata forță a geniului său rămânând necunoscută publicului rus.) Vă mai dau un exemplu de emoție puternică: un glas de femeie care te înfiora cântând Sara pe deal. Al cui era glasul și cine a transpus pe muzică versurile lui Eminescu n-am aflat nici până acum. Toate încercările mele de a face rost de un disc sau de
Interviu cu Anastasia Starostina – "Din copilărie am stiut că voi fi traducător" by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/12612_a_13937]
-
a venit doar cu excentrica sa Livadă de vișini, adevărata forță a geniului său rămânând necunoscută publicului rus.) Vă mai dau un exemplu de emoție puternică: un glas de femeie care te înfiora cântând Sara pe deal. Al cui era glasul și cine a transpus pe muzică versurile lui Eminescu n-am aflat nici până acum. Toate încercările mele de a face rost de un disc sau de o casetă cu acea romanță au eșuat. C.B.: Sunt mulți traducători de literatură
Interviu cu Anastasia Starostina – "Din copilărie am stiut că voi fi traducător" by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/12612_a_13937]
-
care v-o înfățișez eu astăzi? (...) 11. Atunci v-ați aropiat și ați stat sub munte, muntele ardea cu foc până la cer și era negură, nor și întuneric. 12. Iar Domnul s-a arătat de pe munte din mijlocul focului; și glasul cuvintelor lui l-ați auzit, iar fața lui n-ați văzut-o, ci numai glasul i l-ați auzit... (...) * Urmează două capitole dedicate Dumnezeului impersonal, abstract, contrar imageriei creștine, marelor arte plastice, - să nu-ți faci chip cioplit. Evreii nu
Deteronomul (2) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12676_a_14001]
-
munte, muntele ardea cu foc până la cer și era negură, nor și întuneric. 12. Iar Domnul s-a arătat de pe munte din mijlocul focului; și glasul cuvintelor lui l-ați auzit, iar fața lui n-ați văzut-o, ci numai glasul i l-ați auzit... (...) * Urmează două capitole dedicate Dumnezeului impersonal, abstract, contrar imageriei creștine, marelor arte plastice, - să nu-ți faci chip cioplit. Evreii nu ne dădură un Michelangelo... Al lor e Einstein, cu teoria relativității. * 15. Țineți, dar, bine
Deteronomul (2) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12676_a_14001]
-
grupuri sociale tot mai contestate și cărora unii le prevestesc chiar dispariția. Cu toate acestea scriitorii, chiar dacă au fost primii care s-au "angajat" fără să stea prea mult pe gânduri, au fost tot primii care și-au rostit cu glas tare decepția, mânia pentru că s-au văzut înșelați, au fost primii, de asemenea care au dat în vileag ipocriziile puterii. Românul Panait Istrati (un practicant al ascezei de tip Han-Shan) a denunțat comunismul încă din 1929. Nouă, care suntem contemporani
Steaua Dubla by Annie Bentoiu () [Corola-journal/Journalistic/12741_a_14066]
-
memoria mea auditivă, și, într-adevăr, mai mult decât figurile, rețin modulațiile vocilor. A lui Chihaia, oricum, inconfundabilă: puțin afectată, dar nu cine știe cât, un pic persiflantă, cu un haz abia reținut, însă ceva cald, amical, în rostire. Cu un asemenea glas, nu poți să te înțelegi bine cu oamenii la piață. Nimic dur; nici o alunecare vulgară. Un ton oarecum răsfățat, însă distins. Altădată, în studenție, obișnuit cu Bărăganul și cu miticismul bucureștean, aveam tendința să nu accept ușor vorbirea de cărturar
Fiul Dobrogei by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12777_a_14102]
-
nici pomeneală. Ciudat, Chihaia îmi aduce aminte de pictorul suprarealist. A fost... pot să zic generația pariziană, în spiritul ei, a sfârșitului de epocă bucureștean, după care înghețul. Și astăzi Chihaia, la telefon, este uluit că-i recunosc pe loc glasul. Și nu trece un an, nu trec doi, când mă sună iar din Germania... O dată mi-a adus și multă ciocolată, știind cât de mult îmi plăcea mie în săraca studenție. Ultima dată mi-a telefonat în noaptea de 30
Fiul Dobrogei by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12777_a_14102]
-
tifla, pentru a ne reaminti cât de fraieri am fost și n-am înțeles logica lumii. Între timp, cleștele de fier al turnătorilor din provincie își va fi îndeplinit și el misiunea de a ne transforma în oițe blânde, fără glas, tocmai bune de împins în strunga îngustă construită pentru vremile de aur ale Europei. Dar până atunci să nu ne mirăm că modelul propus de acești oameni e tot cenușiul și că legea de aur rămâne tăcerea. Aceiași și aceiași
Acum, aisbergul. Urmează „Titanicul” by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12786_a_14111]
-
hoinăreală neîntreruptă în spații suprapuse legate între ele prin prezența permanentă a graurilor argintii și a ciurdelor care își mută jocul de șah pe Continit; o umbră traversează aceste imagini și se apropie de elementele lor cu privirea îngândurată; un glas, când patetic, când monoton, rostește un fel de predică în pustiu. În Rugăciuni crește încet o poezie a întrebărilor fără răspuns (așa cum se întâmplă și în Psalmii arghezieni); cititorul pătrunde într-o lume de-familiarizată treptat, ghidat discret de o
Nuanțele nostalgiei by Iulia Argint () [Corola-journal/Journalistic/12791_a_14116]
-
într-o noapte, într-un vagon de tren aproape gol, care-l transporta de la Frankfurt la München. "Eu ce doresc? Ce mă mînă pe mine, din hotel în hotel, în aceste cuprinsuri de întuneric?" "Datoria", și-a răspuns aproape cu glas tare. "Și de ce tocmai pe mine? Și dacă, deodată, aș pica mort în vagonul ăsta gol, oare aș înțelege mai mult, sau totul mi s-ar eclipsa în minte? S-ar putea spune că m-am perindat patruzeci și ceva
Amos Oz - Să poți cunoaște o femeie by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/12765_a_14090]
-
N-am de unde ști." O scrupulozitate în cel mai mic detaliu, o neliniște în fiecare comentariu. Răvășitoare pagina aceasta și forța extraordinară a unui intelectual de rasă, devenit mai apoi un autentic "homo religiosus", cum l-a numit Virgil Ierunca. Glasul arhitectului... ...adevăr grăiește. Dar cine să-l asculte, cine să-l înțeleagă? Suplimentul Cultural al revistei 22 din 4 mai publică un interviu extrem de viu și incitant cu un tînăr arhitect, Daniel Ciocăzan. Născut la București, în 1967, absolvent a
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12822_a_14147]
-
împrejur și am văzut, și multe speranțe am pierdut din cele frumoase. M-am retras în ungher, umil, irosindu-mi visurile ca un sihastru. Și anii au trecut peste mine și m-au călcat în picioare și mi-au înăbușit glasul. Ce mai putea rămâne din visurile de odinioară?" (Opere 3, p. 12-13). Atmosfera devastatoare a războiului și drama civică a unui ardelean apropie, mai clar, Calvarul de Catastrofa și de Pădurea spânzuraților. Dacă acestea din urmă, prezintă drama ardeleanului angajat
Calvarul lui Liviu Rebreanu – romanul unei disculpări (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12833_a_14158]