315 matches
-
poteci, la vii, la talpe și la poduri (pază și îngrijirea acestora). Pentru supravegherea acestor munci și pentru perceperea dărilor erau mici dregători care răspundeau de ele: posadari, ilișari, pererubți, pripășari, joldunari, osluhari. Pentru diferite infracțiuni, se percepea o amendă (gloabă): pentru omor, pentru urmărire, pentru război, pentru furt, pentru răpire de fată, pentru lovitură cu vânătăi, pentru lovitură sângeroasă, pentru osluh (nesupunere). Vornicii de târguri vegheau la ordinea și respectarea legilor (obiceiurilor). Pentru răpirea de fată erau prevăzute pedepse foarte
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
și averea ei. Cea mai veche mențiune documentară privitoare la țiganii din Huși datează din 7 mai 1627, când Miron Barnovschi poruncea „ca de acum înainte să n-aibă nici o treabă slugele hătmănești nici juzii domnești să nu iea nici gloabe nici ciobote nici alte venituri hătmănești, ci să aibă călugării a lucra cu ai săi țigani și numai ei să-i stăpânească ca pe niște robi țigani.”. Conform unei alte surse documentare (Iași, 7 mai 1627), domnul Moldovei, Miron Barnovschi-Movilă
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
surse documentare (Iași, 7 mai 1627), domnul Moldovei, Miron Barnovschi-Movilă, „hotărăște ca țiganii mănăstirilor din țară să fie scutiți de haraci și să nu fie supărați de slugile hătmănești și de judecii de țigani care le-au luat ciubote și gloabe, din cauza cărora țiganii au fugit în alte țări și mănăstirile nu-i pot stăpâni; de asemenea întărește Episcopia Huși cu mai mulți robi țigani”. La 10 martie 1638, Vasile Lupu confirma lui Ionașcu Cehan „ai lui drepți robi țigani din
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
se constată limitarea treptată a libertăților și a vechilor privilegii ale târgului în favoarea Episcopiei. Porunca lui Vasile Lupu din 22 august 1638 era categorică: „Pârcălabii de Fălciu și dregătorul din târgul Huși să lase în pace satele Episcopiei Huși de gloabe, de bătăi sau de depărături și să se amestece doar când va fi vreo moarte de om sau tîlhărie”. Alți domni cereau dregătorilor hușeni „să lase în pace de jold, cai de olac și alte angherii pe oamenii din satele
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
din vii etc.), având chiar dreptul de a condamna la moarte; dar condamnații se puteau răscumpăra. Fiind subordonat marelui paharnic, avea atribuții militare și obligația de a percepe deseatina de vin cuvenită domnului. Din dreptul de judecată asupra orășenilor, încasa gloabele „obicinuite”. Paharnicul al treilea supraveghea viile din regiunile Bacăului și Trotușului. În orașele cu vii (Huși, Cotnari, Hârlău etc.), pe lângă paharnici, mai era un dregător, numit pivnicer care, în calitate de funcționar domnesc, aduna dijma din vin, una din sursele veniturilor domniei
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
de vin a-i lăsa în nesupărare”), în cadrul aceleiași politici de favorizare, promovată de domnitori pe parcursul secolelor XVII-XVIII. Gorștinarii adunau veniturile domnești de pe oi. Bezmenarii strângeau bezmenul sau darea pe casele ce erau pe locul domnesc. Deșugubinarii (sau șugubinarii) adunau gloabele (amenzile) pentru deșugubine sau crime, bătăi, furturi, acte imorale. Li se interzicea intrarea în satele Episcopiei, deoarece episcopii aveau dreptul de a cerceta și de a amenda pe locuitorii vinovați de abateri, în afară de tâlhărie și crime, care erau de competența
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
și crime, care erau de competența domniei și a vornicului cel mare. Într-o „carte domnească”, domnitorul Miron Barnovschi (1626-1629) le scria, la 22 iunie 1626, globnicilor și deșugubinarilor din ținutul Fălciu să nu tulbure satele Episcopiei de Huși pentru gloabe și dușegubine. Beșlii formau, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, garda domnului, turci considerați mercenari fideli. Unul dintre ei, care locuia în Huși, la 3 noiembrie 1741, deci în timpul domniei lui Constantin Mavrocordat (1733-1735; 1741-1743; 1748-1749; 1769), a
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
și pe tâlhari, rămânând în competența episcopului doar bătăile și alte pricini de minimă importanță. Domnitorul Gheorghe Ștefan (1653-1658) scria din Roman, la 3 noiembrie 1653, pârcălabilor din Fălciu și dregătorilor din târgul Huși, să scutească satele Episcopiei Huși de gloabe, de bătăi și pârâturi, și „să aibă treabă numai pentru morți de om sau alte deșugubine, furi sau tâlhari”. Marii vatavi apar și ei menționați ca dregători în documentele legate de Episcopie. La 26 octombrie 1666, Iliaș Alexandru (1666-1668) scria
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
ale șoltuzului și pârgarilor în favoarea Episcopiei. La 20 mai 1617, Mitrofan, episcop de Huși, arăta că un proces de adulter al unui locuitor din oraș fusese judecat de către o altă instanță decât biserica, deși era o cauză de imoralitate, iar gloaba pentru răscumpărarea „vinii” s-a plătit înaintea episcopului, a șoltuzului, a pârgarilor și a altor „oameni buni și bătrâni”, ce fuseseră martori, după dreptul cutumiar. Judecata Episcopiei nu era întotdeauna „dreaptă și curată”, iar zvonurile privind abuzurile clerului au ajuns
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
1790) stabilea următoarele: „Cine va sări la staroste cu gîlciavă, fără știrea starostelui, cu bătaie, și cine n-ar asculta de staroste vrînd ca să strice obiceiul și breasla, unul ca acela nu numai să se certe cu 100 toiege și gloabă să să ia 5 lei a starostelui, ci și din breaslă să fie lipsit și lepădat ca un rău, până își va veni în cunoștință și să va împăca cu breasla”. Inițial, în perioada de constituire a breslelor, starostele era
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
În lupta pentru piața locală, breslele urmăreau și creșterea numărului meșterilor breslași. În cazul în care meșterul „scotea calfa” fără știrea breslei sau a starostelui, atunci pedeapsa aplicată acestui meșter era, conform Statutului breslei ciobotarilor din Huși, „să fie sub gloaba breslei și 40 de toiege pedeapsă și dugheana să i se închidă păn nu se va împăca cu breasla”. De obicei, meseriașii breslei practicau în dughenile lor o singură meserie. Ciubotarii din Huși făceau excepție de la această regulă. Catastihul permitea
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
gloabă-două”, și despre „evrei habotnici cu peisăh [= perciuni rituali] și caftan de «pielea dracului», cari țin câte o dughiană prin mahalale și străbat țara câte zece Într-o căruță cu un cal” <endnote id="(428, pp. 203-204)"/>. De regulă, o gloabă care „merge În trap ostenit”, un cal „cărămiziu, slab, cu coastele și șoldurile ieșite”, trăgând trăsura unui „ovrei” din Moldova (un „jupân cu perciuni, cu barba și mustățile roșcate”), ca În romanul sadovenian Floare ofilită, publicat În 1905 <endnote id
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
locuitor din Basel, trei locuitori din Basel fac cât unul din Geneva”) <endnote id="(3, pp. 71-72)"/>. Câteodată Însă, situația era răsturnată, evreul apărând În postura celui Înșelat, ca În această zicală românească : „Țiganul fură, armeanul jură și jidanul plătește gloaba [= amenda]” <endnote id="(3, p. 29)"/>. Nu atât naivitatea evreului pare să fie sugerată aici, cât frecventa sa discriminare și persecuție ; faptul că el era adesea culpabilizat și pedepsit, indiferent de adevăratul vinovat. În acest sens, gruzinii au o zicală
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Dintr-un prăpădit de dregător rupt în cur, peste noapte ajungea "Mare boier ditai Baronul", jecmănea sălbatec țara, dădea șpagă în dreapta, în stânga și nimeni, nimeni nu-i cerea socoteală... Boierimea hrăpăreață răpea samavolnic pământul răzășilor liberi covârșiți de biruri și gloabe, care deveneau astfel robi pe fostele lor ogoare. Dregătoriile erau scoase la mezat, țara era de vânzare, și sufletul era de vânzare, totul era de vânzare. Nicicând Moldova nu coborâse mai jos. Mai jos nici că se putea. "Țară a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Vlaicu. Și, nu-i dreptul nostru?! sare Ștefan. Libertatea ne-a dat-o Dumnezeu! Ne-am săturat să ne tot ploconim la câte o "Poartă"! Ne-am săturat să ne sufle alții în borș! Mi-a ajuns cât am plătit "gloaba" la Înalta Poartă! De ce să ne mulgă?! Cu ce drept?! Cu dreptul peștelui cel mare, ce înghite peștele cel mic, filozofează Țamblac. Îmi vine să urlu ca lupii! exclamă Mihail. Pax vobiscum! binecuvântează Țamblac. Ștefan mai șovăie câteva clipe, apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ca să te pleci înaintea Măritului Sultan, să știm cum stăm cu tine!..." Ștefan înghite în sec, dar nodul din gâtlej nu vrea să coboare. Hmm, mormăie el. Afurisit și obraznic Ghiaurul aista... Haraciul? Hmm... Să zicem, strângem cureaua și plătim gloaba... Primim! Altceva! Ce mai pohtește Preaslăvitul?! Pohtește: "Slobozirea prinșilor de la Podul-Înalt!" Face pe prostul! Parcă nu știe! Să și-i scurme în gorganul de cenușă și oase arse, bombăne el sarcastic. Și turcaleții ce s-au bucurat de milosârdia Măriei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de berbeci și cîte 20 de groși de la fiece zece vaci”. Locuind în Polonia românii se bucurau de protecția și libertățile garantate de rege dar se conduceau după legile lor străvechi care sînt cunoscute numai parțial din scrierile poloneze:1. ,,Gloaba cuvenită de la dînșii nu merge în vistieria crăiască, ci rămîne în obștea lor pentru nevoile locuitorilor.2. Judecata se făcea prin județi aleși de însăși locuitorii și care erau să le judece numai după dreptul strămoșesc român. 3. Adunările obștești
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
ce îndeplinesc, contextual, diverse acte lingvistice din categoria actelor alocutive (cu grade diferite de intensitate directivă)54. Expresii ale ordinului (injonctive) − ordin: Hai, soldați, nu stați ca matzele, raportați! (www.radioguerrilla.ro) − comandă: aruncă și șuieră o dată năpraznic: − Haida, hi, gloabelor... (E. Barbu, Groapa) − obiecție: B: Hai mă, că-i drăguță. A: E strâmbă rău. B: Nu e strîmbă (IVLRA: 80) − reproș: Dar trebuia să chemați un geniu ca să vă explice ceea ce știe tot elevul de clasa a X-a, măi
[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
-
adevărul „că vecinii robi nu sunt", fiindcă numai țiganii au acea robie". Surse de venituri Însemnate venituri obținea visteria, încă de pe atunci, din amenzi care mai purtau și numele de osluh, pripas, zavescă, dușegubină. Ele aveau și o denumire generică: gloabe (Nicolae Grigoraș: Principalele amenzi din Moldova în timpul orânduirii feudale - secolele al XIV-leaal XVIII-lea, 1969, p. 150-176). Încă din prima jumătate a secolului al XV-lea, o altă categorie de obligații ale populației față de domn și vistierie erau așa-numitele
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
ce se puteau alege oamenii care au slujit domniei, decât punându-se la adăpostul oricărei șicanări locale, și să-i judece Domnul în persoană. Era pentru acel boier un fel de imunitate politică față cu organele mici ce trăiau din gloabe și șicane. Privilegiul era personal și dura cât dura individul: nu reiese că prin acest privilegiu se lega cu ceva și domnul următor deși formula zicea: „niciodată în veaci". Și Ghibănescu referindu-se la cele trei documente și cei trei
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
zicea: „niciodată în veaci". Și Ghibănescu referindu-se la cele trei documente și cei trei boieri scutiți de a fi judecați de un alt boerinaș de orice rang, adaugă: „Nici Atoc, nici Popa Iuga, nici Poverteanul n- aveau a da gloabe pentru deșugubine vornicilor din localitate, ci lui Vodă; afacerile din dijme mergeau la domnie; nici deșugubinarii, nici birnicii, nici podvodarii, nici alți poslușnicari n-aveau cu nimic să-i supere. Voievodul îi apăra contra tuturor acestora și le dădea privilegiul
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
aceasta în vremurile de până la Regulamentul Organic, când slujitorii domnești nu se ocupau deloc de viața satului, de școală sau de biserică, de drumuri sau de podețe, de știința de carte a obștii, ci totul era doar interes pentru strângerea gloabelor care constituiau surse de îmbogățire a. strângătorilor lor. Curtenii erau slujitorii curții domnești și plăteau visteriei o dajdie care era una mai mare decât una obișnuită, țărănească, unul din ei, într-un document, dă altuia casa și ocina părintească tocmai
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
funcție cu dregătorul, era un slujbaș domnesc, nu municipal, îl interpretează Ghibănescu pe Melchisedec, care „aducea la îndeplinire isprăvia, ordinile domnești, ca podvoade (cărături), cai de olac, cai de jold, și toate celelalte angării; apoi tot el aduna și încasa gloabele, camăna, feriia, și altele. Deși fiecare taxă își avea încasatorii săi: podvodari, jăldunari, olăcari, bezmănari, dabilari, deseatnici, gorștinari, cămănari, globnici, deșugubinari, vinarici, pogonari, zoltași etc. - cel care îi priveghea și-i controla era uriadnicul, dregătorul, ispravnicul". În afara uriadnicului sau ispravnicului
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
domnești printre poslușnicii Episcopiei, la 1661, Ștefăniță Vodă pomenește și pe „Vornicul de târg", termen care însemna „toți amploaiații Domniei", un delegat al Vornicului cel mare, care priveghea o anumită activitate (justiția de exemplu, urmărind pe făcătorii de rele, adunatul gloabelor, plata cu capetele celor vii a prădăciunilor) și având în subordine alți servitori: globnicii, deșugubinarii. Vornicul de Huși a existat și în veacul al XVIIIlea, sub Grigore Ghica la 1733... Referindu-se la vornicul de Dorohoi, care după cum spune Ureche
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
Dorohoi, care după cum spune Ureche își avea începutul de pe vremea lui Alexandru cel Bun, Gh. Ghibănescu trage concluziile „ce atribuții întinse în tot ocolul Dorohoiului" avea vornicul de târg, care „putea globi pe oameni de deșugubină, dar nu de acele gloabe care cădeau în atribuția stăpânului moșiei". Din Condica lui C. Mavrocordat Vodă, citată de Nicolae Iorga (Doc.VI, 223) aflăm atribuțiile vornicului de târg la 1740: „...săfie volnic a păzi diregătoria sa și a apăra pe oameni despre unii și
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]