625 matches
-
s-au implicat în mod individual în diferite slujiri de ajutorări. În concluzie partea de misiune a fost cea mai neglijată iar partea de închinare cea mai îngrijită. Dumnezeu să se îndure de biserica baptistă din Cuvin și să fie glorificat de cei ce primesc îndurarea Lui.
Înţelepciunea vremurilor străvechi : un istoric al Bisericii Creştine Baptiste din Cuvin : 1904-2004 by Emanuel Jurcoi () [Corola-publishinghouse/Science/1295_a_1938]
-
și ritualurile care să le exprime. Ele îmbracă forme diferite de manifestare, reușind uneori să limiteze agresiunea fizică prin recurgerea la forme simbolice de beligeranță. Multe rituri sînt organizate doar de o singură tabără, proferînd inferioritatea morală a celorlalți și glorificînd superioritatea participanților. Importanța lor este una psihologică: reduc nivelul de anxietate și le dau impresia, mult mai sănătoasă, că au totuși cît de cît un control asupra vieții lor. "Exerciții de alinare a conștiinței, ele asigură un fel de anestezie
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
inițiat periodic în închisori oferă deținuților speranța schimbării raporturilor de forță, căci învingerea cadrelor se traduce în posibilitatea eliberării, cel puțin a emoțiilor inhibate și a disipării ostilităților. Organizarea meciurilor de către angajați are însă alte temeiuri pentru aceștia de a glorifica superioritatea lor. Același rol îl au și publicațiile închisorilor, în care se permite difuzarea unor cîntece "interzise", a unor texte în argou sau a relatării greutății vieții de detenție (fără referiri personale însă). Aceste publicații în fapt, simple coli de
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
Tighina, apărut pe site-ul Centrului de Monitorizare și Analiză Strategică "Moldova Ortodoxă", www.cmas.md). 231 Nikolai Berdiaev, Un nou Ev Mediu, Editura Paideia, București, 2001, p. 13. "Umanismul este o întreprindere care n-a reușit, care n-a glorificat pe om, cum l-a lăsat să nădăjduiască. Făgăduințele umanismului nu au fost ținute. Omul încearcă o oboseală imensă și e cu totul gata să se sprijine pe orice fel de colectivism, în care ar dispărea definitiv individualitatea omenească. Omul
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
de rodiri”, „Fata care trece pe drum / E prelungirea razei de soare.” Paralel, apare denunțarea „negrului de fum” (la propriu și la figurat) care amenință planeta. Herald al luminii și al albului (simboluri centrale), poetul încearcă totodată să restituie Cuvântul, glorificând harurile salvatoare ale poeziei. Paranteza Lunii (1985) continuă și mai patetic această revoltă împotriva agresiunii răului și absurdului, uneori cu primejdia discursivității și a tezismului, și tot astfel Stelele strigă (1988), unde logica naturii e instituită ca model: „Pildă să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287321_a_288650]
-
morții care anulează pe cel care se opune. Între cele două situații ontologice, trebuie permanent să vedem omul. Antinomia persoanei ni se revelează Între eroic și tragic, considerate ca două ipostaze egal posibile de a fi ale acesteia. Eroul se glorifică, pe când persoana tragică devine damnată. Primul ne stârnește admirația, cel de-al doilea mila. Ne aflăm În fața a două atitudini exemplare din punct de vedere psihologic și moral: admirația care glorifică și sfâșierea care condamnă prin suferință. Dar nici eroul
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
egal posibile de a fi ale acesteia. Eroul se glorifică, pe când persoana tragică devine damnată. Primul ne stârnește admirația, cel de-al doilea mila. Ne aflăm În fața a două atitudini exemplare din punct de vedere psihologic și moral: admirația care glorifică și sfâșierea care condamnă prin suferință. Dar nici eroul și nici tragicul nu mai sunt persoane. Ele devin În această situație personaje. Transgresând realitatea, ele nu mai pot fi reale, pentru că se raportează exclusiv la aventura umanului, care se identifică
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
avem! Ahoe!...” Volumul Țara migrenelor (1970) cuprinde lungi poeme cu viziuni coșmarești amintind de „visul rău” al lui Al. A. Philippide, dar și de baladescul cerchiștilor sibieni (un text e dedicat lui Ioanichie Olteanu). Apare acum, definitoriu, și tema erotică, glorificând sentimentul devastator, într-un ciclu de sonete intitulat Confesional. G. se autodefinește ca descendent al lui Villon oarecum prin efectul de tabel mendeleevian al elementelor: „Prea-i villonescă viața asta, dar/ Nu-s eu de vină dacă-i villonescă!/ Probabil
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287216_a_288545]
-
nu de opiniile poetului, criticii Al. Piru și Mihai Ungheanu îl definesc ca barochist/manierist (în sensul lui G.-R. Hocke), afiliere contestată de Eugen Simion, care-l consideră un „poet de atelier”. Oricum ar fi, fapt este că el glorifică arta barocă (de exemplu catedrala abstrusă a lui Gaudí, La Sagrada Familia) și-i exaltă viziunea și tehnica. Maestru al sonetului, el propune „sonetul magistral”, a cărui „coroană” o ilustrează printr-un ciclu de șaisprezece piese ce pornesc (și se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287216_a_288545]
-
substituind consistent politicul religiosului, metamorfozează marca ecumenică în marcă eroică, îi adaugă și îi subsumează toate atributele ce țin de putere și proteguire, locul marelui ocrotitor al creștinismului și al locurilor sfinte poate fi luat de un alt mare stăpânitor, glorificat în acest chip de Gavriil Protul în Viața patriarhului Nifon, unde era declarat „ctitor a toată Sfetagora”. Se poate afirma că sclipirea, spectaculoasă, din tema iconografică a lui Ștefan cel Mare (Cavalcada Sfintei Cruci pictată la Pătrăuți, reluată la Bălinești
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
puternic totuși în lucrarea lui Weimann, după cum am menționat anterior 294. Mai intens discutată a fost afirmația lui Jean-Paul Sartre potrivit căreia prezența unui narator personalizat în ficțiunea secolului al XIX-lea a avut o influență conservatoare asupra acelei ficțiuni, glorificînd ideea de statu quo în situațiile politice și sociale 295. Lodge privește această problemă dintr-un alt punct de vedere, însă și el pretinde că există o legătură foarte strînsă între perspectiva narativă și filosofia de viață. Referindu-se la
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
și subiectul epicului eroic (războiul, bătălia etc.), iar sursele umorului sine qua non sunt nenumărate. Reducerea conflictului la o scară specifică fabulei (lupta dintre șoareci și broaște) se adaugă demitizării caracterelor așa-zis puternice, aici ridiculizate (Zeus). Implicând întâmplările odinioară glorificate de Homer prin paralelismul desăvârșit al evenimentelor, se pare că Batrahomiomahia amesteca atât "figurile eroice" și modesta lume a vietăților (minicosmos parodic), cât și registrele stilistice "nobil" și "vulgar", înzestrând un biet șoarece cu discursuri demne, odinioară, de Ahile. Avem
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
lux Einaudi). În acest timp, Carol cel Mare țese intrigi vulgare, lipsit de glorie și îmbătrânit, Gano (replică parodică la trădătorul Ganelon din cântecul de gestă) își numără liniștit averile, Ulivieri (Olivier, prietenul și tovarășul de arme al lui Roland, glorificat până la sanctificare odinioară) e mai mult pasionat de doamne decât de bătălii etc. Iar după multe lupte, convertiri la creștinism și întâlniri cu uriași (elemente pătrunse pe filonul literaturii populare), paladinii se întorc și salvează Parisul, căzut pradă unui uriaș
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
romani mai târziu, două registre în care se manifestă: unul privat, în care i se deplânge absența (póthos), unul public, în care i se păstrează prezența în memoria colectivă (kléos). Dacă poezia comemorativă, în spiritul mimēsis-ului, glorifica atât relația eroului cu cetatea sa, cât și calitățile care îi certificau valoarea excepțională în cadrul civic, realizându-i imaginea de "memorat" prin lógos (Vernant, Figure 53-62), ansamblul figurativ funerar, prin diferite modalități, căuta să semnaleze fie corpul încă
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
dar în plan simbolic. Cum religia monoteistă a oferit dintr-o dată mai mult decât ar fi putut orice altă comunitate din imperiu să aibă și pentru că noul oraș-matcă al imperiului și tânărul său populus nu aveau un trecut comun de glorificat, creștinismul a fost integrat cu ușurință de lumea constantinopolitană și de instituțiile sale. Doliul greco-roman a luat chiar din secolul IV forma penitenței creștine. Credinciosul deplângea acum un singur destin, pe al lui, și spera în salvarea acordată prin sacrificiul
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
violenței, de ura față de cultura europeană și de rațiune unele declarații suprarealiste dinainte de 1927 și apelul la barbaria regeneratoare. Iar în 1931, într-un poem-fluviu intitulat Frontul roșu - de la numele grupelor de luptă ale PC german, Rote Front - Aragon cântă, glorificând sinistrul GPU, „veselia salvelor de împușcături” atunci când cei împușcați sunt burghezi; asta înainte de a conchide: „în ochii albaștri ai revoluției lucește necesara cruzime”. în 1932, el fondează Asociația Scriitorilor și Artiștilor Revoluționari, iar în 1937 i se încredințează direcția cotidianului
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
propagandei* sub formă de opere literare sau de artă; de altfel, el îi numește pe scriitori „ingineri ai sufletelor”. Se constituie o nouă elită care se bucură de importante privilegii materiale, cu condiția creării unor opere pompoase și monumentale care glorifică regimul și pe conducătorii lui. „Cele mai bune opere” sunt răsplătite cu premiul Stalin. Dacă unii se conformează - Serafimovici, șolohov, Fadeev, Gladkov, Leonov, Nikolai Ostrovski, Fedin, Deineka, șadr, Muhina, Gherasimov -, alții, de o mai mare originalitate, nu intră în patul
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
generalizează acest sistem instaurând stahanovismul. Alexei Stahanov, miner din Donbass, este promovat „erou al muncii” și figură centrală a sistemului de producție pentru a fi reușit să extragă de patru ori mai mult cărbune decât un miner obișnuit. Propaganda îl glorifică pe acest comunist venit de la țară atât pentru a afirma superioritatea voinței individuale asupra normei tehnice - specifice „specialistului burghez” -, cât și posibilitatea ca un muncitor provenit din rândurile țărănimii de a urca treptele ierarhiei industriale, cu condiția să accepte supunerea
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
fapt nou, în mediile culturii unde țese o puternică rețea de tovarăși de drum, pentru care cele mai emblematice figuri sunt, în Franța, cuplurile Jean-Paul Sartre/Simone de Beauvoir sau Yves Montand/Simone Signoret, ce se duc în URSS ca să glorifice regimul. Dar, începând din anii 1970, informațiile din ce în ce mai negative referitoare la regimurile comuniste și decalajul crescând dintre ideologia* comunistă și evoluția societății* de după Mai 1968* provoacă o îndepărtare rapidă de organizațiile de masă, în timp ce, în democrațiile populare*, societatea civilă cunoaște
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
adevăr, nu are nici o încărcătură revoluționară în raport cu lumea sau chiar cu autoritățile cum se întâmpla cu monahismul egiptean originar. Asceza lerinezilor e străbătută de un optimism de fond, iar ei nu simt nevoia să se întoarcă spre trecut și să glorifice Biserica primilor martiri și a primilor asceți. Această asceză „civilă” se potrivește foarte bine cu motivul lealității față de societatea laică a vremii, motiv ce transformase Patimile martirilor din Acaunia într-o pătimire cu totul sui generis, așa cum am văzut mai
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
că ar fi fost compus de acesta), fie argumentându-și propriile idei, contrare celor ale predestinațienilor (care, de altfel, nu sunt ideile autentice ale lui Augustin). De aceea, o invenție ambiguă ar trebui să fie considerată declarația autorului care îl glorifică pe Augustin ca maestru al vremurilor sale. Dar dacă autorul Predestinatului ar trebui să fie Arnobiu, atunci lucrurile se schimbă: autorul n-ar fi un pelagian, ci, deși respinge consecințele extreme ale augustinismului, ar fi sincer în aprecierea sa pozitivă
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în Occident, adică între 425 și 450. Activitatea sa poetică pare însă anterioară anului 431 pentru că poetul condamnă arianismul și sabelianismul, însă nu-l cunoaște pe Nestorius. Opera cea mai cunoscută a lui Sedulius este Poemul Pascal (Carmen Paschale) care glorifică în cinci cărți destul de scurte, în hexametri, minunile lui Cristos. Într-adevăr, Paștele nu e doar solemnitatea festivă, ci Cristos însuși, identificat cu Paștele prin faimoasa afirmație din 1 Cor. 5,7. După o prefață în distihuri elegiace, prin care
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și, deopotrivă, tensiunea, distanța în contrapunerea termenilor: pământ și soare, teluric-uranic. August cândva, timpul devine material, proliferând în roduri, precipitându-se a se filtra în alambicuri. Poetul e notabil în scenele „de gen”, cu aer „olandez” (G. Călinescu), sau când glorifică prozaic abundența, într-un peisaj ce amintește pe alocuri de Verhaeren, din Flamande. Poloboace, căpițe, cârciumi în „medean”, piețe de pește, „cară cu boi” încremenite la răspântii, asemenea unor menhire, fac relieful acestei lirici, în care orașul, „bătrân”, se animă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285641_a_286970]
-
nou, privirea lui Schindler o urmărește. Astfel, naratorul "unește" itinerarul spiritual al lui Schindler de la rău spre bun cu itinererul fetiței de la viață la moarte. Doar analizînd această narație putem înțelege că filmul, cel puțin în aceste momente, nu îl glorifică pe fostul profitor ci marchează faptul fatal conform căruia convertirea lui are loc prea tîrziu și este, ca atare, însoțită de sacrificiu. Limbajul vizual al naratorului evidențiază această asociere între Schindler și fetiță prin detalii complexe. Privirea lui Schindler se
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
intereselor reale ale membrilor reali ai acestei societăți. Tradiția revoluționaristă a gândirii și a acțiunii se combină cu o perspectivă perfecționistă asupra omenirii în cadrul unui proces de conjunctură istorică de luptă pentru a forma civitas maximum. În loc să abandoneze sau să glorifice din punct de vedere moral necesitatea supraviețuirii, într-un sistem cu autoreglare, revoluționarii solicită revizuirea lui radicală.676 Suntem de părere că paradigma securității umane pledează pentru o schimbare radicală, inclusiv pentru că susține trei aspecte progresiste care s-au manifestat
by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]