888 matches
-
după cum a observat Birger Pearson, acest lucru explică de ce gnosticismul are atît de multe În comun cu iudaismul: datele fundamentale provin din Tora, Însă tipul de exegeză la care sînt supuse contrazice adesea cele mai importante premise ale Torei.) Însă gnosticii nu stabilesc o veritabilă tradiție, bazată pe o continuitate hermeneutică, În măsura În care pot fi definiți prin „invarianți”. De fapt, orice definire a gnosticismului prin invarianți nu poate fi decît eronată, din moment ce se Întemeiază doar pe o deducție incompletă, pe care o
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
fi definiți prin „invarianți”. De fapt, orice definire a gnosticismului prin invarianți nu poate fi decît eronată, din moment ce se Întemeiază doar pe o deducție incompletă, pe care o contrazic Întregi sectoare de date aflate În posesia noastră. Astfel, nu toți gnosticii au fost și anticosmici, encratici sau docetiști; nu credeau cu toții În Demiurgul acestei lumi și nici că lumea este rea În esență, nu credeau cu toții În metensomatoză sau Încarnarea sufletului preexistent. Și atunci, dacă gnosticii erau liberi să creadă În
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
posesia noastră. Astfel, nu toți gnosticii au fost și anticosmici, encratici sau docetiști; nu credeau cu toții În Demiurgul acestei lumi și nici că lumea este rea În esență, nu credeau cu toții În metensomatoză sau Încarnarea sufletului preexistent. Și atunci, dacă gnosticii erau liberi să creadă În orice și În contrariul a orice, de ce mai susținem existența unui fenomen numit gnosticism? Cartea de față Își propune să arate că sistemul dualismului occidental pornește de la anumite premise și că are o inconstestabilă existență
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
acest univers este creat de o cauză bună și Înalt inteligentă și este fundamental bun), cît și principiul antropic, potrivirea deplină dintre univers și oamenii care Îl populează. Iată Însă că gnosticismul respinge amîndouă aceste principii: chiar atunci cînd Demiurgul gnostic se arată destul de bun, el rămîne inferior și ignorant, În vreme ce ființele omenești nu aparțin acestei lumi. Poziția aceasta a fost definită, tradițional, drept pesimistă și totuși ea reprezintă, evident, o formă extrem de radicală de optimism acosmic, deoarece ființele omenești aparțin
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
curentele dualiste occidentale pe care le vom analiza În continuare. Sistemul gnosticismului este extrem de complex, implicînd nenumărate transformări. În comparație cu el, celelalte curente dualiste sînt mai simple. Marcion (vezi capitolul 5) adoptă regulile exegezei gnostice fără a fi el Însuși un gnostic. Maniheismul (capitolul 6) reprezintă o transformare ulterioară a unui anumit tip de gnosticism. În cadrul mișcărilor medievale, situațiile se diferențiază pe o gamă amplă. Paulicianismul (capitolul 7) Înseamnă o transformare a marcionismului, În vreme ce bogomilismul (capitolul 8) este chiar o formă ortodoxă
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
XV-lea și pînă la sfîrșitul secolului al XVIII-lea, dualismul pare să existe doar ca o curiozitate În cărțile ereziologilor și enciclopediștilor. Însă pe la 1850 exista deja o Întreagă eflorescență de mituri romantice care dovedeau extraordinare asemănări cu mitul gnostic. Ultimul capitol al acestei cărți va examina mecanismul generator de scenarii pseudognostice ca parte a sistemului pus În mișcare de nihilismul modern. Preocupată de structură și sistem, lucrarea noastră nu poate stărui asupra ipotezelor vagi, romantice, menite să scoată la
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
este autorul răului, afirmație reluată și În legătură cu Dumnezeul atotputernic din Coran (de ex. VI. 17, 39, 65 etc.) Prin urmare, dată fiind situația acestei lumi, n-ar trebui să ne surprindă faptul că niște ași ai teologiei apofatice cum sînt gnosticii vor Încerca să-l dezvinovățească pe Dumnezeu de orice implicare În creația lumii inferioare. Astfel, inventarea unui al doilea principiu, răspunzător de cele rele, apare drept un instrument uzual, chiar atunci cînd este superfluu. Și, ceea ce este mai important, definițiile
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
să se țină un colocviu internațional la Messina, În Italia, pentru a le certifica validitatea 13. A devenit limpede că, deși s-a subliniat În special prezența unor elemente evreiești și samaritene În gnosticism, cea mai inatacabilă perspectivă asupra dualismului gnostic rămîne cea avansată de savanta franceză Simone Pétrement 14 și de Ugo Bianchi 15. În studiile sale, Bianchi a formulat o tipologie a dualismului mai extinsă și mai completă decît predecesorii săi (inclusiv Pétrement) și a făcut tentativa de a
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
elemente - o transformare a dualismului popular - care pun serios sub semnul Întrebării Înțelegerea principiului bun Ohrmazd 18. Însă zurvanismul datează abia din secolul al III-lea, iar gnosticismul apare Încă de la Începutul secolului al II-lea. Originea iraniană a dualismului gnostic este, În felul acesta, exclusă. Dualismul În general a fost tratat de către Bianchi drept un fenomen istorico-cultural19: există o fază În dezvoltarea comunităților omenești În care anumite idei Înrudite pe plan cultural Își fac apariția În mod obligatoriu. Desigur, acest
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
gnosticismului este, practic, necunoscută, istoria Începuturilor sale este controversată, Însă pare probabilă o dată de naștere ulterioară anului 70, p. C., legată sau nu de distrugerea Templului din Ierusalim. Atunci trebuie situat „protognosticismul” (vezi, În continuare, capitolul 1.7). Marii gînditori gnostici aparțin secolului al II-lea al erei creștine. Basilide a activat În Alexandria, În timpul Împăraților Hadrian și Antoninus Pius (117-61). Nu i se cunoaște povestea vieții, dar o fază tîrzie a doctrinei sale se află expusă Într-o serie de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
astrale ale sufletului. Cam În aceeași perioadă se situează activitatea lui Marcion, născut În Asia Mică, pe malul Pontului Euxin (Marea Neagră), la Sinope, unde tatăl său e posibil să fi fost episcop al comunității creștine locale. Marcion nu este un gnostic. În unele privințe (vezi capitolul 5) Învățăturile lui se opun chiar celor ale gnosticilor. Adolf von Harnack i-a stabilit anul nașterii În jurul lui 85 și pe cel al morții În jurul lui 160; unii cercetători mai radicali oferă drept alternativă
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Asia Mică, pe malul Pontului Euxin (Marea Neagră), la Sinope, unde tatăl său e posibil să fi fost episcop al comunității creștine locale. Marcion nu este un gnostic. În unele privințe (vezi capitolul 5) Învățăturile lui se opun chiar celor ale gnosticilor. Adolf von Harnack i-a stabilit anul nașterii În jurul lui 85 și pe cel al morții În jurul lui 160; unii cercetători mai radicali oferă drept alternativă 70-150, făcîndu-l astfel contemporan cu Părinții subapostolici. Ultima mențiune a acestui personaj, despre care
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Înaintea unei adunări a preoților din Roma. Romanii i-au respins doctrina și i-au Înapoiat darul. Pe la anul 150, Iustin Martirul confirmă că erezia lui Marcion a corupt Întreaga lume. Irineu (circa 180-185) Îl pune să-l Întîlnească pe gnosticul Cerdon, care a venit la Roma din Siria În timpul episcopului Hyginus (Iren. I 27.1). Dacă Întîlnirea a avut Într-adevăr loc, ea a rămas cu siguranță fără rezultat. Biserica marcionită era bine organizată și, potrivit lui Tertulian, se asemăna mult
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
silit pe marcioniți să se retragă În zonele rurale. În secolul al V-lea, Theodoret din Cyr a convertit la ortodoxie opt sate de marcioniți aflate În dioceza sa. Pe la anul 140, alt creștin care se va dovedi heterodox - un gnostic de data aceasta -, Valentin, pleca din Alexandria la Roma. Tertulian Îl prezintă drept un concurent eșuat pentru Sfîntul Scaun, ceea ce nu se poate referi decît la succesiunea Episcopului Pius, În 143. A stat la Roma pînă la Începutul pontificatului lui
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
luat naștere două școli: școala apuseană a lui Ptolemeu (contemporan cu Irineu) și Heracleon, precum și școala răsăriteană sau anatolică, din care fac parte Marcu (contemporan cu Irineu), Axionicus din Antiohia și Theodot (din Constantinopol?). SÎnt vag cunoscuți o serie de gnostici minori: Monoimos „arabul”, Prodikos și pictorul Hermogene din Antiohia, cel care i-a stîrnit lui Tertulian verva satirică. Din abundența de scrieri anti-gnostice se poate deduce că gnosticii erau numeroși În primele secole ale creștinismului. CÎți dintre ei se aflau
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
din Antiohia și Theodot (din Constantinopol?). SÎnt vag cunoscuți o serie de gnostici minori: Monoimos „arabul”, Prodikos și pictorul Hermogene din Antiohia, cel care i-a stîrnit lui Tertulian verva satirică. Din abundența de scrieri anti-gnostice se poate deduce că gnosticii erau numeroși În primele secole ale creștinismului. CÎți dintre ei se aflau oare la Roma? Un istoric a estimat că, la o populație de aproximativ un milion de locuitori, Roma secolului al II-lea adăpostea Între cincizeci și optzeci de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
optzeci de mii de evrei practicanți, Între douăzeci și treizeci de mii de adepți ai cultelor egiptene, o cifră identică pentru cultele siriene, circa douăzeci de mii de creștini și zece mii de adepți ai lui Mithra. Se presupune că numărul gnosticilor nu depășea cîteva sute, poate chiar mai puțin 27. Chiar dacă cifrele acestea sînt supoziții, rezultă că adevărata pondere a gnosticismului nu era una numerică, ci intelectuală. Prin anii 215-217, Origen pune mîna pe condei pentru a readuce În sînul Bisericii
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
anii 215-217, Origen pune mîna pe condei pentru a readuce În sînul Bisericii o oaie rătăcită - pe prietenul său, bogătașul Ambrozie din Alexandria, care dădea semne că Înclină spre gnoza valentiniană 28. Pe la mijlocul secolului al III-lea, Plotin adresează critici gnosticilor valentinieni prezenți În propria sa școală 29. Mai existau Încă gnostici În Egipt, la sfîrșitul secolului al IV-lea, după cum o dovedesc traducerile În limba coptă ale tratatelor lor originale; cele mai tîrzii, cum este Pistis Sophia, apar puternic influențate
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
sînul Bisericii o oaie rătăcită - pe prietenul său, bogătașul Ambrozie din Alexandria, care dădea semne că Înclină spre gnoza valentiniană 28. Pe la mijlocul secolului al III-lea, Plotin adresează critici gnosticilor valentinieni prezenți În propria sa școală 29. Mai existau Încă gnostici În Egipt, la sfîrșitul secolului al IV-lea, după cum o dovedesc traducerile În limba coptă ale tratatelor lor originale; cele mai tîrzii, cum este Pistis Sophia, apar puternic influențate de maniheism. Nu se cunosc prea multe În legătură cu istoria socială a
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
gnosticismului, s-ar putea explica prin enciclica energicului Patriarh al Alexandriei, Atanasie (mort la 373), prin care se interzicea, În anul 367, păstrarea cărților extracanonice. În cazul acesta, Înseamnă că scrierile de la Nag Hammadi erau proprietatea unui călugăr 30. Sistemul gnostic cel mai important și biserica misionară cu cel mai mare succes sînt opera lui Mani, din secolul al III-lea. Mani s-a născut la 14 aprilie 216 p.C. Potrivit doxografului musulman Ibn al-Nad@1@m (circa 988), tatăl său
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
așa mai departe 64 - toate acestea fiind teme prezente În gnosticism (ca și În mistica iudaică), dar nu specific gnostice. Argumentul principal pe care Halm Îl aduce În favoarea tezei sale constă În pretinsele asemănări pe care le descoperă Între Demiurgul gnostic și Demiurgul din unele scrieri șiite sectare. De pildă, o cosmogonie ismaelită din veacul al X-lea Înfățișează o ipostază feminină, Kuni (un imperativ feminin: „Fii!”), care se comportă asemenea demiurgului gnostic 65. Textul nu comunică tuturor cititorilor convingerea nestrămutată
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
pretinsele asemănări pe care le descoperă Între Demiurgul gnostic și Demiurgul din unele scrieri șiite sectare. De pildă, o cosmogonie ismaelită din veacul al X-lea Înfățișează o ipostază feminină, Kuni (un imperativ feminin: „Fii!”), care se comportă asemenea demiurgului gnostic 65. Textul nu comunică tuturor cititorilor convingerea nestrămutată care-l animă pe Halm. În mod similar, nu există nimic gnostic În mitul lui Umm al-Kit@2@b, Cartea Primordială (literal: „Mama cărților”), scrisă În persană și nu de către ismaeliți, deși
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ismaelită din veacul al X-lea Înfățișează o ipostază feminină, Kuni (un imperativ feminin: „Fii!”), care se comportă asemenea demiurgului gnostic 65. Textul nu comunică tuturor cititorilor convingerea nestrămutată care-l animă pe Halm. În mod similar, nu există nimic gnostic În mitul lui Umm al-Kit@2@b, Cartea Primordială (literal: „Mama cărților”), scrisă În persană și nu de către ismaeliți, deși a fost descoperită În mediul acestora, la Începutul secolului XX. După Halm, partea cea mai veche a scrierii a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
fost redactată În Irak, În timpul domniei lui H@2@r@4@n al-Rash@1@d (170-193 anul Hegirei/786-809 p.C.). Cea dintîi secvență derivă din apocriful Viața lui Adam și a Evei, care s-ar părea că a circulat printre gnostici și a constituit sursa poveștii lui Iblis din Coran (VII.11); Însă nu era, la origine, un text gnostic. Apocriful povestește cum Azazil (Iblis În textul Coranului) refuză să-l venereze pe Salman, Omul primordial. În consecință, Azazil și cei
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
p.C.). Cea dintîi secvență derivă din apocriful Viața lui Adam și a Evei, care s-ar părea că a circulat printre gnostici și a constituit sursa poveștii lui Iblis din Coran (VII.11); Însă nu era, la origine, un text gnostic. Apocriful povestește cum Azazil (Iblis În textul Coranului) refuză să-l venereze pe Salman, Omul primordial. În consecință, Azazil și cei 124 000 de adepți ai lui sînt alungați din Împărăția cerurilor. Dumnezeu Îi ia lui Azazil culoarea roșie și
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]