KorAP: Find »[drukola/base=gnosticism & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...10 11 12 ...23 >

553 matches

Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192

divinitate, prin Intelectul lor, și fiind astfel consubstanțiali cu divinitatea. Atunci care mai e folosul „trăsăturilor distinctive”, din moment ce ele nu pot face diferența dintre gnosticism, platonism și creștinism? După cum s-a arătat mai sus, astfel de tentative de a defini gnosticismul ca invariant nu au fost complet lipsite de rezultate, Întrucît ne-au dat posibilitatea să stabilim, pînă la urmă, un sistem simplu de opoziții care permit o trecere În revistă rapidă a diferențelor dintre iudaism, platonism și creștinism, pe de

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
au fost complet lipsite de rezultate, Întrucît ne-au dat posibilitatea să stabilim, pînă la urmă, un sistem simplu de opoziții care permit o trecere În revistă rapidă a diferențelor dintre iudaism, platonism și creștinism, pe de o parte, și gnosticism, pe de alta. Iudaismul, platonismul și creștinismul Întrupează premisele ascunse ale culturii elenistice, În măsura În care subscriu la principiul unei cauze inteligente și bune, care a creat lumea, și au În comun principiul antropic. În contrast cu ele, gnosticismul este un fenomen de contracultură

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
pe de o parte, și gnosticism, pe de alta. Iudaismul, platonismul și creștinismul Întrupează premisele ascunse ale culturii elenistice, În măsura În care subscriu la principiul unei cauze inteligente și bune, care a creat lumea, și au În comun principiul antropic. În contrast cu ele, gnosticismul este un fenomen de contracultură În măsura În care neagă atît principiul inteligenței ecosistemice, cît și principiul antropic. Cel mai asiduu dintre partizanii metodologiei invarianților este, fără Îndoială, Învățatul italian Ugo Bianchi. El a atribuit un număr de trăsături distinctive Întregului sistem al

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
de contracultură În măsura În care neagă atît principiul inteligenței ecosistemice, cît și principiul antropic. Cel mai asiduu dintre partizanii metodologiei invarianților este, fără Îndoială, Învățatul italian Ugo Bianchi. El a atribuit un număr de trăsături distinctive Întregului sistem al dualismului occidental, de la gnosticism la catharism: anticosmism, antisomatism, metensomatoză (reîncarnare), encratism, docetism, de multe ori și vegetarianism. Analiza efectuată În profunzime ne arată că aceste trăsături pot, Într-adevăr, caracteriza unele dintre orientările Occidentului, nu Însă și pe altele. Încercarea lui Bianchi de a

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
dovedit extrem de problematică, după cum se va vedea În continuare. Într-adevăr, Bianchi a putut releva existența majorității trăsăturilor dualismului occidental la orficii greci ai Antichității, cărora Platon le este mult Îndatorat, și a putut trage concluzia că, pe anumite căi, gnosticismul derivă din speculațiile orfice 29. Am arătat În capitolul precedent că sistemele speculative sînt alcătuite din anumite „cărămizi”. Acestea pot fi Îngrămădite la nimereală, În aranjamente fortuite, sau combinate În funcție de anumite criterii ierarhice. La Începutul secolului nostru, unul dintre cei

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
ele prin reflectare asupra problemei. Fie ca aceasta să slujească drept o ilustrare limpede asupra punctului nostru de vedere cu privire la „geneza” și la „transmiterea cognitivă” a ideilor, care este opus perspectivei unui anume istoricism elementar. Deși am arătat deja că gnosticismul - ca orice idee sau sistem de idei - nu și-a putut avea originea În altă parte decît În mintea omenească, istoricului Îi revine sarcina de a stabili cît mai precis cu putință cînd s-a petrecut acest lucru și care

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
altceva decît să descrie un șir de posibilități, Însă nu ne pot ajuta să stabilim adevărul: 1. Revelația este veritabila doctrină a lui Simon, restul e născocire (+/-); 2. Simon nu poate să fi scris Revelația, el fiind adevăratul părinte al gnosticismului (-/+); 3. Simon nu este nici gnostic, nici autorul Revelației (-/-); 4. Simon este atît cel dintîi gnostic, cît și autorul Revelației, mai Întîi unul, apoi celălalt (+/+). Învățați din toate timpurile au fost fascinați de cîte una din aceste ipoteze. Nici nu

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
ipoteza 1 (+/-) și ipoteza 4 (+/+), Însă numai datorită distracției crase, căci nu pare să fi băgat de seamă contradicția dintre Simon, cum este el Înfățișat de ereziologi, și Revelație. După ei, Revelația este opera neîndoielnică a lui Simon și precedă gnosticismul. A fost scrisă sub influența stoică, hermetică, platonică și filonică 36. Înainte de a merge mai departe, să examinăm sumar dosarul de gnostic al lui Simon. Mărturia cea mai importantă se datorează lui Irineu, care este sursa principală de informație pentru

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
al platonismului din secolul al II-lea43. Însă doctrina originală a lui Simon n-ar fi nici gnostică. Toate informațiile cu privire la Simon au fost deformate de către ereziologi, care au Încercat să facă din el un gnostic, atribuindu-i trăsături ale unui gnosticism creștin ulterior 44. Cu cîteva deosebiri, aceasta este și teza lui Gerd Lüdemann: Irineu Îi va atribui lui Simon elemente din doctrina lui Basilide și din cea a adepților lui Carpocrate 45. Simone Pétrement Îl urmează pe Beyschlag, accentuînd ceva

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
lui de precizie În privința identității Îngerilor cerești, spre un sistem embrionic În care Dumnezeul Vechiului Testament este una din cele șapte planete care guvernează lumea și determină trupul și sufletul inferior al oamenilor. Asta are de spus, În linii mari, gnosticismul. Este limpede că o asemenea ipoteză „evoluționistă”, avansată de ereziologi, nu este decît una dintre multe altele. Accentul pus de gnostici pe negativitatea Stăpînilor cosmici ar putea fi ceva nou, Însă elementele constituente există Încă de la sfîrșitul secolului al III

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
decît una dintre multe altele. Accentul pus de gnostici pe negativitatea Stăpînilor cosmici ar putea fi ceva nou, Însă elementele constituente există Încă de la sfîrșitul secolului al III-lea a.C., de la Începuturile astrologiei eleniste pseudo-hermetice. Tentativa ereziologilor de a prezenta gnosticismul ca pe rezultatul unei evoluții pare să fie contrazisă de sistemele gnostice pe deplin dezvoltate ale secolului al II-lea p.C., care apar mai degrabă drept produse ale unei revoluții. Dacă originile gnosticismului rămîn Învăluite de mister, În afară de cazul că

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
eleniste pseudo-hermetice. Tentativa ereziologilor de a prezenta gnosticismul ca pe rezultatul unei evoluții pare să fie contrazisă de sistemele gnostice pe deplin dezvoltate ale secolului al II-lea p.C., care apar mai degrabă drept produse ale unei revoluții. Dacă originile gnosticismului rămîn Învăluite de mister, În afară de cazul că le dăm crezare ereziologilor creștini care consideră gnosticismul născut Între Simon și Saturninus, nici clasificările stabilite cu Începere de la ereziologi și pînă În zilele noastre nu sînt mai puțin hazardate; de fapt li

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
fie contrazisă de sistemele gnostice pe deplin dezvoltate ale secolului al II-lea p.C., care apar mai degrabă drept produse ale unei revoluții. Dacă originile gnosticismului rămîn Învăluite de mister, În afară de cazul că le dăm crezare ereziologilor creștini care consideră gnosticismul născut Între Simon și Saturninus, nici clasificările stabilite cu Începere de la ereziologi și pînă În zilele noastre nu sînt mai puțin hazardate; de fapt li se accentuează această caracteristică o dată cu școala germană de istorie a religiilor și cu continuatorii mai

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
de spațiu. Totuși, doctrinele cuprinse În unele texte gnostice reprezintă transformări ale altora Într-un sens restrîns - ele pot interacționa printr-un număr destul de limitat de transformări. Unele dintre aceste doctrine sînt legale Între ele genetic, formînd amplul grup al gnosticismului valentinian cu ramificațiile sale. Altele au fost legate Între ele genetic mai mult de către erudiții epocii moderne decît de ereziologi, dar tot ce putem afirma cu privire la ele este că sînt transformări reciproce apropiate, și nimic altceva. Un exemplu Îl constituie

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
valentinian cu ramificațiile sale. Altele au fost legate Între ele genetic mai mult de către erudiții epocii moderne decît de ereziologi, dar tot ce putem afirma cu privire la ele este că sînt transformări reciproce apropiate, și nimic altceva. Un exemplu Îl constituie gnosticismul sethian, așa cum a fost el definit de Ipolit (nu de Învățații epocii moderne) și sistemele cuprinse În tratatele de la Nag Hammadi, Parafraza lui Sem și Zostrianos. Alt exemplu Îl formează o serie de scrieri și de mărturii care sînt, toate

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
scrisă În limba franceză de Michel Tardieu și Jean-Daniel Dubois, Introduction à la littérature gnostique I: Histoire du mot „gnostique”. Instruments de travail. Collections retrouvées avant 1945, Cerf-CNRS, Paris, 1986. Cu excepția situațiilor menționate ca atare, traducerile cuprinse În capitolele despre gnosticism ne aparțin. S-au folosit următoarele prescurtări, bazate În principal pe siglele stabilite de Michel Tardieu J.-D. Dubois (Introduction, vol. 1, pp. 141-143): BG Papirusul de la Berlin 8502 1. Evanghelia Mariei EvMr 2. Apocriful lui Ioan AJ 3. Sophia

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
K. Holl (GCS), 3 vol., Hinrichs, Leipzig, 1915-1933. Trad. engl. a primelor 46 de secțiuni În The Panarion of Epiphanius of Salamis Book (Sects 1-46), trad. Frank Williams (NHS 35), 1987. Culegeri de eseuri Ugo Bianchi (ed.), The Origins of Gnosticism, 1967; Brill, Leiden, 1970. Essays on the NH Texts in Honor of Alexander Böhling (NHS 3), 1972. Essays on the NH Texts in Honor of Pahor Labib (NHS 6), 1975. Les Textes de NH: Colloque du Centre d’Histoire des

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
NHS 3), 1972. Essays on the NH Texts in Honor of Pahor Labib (NHS 6), 1975. Les Textes de NH: Colloque du Centre d’Histoire des Religions (Strasbourg, 23-25 Oct. 1974), ed. L.-É. Ménard (NHS 7), 1975. Gnosis and Gnosticism: Papers Read at the VIIth International Conference of Patristic Studies (Oxford, Sept. 1975), ed. Martin Krause (NHS 8), 1977. Gnosis: Festschrift für Hans Jonas, ed. Barbara Aland, Ugo Bianchi, Martin Krause, James M. Robinson, Geo Widengren, Vandenhoeck & Ruprecht, Göttingen, 1978

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Aland, Ugo Bianchi, Martin Krause, James M. Robinson, Geo Widengren, Vandenhoeck & Ruprecht, Göttingen, 1978. Nag Hammadi and Gnosis: Papers Read at the First International Congress of Coptology (Cairo, Dec. 1976), ed. R. McL. Wilson (NHS 17), 1981. The Rediscovery of Gnosticism: Proceedings of the International Conference on Gnosticism at Yale, New Haven, Conn., March 1978, vol. 1: The School of Valentinus; vol. 2: Sethian Gnosticism, Brill, Leiden, 1980-1981. Studies in Gnosticism and Hellenistic Religions (Festschrift Quispel), ed. R. van den Broek

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Robinson, Geo Widengren, Vandenhoeck & Ruprecht, Göttingen, 1978. Nag Hammadi and Gnosis: Papers Read at the First International Congress of Coptology (Cairo, Dec. 1976), ed. R. McL. Wilson (NHS 17), 1981. The Rediscovery of Gnosticism: Proceedings of the International Conference on Gnosticism at Yale, New Haven, Conn., March 1978, vol. 1: The School of Valentinus; vol. 2: Sethian Gnosticism, Brill, Leiden, 1980-1981. Studies in Gnosticism and Hellenistic Religions (Festschrift Quispel), ed. R. van den Broek and M.J. Vermaseren (EPRO 91), Brill, Leiden

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Congress of Coptology (Cairo, Dec. 1976), ed. R. McL. Wilson (NHS 17), 1981. The Rediscovery of Gnosticism: Proceedings of the International Conference on Gnosticism at Yale, New Haven, Conn., March 1978, vol. 1: The School of Valentinus; vol. 2: Sethian Gnosticism, Brill, Leiden, 1980-1981. Studies in Gnosticism and Hellenistic Religions (Festschrift Quispel), ed. R. van den Broek and M.J. Vermaseren (EPRO 91), Brill, Leiden, 1981. Colloque international sur les textes de NH (Quebec, Aug. 1978) BSNH 1, 1981. Gnosticisme et monde

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
ed. R. McL. Wilson (NHS 17), 1981. The Rediscovery of Gnosticism: Proceedings of the International Conference on Gnosticism at Yale, New Haven, Conn., March 1978, vol. 1: The School of Valentinus; vol. 2: Sethian Gnosticism, Brill, Leiden, 1980-1981. Studies in Gnosticism and Hellenistic Religions (Festschrift Quispel), ed. R. van den Broek and M.J. Vermaseren (EPRO 91), Brill, Leiden, 1981. Colloque international sur les textes de NH (Quebec, Aug. 1978) BSNH 1, 1981. Gnosticisme et monde hellénistique, ed. Julien Ries, Yvonne Janssens

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Boston, 1970. Gilles Quispel, Gnosis als Weltreligion, Origo, Zürich, 1951. Jean Doresse, The Secret Books of the Egyptian Gnostics, 1960; New York-London, 19702; (ed. engl. a lucrării Les livres secrets des gnostiques d’Egypte, Plon, Paris, 1958). Robert M. Grant, Gnosticism and Early Christianity, Columbia & Oxford Univ. Press, New York-London, 1959. Gilles Quispel, Gnostic Studies I-II, Nederlands Historisch-Archaeologisch Instituut in het Nabije Oosten, Istanbul, 1974-1975. Henri-Charles Puech, En Quête de la Gnose I: La Gnose et le Temps, Gallimard, Paris, 1978

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Puech, En Quête de la Gnose I: La Gnose et le Temps, Gallimard, Paris, 1978. Elaine Pagels, The Gnostic Gospels, Random House, New York, 1979. Giovanni Filaromo, L’Attesa della fine: Storia della Gnosi, Laterza, Bari, 1983; trad. engl. A History of Gnosticism, Basil Blackwill, Oxford, 1990. -, Il Risveglio della gnosi ovvero diventare dio, Laterza, Bari, 1990. Simone Pétrement, Le Dieu séparé: Les Origines du gnosticisme, Cerf, Paris 1984. 4. James M. Robinson, „On Bridging the Gulf from Q to the Gospel of

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Giovanni Filaromo, L’Attesa della fine: Storia della Gnosi, Laterza, Bari, 1983; trad. engl. A History of Gnosticism, Basil Blackwill, Oxford, 1990. -, Il Risveglio della gnosi ovvero diventare dio, Laterza, Bari, 1990. Simone Pétrement, Le Dieu séparé: Les Origines du gnosticisme, Cerf, Paris 1984. 4. James M. Robinson, „On Bridging the Gulf from Q to the Gospel of Thomas (or vice versa)”, În Charles W. Hedrick și Robert Hodgson Jr. (ed.), Nag Hammadi, Gnosticism and Early Christianity, Hendrickson, Peabody, MA, 1986

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]