303 matches
-
În propriul sânge. Dante strânse pergamentul În pumn. Acum, nimeni și nimic nu i l-ar mai fi smuls. — Ce știm noi despre iad? Ce știe despre el inteligența noastră? Doar lumina lui Dumnezeu ne luminează pașii, nu vechile voastre hârțoage. Dacă Dumnezeu ne Încredințează cheile acestei porți, să nu o deschidem ar fi o insultă adusă voinței Lui. — Dumneata Îți faci scut lăcomiei din cuvinte. Dar fie precum dorești, dat fiind că ziua asta Îți aparține. Vor veni și alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
existau profunzimi și mai mari de descoperit. Ca, de pildă, organizarea petrecerii de lansare la Lucky, cel mai execrabil club de striptease din oraș. Mi-am pus zahăr în cafea și m-am întors la birou. Aveam un munte de hârțoage care amenința să se prăbușească în orice secundă și o listă de telefoane care se apropia de o sută de nume. David făcuse notițe concise în dreptul fiecărui nume, iar, cam în dreptul numărului cincizeci, puteam citi printre rânduri că mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
frică? întreabă Roja. Ba da, răspunde Tîrnăcop, e tot cu ce ne-am ales, aruncam priviri în stînga și în dreapta, indivizi dubioși, civili, l-au snopit pe unul în bătaie pentru că era proaspăt ras, lifturile erau blocate, totul era abandonat, hîrțoage în toate încăperile, ici-colo cîte un revolver uitat din prea mare grabă. M-am repezit și eu să pun mîna pe unul, dar cineva mi-a luat-o înainte, se zgîrie pe ochi Roja, nu vă mai faceți sînge rău
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
din palmă, cum merg toate ca unse, de parcă ar fi fost exersate de o mie de ori înainte. O clipă se gîndi cît de ușor i-ar fi venit să se amestece și el printre sacourile alea șifonate care mișcau hîrțoage dintr-un birou într-altul, sau printre cozile de topor care-și dădeau aere grave făcînd pe paznicii neclintiți ai noii democrații pe cale de instaurare, și pentru prima dată de la începutul evenimentelor simți cum o neputință molatică începe să-i
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
Meritul e pe jumătate și al tău. — Mersi, dar nu e cazul. — OK, pertenere. — Nu sunt colegul tău. — Poate că într-o zi... — Sau poate niciodată, Blanchard. Poate că vei lucra la Departamentul Arestări, vei înainta rapoarte și vei învârti hârțoage pentru escrocii de avocați din centru, iar eu poate că o să apuc să fac douăzeci de ani vechime, să ies la pensie și apoi să-mi găsesc un post călduț pe undeva. — Ai putea să te duci la șmecherii de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
ușă, coborară treptele și azvârle un vraf de hârtii pe gazon, după care face cale-ntoarsă ca o vijelie, cu Lee pe urmele ei, urlând și dând din mâini. M-am apropiat și m-am lăsat pe vine lângă teancul de hârțoage împrăștiate. Hârtiile erau copii după rapoartele Departamentului de Poliție din Los Angeles. Răsfoindu-le, am văzut rapoarte de teren, indicii de dovezi, stenograma interogatoriilor, lista ponturilor telefonice și raportul complet al autopsiei - toate având scris în antet „E. Short, F.C.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
fixă, semn că tocmai luase o nouă doză de benzedrină. — Nu pot, i-am răspuns. — De ce? — Am o întâlnire. Lee zâmbi schimonosit. — Ei, na! Cu cine? Am schimbat subiectul. — Te-ai împăcat cu Kay? — Mda. Am închiriat o cameră pentru hârțoagele mele. Hotelul El Nido de pe Santa Monica, colț cu Wilcox. Nouă verzișori pe săptămână. O nimica toată dacă asta o face să se simtă mai bine. De Witt iese mâine, Lee. Cred c-ar trebui să am o vorbă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
ca Harry Sears pe lângă Russ Millard. Millard, antiteza polițistă a lui Fritzie, trăgea și el de mine. Transformase camera 204 de la El Nido în biroul lui de pe teren și se ducea acolo la sfârșitul turei ca să citească din colecția de hârțoage frumos îndosariată de Lee. Acum, că Lee nu mai era prin preajmă, timpul trecea greu, așa că îmi petreceam majoritatea serilor cu Millard. Când se uita la fotografiile oribile ale Daliei, își făcea întotdeauna cruce și murmura cu respect „Elizabeth“, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
iar serile și le petreceau la El Nido, cercetând dosarul principal. La ora 9, când ieșeam de la serviciu, îl vizitam în drum spre Kay și mă minunam în sinea mea ce obsedat devenea domnul Omucideri: își neglija familia și răsfoia hârțoage până la miezul nopții. Omul invita la mărturisiri. Când i-am povestit despre Fritzie și depozit, m-a iertat cu o îmbrățișare părintească și o mustrare: — Tu să-ți iei examenul de sergent. Peste vreun an o să mă duc la Thad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Nu zău? i-am replicat. • • • Fusese dezlegat misterul altei zile lipsă din ultimele trăite deBetty. Am făcut încă un drum la El Nido, de data asta ca să caut în dosarul principal numerele de telefon cu prefix de Webster. Pe când răsfoiam hârțoagele, mă tot gândeam că familia Sprague are un număr de Webster, autobuzul de Wilshire trece la câteva străzi de casa lor, iar „Marcy“ a lui Roach putea fi de fapt „Maddy“ sau „Martha“. Nu era logic. În săptămâna dispariției lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
a aruncat din mers: „Ține-te după mine”. Însoțindu-l, am pătruns într-o altă aripă, la etaj, unde ușile erau vopsite în maron. Lunganul a deschis una dintre aceste uși și m-am pomenit într-o încăpere ticsită de hârțoage, cu un miros insistent de praf stătut, cu o masă plină ea însăși de hârțoage, din spatele cărora un ins pirpiriu și negricios și-a ațintit, de sub ochelari, privirea rece și interogativă spre mine. I-am explicat ce căutam acolo și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
aripă, la etaj, unde ușile erau vopsite în maron. Lunganul a deschis una dintre aceste uși și m-am pomenit într-o încăpere ticsită de hârțoage, cu un miros insistent de praf stătut, cu o masă plină ea însăși de hârțoage, din spatele cărora un ins pirpiriu și negricios și-a ațintit, de sub ochelari, privirea rece și interogativă spre mine. I-am explicat ce căutam acolo și deodată, ca prin farmec, individul a început să-mi surâdă, prietenos, dezvelindu-și dinții galbeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să-l aștept și, zâmbindu-mi, dispăru pe ușă lăsându-mă iarăși singur în încăpere. Spre deosebire de coridoarele întunecoase, camera în care mă aflam era inundată de soare. O lumină gălbuie, învechită, cădea peste mobile, atenuând aspectul lor rudimentar, și pe hârțoagele care asfixiau pur și simplu încăperea. Pe toți pereții, inclusiv între ferestre, de sus până jos erau îngrămădite, unele peste altele, vrafuri mari de registre și de hârtii îngălbenite pe la colțuri. O clipă, din curiozitate, am avut intenția să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pereții, inclusiv între ferestre, de sus până jos erau îngrămădite, unele peste altele, vrafuri mari de registre și de hârtii îngălbenite pe la colțuri. O clipă, din curiozitate, am avut intenția să mă scol de pe scaun, să controlez ce conțineau acele hârțoage, dar m-am temut să nu fiu surprins de cineva în această postură neplăcută. Nu țineam să dau impresia unui ins care își vâră nasul în treburi ce nu-l privesc. Dealtfel, obosit cum eram și moleșit de lumina care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
sculptor? Dintr-o cutie veche de bomboane mi-a întins o țigară, anunțându-mă că el se lăsase de fumat din pricina acceselor de tuse care îl chinuiau uneori noaptea. — Mai e și praful de aici, îmi zise cu ochii la hârțoagele care tapisau pereții. Și ridică din umeri pentru a mă lămuri că n-avea ce face, trebuia să suporte praful din hârtii ca pe o fatalitate. Scria o istorie a azilului. Ce fel de istorie? am întrebat politicos. Zâmbetul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ierburilor crescute pe peticele de pământ dintre stânci. Păreau puse acolo anume ca să le aducă aminte bătrânilor că nu trăiau într-o lume oarecare, că nu trebuiau s-o judece după azilul lor mizerabil. Dincolo de zidurile între care Arhivarul strângea hârțoage pentru o istorie a tuturor ratărilor, lumea își striga, pe țărm, gloria și reproșurile. Voi sunteți vinovați dacă existența voastră nu e cum s-ar cuveni să fie, era avertismentul mut, permanent, al acelor stânci de marmură, singurul loc unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
niște lipitori crescute pe trupul realității. Uneori, seara, când coridoarele se goleau de lume, îl vedeam pe câte unul dând târcoale prin apropierea arhivei, singur, tăcut, cu gulerul la halat ridicat ca să nu fie recunoscut, de parcă adevărul aflat înlăuntru, în hârțoagele Arhivarului, păstrat ca plantele presate în ierbar, putea fi mirosit, adulmecat. După care cei care se învârteau pe-acolo se duceau pe țărm, se uitau la stânci și la mare, înțelegând probabil că n-aveau să mai regăsească niciodată trecutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
devenit și mai ciudat și mai tăcut, nu mai discută aproape cu nimeni. I-o fi fost frică să nu vedem și noi”. După ce s-a aflat de spargere, au fost voci care au cerut insistent să se dea foc hârțoagelor, pentru ca să nu mai tenteze pe nimeni și să nu existe pericolul ca într-o zi un intrus să-și vâre nasul în tainele celorlalți și să-i terorizeze după aceea. Destul că știa Arhivarul. Mai bine se transforma totul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
timpul era de ceară, și se fereau cu grijă să se mire de alții pentru ca la rândul lor să fie crezuți. Numai când apărea Arhivarul deveneau reticenți și stânjeniți, stricând, atunci, totul. Antipatia pe care mi-o inspirase omul dintre hârțoage și care sporise destul de repede (se pretindea istoric de meserie, dar în afară de istoria azilului nu știa probabil nimic), mă făcea să nu văd cu ochi buni stânjeneala și teama lor. Mă enerva faptul că se gudurau în jurul mitocanului de Arhivar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
teama lor. Mă enerva faptul că se gudurau în jurul mitocanului de Arhivar, că-l salutau, plini de respect, ca să-i câștige bunăvoința, deși înțelegeam de ce se purtau așa. Stârpitura știa tot, despre fiecare! Era gardianul trecutului lor, notat conștiincios în hârțoagele îngălbenite, clasat, ordonat, pregătit pentru orice, inclusiv pentru compromiterea celor care nu i-ar fi fost pe plac, de aceea își permitea, viezurele, profitând de rolul lui, să rânjească trecând pe coridoare. Cine ar fi îndrăznit să-l pună la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fi zis că, văzând-o pe Moașa, vom asista la o scenă violentă, cu reproșuri amoroase. Când colo, în clipa aceea Arhivarul se fâstâcea, se înroșea tot, își recăpăta aerul supus și devotat, întorcându-se în camera lui plină de hârțoage și de praf unde clocea probabil în taină planuri de răzbunare și de mărire care să-l scutească definitiv de asemenea umilințe. Bătrânii o priveau cu un sentiment confuz. Ea era chipul imediat, concret, al constrângerilor administrative de care trebuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și eu... te rog să dai ordin...” „Ce ordin?” se strâmbă Moașa, țuguindu-și ironic buzele, deși înțelesese foarte bine, se vedea asta din ochii ei. I-am explicat că vroiam să văd ce scrisese Arhivarul despre trecutul meu în hârțoagele lui. „Știi, draga mea, nu mai sunt foarte sigur...” „Cu atât mai bine, exclamă veselă Moașa. Nu-mi place să mă culc cu bărbați prea plini de trecutul lor. Sunt primejdioși”. Și râse întocmai ca Arhivarul, dispărând. În urma ei apăru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Nu mi-ar fi rămas decât să mă arunc și eu în mare să mă înec. Eram cu atât mai tulburat cu cât înțelegeam că n-ar fi fost de mirare ca în mintea Arhivarului, îmbâcsită de praful înghițit între hârțoage, să se fi cuibărit o asemenea idee. Poate chiar își închipuia, viezurele, că într-o zi îmi va porunci disprețuitor să-i sculptez mutra în marmură. M-am crispat și am regretat că nu lăsasem fantoma Bătrânului să putrezească în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
unghie roasă, urâtă. Dar când să atingă soneria se răzgândi. „Mai bine...” mormăi el. Și ieși. Avea și un alt fel de mers acum, plin de importanță. Rămas singur, am aruncat o privire în jur. Erau aceleași etajere burdușite de hârțoage de sus până jos, pe care le remarcasem prima oară când sosisem la azil, aceleași dosare pline de praf și aceeași lumină care pătrundea prin fereastra largă, aurind mobila vopsită grosolan. Numai că până și amintirile despre această încăpere se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
se lumina de ziuă, îmbrăcat numai într-o cămașă de noapte, încerca maiaua cu degetul, striga la slugi să se grăbească și urca iar scările întunecoase până la el în odaie. Locuia într-o cameră mare, murdară, plină de turtii și hârțoage, nemăturată cu lunile. Aprig proprietar! Se putea spune că scosese aur din mâinile lui. Lumea îl știa cum începuse: cu două sute de metri pătrați în buza gropii lui Ouatu, o întindere tare, acoperită de gunoaie, pe care 166 chivuțele de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]