450 matches
-
pe trupul prea gros pentru cei treizeci de ani ai săi, iar alături eu, ultimul judecător al ținutului. Aveam pe atunci aproape 24 de ani. Priveam locurile pe care le părăseam, în timp ce Lung, părând numai o prezență fizică, ținea de hățuri calul care-și făcea și așa datoria fără să mai fie strunit de stăpânul cu ale cărui năravuri se obișnuise de mult. În mersul sprinten al șaretei, Lung gândea la judecătorul de-alături, că abia cu un an și ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
tine Keti, la ce-ar fi putut să fie, la ziua aceea oribilă de când n-ai mai venit la locul întâlnirii noastre, când totul fusese retezat. Șareta se afla acum în apropierea gării. Cum Lung dormea, îi luai cu grijă hățurile din mâini, dar el se trezi instinctiv, simți dincolo de somn, că se rupse legătura dintre el și cal, un fel de legătură organică, în afara înțelegerii, asemeni celei dintre el și pământul cu care fusese împroprietărit. - Am ațipit, domnule judecător, rosti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
legătură organică, în afara înțelegerii, asemeni celei dintre el și pământul cu care fusese împroprietărit. - Am ațipit, domnule judecător, rosti rușinat. - Nu-i nimic. Ai făcut foarte bine... am răspuns. Și zâmbii. Lung își reluă sarcinile; la scurt timp struni din hățuri, opri și coborârăm în fața treptelor din spatele gării. Atârnă un sac cu iarbă după gâtul calului, apoi se repezi să dea jos cele două geamantane aflate în spatele șaretei, dar îl împiedicai: - Fiecare câte unul; sunt grele, spusei. După ce le coborârăm ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
picioarele noastre aveam un paner plin cu lucruri bune de ale gurii, și amândoi am fost într-un gând să nu ne mai abatem pe la târg. Nu mai mergem pe la reședință, Ilie!... strigă, de la locul lui, moș Ștefan. Vizitiul scutură hățurile și dădu din cap în semn de înțelegere. Suiam acum o costișă lină, lungă, fără sfârșit parcă; târgul, într-o înfundătură, rămânea la stânga, în urmă. La dreapta noastră deodată răsări un tapșan larg, între muncele. Era un loc drept, sălbăticit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
foarte umblate. Una dintre ele, înțesată de librari și de scribi publici, se deschidea spre spațiul din fața Marii Moschei; o alta îi adăpostea pe negustorii ce vindeau tot felul de încălțări și de conduri; o a treia era plină de hățuri, șei și chingi; cea de a patra era pentru noi un loc de trecere consacrat. Acolo se găseau lăptarii, ale căror prăvălii erau împodobite cu vase din majolică mult mai de preț decât produsul dinăuntru, care se vindea. Nu la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să vorbești cu mama lor așa cum vorbește unchiul tău cu Salma? — Da, fără îndoială. — Ai să vii des la ea? Ai s-o întrebi dacă e sănătoasă? Ai să-i asculți păsurile? — Da, Mariam, da! Ea trase atunci brusc de hățuri și catârca se ridică în două picioare. M-am oprit. S-a uitat fix la mine: — Dar atunci de ce nu-mi vorbești niciodată? De ce nu vii să mă întrebi dacă plâng noaptea? De toți ceilalți bărbați trebuie să mă tem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
se abătu apoi spre pădure, îndoind vârfurile copacilor. Totul se întunecă, petalele florilor căzură, zăpada se pătă de sânge, câteva păsări își fluturară aripile prin fața lui, înghițite de furtună. Calul începu să necheze, iar Valerius trebui să-l prindă de hățuri și să facă mari sforțări ca să-l țină, fiindcă se ridica speriat pe picioarele dinapoi. Prevestirea unor întâmplări îngrozitoare părea să zdruncine lumea chiar sub ochii lui. Pe lângă el trecură în galop, aproape fără să atingă pământul, trei călăreți, siniștri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
multe ori spre pădure și înapoi spre Valerius, până când acesta își învinse teama și înțelese că Lurr voia să-l ducă undeva. Sări în șa. Calul o porni la galop printre copaci în urma lui Lurr, înainte ca Valerius să apuce hățurile. Valerius se ținea de coamă și strângea cu putere trupul calului între genunchi, să nu fie aruncat din șa. Vântul se potoli, crengile copacilor nu se mai clătinau. O liniște adâncă se lăsă peste pădure. Valerius coborî de pe cal în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
un semn al lui Julius, cavalerii săi înconjurară eșafodul. — Nimeni să nu se atingă de Valerius Galul. Se întoarse spre comandantul gărzilor: — Sunt sigur că Vitellius mă așteaptă. Du-mă la el. Mulțimea se dădu înapoi. Julius Civilis trase de hățuri și se îndepărtă încet de eșafod. Nimeni nu părăsi piața. Tăcuți, oamenii așteptau ca regele batavilor să se întoarcă după întrevederea cu împăratul. Așteptarea nu fu lungă. Luna încă nu răsărise când Julius Civilis ieși din Pretoriu. Calul său alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ancylae, Marte nu ține seama de tradițiile religioase, când pacea Imperiului e amenințată. Dar știi poate că, la plecarea lui Otho din Roma, au fost mai multe semne funeste. Mi s-a spus că statuia Victoriei de pe Capitolium a lăsat hățurile să cadă, în Etruria un bou a vorbit, statuia lui Julius Caesar de pe insula Tiberina s-a întors dinspre apus spre răsărit... — Prezicătorii spun că statuia lui Caesar a privit spre răsărit ca să-l îndemne pe Otho să lupte împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
puțin, să cred. Și aș vrea să fie astfel. Cu o speranță amestecată cu frică, rușine, cu mult dezgust de mine însumi. Pare simplu totul, acum, dar știu că nu este deloc așa. Oricând pot uita de mine, pot scăpa hățurile, frâiele și pot s-o iau de la început. Numai că de data aceasta nu mai există nici un început. Este continuare doar - după o întrerupere oarecare - a drumului spre ruină. Ciudat e doar că mi se pare totul atât de simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
care numai el, cel care o prevăzuse de mult, suferea cu adevărat. Femeia păru să Înțeleagă prima despre ce e vorba și alergă desculță după căruță. Bărbatul Îi aruncă jumătate din buchetul de flori, lăsă caii să meargă Înainte cu hățurile agățate de loitră, Își scoase pălăria și veni În spatele căruței. Ridică un preș care se afla tot timpul acolo În spatele căruței și În locul descoperit așeză florile. Femeia Începu să bocească În urma căruței și abia atunci voi, toți copiii de sub umbrar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
de ușă și fața ei de păpușă părea, în lumina slabă a serei, grozav de răvășită. Hallipa le ajută. Aerul serei păru lui Mini un deliciu. Caii mari și proști! - constată cu mulțumire Nory -- stau cu capul în jos, subt hățurile moi, pe care le ținea moșul. - Unde sunt roibii? întrebă nervos Lenora. - La grjd, coniță! răspunse vizitiul bătrân. - Gabrioleta a plecat cu mânjii, zise Hallipa grăbit, ca să o lămurească. Trăsura se urni greoi, comodă, de altfel, și pe arcuri bune
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
nu a plătit-o și care vine să-i ceară socoteli de stafie. Părea același birjar, ghemuit în pături și cu mănuși de lână. Bătea palmele la fel, și parcă se auzea plescăitul moale al lînei. Plecă!. Era altul. Lăsase hățurile ca să se dezmorțească. . . Și era totuși același: un om mânând cai, la 20 grade subt zero pe străzile Cetăței vii....... ... Numai că atunci era dimineață. O dimineață vânătă de ger, pe la 5. Plecasem la 2 noaptea dârdâind de frig, un
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
puțin noroi, de-a lungul moșiei întregi, o priveliște de incurie a holdelor totuși bune. Porțile închise ermetic și o stație lungă până când vizitiul să se trudească singur ca să poată asigura intrarea, pe când, tăcute și serioase, Mini și Lina țineau hățurile. Mini nu refuzase să însoțească pe Lina, amica Nory fiind în ultimul moment reținută de afaceri ce nu se puteau amâna. - Singură nu mă duc! suspinase Lina. Situația ei era, în adevăr, cam anevoioasă. Hallipa făcuse la ea un apel
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
liniștească. ― Care sânt bogățiile țării? Eeee! Heeee! Și l-am arătat iar cu mâna, să fie martori și alții, și să râdă și ei de întrebarea lui. A început să râdă el însuși, redevenind senin și a pus mâna pe hățuri. Convingerea mea îl subjugase. La Câmpulung am ajuns pe seară și am tras sub șoproanele unui han. Era frig, am început să tremur, m-am învelit cu cerga, care nu ținea însă deloc de cald. ― Ce e cu tine? m-
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
pe marginea drumului și aștepta ca văru-său să aprindă lanterna și să țintuiască În sfoara ei de lumină un cuib tupilat Într-un dud, de pe altă uliță cotise spre ei o căruță trasă de un singur cal. Omul care ținea hățurile aprinsese o lanternă ca să se lămurească ce era cu mogâldeața de lângă drum - Ectoraș Își luase o poziție de tragere cât mai comodă, cu genunchiul stâng proptit În pământ. Când mogâldeața se Înălțase și se Întorsese către șuvoiul de lumină, omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
amarnic - era, poate și nițeluș băut - când dăduse cu ochii de arătarea cu ochelari de motociclist peste un chip de iepuroi zâmbăreț și care ținea În labele fără degete o pușcă În toată regula. Strânsese, fără să-și dea seama, hățurile În palme și scăpase lanterna aprinsă printre picioarele calului care, Înspăimântat, bătuse de câteva ori pe loc din copite și o luase la o goană turbată, mușcându-și zăbala și Însângerându-și botul. Băieții se despărțiseră fără vorbe multe, mersese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
să aștepte discret ieșirea palanchinului unui aristocrat. Nu peste mult, câțiva samurai aduseră doi-trei cai murgi și rotați, în urma unei mici procesiuni de palanchinuri și lectici. Când îl recunoscură pe Nagato, samuraii se înclinară din mers, ținând cu o mână hățurile cailor. De îndată ce îmbulzeala se risipi, Nagato intră pe poartă. Iar când cei doi negustori se asigurară că ajunsese înăuntru, își îndreptară pașii în aceeași direcție. Evident, paznicii de la poarta din față erau deosebit de severi. Oamenii care intrau și ieșeau nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mare bucurie, însă, nu era a lui Hideyoshi, ci a oamenilor săi, care priveau frumusețea unui spectacol grandios: toți vasalii se adunaseră cu familiile lor la poarta principală a castelului, pentru a-i ura bun venit. Descălecând, Hideyoshi îi dădu hățurile unui ajutor și, un moment, ridică privirea spre fort. Vara trecută, în Luna a Șasea, chiar înaintea marșului forțat spre Yamazaki și a marii victorii prin care fusese răzbunat a lui Nobunaga, stătuse în aceeași poartă, întrebându-se dacă avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
prilej părea mult prea trist pentru el. — Ați transmis vestea celor din avangardă? Mesagerul, care se întorsese, își aduse calul lângă cel al stăpânului său, potrivindu-i pasul după al acestuia și dădu raportul. Nagayoshi, privind drept înainte, ținea lejer hățurile în timp ce asculta. Ce e cu oamenii de pe Muntele Rokubo? întrebă el. — Au fost rearanjați repede, iar acum vin în urma noastră. — Bine, atunci spune-i Seniorului Kyutaro de la Unitatea a Treia că ne-am reunit forțele și înaintăm să-l înfruntăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Am luat hotărârea să ies cu el cu toate că fusesem avertizată să nu fac așa ceva. Și, dacă totul se transformase într-un fiasco - exact așa cum s-a întâmplat - o parte din vină îmi aparținea. îmi plăcea cum mă simțeam. Responsabilă, cu hățurile în mână. Și oricum, mi-a atras atenția Nola, și ție ți-a pierit cheful de el așa cum și lui i-a pierit cheful de tine. în loc să-mi savurez victoria, m-am trezit gândindu-mă la Luke. Ce s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ușa unui imobil. În piață presiunea devenea tot mai mare. Trăsura prințului se clătina, scârțâia din toate încheieturile. Speriați, caii se zbăteau săltând pe loc, izbind tare caldarâmul cu copitele și mușcând zăbalele. Vizitiul și valetul trăgeau în zadar de hățuri. Caii se ridicau în două picioare, băteau aerul cu copitele, nechezau ascuțit. Fâșii din spuma de la boturile lor zburau peste mulțimea din jur. Din fericire interveni zgomotul puternic al copitelor de cai pe caldarâmul străzilor învecinate și răsună o comandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
acum, când o să mă vindec la gionate... Stau În calidor (și mă usuc de dor) și, Doamne, cum aș mai vrea să fiu lăsat să umblu, așa, cu bube sub genunchi și să mă pot juca de-a caii, cu hățuri de suspantă nevopsită; și să umblu, țanțoș, prin sat, cu coatele Îndepărtate - ca să se vadă bine de tot cămașa de parașută... Dar de unde? Cine să-i aducă mamei mătasea - să zicem că ar accepta-o? Noi n-avem bărbat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
care curge, și că o cupă discretă de porto sau madeira, o picătură de coniac, o aromă de brandy În cafea, ar fi constituit o sărbătorire mai mult decât suficientă, dar noi, care știm bine cu câtă ușurință scapă spiritul hățurile corpului când bucuria devine nemărginită, considerăm că, chiar când nu ar trebui să se scuze, să se ierte se poate Întotdeauna. În dimineața următoare, responsabilii cu administrația chemară familiile să vină să ridice trupurile, dădură instrucțiuni să fie aerisite camerele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]