KorAP: Find »[drukola/base=hanorac & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...10 11 12 ...18 >

437 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

prin piață, urmăriți de câțiva zugravi. „Frumos, nu?“, și-a dus Mihnea mâna la tâmplă. „Depozitul de valori. Neprețuite. Trebuie doar să știi să negociezi.“ „Ce să negociezi și cu cine?“, l-am întrebat într-o doară, descheindu-mă la hanorac. Era o căldură moale și afumată, cum numai în cârciumi găsești. Ca de bumbac. „O să afli tu. Ce face ăla?“ Cezar s-a întors vesel, cu trei beri la piept și-un bocanc lipsă. „Beri pe frigul ăsta?!“, s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
am mințit. De fapt le scoteam numai seara din casă, naiba știe de ce, că erau chiar frumoase. „Ia, nu mai fă pe deșteptu’, c-am prins țurțuri aici. Ce mai zice poetul nostru cosmic?“ Ne-am strâns unul într-altul, hanorac lângă hanorac, cu nasul în telefon. Trăznea a ger și bere, ne simțeam respirațiile aproape, dulci-amărui. Mihnea a ciupit butonul de „Show“: Scrisoarea 7. Am toate aparențele unei ființe umane: mănânc, spun glume, gătesc tarte cu portocale și scorțișoară, îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
De fapt le scoteam numai seara din casă, naiba știe de ce, că erau chiar frumoase. „Ia, nu mai fă pe deșteptu’, c-am prins țurțuri aici. Ce mai zice poetul nostru cosmic?“ Ne-am strâns unul într-altul, hanorac lângă hanorac, cu nasul în telefon. Trăznea a ger și bere, ne simțeam respirațiile aproape, dulci-amărui. Mihnea a ciupit butonul de „Show“: Scrisoarea 7. Am toate aparențele unei ființe umane: mănânc, spun glume, gătesc tarte cu portocale și scorțișoară, îmi fac cumpărăturile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
L-am apucat pe Mihnea de mână, frățește (nu vă gândiți la prostii!). „Ai auzit?“ „Nu.“, a mârâit el. „Ia ascultă...“ Zgomotul suna acum puțin mai tare, ca bâzâitul unui transformator. L-am căutat prudent, cu lanterna acoperită cu mâneca hanoracului. „Aici!“ Ne-am apropiat de unul din rafturi, care părea că emană un zâzâit. Jurai că merge o unitate de calculator în spate. Am tras cu grijă teancul de cataloage și-am îndepărtat ziarele. Apoi am băgat capul. Trebuia să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
o zi înainte de Crăciun, se strângea totul și rămâneau doar hârtiile și-aroma de mirodenii. Aici, copilăria părea să fie la ea acasă, puțin alcoolizată, ca amintirile mele: mânile roșii, amorțite de frig; zăpada agățată în păr și de fâșul hanoracului; globurile și insignele rare cu Moș Crăciun (adevăratul, nu impostorul din Uniunea Sovietică!) schimbate cu băieții în spatele blocului; brioșele rumenite de bunica Aneta, din coca rămasă de la cozonac (n-aveam voie să mâncăm înainte de noaptea Ajunului); portocalele (te întâlneai doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
În schimb, inginerul Grosescu îmi pregătise o surpriză: nu ne mai vedeam la Schottentor, cum convenisem, ci în Grinzing, sus, pe colină. Era ca și cum cineva îți dă întâlnire la Universitate și pe urmă te-așteaptă în Băneasa. Mi-am tras hanoracul din cuier și-am părăsit discret hotelul. Pe stradă, m-a lovit un vânt uscat și tăios, ca la sosire. Nu mai ningea, dar ți se congela fața. Ochii lăcrimau, obrajii frigeau. M-am uitat în stânga, apoi în dreapta, apoi am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de secol 18, reconstruite cu lemnăria și mobilierul de epocă. N-ai fi putut alege un loc în Grinzing care să bată mai tare la ochi. Am împins ușile și-am spus frumos „Grüss Gott“ ospătarilor. Apoi mi-am agățat hanoracul în cuier, îndesând căciula și mănușile în mânecă. Le-am făcut cocoloș, cât să nu poată fi trase sau scuturate pe jos. Obiceiul avea iz comunist, reflexul se păstra gravat în programul cerebral care dirija gesturile. Doar cui nu i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Apoi am lăsat pe masă 30 de euro, fără să mai cer nota. Suma acoperea și consumația inginerului și mai rămânea loc și de-un bacșiș potrivit, chiar măricel. Exact cât să nu dea naștere la suspiciuni. Mi-am recuperat hanoracul din cuier, bucurându-mă că mănușile și căciula sunt la locul lor. Încă o dovadă că eram la Viena. Apoi m-am înfofolit și, cu Pif-ul vârât în în compartimentul impermeabil al hanoracului, am ieșit din cafenea. Afară, m-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
dea naștere la suspiciuni. Mi-am recuperat hanoracul din cuier, bucurându-mă că mănușile și căciula sunt la locul lor. Încă o dovadă că eram la Viena. Apoi m-am înfofolit și, cu Pif-ul vârât în în compartimentul impermeabil al hanoracului, am ieșit din cafenea. Afară, m-am oprit pentru o clipă, înainte să traversez. Firma „Rocco“ sclipea tulbure, deșirată de frig. Literele nu se mai distingeau toate, filamentele subțiri de neon pâlpâiau sub crusta subțire de zăpadă, ca niște spaghetti

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Iușcenko, cu obrajii umflați peste măsură de toxina alimentară, îmi dădea târcoale. Mâncai un pește proaspăt și, a doua zi, te trezeai ca Incredibilul Hulk. Am aruncat încă o privire în vagon, apoi alta spre stație. Nimeni. Mi-am desfăcut hanoracul și, cu-o grijă infinită, de adult care a pus în sfârșit mâna pe jucăria copilului, am extras Pif-ul și mi l-am așezat pe genunchi. Nu l-am deschis imediat. Am savurat fiecare linie, fiecare segment al coperții, fiecare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
tot ce mă interesa? Aflasem toate detaliile sau mai aveam de așteptat? Și, mai ales, puteam să mă descurc și fără ce nu aflasem? Mi-am sprijinit brațele pe Pif, acoperindu-l părintește. L-aș fi învelit în micul lui hanorac, i-aș fi pus țipla originală, îmbrăcându-l în hăinuța nouă de plastic lucios, întinsă perfect și sigilată la bordura de jos. Valoarea lui de colecție ar fi crescut considerabil, fără să mai vorbim de tainele cuprinse înăuntru, pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
În dreptul bufetului, mi-am adus aminte de peticul de ziar promis de inginerul Grosesecu. Nu mi-l dăduse. Sau poate mi-l lăsase și nu fusesem eu atent? Mi-am scos mănușile, ținându-le sub braț și mi-am descheiat hanoracul. Am scos Pif-ul din buzunarul interior și-am început să-l răsfoiesc în grabă. Dintre pagini, pe undeva pe la mijloc, a căzut o bucată de hârtie. Era un colț de ziar. M-am aplecat și l-am ridicat de pe mochetă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
M-am aplecat și l-am ridicat de pe mochetă. Arăta șifonat, cu porii gălbejiți ca o dantură stricată. Nu făcea în mod evident parte din Pif: profesioniști, francezii nu lucrau pe-o asemenea coală. Am împins Pif-ul la loc în hanorac și mi-am înfundat mănușile în buzunare, să mă pot mișca. Apoi am apucat peticul și l-am desfăcut ușor, între degete. Pe-o jumătate de colț, spălată de ape și înverzită de bulele de plancton, se vedea o porțiune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
suntem prea blânzi.“, a presupus Mihnea. „Cel mai mare scriitor român în viață ne ignoră, iar noi îi zâmbim și ne purtăm cu mănuși cu el. Ne tratează cu flit.“ S-a ridicat iar de pe scaun, îmbrăcându-și fără grabă hanoracul. După care m-a anunțat, rânjind: „Mă duc până afară, să aduc sculele.“ M-a bătut pe umăr și s-a apropiat de prizonier. I-a mai tras o palmă, de data asta-n cap. „Să fii cuminte și să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
senzație. Iar, de stările neplăcute, care ne sâcâie sau nu ne mai folosesc, ne debarasăm. La revedere.“ M-am întors spre ușă. Calm, fără nici o remușcare. Mihnea și-a potrivit sacoșa pe umăr și, după ce și-a scuturat din nou hanoracul, a ieșit primul din cameră. Înainte să încui, am mai întors o dată capul, doar pe jumătate. Cele două scaune păreau nemișcate, față în față. Pe unul din ele atârna un sac negru, de pâslă. Direct pe tăblie. Sau nu atârna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de sub tălpi căpătaseră o culoare apoasă și inconsistentă, pe care călcam fără zgomot. Trebuia să iau o decizie. Am dat să-l strig pe Mihnea și, în clipa aia, l-am văzut întorcându-se pe jumătate. Stătea în profil, cu hanoracul descheiat. Avea laptop-ul deschis, nici nu observasem când umblase la el. Ecranul sclipea de cifre și litere, ghiceam programul rulând sub milioane de pixeli. M-am simțit brusc invidios. Nu reușeam în nici un chip să-mi dau seama cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Africa de Europa, fâșia de pământ prin care trecuseră strămoșii noștri dintr-o parte într-alta. Toată echipa lui Zamolxe și Dromichete. Ghetuțele de fetru se consumaseră, blugii nu-și mai păstrau țesătura ultramarin, liniile și punctele urcau acum pe hanorac, la nivelul pieptului. Materialul se topea silențios, carcasa de carne și oase de sub el devenea transparentă și ușoară. Mâinile lipseau, în locul brațelor atârnau fâșii de aer. Doar emisferele cerebrale mai lucrau, încetinit și stins. Mihnea mi-a zâmbit din nou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263

și la Boutique Anne Lapwing unde își cumpărase o rochie de vară, aleasă de Pearl. Dar astăzi ningea. Hattie și Pearl stăteau în Grădina Dianei, lângă grilajul care zăgăzuia năstrușnicele capricii ale Pârâului lui Lud. Pearl era îmbrăcată într-un hanorac și pantaloni, Hattie purta un palton, o căciuliță de lână și ciorapi de lână. Reușiseră să ajungă până la coridorul cabinelor, când Hattie bătuse brusc în retragere. Dar ce s-a întâmplat? o întrebă Pearl. Am avut senzația că mă aflu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668

Albă, răblăgită, cu apărătoarele pline de noroi, atârnând moi până aproape de asfalt, era parcată de cealaltă parte a străzii - cu motorul pornit, cu farurile stinse și cu portiera din spate deschisă. Abia făcuse un pas către camionetă, scuturându-și de pe hanorac cioburile de sticlă, care-l făceau să strălucească, cînd Zero auzi o bubuitură ce cutremură asfaltul de sub tălpile sale, iar un fulger roșu lumină Întreaga piață. Grilajul smuls din țâțâni fu aruncat pe trotuar și, odată cu el, zburară afară bucăți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
ai adrenalina la două mii, dormi ca un Îngeraș! Dincolo de geamurile prăfuite ale camionetei, Zero zări malurile Tibrului. Habar n-avea cum ajunseseră acolo, sau de unde veneau. Îi părea că visase bomba, explozia, flăcările. Dar cioburile care-i scânteiau Încă pe hanorac stăteau mărturie faptului că totul se Întâmplase cu adevărat. Coborî geamul. Îl izbi un miros urât de gunoaie, apoi un autobuz nocturn, complet gol - În afară de șofer și de un om adormit cu capul pe fereastră -, trecu prin dreapta și o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
Întoarse privirea, sfidându-l, trecându-i pe dinainte. Știa că polițistul Îl considera un potențial inamic - din cauza părului lung, vopsit violet și strâns În cozi groase gen rasta, din cauza inelului de argint care-i strălucea În nara dreaptă și a hanoracului decolorat cu glugă de stafie, din cauza pantalonilor prea largi, lăsați până aproape de genunchi, și a câinilor fără zgardă sau botniță. Dar nici polițistul acesta nu-l opri - Îi era prea somn ca să-l urmărească pe vagabondul acela murdar și câinii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
ușor să mâzgălești pe suprafețe plane, pe pereți, pe piloni. Toți sunt În stare, chiar și Începătorii. Zero făcuse deja asta. Chiar și pe zidul vilei. Bravadă prostească și inutilă, căci Ea nu știa că el era autorul. Scoase din hanorac tuburile de vopsea. În noaptea asta adusese doar trei. Nu-i nimic. Avea să creeze o lume doar În negru, roșu și albastru. Stropi. Auzi câinii lătrând, Îi auzi mârâind - poate găsiseră un șobolan, poate clandestinul care dormea În cort

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
Întrebă Elio, așezându-și ochelarii pe nas. Nu, tată, răspunse Zero ridicându-se. Am o Întâlnire. — Înțeleg, comentă Elio amărât. Oricine e mai important decât tatăl tău. Zero clătină din cap, luă cecul și-l făcu să dispară În buzunarul hanoracului. a treisprezecea oră — Nu, nu, nu, nu vreau nimic! protestă Kevin, privind cu disperare ușa de la Paradisul Copiilor - unde, ca pentru a-i tăia orice posibilitate de fugă, se așezase vânzătoarea. De ce Îl arestaseră din nou? Ce vină avea? Maja

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
știu, răspunse Kevin. M-m-mama nu vorbește niciodată despre muncă. Bunica spune că pe vre-vremea ei anumite me-meserii nu existau, iar ei Încă Îi vine greu să vorbească la te-telefon de parcă ar vorbi cu morții de pe lumea ailaltă. Maja agăță hanoracul treningului În cuier și se aplecă pentru a-i da jos pantalonii. Ce blânzi și fragili sunt băiețeii. Ginecologa spune că și al meu va fi un... O, Doamne, nu vreau să mă gândesc azi la asta. Se retrase brusc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
hol. Nu puteau fi Împreună. Ea, proaspăt restaurată de magul Michael, cu rochița de Prada cumpărată pentru petrecerea Camillei de la Palazzo Lancillotti, căci n-ar mai fi avut timp să se Întoarcă acasă pentru a se schimba - el, cu același hanorac pe care Îl purta de mai bine de o lună, cu pantalonii pătați de vopsea spray și cu inel În nas. — Da, răspunse Maja, cu un zâmbet sfidător. Părerea lui este decisivă pentru mine. Nu părea bolnavă. Dimpotrivă, era strălucitoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]