925 matches
-
plăcere și reflecție și presupune amestecul celor două, apoi își mărturisește preferința pentru această opțiune, lăsându-l pe Protarh să se marineze în expectativă, înainte de a constata ralierea lui cu arme și bagaje. Formularea acestei alternative îl constrânge pe filosoful hedonist să apere teza unei vieți de plăceri care exclude orice reflecție - capcană eficace și reductabilă, în care adversarul său, evident, cade... Stăpân pe situație și conducându-și interlocutorul pe unde vrea el, lui Socrate îi rămâne să-i lase alternativa
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
unde vrea el, lui Socrate îi rămâne să-i lase alternativa interlocutorului său fantoșă și să se ferească de capcana întinsă de dânsul: astfel, el optează pentru o a treia viață, care ar putea la fel de bine să fie cea a hedoniștilor. Ce partizan al filosofiei plăcerii are într-adevăr interesul să lase să se creadă că nu cunoaște decât acest unic magistru și ignoră rațiunea, măsura, calculul, echilibrul? O viață de plăceri fără memorie și inteligență, fără reflecția și analiza care
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Socrate dispare cu totul, lăsându-l pe Protarh cu buzele umflate! -5Cotonogirea unui țap ispășitor. La antipozii unei opoziții care te lasă să alegi între două imposibilități îo viață de plăceri fără reflecție, o viață de reflecție fără plăceri), un hedonist autentic, un veritabil adversar al lui Platon, pe o scenă filosofică reală, și nu trucată, ar recuza maniheismul, ar respinge dualismul reducționist și ar revendica pentru sine această opțiune a unei terțe vieți. El n-ar lăsa să i se
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
se nasc din conversație, din cercetare și din efortul inteligenței; n-ar opune ca Socrate plăcerile bune, în relație cu sufletul, cu infinitul și nelimitatul, celor rele, asociate cu trupul, cu ceea ce este finit, limitat; ar interzice surghiunirea sistematică a hedonistului în cotețul găinilor și la grajduri... Autor al unei serii de cărți, dialoguri, diatribe și lucrări consacrate virtuții, educației, lui Socrate, norocului, exilaților, naufragiaților etc., Aristip va fi consacrat oare tot atâta timp analizei, reflecției, gândirii și intelectului de vreme ce trăgea
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
plăcerii - catastematică, dinamică și pozitivă -, își va fi pus întrebări în legătură cu modalitățile cunoașterii - perspectivism și relativism -, se va fi aplecat oare asupra subiectului aparenței și adevărului - subiectivitate și individualitate - de vreme ce făcea din porc un model etic? Nu cred... Interzicându-le hedoniștilor să-și apere teza, atribuindu-le o inconsistență teoretică a priori, caricaturizându-i, prinzându-i în capcane retorice făcute pe măsură, nerecunoscând grandoarea, excelența și calitatea filosofică a interlocuitorilor săi, reducându-i la personaje ridicole, uzând de sofisticării puse la
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
ne arată un chip mult diferit de ceea ce ne spune tradiția. Cel care voia să ardă operele lui Democrit crezând că în felul acesta nu va mai trebui să atace tezele și concluziile materialismului abderitan procedează la fel și cu hedoniștii cirenaici. Luptătorul își alege adversarii dintre sfrijiți - personajele conceptuale ale dialogului - pentru a evita să înfrunte, cu arme egale, un concurent de categoria sa - Aristip din Cirene: refuzarea luptei trădează lipsa de probitate. Cotonogirea unui țap ispășitor n-ar putea
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
obiectul dorinței pentru toți” -1Un discipol heterodox al lui Platon. Unii își imaginează că Philebos al lui Platon îl ascunde nu atât pe Aristip din Cirene și tezele cirenaice, cât pe Eudoxiu din Cnidos î395-343?/408-356 î. Hr.) și opțiunile lui hedoniste. Dovezile care să permită identificarea cu certitudine a interlocutorului vizat de Platon lipsesc. De altfel, poate că personajul conceptual ascunde un compus acoperind o sinteză a pozițiilor hedoniste care preocupă spiritele în Atena momentului... Cel mai nostim e că Eudoxiu
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cirenaice, cât pe Eudoxiu din Cnidos î395-343?/408-356 î. Hr.) și opțiunile lui hedoniste. Dovezile care să permită identificarea cu certitudine a interlocutorului vizat de Platon lipsesc. De altfel, poate că personajul conceptual ascunde un compus acoperind o sinteză a pozițiilor hedoniste care preocupă spiritele în Atena momentului... Cel mai nostim e că Eudoxiu trece drept un prieten, un discipol al lui Platon. Dar să precizăm... Eudoxiu îi întâlnește mai întâi pe sofiști, căci nimeni nu-i poate ocoli în Grecia, unde
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
instalat în superbia sa, înainte de a-i deveni un aliat mai util ca prieten decât ca adversar sau dușman. După ce Eudoxiu fusese refuzat în tinerețe la conducerea Academiei, episodul geometriei aplicate contează poate ca o ocazie de reconciliere... -2Un platonician hedonist! Platinician și hedonist! Performanța merită să zăbovim puțin... Evident, platonismul lui Eudoxiu nu poate fi ortodox: nu dualism maniheist, nu ură față de trup dublată de o glorificare a sufletului, nu pasiune pentru pulsiunea de moarte, nu desconsiderare a cărnii senzuale
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
sa, înainte de a-i deveni un aliat mai util ca prieten decât ca adversar sau dușman. După ce Eudoxiu fusese refuzat în tinerețe la conducerea Academiei, episodul geometriei aplicate contează poate ca o ocazie de reconciliere... -2Un platonician hedonist! Platinician și hedonist! Performanța merită să zăbovim puțin... Evident, platonismul lui Eudoxiu nu poate fi ortodox: nu dualism maniheist, nu ură față de trup dublată de o glorificare a sufletului, nu pasiune pentru pulsiunea de moarte, nu desconsiderare a cărnii senzuale, ci o poziție
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
o poziție ontologică și metafizică cu totul diferită. Ceea ce se cunoaște ca esențial pentru înțelegerea articulării acestor două opțiuni filosofice a priori contradictorii constă în negarea de către Eudoxiu a separației dintre o lume sensibilă și o lume inteligibilă. Pentru filosoful hedonist, Forma este imanentă lucrurilor sensibile. Aceasta nu rezidă în afara materialității sale, ci în ea. Nicio participare a sensibilului terestru la inteligibilul celest, nicio degradare a ideii în materie, nicio transcendență a principiilor genealogice, ci o lectură care face un pas
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
înainte în direcția lui Aristotel. Pentru că autorul Metafizicii n-ar renega considerarea Formei drept o calitate potențială a Materiei. Afirmându-și pur și simplu această opțiune metafizică, Eudoxiu restaurează realitatea în prerogativele ei. în consecință, el își poate instala etica hedonistă pe o bază demnă de acest nume. De aceea, trebuie oare să ne mirăm că tezele hedoniste ale lui Eudoxiu din Cnidos sunt cunoscute doar prin câteva rânduri... ale lui Aristotel? Stagiritul n-a consacrat plăcerii expuneri ample: câteva rânduri
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a Materiei. Afirmându-și pur și simplu această opțiune metafizică, Eudoxiu restaurează realitatea în prerogativele ei. în consecință, el își poate instala etica hedonistă pe o bază demnă de acest nume. De aceea, trebuie oare să ne mirăm că tezele hedoniste ale lui Eudoxiu din Cnidos sunt cunoscute doar prin câteva rânduri... ale lui Aristotel? Stagiritul n-a consacrat plăcerii expuneri ample: câteva rânduri în Metafizica îB.1. 996. A.29), și tot cam atât în Retorica îI.1. 1370. A
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
putea discredita gândirea: nici vorbă de vreo travestire în femeie, de parfum în agora sau de ospețe extravagante - Eudoxiu rămâne un filosof care poate fi prezentat în familiile așezate. -3Slabă agoniseală în traista filosofică. Iată așadar cele patru scurte teze hedoniste ale lui Eudoxiu: plăcerea este un bine, pentru că toate ființele, raționale sau nu, aspiră la ea; necazurile și suferința servesc pentru toți ca termeni care pun plăcerea în evidență prin contrast și ca afecțiuni ce trebuie evitate - așadar, contrariul lor
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
acest bine să fie mai dezirabil, iar binele nu poate fi sporit decât de el însuși, plăcerea e într-adevăr un bine. Și asta e tot... Desigur, ne-ar fi plăcut o dezvoltare, niște precizări, analize, comentarii. Evident, arheologul gândirii hedoniste aspiră la niște fragmente mai consistente decât acestea, pentru că pare greu de reconstituit o poziție hedonistă fără mai multe detalii. Tot așa cum scafandrul norocos zărește abia o amforă sau vreun cratăr, o monedă sau o statuie votivă, cititorul descoperă un
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
plăcerea e într-adevăr un bine. Și asta e tot... Desigur, ne-ar fi plăcut o dezvoltare, niște precizări, analize, comentarii. Evident, arheologul gândirii hedoniste aspiră la niște fragmente mai consistente decât acestea, pentru că pare greu de reconstituit o poziție hedonistă fără mai multe detalii. Tot așa cum scafandrul norocos zărește abia o amforă sau vreun cratăr, o monedă sau o statuie votivă, cititorul descoperă un corpus hedonist, însă redus la minimum. Bine, le clasăm la gândirile care celebrează bucuria, plăcerea, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
la niște fragmente mai consistente decât acestea, pentru că pare greu de reconstituit o poziție hedonistă fără mai multe detalii. Tot așa cum scafandrul norocos zărește abia o amforă sau vreun cratăr, o monedă sau o statuie votivă, cititorul descoperă un corpus hedonist, însă redus la minimum. Bine, le clasăm la gândirile care celebrează bucuria, plăcerea, dar cum? Sub ce forme? După ce criterii cantitative? în ce limite? Nu vom putea ști... în labirintul aristotelician, urmăm comentariul critic făcut de Stagirit argumentelor lui Speusippos
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
bine în sine, ci numai relativ la activitatea cu care este asociată: evident, plăcerea de a-i face un rău vecinului rămâne imposibil de susținut, în schimb plăcerea de a filosofa se definește ca fiind cea mai bună. De fapt, care hedonist autentic ar afirma contrariul? Cu siguranță, nu Aristip din Cirene, și nici ceilalți care situează plăcerea în vârful ierarhiei și fac din ea binele suveran; toți aceștia ar fi incapabili să-și plătească jubilarea cu o bucurie răutăcioasă ori cu
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Cu siguranță, nu Aristip din Cirene, și nici ceilalți care situează plăcerea în vârful ierarhiei și fac din ea binele suveran; toți aceștia ar fi incapabili să-și plătească jubilarea cu o bucurie răutăcioasă ori cu o pasiune rea. Eudoxiu hedonist și Aristotel eudemonist luptă în două tabere învecinate. Nu chiar prieteni, desigur, dar nicidecum dușmani. Oricum, de aceeași parte a baricadei în fața căreia Platon reprezintă pozițiile antihedoniste... X PRODICOS și „fericirea” -1- Soarta literei „Y”. Filosofia antică utilizează în mod
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
obișnuit în nebuloasa filosofilor sofiști alături de Protagoras - căruia i-a fost elev -, Gorgias și alte nume mai puțin celebre. Cu terapia sa verbală, cu inventarea psihanalizei, cu talentul și metodele lui pentru evitarea neplăcerii, Antiphon din Atena aparține incontestabil arhipelagului hedonist. Dar Prodicos? Nimeni nu l-a situat vreodată în tabăra filosofilor plăcerii și ai jubilării. Lucrările consacrate sofiștilor îl prezintă ca pe un gânditor auster, ascet, iar cea mai mare parte a glosatorilor reproduc aceste locuri comune. Și totuși... Totuși
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
prezintă ca pe un gânditor auster, ascet, iar cea mai mare parte a glosatorilor reproduc aceste locuri comune. Și totuși... Totuși, comentatorii nu acordă decât puțin interes unei cantități - infime, desigur, dar reale - de informații prin raportare la care înnobilarea hedonistă nu pare o erezie manifestă... Una sau două anecdote sugestive, trei sau patru fragmente, câteva considerații detaliate, o reputație transmisă de doxografi. Cam puțin, desigur, dar destul pentru ca, în absența unor texte pro sau contra, să identificăm totuși o tendință
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
care el o împarte în sensuri multiple, cărora le face apoi să corespundă termeni cu adevărat potriviți: bucuria, deliciul sau starea de bine - pe care traducerile le exprimă și prin termenii de voluptate, delectare, tot atâtea navigări posibile în apele hedoniste. -3- Neînțelegerea iscată de pe urma unei bune reputații. De fapt, Prodicos se sustrage clasamentelor dezonorante datorită unei neînțelegeri; este vorba despre buna reputație de care se bucură grație unui text antologic realizat de el și prezentat sub titlul Alegerea lui Heracle
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cel care, în timpul războiului, se ocupă cu procurarea hranei, face parte din trupele auxiliare, din întăriri, din cele venite în ajutor pentru a-i feri pe ceilalți de un pericol extrem de mare. Cum ai putea începe o carieră de filosof hedonist sub auspicii mai faste? Sprijinit de onomastică, împins de un inconștient care l-ar determina fără știrea lui, ar zice psihanaliza - un Renă Major, de exemplu, pentru care, chiar și ignorată de titular, semnificația patronimului determină conținutul existenței... -, Epicur pornește
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
în nici un caz inaccesibil. El pare să fie primul care născocește această filosofie înțeleasă exclusiv ca o medicină, o terapie a sufletului și a trupului. Evident, fragmentele lăsate de abderitani, de cinici, de cirenaici și de o mână de filosofi hedoniști nu sunt suficiente pentru a elabora o teorie coerentă și consecventă a filosofului-medic, dar ideea traversează ansamblul filosofiei antice - și persistă și după sfârșitul acestei lumi la câțiva gânditori pragmatici și existențiali, la Montaigne, Schopenhauer sau Nietzsche, de exemplu. Filosoful
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
extremă sinteză, putem reveni la analiza care permite imaginarea - personal, țin la ordinea care urmează - gândirii lui Epicur ca fiind construită în jurul unei fizici etice î1), al unui ateism liniștit î2), al unei algodicei păgâne î3) și al unui ascetism hedonist î4). Scopul mărturisit? Acela de a trăi ca un zeu printre oameni... -5- Izbăvirea prin tratamentul atomist. Ca într-un ecou până la urmă fidel tezelor lui Leucip și Democrit, Epicur enunță o fizică cu consecințe etice. întrucât orice realitate rezultă
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]