445 matches
-
considerată ca având cea mai mare sensibilitate în semnalizarea sindromului inflamator cronic subclinic. 3.3. Amiloidul seric A (AȘA) Această moleculă face parte din proteinele reactanțe de faza acută produse în ficat, care se regăsește la toate vertebratele (exprimată în hepatocite). Producția ei este stimulată de agenții inflamatori. Confruntat cu un proces inflamator acut, concentrația plasmatica a amiloidului seric C poate crește de până la 1000 ori valoarea bazala, atingând 10 mg/l (234). După sinteză să în hepatocite, amiloidul seric A
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Aura Lazăr () [Corola-publishinghouse/Science/92266_a_92761]
-
vertebratele (exprimată în hepatocite). Producția ei este stimulată de agenții inflamatori. Confruntat cu un proces inflamator acut, concentrația plasmatica a amiloidului seric C poate crește de până la 1000 ori valoarea bazala, atingând 10 mg/l (234). După sinteză să în hepatocite, amiloidul seric A este încorporat în particulele de HDL în momentul eliberării acestuia în circulație. Alterarea metabolismului HDL-colesterolului și a transportului colesterolului poate promova un fenotip proaterogen, presupunându-se a fi un factor comun pentru disfuncția vasculara întâlnită atât în
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Aura Lazăr () [Corola-publishinghouse/Science/92266_a_92761]
-
3) exprimă un peptid alcătuit din 189 ĂĂ, având caracteristicile unui receptor celular de suprafață, posedând o singură ansa transmembranară în vecinătatea NH2-terminal (AA26-48). Moleculă peptidică tanis posedă regiuni posibile de fosforilare și glicozilare (234). Genă tanis este exprimată în hepatocite. Întrucât proteină tanis interacționează cu amiloidul seric A (o altă moleculă produsă în ficat) se considera că aceasta ar putea reprezenta receptorul amiloidului seric exprimat pe membrana celulară a hepatocitului. Interacțiunea cu amiloidul seric A s-ar face cu zona
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Aura Lazăr () [Corola-publishinghouse/Science/92266_a_92761]
-
de fosforilare și glicozilare (234). Genă tanis este exprimată în hepatocite. Întrucât proteină tanis interacționează cu amiloidul seric A (o altă moleculă produsă în ficat) se considera că aceasta ar putea reprezenta receptorul amiloidului seric exprimat pe membrana celulară a hepatocitului. Interacțiunea cu amiloidul seric A s-ar face cu zona să terminală COOH în regiunea aminoacidului 136 (234). Proteină tanis a fost descrisă în modelul animal de T2DM la Psammonis obesus (șobolanul de nisip din Israel), cunoscut a avea o
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Aura Lazăr () [Corola-publishinghouse/Science/92266_a_92761]
-
au găsit concentrații crescute de PĂI-1. Această creștere se corelează cu creșterea trigliceridelor, cu obezitatea și cu toleranță alterată la glucoză. Mecanismul de creștere a PĂI-1 în circulație în hiperinsulinism poate fi legat de constatarea că pe culturi de celule (hepatocite), insulină stimulează sinteză acestuia. Totuși studiile clinice nu au putut demonstra o creștere a PĂI-1 în cursul perfuziei cu insulină când se realizează concentrații plasmatice mari ale acesteia. Se pare că valorile crescute ale PĂI-1 sunt corelate mai bine cu
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Aura Lazăr () [Corola-publishinghouse/Science/92266_a_92761]
-
fructoză”, datorată acumulării de fructozo-1-fosfat care duce la depleția de ATP și de fosfor anorganic în ficat. La rândul lor, acestea inhibă fosforilarea oxidativă mitocondrială generatoare de ATP. În absența ATP, toate funcțiile hepatice sunt alterate, inclusiv funcționarea pompelor ionice. Hepatocitele se tumefiază ducând la citoliză osmotică. Chiar și la individul normal capacitatea ficatului de a utiliza fructoza este limitată de nivelul desfacerii fructozo-1-fosfat în gliceraldehidă și dihidroxiacetonă, excesul de fructoză ducând la depleția de ATP și fosfor anorganic. Utilizarea fructozei
Tratat de diabet Paulescu by Cornelia Pencea, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92248_a_92743]
-
2.9.1.Glicoliza Așa cum am precizat anterior, rolul major al glucozei în organism este cel de sursă energetică. Eliberarea energiei încorporate în molecula de glucoză poate fi totală, cu eliberare de CO2, sau parțială, prin oxidare la piruvat. În hepatocite, glicoliza reprezintă și cale de sinteză a lipidelor de rezervă, prin transformarea glucozei în triaciligliceroli (TAG). Fosforilarea glicogenului duce la eliberarea din molecula sa a glucozo-1-fosfat, care este rapid izomerizată în glucozo-6-fosfat. Aceasta din urmă mai poate proveni din captarea
Tratat de diabet Paulescu by Cornelia Pencea, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92248_a_92743]
-
de modificările oxidative si astfel întârzie apariția și extinderea procesului aterosclerotic. Catabolismul HDL are loc la nivel hepatic (18, 32) și presupune reformarea HDL3 din HDL2: HL hidrolizează trigliceridele și fosfolipidele constitutive în timp ce colesterolul (liber și esterificat) este cedat parțial hepatocitului iar apo A I reintră în circulația plasmatică participând la formarea pre β HDL. Este dovedită prezența unor receptori hepatocitari pentru HDL sau apo A I (ex. receptorul SREB1). Alături de lipoproteine, din categoria lipidelor plasmatice fac parte și acizii grași
Tratat de diabet Paulescu by Cornelia Pencea, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92248_a_92743]
-
aparține familiei lipazelor, alături de lipaza pancreatică și cea hepatică. Enzima este puternic exprimată la nivelul inimii, țesutului adipos, mușchiului scheletic, rinichiului, glandei mamare și în macrofagele peretelui arterial (11), și înregistrează nivele mai scăzute în ficat (celule Kupffer și posibil hepatocite) (10), glanda adrenală și creier (45, 47, 57, 80). Expresia LPL poate fi reglată de multipli factori via receptori nucleari. Astfel, la nivel hepatic, agoniștii PPAR (peroxisome proliferator activated receptor) induc expresia LPL printr-o cale ce ar putea explica
Tratat de diabet Paulescu by Cornelia Pencea, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92248_a_92743]
-
de VLDL prin furnizarea hepatică de acizi grași ce stabilizează apo B100, scăderea LPL musculară poate întreține dislipidemia caracteristică sindromului de insulinorezistență. 4.2. Lipaza hepatică (Hepatic lipase, HL) Lipaza hepatică este o glicoproteină sintetizată și secretată în principal de hepatocite (25, 52), la nivelul cărora se găsește ancorată de endoteliul sinusoidal hepatic, de unde își exercită acțiunea asupra substratelor specifice (lipoproteinele plasmatice). Studii efectuate pe șobolani au permis identificarea unei activități specifice HL și extrahepatic: glande suprarenale și ovare, unde accelerează
Tratat de diabet Paulescu by Cornelia Pencea, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92248_a_92743]
-
eliberează și un factor de creștere endotelială (platelet-derived endothelial cell growth factor - PDECGF) cu activitate fosforilazică, acționând ca factor de creștere și factor chemotactic pentru celulele endoteliale (22). Implicarea sa în retinopatia diabetică este discutabilă. Factorul de creștere derivat din hepatocitele umane (HGF) are o puternică acțiune angiogenetică măsurată pe studii in vitro. Este cunoscut a fi implicat în regenerarea tisulară. Concentrațiile sale sunt mai mari la subiecții cu retinopatie diabetică proliferativă și mai ales la cei cu forme agresive (14
Tratat de diabet Paulescu by Octavian Savu, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92234_a_92729]
-
histopatologic este similar cu cel indus de alcool, dar apare la subiecți care nu consumă alcool în exces. Cele două criterii histologice care diferențiază steatoza de hepatita steatozică sunt reprezentate de degenerescența grasă (care interesează mai mult de 66% din hepatocite) și inflamația sau fibroza. Patogenia hepatopatiei diabetice nu este pe deplin elucidată. Elementul central pare a fi insulinorezistența. Substratul insulinorezistenței pare a fi multifactorial. Sunt implicate mai multe molecule țintă: gena Rad (gena ras asociată diabetului), care interferă mai multe
Tratat de diabet Paulescu by Octavian Savu, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92234_a_92729]
-
receptorului insulinic și expresia transportorului de glucoză Glut 4. Insulinorezistența determină acumularea intrahepatocitară a lipidelor (mai ales a trigliceridelor) prin două mecanisme: lipoliza și hiperinsulinemia. Lipoliza determină direct creșterea nivelelor serice ale acizilor grași liberi, care sunt preluați apoi de către hepatocite. Hiperinsulinemia crește sinteza intrahepatocitară a acizilor grași prin stimularea glicolizei și favorizează acumularea trigliceridelor în hepatocite prin scăderea producției hepatice de apolipoproteină B100. Cantitatea mare de acizi grași intrahepatocitari induce un deficit relativ al β oxidării mitocondriale și peroxizomale, care
Tratat de diabet Paulescu by Octavian Savu, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92234_a_92729]
-
ales a trigliceridelor) prin două mecanisme: lipoliza și hiperinsulinemia. Lipoliza determină direct creșterea nivelelor serice ale acizilor grași liberi, care sunt preluați apoi de către hepatocite. Hiperinsulinemia crește sinteza intrahepatocitară a acizilor grași prin stimularea glicolizei și favorizează acumularea trigliceridelor în hepatocite prin scăderea producției hepatice de apolipoproteină B100. Cantitatea mare de acizi grași intrahepatocitari induce un deficit relativ al β oxidării mitocondriale și peroxizomale, care are câteva consecințe importante: - determină acumularea acizilor grași dicarboxilici proveniți din ώ oxidarea microzomială, care au
Tratat de diabet Paulescu by Octavian Savu, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92234_a_92729]
-
dublu mecanism diabetogen: 1) primul este acela de producere a adipokinelor care accentuează insulinorezistența deja prezentă în unele țesuturi (țesutul muscular, dar posibil și în alte celule). AGL crescuți în circulația portală vor conduce la depozitarea excesivă a trigliceridelor în hepatocite („ficatul cu încărcare grasă”), stimulând în plus neoglucogeneza și creșterea debitului hepatic de glucoză cu efect hiperglicemiant; 2) al doilea este acela al suprasolicitării mari și prelungite a aparatului secretant β celular care trebuie pe de o parte să învingă
Tratat de diabet Paulescu by Cornelia Pencea, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92256_a_92751]
-
TNFα și IL-1 activează celulele țintă și induc producerea de mediatori ai inflamației (alte citokine, chemokine, radicali liberi de azot sau oxigen, eicosanoizi, enzime proteolitice). Celulele țintă sunt reprezentate de leucocite, celule endoteliale, celule epiteliale intestinale și pulmonare, precum și de hepatocite, care produc ulterior proteinele de fază acută. TNF-α, IL-1, interferonul γ, superfamilia IL-6, IL-8, IL-12, IL-17 și factorul inhibitor al migrației macrofagelor sunt principalele citokine proinflamatorii. În cursul inflamației, apare răspunsul antiinflamator care se asociază cu producerea de citokine antiinflamatorii
Peritonitele acute: tratament etiopatogenic by Dorin Stănescu () [Corola-publishinghouse/Science/91842_a_93199]
-
undeva, în unul din punctele esențiale („de intersecție” sau „de reglare”) a producției și consumului de carburanți: fie la nivelul celulei β pancreatice (hormonul reglator central), fie în segmentul metabolic periferic al utilizării carburanților (mușchi, adipocit) sau al prelucrării lor (hepatocit). Distincția privind primordialitatea patogenică a „defectului insulinosecretor β-celular” față de „insulinorezistența periferică” se află pe rol de 3 decenii. De o parte a Atlanticului, în America de Nord, cele mai multe cercetări s-au îndreptat către studiul insulinorezistenței, astfel încât, în mod firesc, acolo s-au
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92233_a_92728]
-
Această tulburare emblematică (asociată uneori și cu modificări, greu de cuantificat, în utilizarea lipidelor) se poate datora unui defect insulinosecretor, dar poate apărea și ca urmare a unui defect periferic în transportul glucozei în celulele insulinodependente (celulă musculară, adipocit sau hepatocit) sau al utilizării ei la acest nivel. Aceasta ar echivala cu noțiunea de insulinorezistență periferică. Defectul insulinosecretor β-celular presupune determninarea răspunsului insulinic la administrarea i.v. de glucoză sau la administrarea orală de glucoză. Când administrarea glucozei se face i
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92233_a_92728]
-
cu diabetul de tip 2 și pe de altă parte cu obezitatea. Interpretând diabetogeneza pe baze fiziologice și fiziopatologice, s-ar putea avansa ipoteza redată schematic în fig. 6: inițial existența unei insulinorezistențe periferice selective, în țesutul muscular și în hepatocite (59). Aceasta va induce o discretă creștere glicemică datorită utilizării scăzute a glucozei în mușchi, ne-inhibării complete a gluconeogenezei și glicogenolizei în ficat. Creșterea glicemică, chiar discretă, induce o stimulare ?-celulară cu realizarea unui discret hiperinsulinism. Hiperinsulinismul asociat cu
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92233_a_92728]
-
mai simplă. Inițial ar fi vorba de un defect primordial în mecanismul insulinosecretor (exocitotic). El singur ar putea explica creșterile glicemice caracteristice. În plus, un oarecare grad de insulinorezistență ar putea să se înregistreze în toate țesuturile insulinodependente (mușchi, adipocite, hepatocite). În acest caz, decompensarea metabolismului glucidic ar fi mai precoce, mai rapidă și mai importantă. Absența excesului ponderal însă (și în consecință absența efectului diabetogen de „masă suplimentară”) ar explica apariția mai tardivă a diabetului normoponderal vs. cel supraponderal. Analiza
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92233_a_92728]
-
IGF-I este sintetizat sub forma unui pre-prohormon a cărui genă este localizată la nivelul brațului lung al cromozomului 12. IGF-I secreție, structură IGF-I e secretat în diverse organe și țesuturi, secreția sa fiind stimulată direct de hGH. Hepatocitele reprezintă sursa principală a IGF-I din circulația generală . IGF-I circulant pare a fi important în stimularea creșterii, la fel ca IGF-I secretat local, la nivelul țesuturilor în creștere. Prin fenomenul alternative splicing pot apărea mai multe izoforme
Tulburările de creștere: ghid de diagnostic și tratament by Dumitru Brănișteanu () [Corola-publishinghouse/Science/92272_a_92767]
-
structură similară cu a porțiunii extracelulare a receptorului pentru GH. Cea mai importantă proteină de legare pentru IGF-I în viața adultă este IGF binding protein 3 (IGF-BP3). Atât IGF-I, cât și IGF-BP3 circulante sunt sintetizate cu precădere de hepatocite, sub comanda hGH. Sinteza de IGF-BP3 este totodată stimulată direct de IGF-I. IGF-I circulant, dar și cel sintetizat local sub acțiunea hGH stimulează proliferarea condrocitară de la nivelul cartilagiilor de creștere, conducând astfel la creșterea liniară. Planșa 7. Platoul
Tulburările de creștere: ghid de diagnostic și tratament by Dumitru Brănișteanu () [Corola-publishinghouse/Science/92272_a_92767]
-
că pigmeii au un nivel constituțional scăzut de IGF-I și IGF-II. V: deficit de transport al IGF-I. Pentru a-și crește afinitatea pentru IGF-I, IGF-BP3 se leagă de subunitatea acid labilă (acid labile subunit, ALS), sintetizată de hepatocit. Deficitul de ALS va determina incapacitatea legării și transportului IGF-I la țesuturile-țintă. VIA și VIB: în mod analog cu rezistența la acțiunea GH, mutațiile inactivatoare ale IGF-R de tip I, comun pentru IGF-I și IGF-II, pot determina rezistență
Tulburările de creștere: ghid de diagnostic și tratament by Dumitru Brănișteanu () [Corola-publishinghouse/Science/92272_a_92767]
-
o eficiență foarte scăzută, dar leagă foarte eficient complexele LPS-proteine plasmatice, pe calea receptorilor specifici. Proteinele plasmatice care leagă LPS sunt anticorpii specifici față de antigenul somatic (O), complement, lipoproteinele cu densitate înaltă (HDL), albumina și LBP. LBP este produsă de hepatocite și are valori normale medii de 7 µg/ml, iar în faza acută, la om, de 220 µg/ml. Chiar dacă este un reactant de fază acută, LBP se găsește în concentrații suficiente în plasma normală, pentru a avea rol de
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
porcine la pacienți cu diabet mellitus insulino- dependent sever. Pacienții cu boala Parkinson și cei cu coreea Huntington sunt tratați într-o primă fază a testelor clinice, cu neuroni dopaminergici prelevați de la fetuși porcini. Perfuzia extracorporală de sânge uman peste hepatocite porcine poate fi utilizată în cazuri de degradare acută a ficatului, până ce acesta își revine sau se identifică un donor corespunzător (Levy și colab., 2000). Peste 200 de pacienți au fost expuși până în prezent la țesut viu porcin, pentru tratamentul
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]