264 matches
-
izvoare istorico-literare, dar și etnografice care prezintă explicit o valorizare de tip magico-religios a cărții. Vedele, Tora, Biblia, Coranul sunt scrieri emblematice și au construit în jurul lor religii puternice, religii ale cărții. Ele (cărțile) își depășesc materialitatea prezentându-se ca hierofanii. Sunt întrupări ale logosului divin. Cuprind în paginile lor realități pe care mintea nu le poate cuprinde în întregime, răspândind jur mister și respect nemărginit. În unele variante cosmogonice populare, cartea constituia esența Creației. Dumnezeu însuși a consultat-o atunci când
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
procesuale ale creatului, construiește matricea semantică a structurilor mitice. De la formele primare ca " origine a vieții", "mijloc de purificare", "centru de regenerescență"127 apa devine "instrument al ordaliei"128 care cântărește axiologic primordialitatea. Primenind lucrurile create, apa se înfățișează ca hierofanie, "sămânță divină", "lumină", "cuvânt, verb generator" 129. Deschiderea lumii ca potențialitate hierofanică transformă valențele expiatorii ale apei în dinamică a logosului tămăduitor. Temelie primordială a universului, simbol al vieții, apa este un element dual, reprezentând, pe de o parte, substanța
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Dumnezeu, că era prea tare. Sfârșitul lumei are să fie cu vânt, atunci are să fie vântul așa de mare, că va face una dealul cu valea și toate cele se vor prăpădi."167 Părtaș la facerea și desfacerea lumii, vântul devine hierofanie: "Vântul e duhul lui Dumnezeu. Vântul e gândul lui Dumnezeu. Vântul e Sfântul Ion"168; "Vântul e sfânt, e tare bun. Pe dânsul e pacat să-l blastămi; ba încă când auzi că vâjâie și e furtună, să te rogi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cu ploaia și cu piatra. Când se aud în cer bubuituri de tunete, hurducături și nourii se frământă, sunt ei. Ei umblă să omoare pe dracul și unde-l văd că se ascunde, sub vită, sub om, îl trăsnesc..."356 Hierofanii ale spiritului universal, zmeul și balaurul țin frâiele semnelor vremii, construind un spațiu tabu sau dezlegând timpul de povara interdicțiilor: Sunt în cer niște zmei, puteri a lui Dumnezeu, ei sunt doi, unul la răsărit și altul la asfințit. Cel
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Tihan, Apropierea, 49-57; Zamfir, Cealaltă față, 176-186; Grigurcu, Eminescu-Labiș, 188-200; Marius Pop, V. Voiculescu în amintirea contemporanilor, București, 1989; Florescu, Itinerarii, 13-101; Negoițescu, Ist. lit., I, 301-305; Octavian Soviany, Din „preistoria” poeziei voiculesciene, RL, 1992, 13; Cornel Ungureanu, Abstracție și hierofanie, O, 1992, 16; Aurel Martin, Religie și ficțiune, RL, 1992, 29; Octavian Soviany, Vasile Voiculescu, prozator, CNT, 1993, 22; [Vasile Voiculescu], JL, 1993, 41-44 (semnează Nicolae Florescu, Andrei Voiculescu, Mihaela Constantinescu, Sandu Lăzărescu); Nicolae Manolescu, Vasile Voiculescu față cu Securitatea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
Shiva este organul sexual propriu-zis, dar și simbolul vieții și fecundității. Homo religiosus din Orient poate oricând să-l proslăvească, făcând abstracție de banala sa funcție biologică. Piatra de la Mecca sau icoana creștină sunt în același timp obiecte, dar și hierofanii, adică realități transfigurate de prezența sacrului. Magicianul practică, printre altele, bilocația, anulând astfel legile convenționale ale universului fizic. Spulberă ireversibilitatea timpului și unicitatea topos-ului. În cazul său, lanțul cazualității științifice este răsturnat: "după" poate precede "înainte" și atunci toate
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
Eliade) a devenit ulterior modelul ontologic unanim imitat de oamenii culturilor premoderne. Universul mental arhaic a fost saturat de imagini, simboluri, credințe și mitologii ale Magnei Mater. Toate erau centrate în jurul Pământului ca temei ontologic primordial, ca unitate cosmică a hierofaniilor și a formelor difuze ale sacrului. Una dintre aceste ipostaze magico-religioase ale sacrului era și dealul, colina. Dealul era deal și, în același timp, altceva. Era un simbol cosmic universal. Reprezenta trupul viu al unei ancestrale divinități. În concluzie, dealul
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
epifanie a Răului sub chipul ,,malului de lut" adică a Dealului din Guguete. Misterul acestei entități telurice aduce cu sine un adevărat lanț al morților din Deal60. Aurel Brumă reactivează astfel o străveche fantasmă mitică celtică, cea a Dealului ca hierofanie a lumii de dincolo. Romanul lui Aurel Brumă readuce în atenția noastră și o impresionantă tradiție românească a ritualurilor divinatorii. Un fascinant personaj, Sara, este specialistul comunitar în ritualul magico-religios al divinației în cositor. (Cunosc identitatea reală a cetățenei Sara
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
altele, ,,proslăvirea pământului și a ambianței". Acest ultim aspect (,,proslăvirea pământului și a ambianței") mă trimite cu gândul la religiozitatea cosmică precreștină, excelent analizată de Mircea Eliade. Ea avea în centru figura suverană a Magnei Mater și natura înțeleasă ca hierofanie cosmică. Recent, Sylvia Marcos reia motivul într-o carte realmente seducătoare 73. În timp, creștinarea acestor simboluri, practici și ritualuri nu a fost suficient de puternică. Prin urmare, ele au supraviețuit timpului în versiuni mai mult sau mai puțin desacralizate
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
este forma inițială, deoarece prin el se exprimă „reprezentările colective” sau „ideologia” societății (vezi analiza din I. Strensky, 1987, pp. 149-150): Mircea Eliade, punând la Începuturile fenomenului religios, pe de o parte, aspirația omului către sacru și, pe de alta, „hierofania”, adică Întruparea și revelarea sacralității În fenomene ale lumii Înconjurătoare, va ipostazia mitul ca formă originară: „Mitul nu e tardiv decât În formulări. Dar conținutul său este arhaic și se referă la sacramente, adică la acte care presupun o realitate
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
marcat de un simplu obiect natural (stâncă, izvor, trunchi de copac) sau de un construct uman (de la altarul primitiv săpat În piatră, până la impunătoare monumente de arhitectură). Acest loc sacru este, În termenii lui Mircea Eliade, dovada și recipientul unei hierofanii: el Încorporează puteri ieșite din comun, deoarece aici o divinitate și-a revelat prezența și puterea. Dintr-o perspectivă mai nuanțată, A. Dupront (1987, p. 380) consideră că aceste puteri sunt dobândite și dovedite prin: a) hierofanii (arătarea Într-un
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
și recipientul unei hierofanii: el Încorporează puteri ieșite din comun, deoarece aici o divinitate și-a revelat prezența și puterea. Dintr-o perspectivă mai nuanțată, A. Dupront (1987, p. 380) consideră că aceste puteri sunt dobândite și dovedite prin: a) hierofanii (arătarea Într-un anumit loc și materializarea divinității Într-un anumit obiect); b) escatologii (revelații ale lumii de dincolo); c) evenimente istorice extraordinare; d) decizii ale puterii politice (manipularea, pentru obținerea de capital simbolic, a monumentelor, cimitirelor, instituțiilor Puterii). Spre deosebire de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ansamblu de rituri pentru aflarea răspunsului, un grup de specialiști care să traducă manifestarea divină și un loc, considerat favorabil pentru asemenea acțiuni. Altfel spus, oracolele reproduc structura și funcționarea centrului sacru din sistemul pelerinajelor. Oracolul reprezintă o anticameră a hierofaniei și a minunii produse de divinitate. Miracolul constă În apariția divinității și În intervenția ei (de obicei, Împotriva legilor firii sau societății - vindecări ale unor boli incurabile, readucerea din moarte, desemnarea unei persoane ca „un ales” al divinității, revelarea unor
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
personajelor, între Salomeea și capul tranșat al Sfântului Ioan Botezătorul, între Oedip și Sfinx sau este decelabilă prin "apariții", prin prezențe ale numinosului: divinitățile care patronează masacrul pețitorilor, Zeus care i se arată lui Semele în toată splendoarea însemnelor divine, hierofanie distructivă pentru imprudenta sa iubită etc. Estetica decadentă este edificată prin scenarizarea acestei tensiuni vizibile în arta lui Moreau și a restaurării principiului ei de coeziune în chiar punctul de dispersie, de destructurare al ei, fixare fascinată, meduzantă a vidului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]