295 matches
-
lui pe lume! amenința ea superstițioasă. Cât despre Nicanor Galan, el nu lua în seamă ce avea să se întâmple în curtea lui, de parcă mai petrecuse de nu știu câte ori asemenea așteptări. Ca și mai înainte, se întorcea acasă noaptea, târziu, hlizind prostește. În adunările generale, ținute, la căminul cultural, de președintele colhozului și de colectiviștii din Goldana, la convocarea Partidului muncitorilor și țăranilor, se măcinau multe cuvinte, dar se alegea înțelepciune puțină, ca o mână de mălai, în zilele de foamete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
să zică despre pleașca lui că e identică beretei unui pictor și are dimensiunea caracteristică unui final de digestie bovină. Ieșea, însă, în zisele sale, mereu altceva, cu efect hilar, latură pe care, la timpul respectiv, el însuși o sesiza, hlizindu-se. Intrând, intempestiv și fără să bată la ușă, în biroul spațios, rezervat compartimentului financiar și, totodată, slujind de anticameră pentru biroul directorului, Calaican se repezi cu întrebarea-i specifică și care devenise obsesie pentru el: Sa-lut, Vladi-mire! Când pornim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Cașiș era nou, intrus. Deși prieten cu Leac, trezea suspiciuni. Suspiciuni literare, vreau să spun. Auzisem deja că-și doreau o revistă. Îi spuneau Barca. Deci: ce-i cu voi? Își dau coate. Cașiș, mai să pice de pe scaun. Se hlizește. Să spună Căăătă. Păăăii, să vezi... Nici noi nu știm Încă. Să vedem dacă iese ceva. Rămâi cu noi? Spune-i tu, Cătă. Cătă, abrupt: - Mai știi când te-ai Întors de la Paris? Și ne-ai povestit de poezia din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
căruia să-i plângi pe umăr. Nu de asta aveam eu nevoie, nu de un umăr de plâns, ci de un model. Un model cu coaie. Asta nu Însemna că nu Încercam să mă descurc și singur. Nu, nu așa cum hlizit te gândești, cititorule. Sau nu doar așa. MERGEAM LA CURVE. Un singur exemplu. O găsisem În ziar, mi-era rușine să le acostez pe bulevard și mă și Întărâta - cât de cât - conversația prealabilă la telefon. Avea o voce promițătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
ucrainean. Renunț: - Adelin zice c-a așteptat destul. Zice să-i dai banii. Nici asta cu zice nu-i rea. Simon says, ca Jeremy Irons. Îl aud și pe Leac râzând În spatele meu, mă umflu În pene, Încep să mă hlizesc și eu. Idiotule! Ți-a scăpat puștiul, a fugit În bucătărie, bagă repede piciorul În ușă. Mă proptesc la timp, Împing cu umărul, reușesc să intru. Cu prea mult elan Însă, fiindcă mă rostogolesc până la masa din celălalt capăt al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Își trece palma peste piept, râde. Râde cu sughițuri, rostogolit, cu pântecul umflându-i-se gata să pleznească: - Băieți! Măi băieți! Ce poți să-i ceri mai mult? Bine c-a rupt tăcerea. Își duce palma la ochi, se freacă hlizindu-se, până la urmă Îi dau lacrimile, i-o fi intrat uleiul În ochi. Se uită la mine, plâns, cu ochi limpezi, albaștri. Din boxe o voce caldă cântă calm despre singurătate. Simt cum o boare plăcută, răcoroasă, Îmi mângâie spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
fi chiar fericită, acea fericire strâmbă și neverosimilă a tuturor handicapaților, care își beau cafeaua eu piciorul sau se deplasează în cârje sau în cărucior, sau în patru labe... Ciuntirile, mutilările nu se vedeau, erau ale conștiinței, puteai să te hlizești fără să te sperii că chipurile tuturor căpătau în acele clipe înfățișarea tragi-comică și fantastă a unei măști, prin fixitatea interioară a infirmității care răzbătea, neștiută, în afară, ca un straniu reflex... Așa mi-au părut că arătau toți colegii
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
simțeam respirația, mirosea a varză. Cine naiba mânca varză la micul dejun?! „Vecinii ne-au spus că ați fost ultima persoană care l-a văzut pe domnul Popa. Imediat după cutremur, ați venit aici, împreună cu domnișoara Dinu.“ „Dinu-Bulinu’!“, s-a hlizit Penciu. Am căscat ochii; nu-mi venea să cred: un polițist mârlan, tâmpit, cu simțul umorului sau bine-documentat? Maria nu suferea să i se spună așa. Doar eu și cu mama ei îi știam porecla din școala generală (probabil și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mai zice : mânânci calule ovăz?) Dar, într-un târziu, l-am interpelat, ca să zic așa. De ce faci asta, jidane? Dacă cumva e pentru sufletul lui bunicu-tău, spune-mi, cel puțin să zic bogdaproste. Hi, hi, hi ! a început să se hlizească pițigăiat Șimon al meu. N-am treabă, țărane, cu bunicu‟. Așa îmi zicea el, țărane. Nu ne supăram nici unul, nici celălalt pentru cele două epitete pe care ni le administram. Era, cum se spune, unu la unu : el jidan, eu
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
de mine în caz de uitam zonele unde era apă peste gâtul meu. Nu vânătoarea în sine mă interesa, ci sălbăticia locurilor și zborul organizat al păsărilor în jocul de-a șoarecele și pisica cu vânătorii. De multe ori mă hlizeam pe ascuns de eșecurile lor, când se dovedeau inferiori în fața vicleniei înaripatelor. Cât bunicul era ocupat cu rațele și gâștele lui sălbatice, eu stăteam la pândă pentru a surprinde scufundările torpilă ale pescărușului albastru și aparițiile timide ale lișiței, o
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
de ghiuluri barosane, freamătă din toată ființa blindată cu lănțișoare și brățări, ei, cum merge treaba, băieți? Oh, șefu’, merge și-ncă cum. Vino să-ți arăt. Vino să vezi. Ceva-ceva tot e de văzut. Andrei se gudură și se hlizește, iar eu Îl urmez și-i urmez exemplul. Amândoi suntem trup și suflet pe lângă grămada asta de fiare devenită pe de-a-ntregul și cu acte-n regulă proprietatea familiei. Și eu și părințelul facem parte din familie, de vreme ce ne dă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
crâșme sau de prin casele de toleranță. Ce legătură au aceștia cu eroii și de ce trebuie să-i plătim? Să avem în vedere că poluarea morală făcută de falșii eroi și patrioți e mai periculoasă decât alte forme de poluare. Hlizind prostește și cu aere de superioritate, negând că minciuna are picioare scurte, acești falși eroi, în loc să fi fost judecați ca dezertori și așezați în fața plutonului de execuție, își bat joc de sufletele copiilor, care merg, emoționați, să pună flori la
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
te-a ales, rămâi acolo, bătut în cuiele unui sistem prost croit. Adică cum? Faci toate blăstămățiile, îți bați joc, îți faci cheful, calci în picioare toate angajamentele, spurci și ofilești tot pe unde calci și, culmea, rămâi în funcție hlizind ca tontu’, că uite, bă, voi ăștia, nu aveți ce să-mi faceți. Pe tine alesule, ar trebui să te intereseze că ai scăzut, din câtă gogoașă umflată ai fost, la un 13%, iar, dacă ar fi să se întâmple
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
erau înguști, gura mare, senzuală, bine conturată, iar nasul proeminent, lucios, cu nări largi, mobile. Avea umeri lați și degaja un aer de forță. Dacă era cumva infirm, acest lucru, cu certitudine, nu se observa. A intrat zâmbind. M-am hlizit și eu, clipind din ochi [i, spontan, ne-am dat mâna. — Mă bucur să vă cunosc. — Sper că nu v-am deranjat. — Absolut deloc. Hartley, care când îmi deschisese ușa purtase ceva albastru, probabil un șorț, apăruse acum într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pe ulița satului, primul lucru pe care l-am văzut a fost Volkswagenul galben al lui Gilbert, parcată în față la „Leul Negru“. — Charles! Lizzie m-a zărit venind și mi-a alergat în întâmpinare. L-am văzut pe Gilbert hlizindu-se în ușa cârciumii. Ce rol aveam eu în piesa asta? M-am pomenit simțindu-mă relaxat și zâmbind asemenea unui actor care visează că nu-și poate aminti replicile, dar știe că va reuși să le improvizeze. — Hello, Lizzie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Alungați de un sistem "democratic", care-i disprețuiește și-i umilește cu o consecvență demnă de o cauză mai bună, de mai bine de 25 de ani. Iar pe reprezentanții acestui sistem îi puteți cunoaște deschizând televizorul îi veți vedea hlizindu-se, mârâind sau hăhăindu-se pe toate posturile, la toate orele, la toate emisiunile. Sunt ca un gunoi ascuns sub mochetele groase întinse pe holurile, sălile, prin cabinetele și birourile "instituțiilor statului"" (25 septembrie 2015). Alăturăm și stigmatul, în versuri, pus
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
pseudonimul acum, ei, drăcie, nici la teatru, nici în reviste, dar, în fine, pricep și asta, e o vinovăție. Ce vinovăție, amice ? — Faptu’ că-s evreu în anii ăștia nenorociți e o vinovăție. Da, exact cum îți spun, nu te hlizi. Și îmi asum această vinovăție. M-au tăiat de unde au putut, mă ascund ca un vierme, să nu cumva să știe că dialogurile alea spumoase la care se aplaudă pe scenă sunt făcute de-un jidan. Să nu cumva să
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
auzi la el, că -mi venea să-l și calc, așa, din greșeală, cu bastonul pe picior. Și acelea au fost printre ultimele zile în care cei doi prieteni s-au mai văzut atât de des, glumind pe seama oricui și hlizindu-se la orice, sfârșitul anului magic pentru unii, blestemat pentru alții, 1936. Fernic va fi numit curând direc- tor la Școala de pilotaj ARPA din Cernăuți și astfel părăsește definitiv orașul plin de culoare și de boemie care îl consacrase
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
fost cea mai mare teamă, doar demoni și fantome au venit, care să-l dărâme și mai mult. Șoaptele eternului profesor Vrăbiescu nu se opreau, însoțite de un râs isteric și grotesc. „Ți-am spus, Cristiane, ți-am spus !“, se hlizea el, legănându-se în fotoliul de lângă patul bolnavului, care nu îl băga în seamă. Când se simțea în puteri le zâmbea. Se ridica din pat și o lua din nou prin pădure pentru a cânta. — O, nu și tu prietene
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
încet, zicând: Așa mai merge. - Orice pentru un amic. - Zi, sincer, cum e să fi însurat? întrebă el, aprinzându-și un Marlboro și se lansă în sporovăiala alimentată de coca. Nevasta, copiii, suburbia opulentă? - Mda, tragedie totală, hm? m-am hlizit eu neamuzat. - Nu, serios. Jay părea destul de interesat. - Căsătoria e minunată, am zis, deschizându-mi din nou pachețelul. Sex cât cuprinde. Distracție. O da, și o continuă companie. Cred că am perfecționat-o, ca pe o știință. - Și omniprezenta studentă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
grea. - Cine ești? am strigat. Simțeam cum îmi pătrunde frica în oase. Habar n-aveam ce-ar fi trebuit să fac. Am un pistol, am strigat inutil. (Pe care nu știi cum să-l folosești, îmi imaginam că spune celălalt hlizindu-se.) Am făcut câțiva pași înapoi și cu mâna liberă am pipăit peretele până când am dat peste comutator. Și în acel moment ceva m-a mușcat de palmă. Se auzi un sâsâit, apoi am simțit o înțepătură în mână. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
eleve printr un banner afișat înaintea jocului și lângă care, după meci, i-au strigat numele. La fel de adevărat este și faptul că am văzut și fețe deloc supărate de înfrângere, printre care și cea a Oanei Bondar, care s-a hlizit în tribune tot meciul. Revenind la meci, spectatorii au plecat cu impresia că HCM Baia Mare era o echipă de bătut, din păcate nimeni n-a înțeles decizia Adrianei Popa de a o Ține în poartă pe Elena Bogdan care, în
ANUL SPORTIV BĂCĂUAN 2010 by Costin Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/283_a_1236]
-
tehniciana era ultima vinovată. În schimb, se afirmă acum că Oana Bondar s-ar putea întoarce la echipă. O grupare de bun simț n-ar mai primio pe cea care, practic, a generat toată această criză și care sâmbătă se hlizea sfidător sub privirile mult prea tolerantului public băcăuan. Din păcate, răul a fost făcut. Așa că, atâta timp cât nu e totul pierdut, LĂSAȚI PROSTIILE ȘI LA TREABĂ ! 23 IANUARIE UNIVERSITATEA REȘIȚA - ȘTIINȚA BACĂU 31-27 (12 13) Echipa feminină de handbal Universitatea Reșița
ANUL SPORTIV BĂCĂUAN 2010 by Costin Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/283_a_1236]
-
greșeală. Cei doi au arbitrat după regulamentul lor, în care oaspeții au voie câte cinci pași și, din când în când, se mai pot apăra și cu picioarele în propriul semicerc. În plus, din când în când, se mai și hlizesc tâmp la spectatori. Cu Mokany și Pop în teren, medicii tuturor echipelor de handbal vor fi nevoiți să-și împrospăteze stocurile de distonocalm. Asta dacă nu cumva, între timp, glumețul care i-a promovat pe cei doi tălâmbi în lotul
ANUL SPORTIV BĂCĂUAN 2010 by Costin Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/283_a_1236]
-
de mine în caz de uitam zonele unde era apă peste gâtul meu. Nu vânătoarea în sine mă interesa, ci sălbăticia locurilor și zborul organizat al păsărilor în jocul de-a șoarecele și pisica cu vânătorii. De multe ori mă hlizeam pe ascuns de eșecurile lor, când se dovedeau inferiori în fața vicleniei înaripatelor. Cât bunicul era ocupat cu rațele și gâștele lui sălbatice, eu stăteam la pândă pentru a surprinde scufundările torpilă ale pescărușului albastru și aparițiile timide ale lișiței, o
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]