640 matches
-
celorlalți nu era de ajuns, căci își dădea seama de imensitatea beznei ce învăluia, ca un giulgiu, nava, lipindu-se până și de hublourile ei luminate. Abia acum simțea aceasta imensitate, în toată grozăvia ei. Privise de atâtea ori, prin hublouri, noaptea de afară, încât devenise indiferent. Acum, însă, își dădea seama că până și cele mai depărtate frontiere stelare atinse de navă nu reprezentau decât un punct în această noapte neagră, care se întindea în toate direcțiile, pe distanțe echivalente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
prin al treilea - și se pomeni din nou în noaptea neagră de afară. Încredințat că oamenii îl pândesc, undeva pe aproape, se lansă cu putere în spațiu. Pe măsură ce se depărta de navă, se simțea tot mai ușor. În urma lui, luminile hublourilor păliseră, acoperite de o văpaie albăstruie, nefirească. Flacăra asta albastră, care țâșnea parcă prin toți porii imensei nave, sfârși prin a se stinge și ea, cu încetul. Dar înainte de a se fi stins cu totul, formidabilul scut energetic apăru din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
parcă prin toți porii imensei nave, sfârși prin a se stinge și ea, cu încetul. Dar înainte de a se fi stins cu totul, formidabilul scut energetic apăru din nou, interzicându-i pentru totdeauna lui Ixtl accesul la navă. În unele hublouri începură iarăși să pâlpâie lumini, din ce în ce mai strălucitoare, pe măsură ce puternicele motoare își reveneau din șocul năprasnic. Ixtl se întoarse din drum și se apropie cu băgare de seamă. Acum, când plutea în spațiu, putea deveni lesne ținta acelor tunuri atomice, mânuite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
nici un risc de către oamenii din navă. Oprindu-se la vreo jumătate de milă de scut, văzu cu neliniște niște umbre care se strecurau printr-o deschizătură din coasta navei. Erau "bărcile de salvare" ale oamenilor, fantomatice în lumină strălucitoare a hublourilor. Deschizătura se închise, iar uriașa sferă metalică se mistui în noapte, lăsând o dâră luminoasă, ca o galaxie. Timpul se târa, leneș, spre veșnicie. Ixtl plutea, deznădăjduit, prin noaptea nemărginită, gândindu-se fără să vrea la puii lui care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
putea să acopere cu păduri suprafața planetelor, și de un singur gând - ca spațiul nu avea limite. Pentru oameni era totuna dacă lucrau pe lumină sau pe întuneric. Nava se așezase pe o întinsă suprafață metalică. Lumina țâșnea prin toate hublourile. Reflectoarele își proiectau razele asupra șirurilor de agregate care săpau gropi enorme în această lume de fier. La început, o singură mașină fabrică din fierul acesta torpile, câte una pe minut, și le lansa, numaidecât în spațiu. A doua zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
prefăcându-se că citește un ziar - de fapt, studiindu-i pe ascuns, de la distanță. Oare o iubea sau nu? Era prima oară când chiar arătau ca un cuplu. Se bucură pentru prietena ei. Singură În avion, Kitty se Întoarse spre hubloul rotund din stânga ei, scrutând cerul plin de stele, În timp ce mintea Îi era cotropită de Întrebările care năvăleau nebunește. Ce avea să facă În următoarea etapă a vieții ei? Nu o interesa nimic În mod special, nu avea nici un scop care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
actriță de cinema, care călătorea împreună cu soțul ei. După masa de prânz atmosfera era lâncedă, majoritatea pasagerilor retrăgându-se prin cabinele lor pentru un pui de somn, până la ceaiul de la ora trei. Razele soarelui pătrundeau ca niște flăcări albe prin hublouri, iar bărcile de salvare se legănau în voia valurilor. Nici țipenie de călător pe punte. Personalul de serviciu își făcea datoria neobosit. Barul, animat serile, era acum pustiu. Doar barmanul, în uniforma lui albă, ștergea paharele. Pe la ora două a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
parapetului ca niște păsărele. Printre turiștii străini erau și câțiva tineri japonezi, aplecați peste parapet, fluturându-și pălăriile spre cei care priveau de pe chei. Într-un colț se aflau adunate câteva călugărițe. Un marinar roșcat își scoase capul pe un hublou din margine. Pe chipul tuturor se citea o mare bucurie. Când vaporul atinse ușor debarcaderul, cei veniți să-i întâmpine pe pasageri au început să se agite. Doar glasul pescărușilor răsuna trist, ei continuându-și baletul deasupra bărcilor-pilot, de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
era întunecată și domnea o tăcere mormântală. Ici-colo se zăreau prin întuneric câteva beculețe, care lăsau impresia unor boabe de fasole. Într-un colț se aflau niște paturi de campanie legate cu lanțuri. În razele de lumină ce străbăteau prin hublou se vedeau firicele de praf dansând în aer. Pe unul dintre paturi stătea, deznădăjduit parcă, un bărbat foarte înalt, cu un sac de voiaj din pânză pe genunchi. — Gaston Bonaparte? întrebă Takamori de la distanță. Omul sări imediat în picioare, asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
să nu rostească cuvântul care i-a venit pe buze când l-a văzut ridicându-se și venind spre ei. „Asta e... ce să-i faci?“ gândi ea. Conturându-se în raza de lumină ce pătrundea în cala întunecată prin hublou, bărbatul părea că tremură de bucurie când i-a întins mâna lui Takamori. Fața îi era atât de bronzată, încât îl puteai lua cu ușurință drept oriental, și era atât de lungă... față de cal, ce mai! Dar nu era numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
auzul numelui și a pornit, normal, în recunoaștere. Tânărul marinar Tanaka i-a arătat, cu multă răbdare, vaporul, apoi l-a poftit la el în cabină și l-a servit cu prune murate, plante de mare și prăjiturele japoneze. De hublou atârna o pânză albă, lungă, cu șnururi la capete. Proaspăt spălată, fusese agățată acolo la uscat. — Ce este aceea? întrebă Gaston, ros de o curiozitate nesățioasă pentru tot ce era japonez. Tânărul marinar, jenat să-i spună adevărul, dar trebuind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Sicriul fu fixat pe o platformă mobilă ce luneca În interiorul cuptorului. S‑au recules treizeci de secunde, apoi un funcționar declanșă mecanismul. Roțile dințate care puneau În mișcare platforma scrâșniră ușor; ușa se Închise. Combustia putea fi urmărită printr-un hublou din pyrex. Când flăcările țâșniră din niște arzătoare enorme, Michel Întoarse capul. Preț de aproape douăzeci de secunde, o lumină roșie persistă la marginea câmpului său vizual; și asta a fost totul. Un funcționar strânse cenușa Într-o cutie mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
pa, pa, pa de foarte multe ori. Când Andrei a dispărut de tot, ea a ridicat privirile către scara blocului. Era o clădire veche, construită înainte de război, ca majoritatea celor de pe strada asta. Avea unele ferestre rotunde de parcă erau niște hublouri, și era îmbrăcată de sus până jos în iederă. Cum Magda stătea cu spatele la mine, nu mi-am dat seama ce înseamnă gesturile pe care le făcea cu mâna. S-a întors: își aprinsese o țigară. În aer plutea sunetul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
avioneta trecu pe deasupra capetelor lor, huruind la mai puțin de o sută de metri înălțime, nu mai avură timp să fugă. Țipară speriați, dar avioneta era albă, strălucitoare, cu litere sub aripă și chipuri prietenoase ce își agitau mâinile din spatele hubloului. Se roti și survolă din nou, în semn de gânduri bune. Chipurile se distingeau cu claritate. — Este părintele Carlos, spuse Inti. Celălalt e Sierralta... Avionul ateriză pe pista improvizată a șoselei și se apropie rulând blând. Când elicea se opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
stăm pe loc. Doar cifrele ceasului electronic de pe bord, care cresc neîncetat de când am decolat, îmi amintesc că zburăm cu mult peste viteza sunetului, adică așa cum se spune în povești: zburăm ca vântul și ca gândul. Privirea îmi fuge către hubloul generos al navei. Brusc mă trece un fior rece pe șira spinării, însoțit de o senzație de emoție copleșitoare. Pământul este din ce în ce mai mic. La început o sferă mare și de un albastru pur, pe alocuri presărată cu maro și verde
Vis galactic. In: ANTOLOGIE:poezie by Melania-Anemona Zotic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_698]
-
sfîrșit fericit. Vă poves tesc visul și vă propun să-l judecați singuri. se făcea că eram într-un avion care începuse să se prăbușească. era un avion mare, unul dintre acele avioane destinate curselor transatlantice. eu eram așezat lîngă hublou, deci aveam posibilitatea să privesc ce se întîmpla afară. nu vedeam de fapt mare lucru, doar niște nori albicioși. Zborul se derula în plină zi, iar în momentul cînd avionul a început să cadă am putut vedea, într-o primă
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
posibilitatea să privesc ce se întîmpla afară. nu vedeam de fapt mare lucru, doar niște nori albicioși. Zborul se derula în plină zi, iar în momentul cînd avionul a început să cadă am putut vedea, într-o primă fază, prin hublou, cum se derula prăbușirea. Vedeam de fapt un fel de cascadă de aer, era ca și cum am fi căzut într-o imensă pîlnie de apă, aerul devenise aproape lichid și defila prin fața mea. secundele mi se păreau extrem de lungi, simțeam în
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
și brusc mi-am spus, plin de speranță : „ia te uită, de fapt nu e cădere, pilotul a vrut să-l izbească în felul acesta pe terorist de toți pereții”. în secundele următoare totul s-a calmat, am văzut prin hublou cum se apropie pămîntul, avionul zbura acum în condiții de control total... a urmat apoi aterizarea, contactul fin cu solul, eram salvat, scăpasem de moarte, dar nu și de unele sentimente contradictorii. nu-mi era rușine de cum reacționasem în acele
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
de Cavaler (2004), Premiul de excelență al Uniunii Scriitorilor, Filiala Iași (2006). Aurel Ștefanachi este, într-adevăr, "Un Hidalgo al durerii" (Constantin Miu), dar aproape exclusiv unul al durerii declanșate de facerea textului, singurul apt să transforme poetul în "nelimitatul hublou prin care se vede perfecțiunea și infernul". Până să întrezărească însă perfecțiunea, poetul se lasă bântuit de viziuni infernale, în care forfotesc de-a valma pulsiuni reprimate, dorințe difuze și motive culturale: "acest corp, iluminat de beznă, foșnește/ incredibil (agățat
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
socotea proprietatea sa [...]. Pădurea era formată din plante mari, arborescente [...]" (pp. 121-122). c) prezența pe acest teritoriu vizitat a unor locuri care sînt pretext pentru a introduce descrierea: dealul în exemplul lui G. Flaubert (un deal ce domină valea"), fereastra hublou la J. Verne ("Aveam, de-o parte și de alta, cîte o fereastră deschisă spre adîncurile neexplorate. Întunecimea salonului făcea ca lumina de afară să fie și mai puternică, iar noi priveam ca și cum cristalurile limpezi din fața noastră ar fi fost
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
materie este logodită cu geometria. În orice gând profund este inclus și un strop de utopie. Dacă Galileo Galilei și-ar fi expus teoria astronomică într-un poem, Inchiziția nu i-ar fi acordat nici o atenție. Multe creiere nu au hublouri interioare. Rațiunea ar putea dubla divinitatea din noi. Învingătorii transformă orizontul în balustradă. Există o filozofie a baricadei. Dar și una pentru siestă. Numai inteligența ne poate ajuta să ne pipăim limitele. Omul - un amalgam de vulturi și de cârtițe
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
mare. Efectuați între șase și zece respirații profunde; „Împingerea palmelor spre Cer”: după ultima expirație, întoarceți palmele spre exterior și continuați să ridicați brațele deasupra capului odată cu următoarea inspirație. Cu mâinile deasupra capului și palmele spre cer, formați un mic „hublou” cu degetele mari și cu arătătoarele, ținând coatele puțin îndoite și brațele rotunjite. Priviți prin „hublou” și realizați între șase și zece respirații profunde, înclinând pelvisul spre spate în timpul inspirației și împingându-l în față în timpul expirației. Datorită capului ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
palmele spre exterior și continuați să ridicați brațele deasupra capului odată cu următoarea inspirație. Cu mâinile deasupra capului și palmele spre cer, formați un mic „hublou” cu degetele mari și cu arătătoarele, ținând coatele puțin îndoite și brațele rotunjite. Priviți prin „hublou” și realizați între șase și zece respirații profunde, înclinând pelvisul spre spate în timpul inspirației și împingându-l în față în timpul expirației. Datorită capului ridicat, blocarea de la nivelul gâtului ne se folosește în această poziție;0 „Împingerea palmelor spre Pământ”: după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
dădu ușa În primire. Am intrat În clădire și i-am dat drumul. Ușa se Închise În urma mea și am auzit zgomotul puternic făcut de Încuietoarea cilindrică atunci când zăvorul se izbi În broască. Două uși batante cu geamuri ca niște hublouri dădeau Într-un coridor lung, puternic luminat, În care de o parte și de alta erau aliniate grămezi de cutii de carton. În capăt era un lift, dar nu se putea folosi fără a-i atrage atenția paznicului. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
din pubele cu rotile și saci de gunoi proaspeți deasupra cadavrului. Ai fi zis că stătea să se dezintegreze În orice clipă, sfărâmat de vântul șuierător, dar reușea să țină ploaia departe. Unde naiba or fi? Logan șterse un mic hublou pe parbrizul aburit. Starea de spirit i se Înrăutățise simțitor În timp ce se luptaseră cu sacii negri din plastic Încurcați și cu pubelele necooperante. Calmantul pe care Îl luase la prânz Își pierdea efectul, așa că simțea dureri la fiecare mișcare. Scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]