302 matches
-
în zori. Cumplitul Mahomed a dat orașul pe mâna bașbuzucilor. Trei zile de jaf și groază au rămas în istorie. Mii și mii de oameni cetluiți în lanțurile robiei; uciși; fetele, femeile batjocorite în mijlocul străzii; bătrânii și pruncii tăiați cu iataganele; altarele bisericilor profanate cu scârnă, jefuite de odoare; statuile antice sparte; palatele jefuite, arse. Focul și moartea pusese stăpânire pe oraș. Iată războiul!... După trei zile și trei nopți de groază, "Magnificul Mahomed" și-a făcut intrarea triumfală într-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu coșmarul, când îl înfrunt, asta mă mai ușurează. Fugeam, continuă ea cu aceeași privire pierdută, răvășită, numai broboane, retrăind aievea întâmplările, ne strecuram pe lângă ziduri, când, deodată, din susul străzii, ne iese în cale o bandă de bașbuzuci cu iatagane însângerate. Îngroziți, am rupt-o cale-ntoarsă. Fugeam... Fugeam... Bașbuzucii, după noi, cu iataganele, răcnind sălbatic. Dumnezeule, ce-am fugit, credeam c-o să-mi plesnească inima... Ne-au prins și ne-au aruncat la pământ. Răcneau și țopăiau sălbatic în jurul nostru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
aceeași privire pierdută, răvășită, numai broboane, retrăind aievea întâmplările, ne strecuram pe lângă ziduri, când, deodată, din susul străzii, ne iese în cale o bandă de bașbuzuci cu iatagane însângerate. Îngroziți, am rupt-o cale-ntoarsă. Fugeam... Fugeam... Bașbuzucii, după noi, cu iataganele, răcnind sălbatic. Dumnezeule, ce-am fugit, credeam c-o să-mi plesnească inima... Ne-au prins și ne-au aruncat la pământ. Răcneau și țopăiau sălbatic în jurul nostru! Și... și ce urâți, înspăimântători erau! Ne-au smuls tot ce aveam de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și țopăiau sălbatic în jurul nostru! Și... și ce urâți, înspăimântători erau! Ne-au smuls tot ce aveam de preț pe noi. Lui Manuil, lui Alexis, slujitorilor le-au înfipt mâna în chică, i-au îngenuncheat și, dintr-o lovitură de iatagan, le-au retezat capetele. A fost cumplit, înspăimântător, unchiule!... Și acum îmi răsună în urechi rânjetele, chiotele lor sălbatice de bucurie. A fost înspăimântător, unchiule! Maria, taci!! strigă el, o imploră. Taci!! Te rog!! Ca pe Dumnezeu!! Nu mai pot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Mie ce-mi rămâne! protestează Mihail. Tu?! Partea ta nu e mică! Vei fi sarea bătăliei! "Harța!" Uliuuuu! chiuie Mihail. Ce-am să-i mai hărțuiesc! Ce-am să-i mai belesc! se grozăvește el. Pe cei viteji, căzuți sub iatagan vrăjmaș, nu-i putem lăsa în suferință. Am sfătuit cu vraciul nostru Batista să statornicim mare bolniță pe lângă Mânăstirea Neamțului. Cer binecuvântarea Sfinției tale Preafericite... Binecuvântarea mea să vă sfințească lucrarea de dragoste întru ajutorarea aproapelui căzut în suferință, binecuvântează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se cheamă! Un Domn trebuie să fie, în toate și totdeauna, primul! La călărie, la halka, am fost primul... Și la tragere la țintă... Lasă călăria!...Un Domn în toate trebuie să fie în frunte! Când vei încrucișa sabia cu iataganul, nu vei găsi îndurare de vei fi "al doilea". În meseria aiasta afurisită de "Domn", trebuie să transpiri mai mult ca toți! Șendreo! Muștruluiește-l! Scoți untul din el! Alexandre! Să nu cutezi a te înfățișa înaintea ochilor mei decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
înspăimântați de așa arătare fantastică ce-i secera ca pe spice, au început să dea îndărăt, le înțepenise până și "Allahul" în gâtlej... Singur... Neînfrânt... "Allah!! Allah!!" L-au împresurat... Și-am văzut cum împăratul, străpuns, tăiat de zeci de iatagane, s-a prăbușit ca un trunchi retezat, dar, și în cădere, râdea, hohotea încă... Și-acum îmi răsună hohotul acela gâlgâit de sângele ce-l îneca în valuri... Și, totuși, era în hohotul acela ceva sfidător, ca un triumf al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pentru aiasta, socotește sever Stanciu. Aiasta-i recunoștința omenească, filozofează Vlaicu. Corcitură, mormăie Ștefan printre dinți. Am crezut că-n vinele lui curge un strop din sângele Basarabilor... Am sperat să stăm împreună la Dunăre stavilă păgânătății... E greu cu iataganul la beregată. Vai de capul lor, îi căinează Vlaicu. Toți domnii munteni până la urmă... Ce să facă și ei? Taci, cloșcă muntenească! își varsă Ștefan năduful. Toți?! Toți, în afară de bunică-su Bătrânul Mircea. ...Și de Vlaicu!... Și de Țepeș!... Parcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
trezi, va fi prea târziu... O să le vină și lor rândul! "Creștinătatea" dârdâie de frică, dar în loc să pună mâna pe spadă, face precum struțul. O să-i înghită turcii cu puf și fulgi cu tot! Se vor trezi din amorțire când iataganul va lovi în porțile Budei, ale Cracoviei, ale Vienei, ale Romei!... Se vor trezi, când Mahomed își va adăpa iapa cu agheasmă din cristelnița Sfântului Petru de la Roma! Când burtoșii neguțători venețieni, pe Canal Grande, se vor ploconi înaintea stăpânilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
la o catedrală de la Paris, de-i zice Notre-Dame! Ce trăsnaie și aiasta, să-ți duci iapa să se balige prin toate catedralele lumii!... Zău!... Ar merita să le-o tragem! hohotește Ștefan sarcastic. Să simtă pe pielea lor usturimea iataganului! Să cunoască moartea și pârjolul la ei acasă! Mă bate un gând: Ce-ar fi să cădem la pace cu turcii?"... Nu! spune el repede. Nu! Uitați-l! A fost un gând nebun! L-am și uitat. "Pacea cu turcii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
caut dreptatea!... Ei ce-au cătat în țara mea?! Și nu pentru "Creștinătate" mă bat. Pe mine mă dor nevoile noastre. Moldova mea mă doare... Desigur, pacea-i mai bună, dar o pace cinstită, nu o pace în genunchi, cu iataganul la beregată. Moldova vreau s-o păstrez întreagă, cu prețul pieirii capului meu. Pax ottomanica! declară Țamblac. Visul tău, Doamne, "Neatârnarea"! D-aia ai poprit și haraciul! spune Vlaicu. Și, nu-i dreptul nostru?! sare Ștefan. Libertatea ne-a dat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
alege nimic, a sta cu brațele încrucișate e, totuși, a alege. Lașitatea. Crede el că Mahomed, în marșul său triumfal spre inima Europei, se va împiedica într-un bătrân neputincios? Cazimir o să-și muște mâinile când osmanlâii vor bate cu iataganele în porțile Cracoviei... Atunci, va fi singur, îngrozitor de singur. Chiribuță, cu o carafă pântecoasă, dă ocol odăii Domnului, umplând ulcelele pe care boierii, de necazul ăl mare, cu Ștefan în frunte -, tare se mai grăbesc să le golească. Nu mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
aprinde Ștefan. Aici nu e vorba numai de bani!... Suntem un popor liber! De ce să ne lăsăm jefuiți, robiți?! Cu ce drept?! Cu ce drept?! Pe ce temei să rupem de la gura oamenilor ca să le plătim lor birul? De frica iataganului?! Nu suntem robii nimănui! Aista-i jaf! Hoție! Samavolnicie! Nu mai suferim pe grumazul nostru papucul au cizma nimănui! rostește și începe să măsoare încăperea de colo-colo, frământându-și mâinile. Pace! Da! Dar nu pace în genunchi! N-o primim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fel. Numa'... numa' de ne risipim oștirea, cu ce i-om zgorni?! Rămânem cu "Oastea de curte", puțin peste zece mii! sare Șendrea. Turcii, tatarii și muntenii, împreună, adună aproape două sute de mii! precizează Duma. Ați auzit? Socotiți dar: douăzeci de iatagane împotriva unei săbii... și vocea lui Ștefan tremură. Aista nu-i război, e măcelărie. Urgie!... În socotelile mele împreună cu oastea ungurească ce trebuie să vină, se adună dincolo de trecătoare, cercăm să-i oprim în vad, la trecerea Dunării, să nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
om? surâde Ștefan. Mulți spun c-aș fi diavol. Așa o fi... Acu... acu, o să fac pe dracu-n patru să le dovedesc că au dreptate: chiar sunt! Dumnezău să te mai înțeleagă. Ștefan zâmbește enigmatic: Socotește, sunt douăzeci de iatagane împotriva unei spade, de multe ori numai un topor... au o coasă. Avem și noi o armă secretă însă, singura ce ne poate salva: istețimea. Trebuie să fim de douăzeci de ori mai isteți ca turcii! Să profităm de greșeli
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
osteniți dorm somnul cel greu și dulce, noi, în șalvari, cu turbane, boiți cu funigine pe chip, ne strecurăm, pâș-pâș, sugrumăm străjile. Ca fulgerul cădem asupra taberei! Lovim! Ucidem! Ardem! Foc!! Foc!!... Până să-și tragă osmanlâii șalvarii, buimaci, cu iataganele-n dinți "Ce-i?!?! Cine?!?! Unde-s ?!?!"... Nu-s!!!"... și să-și dea seama ce se întâmplă, noi ne-am mistuit, ca un abur, ca o nălucă ne-am mistuit în noapte: "Diavoli ai nopții"! zâmbește el mucalit. Dar n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Țamblac. Te pomenești că facem iar vreo "minune dumnezeiască", trage nădejdea Vlaicu, entuziasmat. Nu, unchiule... Să nu ne îmbătăm cu iluzii deșarte. Să fim cu picioarele pe pământ. Nu-i putem învinge! Cu toată "istețimea" noastră, să nu uităm câte iatagane au ei, câte săbii avem noi. De-i vom solomoni cu spor să-și ia mai degrabă tălpășița, să se cărăbănească cu arme și bagaje "pe la cășile lor", va fi foarte bine... E și aiasta un fel de izbândă. Mahomed
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
oricum, ci până la moarte să ne batem! Nu știu de ce, ne era inima ușoară. Poate... poate pentru că îmbrăcasem cămașa morții... Aveam și bănuțul cu noi, zîmbește el, apoi își lipește fruntea fierbinte de stânca rece și se încruntă. Osmanlâii, cu iataganele, se prăvăleau peste noi. Ce mai zburau capetele, cu turban cu tot... Ce mai răcneam! Sictiream! Înjuram și tăiam! De cele lumești, de cele sfinte, înjuram! Nu mai pridideam tăind la turcime! Mare tăiere am făcut în turcime!... Veneau-veneau, valuri-valuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se dezlănțuie Ștefan. Dacă nu ne părăseau! Dar... dar singuri!... Singuri!... Am luptat singuri... Am murit singuri... Turcii fac istoria veacului nostru. Aș vrea să fiu profet mincinos, dar teamă mi-i că va veni vremea când vor simți ascuțișul iataganului pe pielea lor. Atunci, în zadar vor plânge, în zadar își vor mușca pumnii; va fi târziu... prea târziu... Și vor fi singuri... Ce-o să mai râd acolo, la Putna! hohotește el. O să hohotesc de-o să-mi salte lespedea de pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
epoci, formând serii pe generații. Într-un loc dăm de Radovanca, vrăjitoare, locuind în ruinile palatului Dudeștilor; după ea vine Călina, fata ei, nevasta lui Soare potcovaru țiganul întîi, apoi a lui Stoian, zavergiu cu "tarabulus la cap și cu iatagan la brîu"; în sfârșit, urmează nepotul Radovencei, bonjurist de la Paris umblând "cînd răsturnat în droșcă sau în carâtă, când călare pe cai de soi, când mâind armăsarii din faeton". E o înscenare muzeală savantă, plină de umor, în prezentări dioramatice
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
sentimentalism pronunțat, nu folosește un ton minor și nu caută un imagism prețios. SCRIERI: Culorile începutului, București, 1968; Cutremurul albastru, Cluj, 1973; Ziua și noaptea cuvintelor, Cluj-Napoca, 1977; În fața luminii, Cluj-Napoca, 1981; Agave, Cluj-Napoca, 1985; Corabia de cristal, Cluj-Napoca, 1987; Iataganul și alte povestiri, București, 1988; Magica întâlnire, Cluj-Napoca, 1989; Misterul din Lacul Nuferilor, București, 1990; Triunghiul Bermudelor, Cluj-Napoca, 1992; Poiana nălucilor (în colaborare cu Radu Constantinescu), Cluj-Napoca, 1997; Fantoma Corăbiei Stea - The Phantom of the Star Ship, ed. bilingvă, tr
CETEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286182_a_287511]
-
deodată am văzut pe Șăndrea (tovarășul său de cameră - n. ns.), stând în picioare, cu ghizălicul (armulca) în mână și fără ismene în picioare; pe sărdarul Dimachi cu o lumânare aprinsă în mână, șase arănuți fioroși înarmați în pistoale și iatagane, un moldovan cu cușma în mână și un oștean cu șimealu în spate, de supt carele se vedea epoleturi gheneralicești și câteva ordine. Acest de pe urmă mergând mai întâi la Șăndrea l-au întrebat cine este și, spuindu-i că este
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
Nicolae Iorga, probabil în 1936. În biserică sunt înmormântate soția și ficele logofătului.Biserica a folosit și la protejarea locuitorilor,având la intrarea din pridvor în pronaos o ușă de stejar foarte solidă,care încă păstrează urmele de bardă (sau iatagan) ale năvălitorilor de pe aceste meleaguri. Dintre preoții care au slujit la biserica din Ludești se remarcă Nicolae Cercel, care a fost și învățător. Acesta a avut 4 băieți și 2 fete. Trei băieți au ajuns la rândul lor preoți. Dintre
Comuna Ludești, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301176_a_302505]
-
lucru a fost demonstrat a avea efect sinergic cu nicotina crescând dependența de fumat în special în rândul adolescenților opusul poeziei ca vorbire pură nu este proza organizarea timpului și a bugetului aruncătoarele de pietre de materiale inflamabile lăncile săbiile iataganele toate loveau cu precizie desfigurând mutilând smulgând mâini strivind picioare administrația unui municipiu se numește municipalitate și este condusă de un primar aceste zvonuri au fost dezmințite ulterior dar ordinul nu a fost schimbat preocuparea sa pentru formele geometrice a
colectie de fraze din wikipedia in limba romana [Corola-website/Science/92305_a_92800]
-
este așezată pe o pernă sau masă în apropierea imaginii domnești. Alte semne ale puterii sunt buzduganul și sabia, întâlnite la Domnii munteni și moldoveni. Aceste simboluri pot fi regăsite pe monedele, sigiile, stemele șisteagurile vremii. Buzduganul și sabia sau iataganul au fost până la Alexandru Ioan Cuza însemnele principale domnești. În unele cazuri Domnii sunt reprezentați și cu alte simboluri, altele decât buzduganul și sabia. Dimitrie Cantemir este un astfel de caz, el fiind reprezentat cu un baston scurt, asemănător cu
Însemnele regalității române () [Corola-website/Science/306723_a_308052]