281 matches
-
e un lung suspin, toate evenimentele importante ale erosului sînt anticipate sau urmate de un mare, adînc suspin. CÎnd se deșteaptă la miezul nopții să-și tînguiască nenorocirile, tînguirea Începe „cu lacrimi și cu suspin”. Poetul se gîndește să facă ibovnicei un plocon și-i dăruiește un stih „făcut din suspin”. Avînd insomnii atroce din cauza dragostei, Conachi Își petrece noaptea plîngînd și suspinînd: „Amar mie, că nu trece noaptea asta de durere, Plîng, oftez, suspin, mă vaiet, lumina nu-i la
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
care se concentrează toate forțele infernului amoros, poezia, În fine, În care universul dinăuntru și universul dinafară comunică sub puterea unei energii extraordinare. O energic de natură erotică, un univers totalmente erotizat: pămîntul se pustiește, cerul se deschide cînd vorbește ibovnica, văzduhul fulgeră cinci „În brață-ți mă țîi”... În poemul citat este indicată, ca simptom al bolii de origine erotică, pierderea simțurilor. În alt loc (Omule, slabă ființă) suferința ia o formă mai concretă: inima „se despică”, În Scrisoare către
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să despart vor să moară. Ah, să murim, căci prin moarte vom veni iar la unire Moartea pentru noi Îi viață, dacă n-are despărțire.” Conachi se instalează În pătimire și trăiește numai cu sentimentul morții În față atunci cînd ibovnica slăvită dispare. Jocul de-a moartea s-a terminat. Rămîne numai senzația de zădărnicie a lumii și dorința de cufundare În Întuneric. Tonul devine deodată sincer, mașinăria retoricii amoroase nu se mai vede: „Pătimire, tu ești numai hrana sufletului meu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de un tiran... În vron loc cu depărtare”). Acela care vămuiește sufletele? Iscusința lui Conachi e să țină poemul Într-un timp nedeterminat: un prezent al pasiunii. În el intră toate nuanțele temporare. Faptele s-au petrecut, se petrec Încă, ibovnica slăvită se află nu se știe unde, dar nu despre ca este propriu-zis vorba, ci despre iubirea celui care o jelește. Obiectul erotic continuă astfel să aibă o prezență terorizantă: e cauza unui veritabil sentiment al catastrofei. Barthes l-a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
după moartea Zulniei, Conachi nu s-a hotărît, cum pretinde, să ducă o viață exclusiv canonică. CÎteva, alte, „frumușăle” i-au marcat viața și i-au Însîngerat poezia. Poezia, În vicleana ei indeterminare, rămîne Însă fidelă, pasiunii unice, dumnezeiești pentru ibovnica slăvită. După ce a trăit ca un Don Juan. Conachi arc inteligența să moară (În poezie) ca un Tristan. 13. Erotologii atrag atenția asupra dificultății de a scrie (exprima) iubirea. Subiectul amoros, atrage atenția Barthes, este un subiect atopic, căci a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În exil, pasiunea lui se amplifică, boala ia aspecte galopante. Pustiul, codrul sălbăticia stîncilor nu vindecă rănile Îndrăgostiților. Încercarea de a se Îndepărta de obiectul erotic este dezastruoasă. La origini, gestul este, poate, calculat: a provoca, prin absență, durerea nemilostivei ibovnice, Însă strategia dă greș: cel care suportă durerea este seducătorul, bărbatul retras În pustiuri... De tema exilului sentimental se leagă, În poezie timpului, o altă temă, mai importantă: aceea a peisajului (spațiului) erotic. Vom vedea de Îndată În ce chip
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sub tăcere. Durerea se oprește la ușile lui și reîncepe de la aceleași uși. Soarta lui Conachi este să fie ținut la oarecare depărtare de locul sfint. Numai astfel este posibilă poezia: creația unei lungi așteptări. Admis fără dificultăți la „poalele” ibovnicei („și nici la poalele tale, precum știi, nu am fost atins”)nu știm ce s-ar fi putut intîmpla cu literatura... Din fericire Casandra, Lucsandra, Elenco, Marghioala și, mai ales, Smărăndița (Zulnia) se țin tare, sînt Îndărătnice, ceremonioase. Seducătorul profesionist
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
doilea Dumnezeu”... Fuga lui Conachi cuprinde patru etape. a) Amenințarea cu fuga. Un scenariu anticipativ, un proiect de Îngropare benevolă În pustiu Însoțit de un reproș moderat și de o propunere de reconciliere. Scopul este a Înspăimînta (citește: șantaja) o ibovnică mîndră și greu accesibilă. Seducătorul amenință cu exilul În imaginar și cu o moarte (tot imaginară) din care să tragă profituri. Avansează viziunea unei catastrofe personale și a unei generozități (mile) seducătoare: .,De-acum nădejdile toate de la mine s-au
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
amoroase se pun În mișcare: omul iremediabil bolnav de iubire trăiește Într-un etern suspin, idolatrizînd izvorul nenorocirii lui: „Cu a cerului podoabe lata la Închipuiesc Și cu hazul firii tale nurul tău sămăluiesc.” Va să zică acesta este scopul fugii: proslăvirea ibovnicei Îndărătnice... Biblica retragere În pustiu se termină cu o nouă sămăluire... Retragere, Încă o dată, strategică sau, cum zice Barthes: „asceza (veleitatea ascezei) se adresează celuilalt: Întoarce-te, privește-mă, iată ce ai făcut din mine. Un șantaj: pun În fața celuilalt
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Ți-am dat ceriul chezășie de o vecinică credință.” Spațiul liric conachian iese mai limpede din această evocare: loc tainic Într-un decor grandios; cărări strimte, locuri de pîndă și, În fine, sacralizarea amorului: Îndrăgostitul stă În genunchi la poalele ibovnicei și depune jurămîntul de vasalitate. Primește În schimb făgăduita, investitura (Iată-mă-s lipsit de tine). Aceleași elemente le aflăm În Scrisoare către Zulnia, și tot Într-o retrospectivă. Este vorba de acea parte din poem care rememorează „pustiul cel
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
aceea a «corpului seducătoră...”. Un asemenea fetiș (un obiect metonimic) este la Conachi „umbreluța”. Un obiect dăruit, nu un obiect primit. Umbreluța este, negreșit, un mesager. Mesagerul unei mari pasiuni, investit și cu alt rol. El trebuie să vegheze castitatea ibovnicei, s-o apere de orice i-ar primejdui trupul și morala. Mai este, În aceste condiții, obiectul metonimic un fetiș? Schimbîndu-și adresa, el a pierdut Învestitura de care vorbește Barthes. Umbreluța nu e imaginea femeii inaccesibile, este un instrument de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În același timp: prins În părul numitei Bica, trandafirul să apere prin spinii lui femeia iubită de o posibilă mînă străină (CÎntec grădinăresc). Din lumea păsărilor, Conachi caută corespondențe, În stilul epocii, cu păsările elegiace, singuratice: turtureaua, privighetoarea. Ienăchiță compara ibovnica lui cu puișorul canar, Pann introduce mierlița, cucul. I.C. jură pe șoim și, Încă o dată, pe turturică și privighetoare. „Filomela” devine un simbol romantic curent. Din sfera micilor viețuitoare, Conachi dă atenție fluturelui, iar dintre arbori alege fagul („copaciul mare
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Elencăi, Marioarei, Marghioalei), numai una Însă (Zulnia) intră În poezie. Celelalte dispar În rîul acestei pasiuni. Regula, În epocă, este ca femeile să se schimbe, iar pasiunea să rămînă. Rasismul masculin (phalusocrația) guvernează moravurile. Poeții nu ezită să treacă numele ibovnicelor În versuri și să jure, de fiecare dată, iubire veșnică. Ei nu se simt imorali pentru că n-au conștiința păcatului. Codul curtenici medievale cere ca bărbatul să-și Închine viața unei Doamne (Stăpîne). Mai aproape de Orient, primii noștri poeți caută
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
slăvită, o feminitate leneșă și Îndărătnică, obiect erotic capricios, idealizat de un seducător care folosește arma umilinței. Curtenia lui se desfășoară după un anumit ritual: Închinăciune, străjuire În jurul iatacului, prudență maximă, jurămînt de vasalitate, fuga (exilul) etc... Modelul Îndepărtat al ibovnicei este Laura. Se adaugă un anumit senzualism de tip sud-est european și voluptăți de clasă bătrînă... Al doilea tip de feminitate este cel romantic (preromantic) În care se prelungesc, la noi cel puțin, elemente de mitologie clasică. El va căpăta
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pe primul loc. De la Eliza la Veronica aflăm toate nuanțele unei feminități care exprimă În grad maxim răul veacului. În locul Seducătorului apare Logodnicul, acela ce aspiră spre o nuntă mistică. Heliade dă, cel dinții, acestei comuniuni o valoare cosmică. De la ibovnică, Îngerul iatacului corupt de voluptăți leneșe, la Îngerul-demon În care se concentrează sublimitățile și răul universului este o cale lungă. Poezia erotică românească o străbate În timpul a două generații. 21. Cu Anton Pann apare și critica erosului, adică morala erosului
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
retorică exaltantă și ferventă, continuarea unui mai vechi misticism al sentimentului. Unii au stabilit o filiație cu spiritualitatea arabă, alții caută legăturile acestei retorici cu misticismul creștin. Retorica noastră curtenitoare este pur profană. N-am observat un poem În care ibovnica slăvită să fie confundată cu Fecioara. Că există o tendință de idealizare a femeii nu mai Încape discuție, Însă nota spirituală nu pătrunde În această adorație. Cultul privește nurul și, din cînd În cînd, duhul femeii. Însă duhul este o
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
românească. Au Întemeiat, În mod sigur, o poezie care În galanteria ei desuetă exprimă ceva din neliniștile omului care Începe să se descopere pe sine. Prețuirea și devotamentul față de femeie sînt semne ale timpului nou. Organizarea vieții interioare În jurul slăvitei ibovnice este o dovadă de socializare a instinctelor. În ordine retorică, discursul erotic se caracterizează printr-un mare devotament față de obiectul erotic. „Discursul Îndrăgostit - zice Barthes, - este În mod obișnuit o anvelopă linsă care se lipsește pe Imagine, o mănușă moale
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mistificație eroticăă (numite astfel de G. Călinescu) sînt puține și neesențiale. Numai poeții erotici mari, ca Eminescu, găsesc uneori accente mai convingătoare În negația femeii corupte”. Sau „Retorica noastră curtenitoare este pur profană. N-am observat un poem În care ibovnica slăvită să fie confundată cu Fecioara”. „Adevărul este - observă În alt loc Eugen Simion - că toți poeții din epocă scriu și mai multe genuri, că trecerea de la elegie la satiră este un fenomen curent. Dualitatea nu-i un simplu fenomen
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Adrian, postfață Victor Adrian, București, 1967; Scara vieții, îngr. și pref. Constantin Darie, București, 1976; Pavilionul de vânătoare, îngr. Constantin Darie, București, 1986; Între presă și literatură, I-II, îngr. și pref. Constantin Darie și Paul Ion Teodorescu, București, 1989; Ibovnica, îngr. și pref. Constantin Darie și Paul Ion Teodorescu, București, 1993. Traduceri: Benjamin Constant, Adolphe, București, 1922; André Maurois, Viața lui Disraeli, București, 1925; Leopold Stern, Psihologia amorului contemporan, București, 1927. Repere bibliografice: Davidescu, Aspecte, 202-204, 566-568; Aderca, Contribuții, I
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290143_a_291472]
-
fugă de la bun început de către stăpînul haremului, comportamentul acestui domn prijeluiește un spectacol foarte hazliu: uriașul se furișează din nou, pe nesimțite, printre doamne și se lăfăie un timp în mijlocul lor, întocmai ca piosul Solomon printre cele o mie de ibovnice ale sale, deși junele Lothario încă se mai perpelește prin apropiere. Dacă întrezăresc și alte balene, vînătorii îi lasă de obicei în pace pe acești Mari Turci, care-și cheltuiesc prea mult energia ca să mai aibă destulă grăsime. Cît despre
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
dușman, unui mare bandit, unui vechi contrarevoluționar înrăit și nu recunoaște că a făcut spionaj. Are o atitudine obraznică. La confruntări, care au avut loc, care au conturat și au dat greutate materialului, el a avut o comportare obraznică. Nevasta, ibovnica, Tătărescu, toți bandiții cu care a fost legat, recunosc întâlnirile, ședințele secrete, problemele care au fost discutate; au fost restabilite documente, tot. Stârcea recunoaște. A fost pus față în față cu ei, iar Pătrășcanu tuturor le spune că mint. El
Partidul şi securitatea : istoria unei idile eşuate : (1948-1989) by Florian Banu, Luminiţa Banu () [Corola-publishinghouse/Science/100961_a_102253]
-
Când voim să numim și persoana (ființa) care ne e rudă, prieten etc., avem construcția cu acuzativ dublu: (16) Tot creștinul are pre călugăriță sor sufletesc (Pravila Mold.); (17) Are păzitor la cireadă un câine (Ispirescu); (18) Are-o greacă ibovnică (Teodorescu). c. În loc de al doilea acuzativ, figurează un adjectiv sau un adverb: (19) N-are pre altul asemenea (Biblia 1688); (20) Am mâinile reci; (21) Pe copiii tăi îi am mai de aproape decât pe ceilalți (Ispirescu) − a avea pe
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și ochi Întunecați și posomorîți. Depinde dacă vrei să ai o căsnicie sinceră și deschisă. — Vreau! exclam. — Mi se pare corect. Riscu’ e că, dacă-i ceri să-ți spuie tot, te trezești că-l arunci drept În brațele lu’ ibovnică-sa. — Aha, zic numai ochi și urechi. Și... cealaltă opțiune care-ar fi? — Faci pă mortu’n păpușoi și trăiești În minciună tot restu’ vieții. Nici una dintre opțiuni nu mi se pare prea atractivă. Acum ne strecurăm pe Oxford Street
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
Marie Charlet și Myriam Hayem (Pierre La Mure), Lara (Boris Pasternak), Delgadina (Gabriel Garcia Marquez), Maria (Paulo Coehlo), Lucia (Arthus Japin), Yoko (Takeo Arishima) gheișe: Komako (Yasunari Kawabata), Sayuri (Arthur Golden). Din literatura română, am desprins câteva figuri interesante de ibovnice: Chera Duduca (Nicoale Filimon), Chira Chiralina (Panait Istrati), Didina (Eugen Barbu). Dintre practicantele sexului plătit în bordeluri, în hoteluri și pe străzi, am surprins pe: Manka, Tamara, Jenia, Liubka ș.a. (Alexandr Kuprin), Sonia (M.F. Dostoievski), Béné (Bénédicte Diéval), Belle de
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
bandit, de Paraschiv, un tânăr tâlhar temperamental aflat în afirmare, cu care se asociază: Marin Pisică, Titi Aripă, Nicu-Piele, Sandu-Mână Mică ș.a. În această lume măruntă, marcată de spectrul foamei și al violenței, trăiesc și femei, neveste de toate vârstele, ibovnice cu gândurile la aventuri, tinere focoase cu gândul la măritiș, "coardele" (prostituatele) din gangul de sub Hotel Nord cu care hoții coabitau și se distrau. Autorul conturează câteva dintre aceste victime ale sărăciei și violenței: Didina, Voica, Sinefta. Didina este ibovnica
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]