277 matches
-
fata care-l acuză de minciună îi cunoaște acțiunile aparent în mod inexplicabil: „În pozunar îl căta/ Odoarele că-i găsea;/ La degetu-i se uita/ Și inelul că-i vedea;/ Ișlicelu-i răsturna/ Și cununa-i strălucea./ Iar Sandul, dacă vedea,/ Ibovnica le spunea,/ Acasă c-o aducea/ Și cu ea se cununa/ De se ducea pomina” (București). În felul acesta vânătoarea rituală devine „alegorie a unui scenariu erotic” care în absența legăturii totemice ciută - fecioară nu poate fi înțeles. Această observație
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
pitulicele“, astfel numite, ba chiar și mai pe față și mai cu numele lor de rușine, pentru dulceața lor, ce amintește parlagiului și măcelarului, puși pe mâncare, pe băutură și pe celelalte, dulceața din chi seaua nevestei de acasă sau ibovnicei. Le-o fi zicând cum le-o fi zicând, eu le culegeam de la prietenii mei din cinstita breaslă a măcelarilor, Costică Culea și Horvath, fiindcă numai două bucăți cât palma din acest mușchi cu sonorități atât de plăcute urechii se
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Încurajezi o femeie În bucuriile, plăcerile sau volup tă țile ce ți le furnizează, asta ar scădea cumva din valoarea acestor bucurii, plăceri sau voluptăți. Dimpotrivă, aș zice! Dar, mai Întâi, nici o femeie de pe lume, zi-i nevastă, zi i ibovnică, zi-i oricum, nu-i chiar atât de bucuroasă și nu-și face o glorie În a avea lângă ea un „golan“ (le-am auzit adesea calificându-ne [așa] Între ele când e vorba de un bărbat care n are
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
încât fură oprite din poruncă, după ce-l lămuri pe judecător cu privire la aceasta. Mai era și un alt obicei rău: în acea regiune, fetele nemăritate umblau cu capul descoperit, dar își puneau năframă după căsătorie. Însă, multe dintre cele care erau ibovnice ale preoților sau ale altor bărbați, le erau credincioase ca și când ar fi fost soțiile lor. Și acest lucru era atât de răspândit, încât ibovnicelor nu le era rușine să spună că și-au acoperit capul pentru cutare, chiar dacă toată lumea știa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
umblau cu capul descoperit, dar își puneau năframă după căsătorie. Însă, multe dintre cele care erau ibovnice ale preoților sau ale altor bărbați, le erau credincioase ca și când ar fi fost soțiile lor. Și acest lucru era atât de răspândit, încât ibovnicelor nu le era rușine să spună că și-au acoperit capul pentru cutare, chiar dacă toată lumea știa cine sunt. 89. Din acest obicei se iscau multe rele. Pelerinul îl convinse pe stăpânul ținutului să dea o poruncă încât toate femeile care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
până la Bârlad, de acolo urmând să plece cu trenul spre front. a.j. Fuga de armată cu trăsura! Ar fi o minciună gogonată să afirmăm că toți bărbații acelor vremuri au lăsat la repezeală sapele, greblele, furcile, coarnele plugului, nevestele, ibovnicele, copiii și au plecat cu cântec Înainte la război. În primul rând, documentele descoperite acum de subsemnatul, autor al acestor rânduri, contrazic uneori flagrant scenariile de film cu tineri sau mai puțin tineri care defilează cu sergentu-n frunte. Va fi
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
și tăt în chișioare cade, ca mâța", asta-i o vorbă ce mult umblă prin popor. Maria încearcă să zâmbească: Să te audă Dumnezeu. Mă... mă mai roade un gând, spune ea după un timp, șovăind, Alexandru... Săndrel... Coconul... "feciorul ibovnicei"... Maria! protestează el cu reproș. Bine! Na, "feciorul din flori"... din... din "floricele"! E bine? Ce-i cu Alexandru? Ce-l tot miglisește și-l tot dăscălește despre "meșteșugul armelor și al domniei"?! se dezlănțuie ea. Că doar nu l-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Scaunului Sucevei"! Voi lupta! Leoaică voi fi! Numai peste cadavrul meu! Numai! Bogdan Paleologu e vlăstar împărătesc, sânge din sângele unui întreg șir de împărați stăpânitori ai unui Imperiu! Maria, potolește-te! "Os domnesc"! râde sarcastic. Să se sature de ibovnice, de țiitoare! "Curvele" astea grozav se pricep să vă îmbrobodească! Parcă ea mai știe care o fi "tatăl"?! Ești rea, Maria! o mustră el. Maruca mama lui Alexandru n-a fost o... o aia, cum zici tu. Mi-a povestit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ce păzea?! Ștefan hohotește ca de-o glumă bună: "Oastea țării?!" Care oaste?! Care țară?! Mai avea țara oaste?!... Oaste aveau boierii, "oastea lor personală". Se războiau între ei ridicând sau alungând domnii, își hrăpeau unul altuia moșiile, chiar pentru ibovnice se războiau... Vânătorii de capete încoronate, mercenarii cu simbrie, se vindeau celui care plătea mai mult. Împărțiți în tabere, scoteau săbiile, se încăierau între ei ca orbeții, pustiiau târgurile; vărsările de sânge, jafurile, omorurile se țineau lanț, că bieții oameni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Nu! Nu!... strigă Voichița. Ba da! Ba da! Îți vei primi răsplata, curând-curând!... Ștefan e nestatornic în dragoste! Sătul de farmecele tinereții tale, te va lepăda ca pe-o treanță. Îl cunosc eu! N-ai fi nici prima, nici ultima ibovnică din viața lui. Voichița se îndreaptă cu mândrie, strigând: Nu! Nu-i adevărat! Nu-i sunt ibovnică! Ce nu?! Ce nu?! Ești! Ești țiitoarea Domnului! Toată Curtea șușotește! Voichița își șterge cu brutalitate lacrimile ce stăteau gata-gata să se spargă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dragoste! Sătul de farmecele tinereții tale, te va lepăda ca pe-o treanță. Îl cunosc eu! N-ai fi nici prima, nici ultima ibovnică din viața lui. Voichița se îndreaptă cu mândrie, strigând: Nu! Nu-i adevărat! Nu-i sunt ibovnică! Ce nu?! Ce nu?! Ești! Ești țiitoarea Domnului! Toată Curtea șușotește! Voichița își șterge cu brutalitate lacrimile ce stăteau gata-gata să se spargă și o înfruntă cu mândrie: Măria sa nu s-a atins de mine! Nu s-a atins! Cine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Fugi de-aici! râde homeric ca de o glumă bună. Voichița glăsuiește cu mândrie, răspicat: Jur! Sunt neprihănită! Sunt fecioară! Jur! Maria izbucnește în hohote, ironică, sarcastică: Ha! Ha! Ha! "Fecioara!" "Neprihănita!"... Voichița, rușinată, cu o admirabilă naivitate, se plânge: Ibovnică? Măria sa râde de mine... Ba mă întreabă de mă mai joc cu păpușile, ba zice că-s regina veverițelor, că m-am dat de trei ori peste cap și m-am făcut o zână, ba, că-s o mâță plouată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
atins de tine?" Ștefan?!... Mira-m-aș! Haida-de! Lui nu-i scapă niciuna!... Jur! Să jur pe icoana Sfintei Fecioare?! țipă Voichița. Maria pălește: Adică... adică vrei să spui că Ștefan... Asta înseamnă că Ștefan te... Mai bine-i erai ibovnică, spune ea dezamăgită. Dacă nu-i ești încă, o să-i fii, zâmbește Maria, mângâindu-se cu gândul. N-ai grijă... Ca pe-o otreapă... Otreapă... Voichița, sumețindu-se, cu mândrie: De altfel, Măria ta să fie în pace. Mâine, în zori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
la gât, să se ferească lumea de ei, ar fi murit de mizerie și de răutatea pe care o produce mizeria în sufletul celor condamnați, căci în sufletul nenorocit și simțămintele se nenorocesc. Acolo leproșii ar fi primit nevestele și ibovnicele necredincioase să le spurce cu pofta lor și cu puroiul lor fetid, cu gura fără dinți, cu batjocura pumnilor fără degete, pedeapsă mai cumplită pentru aceste păcătoase decât tăișul gealatului. Dar acestea sunt închipuiri bolnave căci, trecând pe lângă aceste câmpuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Codri de copaci sălbateci printre petre răsturnate, Prăpăstii peste prăpăstii, adâncimi întunecoase... boierul cu ișlic cade la picioarele Zulniei cu inima săgetată "ca de-o armă arzătoare" și se încleștează cu mâinile de picioarele ei. Ca și străvechea Laură, Zulnia, "ibovnica slăvită", avea un soț. Îngrozită, "în sudori, lacrimi scăldată, desculță și despletită", ea aleargă "zăludă" și se lungește la pământ cu ochii negri ca mura și gura ca rubinul. Boierul o duce sub un copac mare și, luând chezășie cerul
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
întîlnește un drumeț, zice: Alba nainte, alba la roate, Oiștea goală pe de-o parte. Hii! opt-un cal, că nu-s departe Galații, hiii! De-i ies femei în cale, el cîntă: Când cu baba m-am luat, Opt ibovnice-au oftat; Trei neveste cu bărbat Și cinci fete dintr-un sat. De bună seamă, mergerea la Piatra cu evreica Malca nu-i un fapt istoric unic. Se bănuiește ușor că Nichifor se poartă la fel în toate expedițiile, după
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Legionarii nu s-au oprit la jumătatea drumului. Politicienii corupți au fost demascați. Hoțiile politice și greșelile oamenilor politici au fost demascate; lăcomia și desfrâul de la palatul regal au devenit cunoscute de marele public. Evreii au determinat pe rege, prin ibovnica lui Elena Lupescu, evreică botezată, să prigonească Mișcarea Legionară și astfel, în cei zece ani de „domnie” a regelui Carol al II-lea Mișcarea a fost decapitată, iar țara ruinată și în afară și în interior. În loc de îndreptarea nedreptelor orânduiri
A FOST O DATA by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Science/762_a_1496]
-
Adrian, postfață Victor Adrian, București, 1967; Scara vieții, îngr. și pref. Constantin Darie, București, 1976; Pavilionul de vânătoare, îngr. Constantin Darie, București, 1986; Între presă și literatură, I-II, îngr. și pref. Constantin Darie și Paul Ion Teodorescu, București, 1989; Ibovnica, îngr. și pref. Constantin Darie și Paul Ion Teodorescu, București, 1993. Traduceri: Benjamin Constant, Adolphe, București, 1922; André Maurois, Viața lui Disraeli, București, 1925; Leopold Stern, Psihologia amorului contemporan, București, 1927. Repere bibliografice: Davidescu, Aspecte, 202-204, 566-568; Aderca, Contribuții, I
TEODORESCU-BRANISTE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290143_a_291472]
-
inimii și contopirea se realizează, instantaneu, prin fulgerarea unei priviri. După altercația cu suveranul, înțeleptul moare, de bătrînețe, în apele Gangelui (Ganga). Mergînd să vestească cetății moartea înțeleptului, o reîntîlnește pe iubita dăruita de destin. Dar ea e dorită că ibovnica de suveran, care, de aceea, îl supune pe îndrăgostit celor mai crunte chinuri (i se scot ochii, i se taie limba, e jupuit de viu). Finalul e previzibil, în ordinea doctrinei predicata în român: "Sufletul avu senzația unei ușurări înălțătoare
"Adam si Eva" în B.P.T. by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/18152_a_19477]
-
Devenind bărbat, văzu o fecioara care, fulgerător, din privire, îi plăcu. Dar, fatalitate, o pierde. O uită o vreme, copleșit de îndatoriri legate de desăvîrșirea intru cele ale scrisului pe tăblițe. Tîrziu de tot, află că sortită e una din ibovnicele regelui. E ucis în drum spre ființă dăruita de legile tainice. În episodul român, eroul e logodit și, apoi, căsătorit, la vîrste fragede, de părinți. A studiat, ani mulți, filosofia. Soția îi dăruiește un copil, apoi alți doi. Brusc, iluminat
"Adam si Eva" în B.P.T. by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/18152_a_19477]
-
în mod deosebit și a constituit punctul de plecare al romanului „Ion“. Aflat la vânătoare, Rebreanu a observat „... un țăran îmbrăcat în haine de sărbătoare“, care s-a aplecat, deodată „și-a sărutat pământul. L-a sărutat ca pe-o ibovnică. Scena m-a uimit și s-a întipărit în minte, dar fără vreun scop deosebit, ci numai ca o simplă ciudățenie“. O altă întâmplare relatată de sora sa, Livia, i-a reținut atenția: o fată înstărită, rămasă însărcinată cu un
Ion (roman) () [Corola-website/Science/299444_a_300773]
-
care a eternizat-o de atâtea ori în tablourile sale. Rămas văduv, Rembrandt angajează o educatoare pentru fiul său, Titus. În 1646, această sarcină va fi luată de Hendrickje Stoffels, care îndeplinește un rol dublu, acela de educatoare și de ibovnică. Pictorul este din nou foarte îndrăgostit, trăiesc ca soț și soție, dar nu se căsătoresc oficial. Justiția ecleziastică îi acuză de imoralitate, citându-i în proces. Încălcând normele legale în vigoare în Olanda secolului al XVII-lea, Hendrickje mai trăiește
Rembrandt () [Corola-website/Science/297787_a_299116]
-
țărani, Manlache și Ruxandra, în perioada următoare Primului Război Mondial, elementele tragice prefigurând de la început imposibilitatea unei soluționări fericite a conflictului. Caranfil remarca drept antologică scena reîntâlnirii protagoniștilor pe o culme înzăpezită. Personajul Manlache reface imaginea hristică a purtării crucii după moartea ibovnicei sale. Scena nașterii și morții în chinurile nașterii, cu camera fixându-se asupra imaginii Pantocratorului avea să fie autopastișată de Nicolaescu și în filmul "15", însă spre un efect artistic mult redus. Din acest film nu lipsesc nici elementele de
Sergiu Nicolaescu () [Corola-website/Science/303894_a_305223]
-
București, s-a căsătorit cu o femeie bogată, tot cârciumareasă. A murit otrăvit de aceasta, din gelozie, când l-a prins că în drumurile spre fosta cârciumă din Drăgășani, unde se ducea des să se aprovizioneze cu vin, avea o ibovnică foarte tânără. Viața sa a stat la baza filmului românesc "Haiducii lui Șaptecai" (1970), regizat de Dinu Cocea. Rolul principal a fost jucat de Florin Piersic.
Anghel Panait () [Corola-website/Science/300005_a_301334]
-
afla Doamna Haricleea și giuvaierurile. Parpanghel reușește să fugă și se duce să-i cheme pe haiducii lui Stănculeasa care operau în bălțile Dunării. Turcii o găsesc ascunsă pe corabie pe Maria Dudescu, iar de la aceasta află că Anița era ibovnica lui Amza. În fața amenințării ca Aniței să i se taie capul, Amza afirmă că a trimis un om al său cu giuvaierurile la o ascunzătoare de pe țărm. El este luat de turci, suit într-o barcă cu Pașa din Vidin
Răzbunarea haiducilor () [Corola-website/Science/326440_a_327769]