288 matches
-
care conduc destinele Junimii. Este vorba de o dinamică socială care explică și nuanțele ce apar între variantele de discurs conservator pe care le pun în pagină junimiștii ortodocși, pe de o parte, și Eminescu, ca expresie a unui junimism iconoclast și heterodox, pe de altă parte.<ref id=”2”>A se vedea Sorin Alexandrescu, „«Junimea» - discurs politic și discurs cultural“, în Privind înapoi, modernitate, Editura Univers, București, 1999, pp. 47-91.</ref> Junimism, spirit critic și moldovenism În aceeași măsură în
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
primul rînd, a devenit o anexă a retoricii publicitare - mai degrabă decît să și-o fi anexat; În al doilea, o "prezentare a imprezentabilului", Într-un alt sens decît cel dat de Lyotard: se afișează ca literatură, Într-un gest iconoclast, ceea ce ar trebui să fie antagonic literaturii, așa cum pisoarul lui Duchamp ar trebui să fie opusul artei. Într-o epocă imună la șocuri estetice, Însă, etalarea de care vorbesc se poate traduce prin "afirmarea inutilă a inutilului", asemănătoare cu actele
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
retorică sofistă Îndelung exersată devine ridicolă. Cartea lui Catherine Millet intervine În literatura franceză pentru a separa - acum, dacă nu e deja prea tîrziu, și tind să cred că e - apele: ne lăsăm legănați de cîntecul de sirenă al nietzscheanismului iconoclast și autodevorant - aripa dandy a “gîndirii ‘68”, sau ne străduim să producem alte discursuri critice, echilibrate, implicit mai puțin spectaculoase, dar adecvate unei piese, inocente față de, și imune, aș adăuga, la mecanisme ideologice? Firește, În ton cu boom-ul doctoranzilor
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Rouaud, personală În cazul unor autoficțiuni), mai toate noile ficțiuni franceze au, În centru sau la margine, critica nocivității Sistemului. Pe cît de veche, pe atît de actuală rămîne revoluția franceză, asumată acum pe diverse registre ca gest nu atît iconoclast, cît iconolatru: În romanul realist francez de astăzi, imaginea societății occidentale trimite la o altă imagine: exces și simulacru. Excesul este al semnelor - mărci publicitare, cuvinte ca tot atîtea semnături pe cecuri În alb, iar simulacrul al gesturilor și relațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
la cel psihlogic și moral (literatura libertină), fie la cel lingvistic (literatura experimentalistă de Început de secol XX), o dată cu diseminarea autorității prin ruperea de tradiție, cum mai putem pretinde să predăm literatura În școală atîta vreme cît spiritul ei democratic, iconoclast, interzice ierarhia și deci anulează posibilitatea canonizării? Dimpreună cu celelalte arte, literatura a ieșit de decenii bune din paradigma constitutivă a unei discipline de studiu. Pentru a studia literatura modernă, ai nevoie de alte norme decît cele care stau la
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
însumi" ("Odă bucuriei", "Necuvintele"). Aceeași idee apare și în poemul "Construcție" în care contemplă "Marea trecere": "Eu sunt un mare Dom care dorm/ Tu ești o stea care A/ Degeaba curgeți voi, le-am spus/ celor care erau" ("Măreția frigului"). Iconoclast și contradictoriu, înfometat de perfecțiunea unei lumi de vis, iată-l divin, arghezian ca atitudine, compunând o muzică rafaelită: " Deci în visul, visul visului/ doarme lupul Cristului/ creieru-ametistului,/ și ninsoarea tristului/ El mănâncă/ numai stâncă" ("Lupul singuratic"). Izolat, cu un
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
P1, P2, P4, P7, P9/ Au îngenuncheat zamfirul celor patru lei" ("Ferestre la cub"). Sunt parodiați însă și marii poeți al literaturii universale: Lafontaine, Petrarca, Serghei Esenin, François Villon, Baudelaire. Marin Sorescu încearcă "Libertatea de-a trage cu pușca "; spirit iconoclast în descendența lui Geo Dumitrescu, caută să elibereze poezia de tot ce a devenit convenție și ruralism, sentimentalism, exces de modernism și lipsă de poezie. Cu volumul "Poeme" el este foarte preocupat de arta lui; poetul caută cuvinte în care
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a lui Zenon, Martha. Mai departe Zenon îl reîntâlnește pe vărul lui franciscan Henri-Maximilian la o mănăstire fictivă din Innsbruck, și îl copleșește cu povești despre lungii ani care se scurseseră. Henri-Maximilian se distinsese ca soldat în timp ce Zenon devenise mai iconoclast. Gândirea lui filosofică, teologică și științifică a devenit atât de îndrăzneață încât trăiește aproape într-o constantă suspiciune. Paranoia lui este amplificată de înclinația sa sexuală spre sodomie, pe care Yourcenar o eludează și abia o explorează. Îi este suficient
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
1995, 1996, 1997, 1998). Deschis de o dedicație elocventă ("Părinților mei, Carmen și Sorin, care m-au învățat să înomenesc lucrurile prin cuvinte"), volumul de debut al lui Bogdan Baghiu Evanghelia după om, Outopos, Iași, 1999 e mult mai puțin iconoclast decât s-ar crede, ținând cont de temerara sa intitulare. Încercând să inventarieze formele de raportare parodică sau cinică la modelul cultural invocat în titlul poetului ieșean, un cititor iubitor de idiosincrazii religioase nu ar putea să fie altfel decât
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cu mască și clovn, Sfaturi de amăgit întunericul, Elegie. Mut și orb ca Dumnezeul acestui veac, Via carissima ș.a.), toate invocate dacă nu să articuleze o eboșă de poetică a revoltei auctoriale ("Vino și spune un adevăr despre tine/ autor iconoclast incomod/ ai umplut lumea cu versuri amare/ scrib îndrăcit mică instalație de visat!" Mică instalație de visat), măcar să legifereze multiplicitatea internă ("Dar eu retras într-o broască țestoasă/ cu bătrânul rege petrec/ ne îmbătăm/ ne batem prietenește pe/ burtă ne
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de Iași" (2004), Premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Sibiu (2010), Premiul revistei "Observator cultural" (2010), Premiul revistei "Transilvania" (2010), Premiul pentru roman, Alba-Iulia (2010). Dacă e să cădem, cu bună știință, în capcanele întinse de auctorele, tracasat, histrionic și iconoclast al orgolioaselor Scrieri alese (Editura Pan, Iași, 1992), tahigrafiile de început, semnate cu cernelurile nevrozelor postmoderne de Ovidiu Nimigean, ne par rupte dintr-o uriașă suferință declanșată de pierderea încrederii în literatură: "ajuns la marginile literaturii urlu ca un câine
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
opunând puternic profetul (care vorbește în numele lui Dumnezeu) și artistul (care "se joacă" de-a Dumnezeu). Weber a arătat cum se exercita monopolul creației asupra lumii umane a formelor create. El a arătat, totodată, limitele acestuia, chiar interdicțiile (cf. refuzul iconoclast al tuturor figurilor antropomorfe ale lui Dumnezeu în iudaism și islam) (Weber, 1996, pp. 410-460). Oricum ar fi, perspectiva lui Weber ne ajută să înțelegem de ce, în general, artistul își gândește lucrarea în raport cu modelul divin și sub influența acestuia. Păstrând
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
lexic" (R. Barthes, 1964: 213). Pentru Jean Piaget, structuralismul reprezintă "un ideal de inteligibilitate căutat și atins de toți cercetătorii structuraliști" (J. Piaget,1970:5). Totuși, ca și Michel Foucault mai tîrziu, Barthes consideră structuralismul o atitudine a spiritului modern iconoclast "o activitate, adică o succesiune regulată de operații mentale... Scopul oricărei activități structuraliste este de a reconstitui obiectul astfel încît să manifeste în această reconstituire regulile de funcționare. Structura este deci de fapt un simulacru al obiectului, dar un simulacru
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
secțiunea intitulată revelator, La ușa domnului Caragiale. Formula a căpătat circulație datorită cronicii cu același titlu semnată în „România literară” de Mircea Iorgulescu, devenind în scurt timp o deviză sui-generis a generației optzeciste. Ea racorda în mod surprinzător producția tinerilor iconoclaști la un filon autohton de creație, în condițiile în care autorii înșiși exploatau, declarativ, la maxim retorica rupturii, în timp ce puterea se străduia să-i compromită, denunțându-i drept cosmopoliți, decadenți, anemici. Ce oferea în fapt I.L. Caragiale era rețeta convertirii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287735_a_289064]
-
campanie împotriva lui Macedonski și i-a hotărât destinul în epocă. În 1890 încă, în articolul Chestiuni ortografice, literare și politice, el formula, în același spirit deformator, observații asupra versificației eminesciene. Doar târziu, în 1904, discipolul său, Mircea Demetriade, în Iconoclaștii, îi va recunoaște lui Eminescu talentul, explicând evoluția lui „nefericită” prin influența Junimii. Între cei împotriva cărora L. a dus campanii polemice este și V. Alecsandri. Iritat de „domnia” literară a acestuia, Macedonski îi supune opera unei analize critice tăioase
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
singure stăpâniri", idee care trădează dezideratul unității politice. O a patra idee-forte reperabilă în paradigma istoriografică a Școlii Ardelene este spiritualitatea creștină a poporului român. Fiind o mișcare ce își avea sediul în Biserica Unită, luminismul transilvănean, spre deosebire de cel francez - iconoclast și anti-eclezial -, nu e de mirare că a accentuat dimensiunea religioasă. Samuil Micu, scriind Istoria... din 1805 în calitate de ieromonah al Mănăstirii Sf. Treime din Blaj, fixează momentul creștinării poporului român începând cu secolul I. Iată ce scrie în Tomul al
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în istoria universală. In împrejurări extrem de dificile, Românii și-au îndeplinit cu toate acestea misiunea de apărători ai civilizației apusene" (ibidem, p. 23). Acestea constituie, considerăm, elemente suficiente pentru a sprijini concluzia că, în pofida declamațiilor criticiste, unele chiar cu caracter iconoclast la adresa spiritului patriotic, unii dintre istorici au slujit nu doar religia adevărului, continuând să oficieze atribuțiile sacerdotale ale cultului națiunii. În tranziția de la școla critică la criticism, anul 1929 poate fi luat ca momentul de răspântie care marchează ceea ce T.
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cu un angrenaj intertextual care a definitivat tranziția de la internaționalismul proletar la naționalismul socialist. Între paradigma rolleriană a anilor '50 și discursul vehiculat prin noua generație de manuale (în special edițiile din anii '80), diferențele sunt radicale. De la un discurs iconoclast care destrăma fibra naționalistă a conștiinței istorice românești s-a ajuns la completa recuperare și asumare a tradiției naționalismului autohton. Această diferență substanțială crescută între formula inter-(și anti-)naționaliste a memoriei românești și cea național-comunistă justifică denominația de "revoluție
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de stat comunist. Noua formațiune politică ridicată la cârma revoluției, cu titulatură salvaționistă, nutrea mai curând planuri reformiste înăuntrul sistemului decât gânduri revoluționare la adresa sistemului. Declarațiile la televiziune din primele zile de la preluarea puterii relevă intențiile de domolire a radicalismului iconoclast la adresa sistemului comunist, drept pentru care cuvântul "revoluție" a fost ocolit cu maximă precauție în cadrul primelor transmisii televizate din 22 decembrie 1989 (Gallagher, 2004, p. 95). Probe directe ale caracterului conservator pe care îl emana FSN provin din declarațiile liderului
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de modă și stil parizian, mărunțind șic, din crupă, aerul Căii Victoriei, sub privirile cuviincios-pofticioase ale metrosexualilor interbelici cu costum la două rânduri sau vitriolant-ironice ale câte unui boem spălat, precum Petre Țuțea, din buzunarul căruia se ițea sfidător și iconoclast, la mișto, manșeta ziarului anarhist Pravda. Unde sunt saloanele, șampania și Jockey Clubul? Rafinatul boier Paleologu ne-a părăsit, lasându-ne încă ușor alinați de vitalitatea, umorul și clasa diplomatului Neagu Djuvara; Andrei Pleșu, moștenitorul legal al sprâncenelor, unite mefistofelic, purtate
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
aflat la originea atâtor polemici incendiare. Prin raportarea la ea s-au selectat „tradiționaliștii” - adică supușii dogmei -, cei care cereau, când doar imperativ, când de-a dreptul isteric, supunerea În fața Legii și, pe de altă parte, În directă opoziție activă, „iconoclaștii”. De la Camus, cel care, În Mitul lui Sisif, consideră sinuciderea drept singura problemă veritabilă a filozofiei, până la Jankélévitch și ale sale marginalii În care nostalgia, ireversibilul, imprecizia „nu-știu-ce”-ului se amalgamează insesizabil, s-a deschis un evantai policrom. Pozițiile acestea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
o realitate de bază, reflectând o realitate primară, profundă (de tipul reprezentării); • în al doilea stadiu, ea reprezintă distorsionat realitatea sau chiar o maschează și o ascunde (exemplul ideologiei); • în al treilea stadiu, imaginea ascunde absența unei realități fundamentale (exemplul iconoclaștilor); • în al patrulea stadiu, al simulacrului propriu-zis, semnul nu are nici o relație cu vreo realitate (exemplul imaginilor TV și al producerii lor nelimitate în afara oricărei încercări de a le racorda la o realitate)471. Rămânând în exemplul icoanei, primul caz
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
posibilul ca să consolideze și să revigoreze spiritul religios în societatea contemporană. În contrast aproape unic cu această tendință religioasă, sincretistă da, profund simțită cel puțin în mediile mai elevate și responsabile 67, Ovidiu își manifesta incredulitatea în mod fățiș, disprețuitor, iconoclast, anunțând deja apusul pentru "ista vetus pietas". În Heroides, Fedra, de exemplu, ca să-l determine pe fiul să vitreg Hipolit să cedeze dorințelor ei, ridiculizează prejudecățile bunelor vremuri antice "așa cum ar fi făcut o fiică coruptă a secolului, o Sempronia
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
are fața asta păgîn-senzuală! Nu mai suport. Să-ntreb cine-i autorul. Poate așa mă voi liniști. Artachino, vine răspunsul. O! De cînd n-am mai auzit de Constantin Artachino (1871-1954)! De la Comarnescu? De la Brezianu? (Acasă, găsesc o secvență din iconoclastul Gombrowicz: "Istoria literaturii... Da, dar de ce numai o istorie a literaturii bune? Arta proastă poate fi mai caracteristică pentru o nație. Istoria grafomaniei poloneze ne-ar putea spune mai multe despre noi înșine decît Istoria Mickiewiczilor și a celor ca
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
în aer. Rîd. După nu știu cîte luni, rîd, în fine, hohotit. Înapoi, spre Iași. Intercity. Jos pălăria! Doar că pe elegantele vagoane, cît îs de lungi, scris mare, ochios, elegant: Intercity expres Mihai Eminescu. Hait! N-are dreptate tagma iconoclaștilor față cu sindromul generalizat de acromegalie eminesciană? Înapoiere-ncîntătoare. 23 mai Anii gigantismului grotesc. La sala Victoria, juriul (din care nu lipsea niciodată reprezentantul oamenilor muncii) tocmai ajunsese la sculptură: monștrii cu seceri și ciocane, cu răngi și picamere. Deschide ușa
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]