261 matches
-
pare că numește întotdeauna o persoană extrem de glandulară. Impre sia asta nu cred că mi se trage (deși - cine știe ? - un psihanalist m-ar contrazice imediat) de la povestea alegerii numelui meu. Am aflat de povestea respectivă mult mai tîrziu, iar idiosincrazia mea este de cînd mă știu. O întreb pe maică-mea : „De ce mi-ai pus numele ăsta, Cezar ?“. „Păi, cînd să te nasc, eram foarte speriată, că erai prea mare și mă chinuiam rău de tot. Se punea problema să
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
interesează și publicul ! s-au izbit de două obstacole fără legătură aparentă între ele. (Nu, nu e vorba numai despre slabul apetit al unora dintre cei chestionați de a se înhăma la un test care-i expune la verdictele și idiosincraziile lor când nu, de-a dreptul, la inconsecvențele și amicițiile inerente...) Unul se leagă de fragilitatea canonului în cazul artei a șaptea : câți dintre criticii noștri (care nu sunt numai cronicari !) și-au bătut capul să discute în mod serios
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
un avantaj al acestuia față de literatură. (Sau nu ?) O discuție cu Cristi Puiu la Dilema Veche, legată (evident) de Cristi Puiu : bolile lui (le știe denumirile în mai multe limbi !), ipohondria lui cronică (dar poate fi ipohondria altfel decât cronică ? !), idiosincraziile lui (feroce !), filmele lui și filmele lui de suflet (adică ale altora)... Cred că un cineast are tot dreptul să fie nedrept cu filmele altora ; nu și un critic. Un cineast în general, un artist poate vorbi de rău pe
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
că el, acel bărbat deja matur pare-mi-se, avea fobia statului pe spate. Într-o atare postură (nebărbătească) se simțea vulnerabil, dezarmat, dinainte învins. Ca prins în cursă. Sau în cleștele unui adversar net superior. Cu umerii la pământ. Idiosincrazie de luptător? Alte obscure complexe? * În piscina unui hotel din Havana, o clădire veche, monumentală, zugrăvită într-un galben muștar, înconjurând din trei părți, aproape închizând piscina în care mă răsfăț; fac pluta și contemplu clădirea, peretele pe care îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
violentă : (căci, dacă refuză excesul, sobrietatea nu-și interzice rare dar lucide ieșiri brutale) : „Detest crizele de conștiință și pe amăgitorii care ni le propun. Din ele au ieșit câțiva sfinți și o lungă serie de criminali” (p. 18). Această idiosincrazie, justificată ferm în câteva exemple, devine o atitudine iar formula ei are valoare de precept. Există un tip de mizantropie agresivă, pe care aș numi-o (cu aproximație și poate impropriu) „puritană” și care, de regulă cu susțineri mai mult
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
populația școlară n-o aveau prea numeroasă, cuprinsă doar din două serii la fiecare clasă. În Iași se aflau patru licee teoretice, două de băieți, unul de fete iar al patrulea - în care se studiau limbile clasice - mixt. Din cauza unei idiosincrazii la elitism, regimul obligase școlile românești să renunțe la vechile denumiri, de obicei faimoase. În cel mai simplist mod cu putință, unitățile de învățământ erau numerotate - ca deținuții în lagăre. Mentalitatea asta a caracterizat o întreagă epocă. La Iași fostele
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
popice, să mergi la vînătoare, să spui bancuri. Nu-s plezirist, nici sportiv, nici histrion, bancuri nu prea știu, iar cele pe care le-am învățat, cînd le spun, nu-mi „ies”, le ratez. Îmi cunosc în amănunt lipsurile, inaderențele, idiosincraziile, dar nu simt imboldul să mă străduiesc pentru o altă atitudine decît cea care mi-i proprie. Ce spun aci seamănă a încăpățînare; - nu e. Și nici indiferență. Reacțiile mele sînt ale unuia care-i lămurit cum funcționează mecanismele „jocurilor
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mai multe privințe. Este un roman politic, „în marginea ficțiunii”, având drept nucleu evenimentele din 1989, o copioasă parodie a tranziției românești și totodată un roman discret autobiografic despre iubire, despre condiția intelectualului, într-un dialog intertextual care trădează adesea idiosincraziile criticului literar. Capitolele poartă titluri dezvoltate, anticipând fiecare „avatar” al personajului, într-o parodie de gradul doi: Calimeros este un Don Quijote de astăzi, angrenat într-o dublă tramă: el a vorbit despre Marele Regizor - în care poate fi recunoscut Dictatorul
DRAM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286864_a_288193]
-
doar la faza de proiect, tot așa ca multe schite de proză. Primele versuri îi apar în reviste la jumătatea deceniului '40. Criticile pictorilor contemporani francezi Eugene Delacroix și Gustave Courbet l-au ajutat să se impună drept critic cu idiosincrazii, dar care știe să facă diferența între arta adevărată și kitsch. Pe de altă parte consumul de hașiș, opium și alcool, precum și întreținerea lui Jeanne Duval, permanenta nevoie de bani au întărit din nou predispoziția la depresiei. În timpul agitației politice
Charles Baudelaire () [Corola-website/Science/297643_a_298972]
-
temeiul existenței sale. Precum d. Al.Piru, citește tot ce apare pe piața culturală și, ca și cum ar veni dinspre viitor, domnul Goci vrea să-și spună părerea despre trecut și prezent, (asumându-și chiar posibilitatea de a greși. Are simpatii, idiosincrazii, ca orice critic viu. Adică este un critic normal). A cunoscut la față, din studenție, toate motoarele critice ale vremurilor și a asistat la multiplele schimbări la față ale acestor motoare ce trebuiau să împingă înainte societatea - și societatea culturală
Aureliu Goci () [Corola-website/Science/337155_a_338484]
-
Oricum, Aureliu Goci nu-i consideră pe literați niște păcătoși pentru care criticul (oricine ar fi el) trebuie să se jertfească, asemenei lui Cristis, ca să-i mântuiască... Nu, Aureliu Goci este un om între oameni, un coleg, cu simpatiile și idiosincraziile sale, ca orice critic, asemeni profesorului Piru, pentru care apatia critică era un nonsens care certifica rațiunea de a nu fi critic.
Aureliu Goci () [Corola-website/Science/337155_a_338484]