843 matches
-
lui Thoreau, George William Curtis s-a temut că publicarea capitolelor următoare îi va jigni pe locuitorii orașului Cape Cod iar Thoreau, refuzând să facă modificări, și-a retras capitolele rămase (Theroux xii-xiii). Printre caracterizările sale el notează bâiguielile unui imbecil, respinge un mic dejun contaminat cu suc de tabac de către chelnerul care scuipă și vomită după ce mănâncă scoici, spre amuzamentul chelnerului (104-14). În mod clar, aceste chestiuni profane ale prezentului inconcluziv erau neplăcute pentru sensibilitățile delicate ale societății Brahmine. Mai
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
facă „demascarea” erau obligați de agresori să inventeze orgii sexuale, deseori incestuoase. O victimă exasperată de torturi a început să strige: Aduceți-o pe mama, f... în c... de curvă, să o jupoi eu cu mâna mea. Aduceți-l pe imbecilul de tata, pe curva de soru-mea pe care o regulam de la 14 ani. Toți erau niște fățarnici. Mulțumesc reeducării că mi-a dat posibilitatea să mă trezesc și să văd realitatea. Am fost crescut în promiscuitatea familiei burgheze și am
[Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
lui contractuală, supunerea ca modus vivendi. Lupta omului modern ar consta spun filosofii de la Hegel încoace în debarasarea de "Statul interior", întrupat în adâncul ființei 129. Pițu îi dă o formulare concisă: principiul non-aderenței, "refuzul de a imita stridiile și imbecilii qui, seuls, adhèrent (...). Pot imagina un refus de faire chorus fără a cădea în atitudine aristocratizantă"tttt. Notă Stridiile nu pot face "chorus", batracienii da. La un număr mare de specii (...) se formează adevărate coruri care se caracterizează prin alternanțe
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
comandat la recepție. [P3] Deschise larg ușa, [P3'] evită la timp lovitura unui pumn american. [P4] Dezechilibrat, agresorul căzu pe genunchiul întins [P4'] și se rostogoli pe marginea patului. [P5] John îl imobiliză pe loc, cu piciorul pe tîmplă. [P6] Imbecilul! Spărsese ambalajul sticlei de Balafre! Balafre La această punere în scenă narativă a reclamei, ne interesează mai întîi încadrarea titlu/marcă: "Marca unui bărbat hotărît"/ "Balafre". În măsura în care cele două elemente sînt net individualizate grafic (Majuscule îngroșate pentru titlu și pentru
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
finalitate sub formă de "morală", o evaluare în care ironia este explicită. [P6] ne-o oferă spre lectură. Sensul configurațional al textului este explicit actualizat în această morală. Morala pune în scenă două modalități enunțiative care denotă prezența enunțătorului: [P6] "Imbecilul! Spărsese ambalajul sticlei de Balafre!" Să marcăm acest caz de ambiguitate anaforică: "spărsese" face referire la agresor, nu la John; noțiunile de memorie discursivă și de cunoaștere împărtășită, evocate mai sus, permit reconstruirea coerenței anaforice din propoziții. "Morala" transformă povestirea
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
face ca stilul să imită (aici, stilul "polar american") un obiect pe care îl pune în lumină. În textul imitat, pastișorul observă particularități exagerate, potențate, concentrate pentru a fi recunoscute (un idiolect tematic de exemplu, construcția separată, "din instinct", "dezechilibrat", "imbecilul" sau chiar lexical de exemplu, abundența verbelor de acțiune, "bătu", "deschise", "evită", "căzu", "se rostogoli", "îl imobiliză", "spărsese"). Pastișa, prin definiție, hipertext constrîns să-și recunoască hipotextul, procedează prin "saturarea" trăsăturilor lui caracteristice; trăsăturile pe care le-am reperat se
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
Baldassare Castiglione, „omul de societate” este Il Cortegiano (omul de curte), care știe să se îmbrace și să vorbească politicos; adică un gentilhomme (Montaigne) adaptat vieții palatine, meseriei armelor și științei de a aborda doamnele și domnițele de la curte. (Acestui „imbecil perfect” al italienilor îi corespunde germanicul Grobianus descris de Fr. Dedekind ș1549ț, omul prin excelență grosolan pe care autorul îl ironizează 28; acesta nu este decât un porco tedesco, un negativ al lui Cortegiano, ale cărui obiceiuri vulgare trebuiau evitate
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
am folosit-o pentru furnizarea de material politic-cultural”. Iată ce considerau comuniștii a fi „presă democratică”: ziarul Scânteia, un adevărat și murdar răspânditor al unor idei extrem de nocive, dar și un acuzator public a nenumărați oameni de certă valoare cărora imbecilii de la sus-numita gazetă isteric-bolșevică le cereau literalmente capul pus sub butuc sau în ștreang! Să nu uităm de recunoașterea onestă ce a făcut-o în public Silviu Brucan, fost jurnalist la Scânteia din acea perioadă, după mișcarea din decembrie 1989
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
să-ți bag cheile de la jeep pe gît! Este bună! Hai, servește un mititel și un păhărel... Dă mai tare maneaua asta, spui excitat, cu ochii ieșiți din orbite. Și mie îmi place foarte mult, îmi merge la suflet zîmbește imbecilul. Cineva, în difuzor, rage ca mușcat de șarpe: M-ai lăsat la mititica, ai alergat la mămica, pușcăria m-a mîncat, să-ți fac ție un palat... Of, of, of. Te întorci complet refăcut acasă, desfaci bagajele și te bucuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
42. Micul nostru grup se amestecă cu celălalt care avea locurile rezervate pentru acel zbor. Din nou șoc. Se schimbă poarta. Alergăm la panoul general. Poarta 15. Bătrînii asiatici sînt mai cocîrjați. Ora plecării trece. Sîntem tot mai nervoși. Un imbecil aflat la poartă nu discută cu noi. În sfîrșit, la ora 17 vine echipa pentru îmbarcare. Ne anunță că va prelua atîția pasageri cîți încap. Îmbulzeală ca la tacîmuri pe vremea împușcatului. Reușesc, cu gabaritul meu impozant, să răstorn vreo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
dracului de tare, devine ostentativ pentru a le da o identitate de scriitori. Supralicitează pentru a se delimita de caracudă, pentru a-și crea o identitate. Spun că sunt scriitor doar uneori, polemic, atunci când am de-a face cu un imbecil - și în cazuri dintr-astea devin aproape paranoic. Nu am citit aceleași cărți cu ăla. Unii îmi spun că aroganța asta e bună. Că sunt un bolovan, un bolovan care, ciocnindu-se de unul și altul, până la urmă se va
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
să mă credeți, înainte să mă îmbolnăvesc, aveam o stare ciudată de neliniște. Carnea parcă voia să-mi iasă prin piele, mă dureau ochii, nimic nu mă mai mulțumea. Înainte să mă internez, oamenii mi se păreau tâmpiți cu toții, niște imbecili triști. Toți mă dezamăgeau. Simțeam, chiar dacă sunt poate ceva cam trufaș când spun asta, că trebuie să fie cineva care să-i scrie, să-și asume sarcina de a rescrie lumea asta. Să întemeiezi prin scris. Să propui o alternativă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
câțiva ani de glorie în clasele primare, apoi m-am tâmpit brusc. Ani de conservare, de viață de scafandru. V-am spus, am descoperit că am talent literar destul de târziu. În liceu, pentru destul de mulți eram, pur și simplu, un imbecil. Sau, mă rog, nu foarte departe. Problema mea era că nu mi-a plăcut niciodata rutina. Să fac același lucru de două ori. Citeam că un mare savant, atunci când a trebuit să reia cursul în fața studenților, n-a mai fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
era că nu mi-a plăcut niciodata rutina. Să fac același lucru de două ori. Citeam că un mare savant, atunci când a trebuit să reia cursul în fața studenților, n-a mai fost bun de nimic. Probabil, puștii îl considerau un imbecil. Eu, când trebuia să repet, să reproduc în fața profesorilor ceea ce ei îmi spuseseră, nu mai eram bun de nimic. Nu-ți cerea nimeni în liceu să fii creativ, ci doar conformist, să reproduci niște cuvinte de rahat. Un fel de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
expansiv, amenințător [...] Îți închipui, răul pe lume vine de la proști, nu de la bombă. Bomba oricum nu știe să vorbească, ea ne poate anula brusc, deci o scoatem din competiția răului (într-un fel). Dar pentru a nu ne intoxica din cauza imbecililor, singura armă rămîne sfidarea. Puștanul acela mi-a scris că o să-mi îndrepte nasul, crezînd că nu e normal ca eu și ceilalți să-i negăm pastișele după Eminescu sau, mai rău, Minulescu [...] Se pare că l-a deranjat faptul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
după Anul nou. Am trimis, în schimb, mai multe cărți prietenilor ieșeni. Am procurat în aceste zile mai multe exemplare. Sînt tot sărac, mai ales că banii nu mi-au venit! Vreau să plec de aici, m-am săturat de imbecili și filistini. Zilele trecute am fost chemat la P. Neamț de Amza Săceanu, noul secretar cu propaganda pe județul Neamț. Pus în gardă și sunat de D.R. deși au nu m-am plîns acestuia din urmă. Dacă nici al doilea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
pot pune manuscrisul la punct! Regret că n-am o mașină de scris personală! Ar fi altceva. Sufăr, de asemenea, că încă n-am primit cărțile pe care prietena mea din Franța mi-a scris că mi le-a trimis. Imbecilii! În schimb, eu i-am trimis Eminescu în zece limbi și (din nou) cartea mea! Sper să ajungă. Mai am citit cărți de la Luca (Pițu n. red.), bunul! În ianuarie mi-a înlesnit să citesc colecția Vremea din 1937 cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
trimite din nou manuscris la "Cartea Rom.". Toate poemele relativ "sentimentoase" din manuscris le-am scos. Tot recitind anumite poeme, am sesizat și alte sintagme parazitare, le-am eliminat. Acum am convingerea că manuscrisul meu îi poate învinge și pe imbecili. Adrian Alui Gheorghe și Liviu Stoiciu îmi spun că cei de la "Săptămîna" m-au... publicat și ei la "versurile săptămînii". N-am citit, nu-s abonat la acest afiș. Pentru că întotdeauna am scris și am spus că "Săptămîna" e un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
Sigur, nu Gabriela Negreanu et compania poartă vina. "Bine de noi, rău de concernul Lockhead". Ai avut o vară grea?! (ravagiile securitistice n. red.) O să-mi spui tu într-o zi. Mie nu mi-e teamă de scrisori. Numai de imbecili mi-e teamă. Dar ce nu se poate depăși prin dispreț?! Am plecat de la școala unde mîrîia acel filistin directoraș. Sînt la școala din centru, profesor de... sport. E O.K. Timp liber, mișcare! Plus că pot pleca oricînd, puștii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
forțez să-l respect, întrucît n-am prea făcut-o pe școlarul pînă acum! Am citit mult pentru teoria literaturii, din plăcere! Michel Fugain cîntă "Le printemps est arrivé". Bine, domnule! De tot rîsul principiile de o zi ale acelui imbecil numit C. Sorescu! După ce a scris ani de zile în afișul lui contre cei noi veniți, acum are idei exact opuse celor dinainte! Ce idiot! În afiș, superblegul celălalt, bîta W.C. Tudor, dă note, îl prezintă la rubrica aia debilă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
ce doresc eu și, desigur, să mă gîndesc mai mult la ceea ce scriu, la cărțile mele. Aștept venirea la Iași fiindcă și simpla revedere cu voi mă liniștește brusc, mă face puternic și bucuros, mă face să uit de toți imbecilii de pe aici. Doamne, n-am nici o vină că sînt atît de încrezuți și atît de proști totuși! Mă-ntreb uneori de ce T. nu fuge de-acasă, de ce nu stăm mai aproape unul de celălalt, deși aberez, desigur! Ea continuă să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
a infractorului, domnul primar informat de tânărul milițian de cele întâmplate intrând ca o furtună direct la candidatul pentru Premiul Nobel, i-a smuls "bisturiul" din mână întrebându-l cu o calmitate specific englezească: Domnule, dumneavoastră sunteți nebun?? Tovară... Dispari, imbecil nenorocit! spuse primarul, indicând cu brațul întins, în mod cât se poate de explicit, spațiul prin care oamenii civilizați intră sau ies din cameră. Tovarășuuu... Ieși afară, cretinule! Monstrul a părăsit camera inchizitorială descumpănit și amărât la culme, cu moralul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
scârboase. Unii ostași, în conformitate cu legile victimologiei, ajungeau chiar să-l admire pe acest ofițer monstruos care îi tortura cu o plăcere înscrisă voios pe fața lui spână. Unii îl aveau chiar ca idol. Același ins, care nu era atât de imbecil pe cât era detracat, când se afla la beție, povestea cu o patimă specială teoria lui despre bun simț. Povestea despre mai multe întâmplări în care, fiind comandant de pluton de execuție pentru a lichida țărani și familiile rezistente la colectivizare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
este acronimul pentru Partidul Comunist Român. „Agresatul” te dă în judecată pentru calomnie, jignire și alte vătămări și-ți cere o jumătate de miliard. Atunci, pentru jignirea meseriei de jurnalist prin prostie ori semidoctism, cam la cât ar trebui condamnați imbecilii din presă? Am vrut să public aceste rânduri mai de mult, dar în acel moment dl Cristian Tudor Popescu mi-a suflat subiectul, publicând un articol senzațional despre ridicolul în care se aflau toate părțile unui proces de presă - pârât
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
românești, multe importate - vezi rolul infamei political correctness. La puțină vreme de la această întâmplare, trăiesc o alta. Aducând în discuție numele dlui Costache Olăreanu, sunt privit cu o surprindere care ar trebui, evident, să mă facă a mă simți un imbecil: „Dragă, cum te poți gândi la așa ceva? Sigur, Olăreanu este un scriitor excelent, dar e un om de stânga. Și mai scrie și la Adevărul”. Nu-mi pot stăpâni râsul. Apoi întreb: „Și unde ar trebui să scrie, de fapt
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]