550 matches
-
arhetipale ale umanului. Și atunci, forța deontologiei stă nu în imprecații moralizatoare, în tiradele justițiarilor morali și ale noilor inchizitori, ci "în a trăi prezentul în moduri de a fi cât se poate de vechi" și în umilința față de înțelepciunea imemorială a omenirii. Autorul nu poate fi aici acuzat nici de paseism, nici de imoralism: el pledează pentru celebrarea inocenței lui puer aeternus a copilului etern din noi și împotriva moraliștilor fără morală, dar care se servesc doar de morală, fie
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
vieții contemporane, al distracțiilor ca și al obsesiilor ei. Riscând un neologism: al "deziranței" sale fundamentale. Prin aceasta vreau să spun, dincolo sau dincoace de dorința individuală și psihologică, libidoul care o pune în mișcare. Pulsiune colectivă făcută din impresii imemoriale gravate în psihicul colectiv și care, printr-o reîntoarcere ciudată a lucrurilor, își recapătă forța și vigoarea în spiritele individuale. Acestea sunt "informate" de departe, iar rațiunea discursivă a filosofilor nu este decât un element, printre altele, în structurarea lor
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
puțin o acceptare pasivă a unui fatum, cât o manieră de a recunoaște această limitare care este lumea. Limitare pe care nu o putem "depăși", dar pe care trebuie să o integrăm pentru a dobândi un surplus de ființă. Înțelepciune imemorială care revine. Aceea a acceptării instinctelor, ce deconstruiește construcțiile intelectuale (Spiritul, Conștiința, Rațiunea, Societatea...) ale unei umanități universale, pentru a valoriza obiceiurile specifice grupurilor de oameni înrădăcinați. Astfel trebuie înțeleasă dezinvoltura, din ce în ce mai generalizată, față de politic, ca și reîntoarcerea formelor tradiționale
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
de la un "sensul comun", pre-individual. Pe aceste fundații "arhaice", inițiale, pare să se înalțe sentimentul de apartenență al triburilor contemporane. Numeroase cercetări scot bine în evidență înrădăcinarea dinamică a acestei vechi și noi căutări a Graalului inițiatic. Clădită pe arhetipuri imemoriale, ea este ilustrată într-o producție cinematografică al cărei succes nu poate decât să ne interpeleze 101. Fără a aduce o judecată normativă, ceea ce nu face obiectul unei gândiri comprehensive, este sigur că în diversele ei aspecte: filme, muzică, coregrafie
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
nu numai, vor închega comunitatea, iar comunitățiile astfel constituite vor întări statul-națiune. Modernismul aici descris, va fi contestat de perenialism, concept ce plasează națiunea ca fiind un fenomen social cu origini în vechimea istoriei, o versiune actualizată a comunităților entice imemoriale, situație ce induce existența unei continuități între grupurile entice premoderne și națiunile actuale, iar etnicitatea va fi înțeleasă aici ca fiind numai o formă de rudenie extinsă. În continuare este tratat rolul conflictului, al violenței în definirea și păstrarea identității
[Corola-publishinghouse/Science/84978_a_85763]
-
viitorul unui înainte neanticipabil, ci un demers prospectiv prin care avem acces la o realitate ce ne este contemporană: un înainte care vine de departe, dar nu din spațiul nedefinibil al unei depărtări ori din adâncurile insondabile ale timpului. Este imemorialul pe care îl purtăm în noi, ca semn arătător al unui sălaș lăuntric, al părții neștiute din noi. Într-un fel suntem după ceea ce ne definește în miezul intimității noastre, dar nu suntem decât ca urmare a acestui semn care
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
de actul poetic reprezintă nu atât transcenderea realului deja actual, ci intuirea potențelor transcendente actului, deschiderea unui dincolo subzistent, dintotdeauna existent, al realului însuși. Într-adevăr, "fără deschiderea într-un "dincolo" dintotdeauna, aripile spiritului s-ar atrofia"15. Or transcendența imemorială a posibilului este inaparentul intuit pe verticala trans-ascendenței, la altitudinea unui alt nivel de structurare a realului. Esența poeziei este, prin excelență, verticalitatea", rupturile de nivel, "treceri fulgerătoare de la un palier al realului la altul"16. O trecere prin spațiul
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
totul de subiectivitate sau de ego, o "conștiință fără locuitor"2. Uzurpată, întâmpinată de o "prezență insesizabilă" care i se substituie, ea se vestește drept altceva negator, un non-eu care vine de departe, dar nu din trecut, ci dintr-un imemorial al sinelui, urcă din "rădăcina lucrurilor, bătrână": "atunci se naște cel cu totul altcineva, vine de altundeva, de altcândva", "cel ce se anunță este altceva decât tine, este/ cu totul altceva decât om"3. Cum să fie rostit cel cu
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
plecate". Aproape-nimicul unui real care nu ne aparține, nu ne privește în atonia înstrăinării, de la distanța unui chip de nerecunoscut. De acolo poezia nu poate începe, din muțenia fără rest a unei memorii fără imagine. Nu vine sus, ci atârnă imemorial într-un timp care nu mai e al nostru. O punere în distanță a vederii, în dimensiunea unui acolo spre care ea se îndreaptă dincolo, trece de ceea ce-i aparține, se aruncă în gol. "Te văd umblând prin camere, fâșia
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ascultării, în lumina în care el nu are ce arăta. Căci trupul adunat, chemat la mărturisirea altuia, e trupul concentrat, cristalizând imaginal în jurul purității. În această dispoziție revelatoare, el nu mai e inferiorul, șarpele ispitei subjugând materia. Nu e răul imemorial, mai vechi decât moartea. Trupul e robul nemanifestării, legat de ceea ce îl dezleagă. Esența lui nu e autonomia, manifestarea de sine, nici măcar în cuvântul care îi dă expresie, putere de formulare. Forma în care ființează acum e neformulabilă, atât de
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
sau o învăluire, un cearcăn de vizibilitate de unde se deschide perspectiva în adânc. Dispunere concentrică în care conținutul se străvede prin conținător, cuprinsul prin cuprinzător: bezna dezvăluită în lumina care o învăluie. Un sâmbure al răului mai bătrân decât moartea, imemorialul pol negativ al ființei. Nu e adevărul, ci inversul său, dar nu în sensul maniheist al principiilor antagonice care stau la baza creației. Nici neadevărul nu putem spune că e, ci nimicul unui altceva, imaginea întoarsă în golul nevederii. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ca și educația, și nu o simplă preocupare pasageră cu scopuri limitate la interese economice, necesități profesionale sau aspirații culturale. Pe scurt, este arta multilaterală a predestinării și realizării personalității umane. A existat - în forme tacite și implicite - din vremuri imemoriale, fiind la fel de vechi ca și educația. Din secolul XX au apărut curricula explicite: premoderne, moderne, postmoderne, „ultramoderne”. Le vom cerceta, în continuare, pe cele mai semnificative, încercând să sugerăm, din evoluția lor, fundamentele unei științe teleologice a curriculumului cât mai
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
suferit privări de drepturi și au fost disprețuiți, evreii formau o minoritate relativ privilegiată acolo unde erau tolerați. Considerată o corporație ca alte corporații, statutul ei era fixat printr-o combinație de promulgări legale și de cutume existente din timpuri imemoriale și păstrate în virtutea tradiționalismului medieval. Rupturile se produceau în contexte foarte precise. Evreii erau, în realitate, tributari alianței lor de fapt cu puterile momentului. În perioadele de schimbare, asta nu putea decât să-i fragilizeze, făcând din ei prada predilectă
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
revelează un univers de semnificații nu numai complexe și profunde, ci totodată îndelung meditate, reinterpretate și adesea pe cale de a deveni obscure, aproape de neînțeles, în anumite cazuri, primele texte care ne sunt accesibile reprezintă amintirea aproximativă a unor creații religioase imemoriale, devenite desuete sau pe jumătate uitate. E important să nu pierdem din vedere că grandioasa spiritualitate neolitică nu e "transparentă" prin documentația de care dispunem. Posibilitățile semantice ale documentelor arheologice sunt limitate și primele texte exprimă o viziune a lumii
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
și anumite învățături (mitologie și geografie funerară, formule secrete etc.). Cele câteva aluzii care se găsesc în Textele Piramidelor constituie cele mai vechi documente scrise privind obținerea unei soarte privilegiate grație anumitor cunoștințe secrete, E vorba, desigur, de o moștenire imemorială, împărtășită și de culturile neolitice predinastice. În ideologia regală egipteană aceste aluzii inițiatice constituie mai degrabă o relicvă inutilă: într-adevăr, în calitate de fiu al zeului și de zeu întrupat, faraonul nu avea nevoie de probe inițiatice pentru a obține dreptul
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Povestirea biblică prezintă un anumit număr de elemente comune cu diluviul relatat în Epopeea lui Ghilgameș. E posibil ca redactorul să fi cunoscut versiunea mesopotamiană, sau, ceea ce pare și mai probabil, să fi utilizat o sursă arhaică, păstrată din timpuri imemoriale în Orientul Mijlociu. Miturile potopului sunt, am remarcat deja (§ 18), extrem de răspândite și ele împărtășesc escnțialmente același simbolism: necesitatea de a distruge radical o lume și o umanitate degenerate, pentru a le putea recrea, adică a le restitui integritatea inițială. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
săgeți. Dar ascensiunea la cer în concreta a fost întreruptă la sfârșitul epocii mitice primordiale'. Alte mituri raportează eșecul încercărilor ulterioare de urcare la cer cu ajutorul a diverse eșafodaje. Este important de știut dacă redactorul povestirii biblice cunoștea aceste credințe imemoriale, în orice caz el era familiarizat cu ziyqurat-dc babiloniene, care comportau un simbolism similar, într-adevăr, ziqqurat-ul era considerat ca avându-și baza în centrul Pământului și vârful în cer. Urcând etajele unui ziqqurat, regele sau preotul ajungeau ritualic (adică
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
unsprezece capitole ale Facerii. Numeroși autori au insistat asupra faptului că religia lui Israel nu a "inventat" nici un mit. Totuși, dacă termenul "a inventa" e înțeles ca indicând o creație spirituală, munca de selecție și de critică a tradițiilor mitologice imemoriale echivalează cu emergența unui nou "mit", altfel spus, a unei noi viziuni religioase a lumii, susceptibilă de a deveni exemplară. Or, geniul religios al lui Israel a transformat raporturile lui Dumnezeu cu poporul ales într-o "istorie sacră" de un
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
și simboluri revelate de "imaginația creatoare" și meditațiile asupra focului, flăcărilor, a căldurii. Toate acestea constituiau, de altfel, o moștenire care se transmitea din preistorie. Geniul indian n-a făcut decât să elaboreze, să articuleze și să sistematizeze aceste descoperiri imemoriale. Se vor regăsi în speculațiile filosofice ulterioare unele dintre aceste imagini primordiale în legătură cu focul; cum e, de pildă, conceptul jocului creator divin (lila), care este explicat plecând de la "jocul" flăcărilor. Cât privește asimilarea foc (lumină)-inteligență, ea este universal răspândită
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
alte zeițe, majoritatea de structură chtoniană (Dia, Europa, Seinele etc.). Aceste legături reflectă hierogamiile zeului furtunii cu divinitățile Pământului. Semnificația acestor multiple căsătorii și aventuri erotice este totodată religioasă și politică. Atingându-se de zeițele locale preelenice, venerate din vremi imemoriale, Zeus le înlocuiește și, făcând aceasta, el începe procesul de simbioză și de unificare care îi va da religiei grecești caracterul ei atât de specific. Triumful lui Zeus și al olympienilor nu s-a tradus prin dispariția divinităților și cultelor
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
simbioză și de unificare care îi va da religiei grecești caracterul ei atât de specific. Triumful lui Zeus și al olympienilor nu s-a tradus prin dispariția divinităților și cultelor arhaice, unele de origine preelenică. Dimpotrivă, o parte a moștenirii imemoriale a sfârșit prin a fi integrată în sistemul religios olympian. Am văzut rolul perechii primordiale în destinul lui Zeus. Vom vedea și alte exemple. Pentru moment, să amintim episodul nașterii lui Zeus și al copilăriei sale în Creta 8. Este
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
de bipartiții și polarități, de alternanțe și dualități, diade antitetice și coincidentia oppositorum, sisteme care exprimă totodată ritmurile cosmice și aspectele negative ale realității, în primul rând existența Răului. Dar Zarathustra conferă o nouă semnificație religioasă și morală acestei probleme imemoriale, în câteva versuri ale textelor găâhă se găsesc germenii nenumăratelor elaborări ulterioare care au dat spiritualității iraniene trăsăturile ei specifice. Despărțirea primordială dintre bine și rău este consecința unei alegeri, inaugurate de Ahură Măzdă și repetate de cele două Spirite
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
examinăm rece, distant, cu indiferență. Nu. Și nici nu era tratat ca un obiect de muzeu de piciorușul căruia îi agăți o hârtiuță cu numărul de inventar stând acolo uitat, abandonat și părăsit într-un cotlon, acoperit succesiv de straturi imemoriale de particule microscopice sub formă de praf. Nu. Ceasul ăsta era un prieten, un membru al familiei care fusese lângă noi ani de zile și participase în felul său la toate frământările și bucuriile noastre. Așa că îl iubeam. Da. Îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Andrei Șerban evocă modest și cald toată recunoștința față de cel pe care Îl consideră principala referință a propriului său univers. Înrudirea spirituală Între universul lui Peter Brook și universul lui Andrei Șerban este profundă și ea evocă o sursă comună, imemorială, ancorată În sacru. Dar, dincolo de raportul maestru-discipol, diferențele Între formele estetice adoptate de Peter Brook și Andrei Șerban sunt importante și chiar esențiale. Orice spectator recunoaște aproape instantaneu că se află În fața unui spectacol montat de Peter Brook. Un ax
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ÎMPĂRȚIT... VIBRAȚII fost odată - dar nu ca niciodată - a fost odată cu adevărat, a fost o superbă manifestare a bucuriei și luminii. Iar locul nu a fost al celorlalte tărâmuri, ci al cetăților Slatina și Craiova și nu în niște timpuri imemoriale, ci în urmă cu câteva zile, mai precis în martie 29 și 30, ale anului 2003. Tot ce s-a întâmplat a fost sahaj și din nou sahaj! Vremea a fost cu noi, bucuria, de asemenea, iar gropile din șosele
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]