564 matches
-
calitativ noi, cu tendința convertirii la regimul spiritual a întregii materii și existențe. Aceasta este și marea sa vocație, atributul suprem al originalității sale literare. Cu nota - particulară și ea - că întreaga ascensiune macedonskiană nu se consumă lin, aerian și impasibil. Multă vreme desfășurarea se produce în tensiune, efervescență, cu sentimentul unor profunde contrarietăți interioare. Ea trece printr-o serie întreagă de puncte nodale, de alternanță și ambiguitate, în care „materia” începe să fie contrabalansată, anihilată și în cele din urmă
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
sfătuit pe Claudian să reia discuția problemei într-un mod mai aprofundat. Așadar, Claudian și-a scris opera între 468 și 470 și a dedicat-o lui Sidonius. Aici, scriitorul expune în treacăt postulatul potrivit căruia Dumnezeu este imuabil și impasibil, care era discutat și în epistola lui Faustus, și dezvoltă în prima carte probele imaterialității sufletului. Premisa este faptul că omul a fost făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, calitate, aceasta, ce trebuie căutată în suflet și, ca atare
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
unirii ipostatice, își transformase propria umanitate, făcând-o inalterabilă. Acuzându-l pe Iulian că în acest fel suferința și moartea lui Cristos devin aparențe, adversarii săi au definit poziția lui drept aftartodocetism, adică o doctrină bazată pe caracterul indestructibil și impasibil al trupului, teză care subminează în mod inevitabil realitatea umană a Cuvântului. Istoricii moderni, fiind nevoiți să constate că Iulian credea totuși în realitatea Patimilor, considerau că, în viziunea acestuia, Cristos, din proprie voință, își făcuse trupul să simtă din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
iar plecarea în concediu echivalează cu o rătăcire ș.a.m.d. Prozatorul exploatează eficient potențialul comic al proiectării în negativ, răsturnând datele inițiale ale narațiunii, sau utilizează procedeul amplificării prin repetiție, aglomerare și treptată stilizare în sensul caricaturii. Relatarea, aparent impasibilă, e condusă, în general, spre un final neașteptat, contrastant ori paradoxal-sinonimic, iar dialogurile vii, percutante, aglutinează deformări uneori funambulești ale vorbirii de zi cu zi ori clișee din cea mai strictă actualitate. Câteva proze (Accelerat 78, vagon 9, Mortonca, Basculanta
HURUBA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287471_a_288800]
-
între vitalism și agonicul reverberând din imaginile de odinioară se relevă drept sigiliu al poeziilor lui H., „construite pe o atare ambiguitate, dar cu un patos reținut, cenzurat lucid, caracteristic modernilor, fiorul thanatic tulburător fiind mascat de aparența unei priviri impasibile, de chirurg ce înregistrează clinic realitatea corporală” (Ion Pop). Mai discursiv și mai prozaic e volumul Ultimele, primele (1994), poate din cauza intruziunii prea vizibile a tensiunilor contemporaneității, mai ales sub semn politic. Nu mai este vorba de Sibiu, ci de
HUREZEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287466_a_288795]
-
Claudian să reia discuția asupra problemei într-un mod mai aprofundat. Așadar, Claudian și-a scris opera între 468 și 470 și i-a dedicat-o lui Sidonius. Aici, scriitorul expune în treacăt postulatul potrivit căruia Dumnezeu este imuabil și impasibil, care era discutat și în epistola lui Faustus, și dezvoltă în prima carte dovezile imaterialității sufletului. Premisa constă în faptul că omul a fost făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, calitate ce trebuie căutată în suflet, și, ca atare
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
își transformase propria umanitate, făcînd-o inalterabilă. Acuzîndu-l pe Iulian că în acest fel face ca suferința și moartea lui Cristos să fie doar aparente, adversarii au definit poziția lui drept aftartodocetism, adică o doctrină în care afirmarea caracterului indestructibil și impasibil al trupului submina inevitabil realitatea umanității Cuvîntului. Istoricii moderni, nevoiți să constate că Iulian credea totuși în realitatea Patimilor, considerau că, în viziunea acestuia, Cristos, din proprie voință, își făcuse trupul să simtă din nou suferința obișnuită. într-un studiu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
când de la Unirea Principatelor încoace. Rolul istoricului literar e considerat simplu, modest: el sistematizează cunoștințele, evită generalitățile și simplificările, prevenind astfel schimbarea realității istorice, nu intervine niciodată „prin declarații lirice sau cascade de elocvență, atât de puțin convingătoare pentru cetitorul impasibil”. Ca și studiile de lingvistică, contribuțiile lui Ș. la istoria literaturii române vechi denotă rigurozitate metodologică, respect - uneori chiar excesiv de critic - față de ceea ce s-a făcut înainte, prudență în raport cu tendința de a înfățișa literatura română veche numai după influențele străine
SIADBEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289662_a_290991]
-
Duiliu Zamfirescu, precum și folclorul au fost marile lui modele. Balada morții, o piesă antologică, reia motivul Mioriței, în care moartea e văzută ca reintegrare cosmică. Totul se petrece în acorduri grave, ce sugerează destinul uman, efemer, în comparație cu natura veșnică și impasibilă. Omul se afundă sub troianul vremii și al uitării, contopindu-se treptat cu elementele cu al căror ciclu se identifică: „Astfel tot mai neștiut/ Spre adânc îl fură/ Și-l îngroapă-n sânu-i mut/ Veșnica natură./ Vara trece pe cărări
TOPIRCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290228_a_291557]
-
o viziune despre lume și viață care consta în coarticularea sufletului cu armonia universală. Fericirea despre care vorbim nu există în sensul în care înțelegem astăzi această stare. Pitagoreicii o obțineau totuși prin ceea ce ei numeau apatheia („stăpânirea de sine impasibilă”), pe care o combinau cu eusebia („evlavia”). Ambele sunt interesante din punctul de vedere al acestui studiu dedicat teoriei curriculumului. Atât apatheia, cât și eusebia se obțineau, de-a lungul întregii vieți, prin agogé (agwghv = „îndrumarea pitagoreică”). Agogé se desfășura
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
sarcina antropologilor. Interesantă este abordarea din capitolul dedicat „mecanismelor terorii”. Etapizarea de către naziști a Holocaustului este Înfățișată În strânsă legătură cu evoluția politicii externe a Reichului, dar și cu un pervers mecanism psihologic prin care victimele ajung să ia parte impasibile la propria lor condamnare. Înrăutățirea treptată a situației evreilor din zonele ocupate de germani face ca degradarea condiției comunităților acestora să fie oarecum acceptată: fiecare pas Întreprins de autoritățile naziste (restrângerea drepturilor cetățenești, negarea totală a acestora, expulzarea - În cazurile
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
întreaga cireadă. Boarii încearcă să împiedice răzlețirea cirezii sau prăbușirea în prăpastie. După câteva ore stihiile încep să se liniștească, câteva vite sunt totuși pierdute, iar bătrânul baci este aproape înghețat. Ritmul alert al narațiunii sugerează disperarea încleștării cu natura impasibilă în sălbăticia ei și grandoarea rezistenței umane. În altă nuvelă, Haitele, o țărancă bătrână, Maria Corbiceanca, este surprinsă în coliba sa din mijlocul pădurii de o iarnă cumplită. Curând haite de lupi înfometați dau târcoale, apoi atacă coliba unde Corbiceanca
ORLEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288591_a_289920]
-
organizații au funcționat și în perioadele premoderne. Universitatea este una dintre ele, apărând încă din secolul al XII-lea, cu mult înainte de instituirea modernității. Dacă universitatea a rezistat vremurilor, ar fi de așteptat ca și în modernitatea actuală să fie impasibilă. Dar nu-i așa. Modernitatea recentă a schimbat organizațiile, chiar în mod radical. Universitatea - una dintre cele mai vechi organizații și una dintre cele mai rezistente la schimbare - este departe de a rămâne așa cum a fost. Se schimbă în mod
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
s-a și întâmplat în Germania prin dezvoltarea în acea epocă a modelului humboldtian de îmbinare a instruirii cu cercetarea. Modernității timpurii și medii nu i-a corespuns decât un singur tip generic de universitate: UNIVERSITATEA unică, referențială și destul de impasibilă la schimbările din jurul ei. Așa s-a ajuns să se spună că, la începuturile modernității târzii, din 50 de instituții care din Evul Mediu nu s-au schimbat în nici un fel, cu siguranță 48 dintre ele ar trebui să fie
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
cu atenția încordată, partul stătea în genunchi pe punte, sub el și, cu fața ridicată ca și a lui Ahab, contempla același soare, numai că pleoapele îi astupau pe jumătate ochii, iar fața lui sălbatică era îmblînzită de o expresie impasibilă. în cele din urmă Ahab făcu observația dorită și, cu creionul pe picioru-i de fildeș, începu să calculeze latitudinea unde se afla în acel moment corabia. Apoi, căzu o clipă într-un soi reverie și privi iarăși spre soare, șoptindu
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
-i împărtășească într-o oarecare măsură simțămintele, se supuseră și ei, fără să crîcnească. Cît despre marinari, deși unii dintre ei mîrîiau, teama lor de Ahab era mai mare decît teama de Destin. Doar harponiștii păgîni rămîneau, ca de obicei, impasibili sau, dacă simțeau ceva, asta se datora magnetismului transmis inimilor lor de inima neînduplecată a lui Ahab. Bătrînul se plimbă un timp pe punte, cufundat în reveriile lui amețitoare. Deodată, însă, alunecînd pe picioru-i de fildeș, zări lunetele de vizare
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
am câteva nedumeriri pe care le voi arăta deschis În rândurile ce urmează, pentru a determina pe criticii noștri să le dea un răspuns. Să Începem cu cea dintâi. De ce unii critici literari se complac Într-o tăcere Îndelungată și impasibilă asemenea sfinxșilor (sic) egipteni? (Ă). Alunecările intimiste din domeniul poeziei dovedesc o neînțelegere a conținutului noilor relații de dragoste, dovedesc existența unor rămășițe ale mentalității În legătură cu atitudinea față de natură, etc. Unde sunt criticii care să arate scriitorilor cum trebuie scrisă
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
două tipuri de imagini. Efectul conjugat al acestor imagini este cel care o face uneori de-a dreptul irezistibilă. Să le cercetăm întâi pe cele mai surprinzătoare, imaginile subliminale pure (nivelul 4). Imaginile subliminale pure emise de om Când suntem impasibili în fața interlocutorilor, am fi foarte surprinși să aflăm că uneori se creează între noi o legătură subliminală intensă. Câteva mecanisme inconștiente ne permit să percepem starea lor de spirit și să ne adaptăm corect. De la primul contact, fața noastră ia
[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
-
semne inconștiente ale seducției, acestor straturi suprapuse ale dorinței, ușurează apropierea celor doi. Persoanele seducătoare trezesc dorința fără să vrea. Seducătorul și seducătoarea răzbat prin toate breșele dorinței pe care le reperează la ceilalți. Dar, indiferent dacă suntem seducători și impasibili, seducători și nerăbdători sau simpli observatori, viața ne răsplătește cu măsură atunci când o vedem cum vibrează la suprafața celor importanți pentru noi. ă o privim cum străbate prin carne și ne însuflețește, din cap până în picioare. CAPITOLUL 6 Chipul seducător
[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
-
unor pești prinși în capcană, atunci când marea e în reflux. Să depunem mărturie despre ceea ce am trăit ar fi fost ca și cum ar fi trebuit să vorbim despre un ocean dispărut, să evocăm valurile lui puternice și victimele furtunilor lui în fața impasibilei văluriri a nisipurilor. Da, ar fi însemnat să propovăduim în deșert. Iar patria noastră, acel imperiu strivitor, acel turn al lui Babel cimentat cu vise și sânge, nu se descompunea oare etaj cu etaj, boltă cu boltă, transformându-și galeriile
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
ce luce sub lumină, / Râu d-ambru, se îngână cu purpura divină / Și se răsfrânge-n marea de spumă și d-azur / C-un cer ce-atâtea stele îl fac și mai obscur!” Meditația, volneyană, aduce în prim-plan moartea, stăpână impasibilă a marii treceri, dar tristeții îi răspunde, prin contrast, eternitatea exultantă a vieții. Sugestia de lunecare nesfârșită și de triumf al soarelui, transmisă în tablourile marine, capătă, în Conrad, o putere simbolică, de întruchipare a divinității („Oglindă minunată în care
BOLINTINEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285807_a_287136]
-
de avertismente ce prefigurează sfârșitul unei civilizații, încheierea unui ciclu al istoriei. O atmosferă ireală, neliniștitoare, un univers în care timpul se dilată ori este de-a dreptul abolit conservă cel mult o umanitate lipsită de liber arbitru, care asistă, impasibilă ori neputincioasă, la infinita repetare a acelorași evenimente și întâmplări tragice. B. a tradus câțiva mari scriitori sârbi din acest secol (Milos Crnjanski, Vuk Drasković), precum și, prin intermediul unei versiuni în limba sârbă, poeți chinezi contemporani. SCRIERI: Averse izolate, Timișoara,1984
BAISKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285553_a_286882]
-
predicile lui. Tu stai aici În spate, În sectorul femeilor. Cel mai bine acoperă și părul. Cu pălăria aia ți se văd urechile și ar fi o ispită. Desdemona Își atinse instinctiv urechile, privind Înapoi spre paznici. Expresia lor rămase impasibilă. Se Întoarse, urmând-o pe Comandanta Supremă. ― Hai să-ți arăt activitatea pe care o avem, spuse sora Wanda. Avem de toate. Nu ne trebuie decât niște... mă rog, pricepere. O luă pe scări În sus, iar Desdemona o urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
părul fin pe care Îmi petrecusem atâta vreme admirându-l pe alt cap. Vedeam pistruii de pe frunte, de pe nas, de pe urechi. Dar nu era fața care trebuie, nu erau pistruii care trebuiau, iar părul era vopsit negru. În spatele chipului meu impasibil, sufletul mi se făcu ghem, așteptând să treacă senzația neplăcută. Jerome și cu mine Încă mai stăteam În capul oaselor. Fața lui o apăsa pe a mea. Manevrându-l puțin, am reușit să văd În celălalt capăt al Încăperii, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Își trase picioarele din poala mea și Începu să se dea jos din balansoar. Dar Jerome făcu prima mișcare. Își desfăcu brațele, cu haina ca niște aripi, și sări de pe balustradă. Se năpusti asupra Obiectului. Chipul Îi era În continuare impasibil. Nu i se mișca nici un mușchi, În afară de cei ai gurii. Șuiera și croncănea În continuare În fața Obiectului, În urechile ei: ― Lesbiano, lesbiano, lesbiano, lesbiano! ― Termină! Încercă să-l lovească, dar băiatul Îi prinse mâinile. Îi ținea ambele Încheieturi strânse Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]