2,882 matches
-
răvășit de spectacolul sumbru, de murmurul apocaliptic al foamei, de inocența animalică În fața ei. Pentru prima dată de la asumarea vieții de cloșard, simte cum umilința i-a cuprins ca o gheară sufletul. Îi vine să plângă, Îi vine să-L implore pe Cel de Sus să-i dea libertatea să nu mai vadă, să nu mai simtă, să nu mai Înțeleagă. O voce Antoniu, nu fi stupid, lumea e făcută să o trăiești, chiar dacă nu ai hotărât tu lucrul ăsta. Știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
caraghios, cum caraghios mi se pare să insistați. Peste o oră, trebuie să duc materialul la redacție, mă concediază dacă nu-mi dați o mână de ajutor. Vă dau și bani, numai să-mi răspundeți la câteva Întrebări. Fata Îl imploră din priviri pe Antoniu, și, fără să mai aștepte ca el să-și dea consimțământul, apasă butonul argintiu al reportofonul, trăgându-l de mână În același timp aproximativ un metru, distanță de scările metroului. Și... Începe să turuie. -Cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ombilical, după ce și-a spălat mâinile la o cișmea de piatră, din apropierea cavoului. Copilul a fost curățat și Învelit În mai multe bucăți de pânză și dat mamei. I-au spus Maria. Așa vroiau să o cheme. Antoniu i-a implorat să-i mai pună un nume: Kawabata. N-au avut nimic Împotrivă, numele suna frumos, Îi vor spune cu siguranță, Maria-Kawabata, deși recunoșteau că nu-l mai auziseră.. ,, Într-o limbaj al minunilor pământești, s-ar traduce, LUMINĂ DE PRIETENIE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
A fost totuși și o mare ușurare. — Și nu te-ai gândit măcar să-i ceri să-și țină gura? Presupun că n-ai putut. — Presupui corect, răspunse Georgie. Dacă tu mă vezi pe mine îngenunchind în fața ei după aceea și implorând-o să nu spună nimic, înseamnă că mă cunoști mai bine decât mă cunosc eu. Pur și simplu nu te înțeleg, am spus. Știai cât de important era pentru mine să nu se afle lucrul ăsta, mai ales acum. Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
distrusă. Acum mă acuzi de egoism pentru că stau pe gânduri dacă să dau în vileag sau nu un adulterin care a dat de belea. — Adulterinul ești tu, replică Palmer. Nu te mai gândi la tine, gândește-te la Antonia. Te implor, Martin, gândește-te bine. Să nu te simți jignit de cuvintele mele. Noi doi ne cunoaștem prea bine ca să ne jucăm de-a cine marchează mai multe puncte. Așa cum ți-am spus, a fost ultima oară. În această clipă poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
acolo la nesfârșit. După câteva clipe ea spuse cu o voce gravă și stăpânită. — Ridică-te! Am început să mă ridic. Ea se retrăsese și acum stătea sprijinită de polița căminului. Nu mi-am putut înfrânge impulsul de a o implora. Stând în genunchi, am spus: — Honor, hai să nu ne înfruntăm în felul ăsta. Acceptă să mă cunoști măcar puțin. Nu-ți cer mai mult. Nu știu nimic despre poziția ta și despre ce vrei să faci. Dar sunt convins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
-mi luasem nici impermeabilul, nici umbrela. Apoi, musafirul și-a retras indexul nerăbdător - și acesta a fost momentul În care destinul a Început să-și țeasă firele misterioase, Îndată ce Dora Învârti cheia În broască. Dacă vorbesc În termeni obscuri, vă implor, fiți indulgenți. Cum se Întâmplă de obicei când vine vorba de problema sexualității, povestea devine indiscretă și jenantă - indiscretă poate pentru mulți, jenantă doar pentru mine - și am nevoie de ceva timp ca să extrag cuvintele astea care mi se lipesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
dat seama că scârboșenia asta mă Împiedicase să vorbesc. Și totuși, când am dat să-i mulțumesc, gâtul mi-l simțeam poros și extins pe dinăuntru. Singurul lucru pe care l-am mai putut face a fost să-i explic, implorându-l din priviri, că Îmi trebuie ceva timp ca să-mi revin. Din fericire, părea să fi Înțeles. Cel puțin dădu din cap Înțelegător de-acolo de unde stătea, În fața unei lămpi care radia, mare cât un soare. Diferite umbre Îi alunecau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de lalea, alergând În toate direcțiile, aproape ca... Vocile ciudate, șterse răsunară din nou - de data aceasta, Însă, nu din Întunericul care mă Înconjura, ci chiar din sinea mea enervantă. Părea că reușisem să pătrund chiar În propriile mele gânduri! Implorând, acestea Îmi puneau Întrebări care cred că meritau un răspuns. Și În clipa aceea s-a Întâmplat un lucru cu adevărat important. Abia am perceput vocea, că am fost cuprins de o euforie de neexplicat. În sfârșit Înțelegeam contextele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
lumea asta care să fi avut vreodată parte de-o bucurie mai mare ca a ei. „Ah, înfige-mi-o, Voinicule“, striga mărul găurit pe care îl cordeam în neștire în timpul picnicului. „Voinicule, o, Voinicule, bagă-mi-o toată“, mă implora sticla de lapte goală pe care o țineam ascunsă în boxa noastră de la subsol ca s-o bag în boale după școală cu maneta mea unsă cu vaselină. „Trage-mi-o, Voinicule, trage-mi-o“, țipa înnebunit ficatul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
S-a înserat: după o duminică petrecută în New York City, la Radio City și în Chinatown, pornim spre casă peste podul George Washington - drumul cel mai scurt dintre Pell Street și Jersey City trece prin pasajul Holland, dar eu îi implor s-o luăm pe pod și, cum mama zice că-i o idee „educativă“, tata face un ocol de zece mile până acasă. Pe bancheta din față, soră-mea numără cu glas tare pilonii care susțin minunatele cabluri educative, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
proceda, de bună seamă, un goi, nu? Crezi că vreunul din barosanii ăia, vânători de căprioare, care au pușcă de vânătoare, se prăbușește în fotoliu când e prins că a călcat pe-alături și se pune pe smiorcăială și o imploră pe nevastă-sa să-l ierte? Să-l ierte pentru ce? La urma urmei, în ce constă totul? Ți-ai vârât sula într-o chestie, i-ai imprimat o mișcare de du-te-vino și ți-a curs apoi sămânță din ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de mine, care ți-o sug de un an încheiat! Zăpăcită, îndurerată și sărită de pe fix. Căci cu aceste vorbe mă împroașcă din balconul camerei noastre de la un hotel din Atena, în timp ce eu stau în ușă, cu valiza în mână, implorând-o să fie atât de bună și să intre în cameră, ca să pot prinde și eu un avion cu care s-o șterg de-acolo. Apoi, directorul, mărunțel, furios, oacheș, cu mustăcioară și cu un aer de respectabilitate ofuscată, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
paișpe ani, mamă. — Ăhă, îi ține taică-meu isonul, și când ți-ai dat jos chestia aia, nu puteai să îndoi piciorul, de-am crezut c-o să rămâi infirm pe viață. Îi spuneam „Îndoaie-l! Îndoaie-l!“ Ajunsesem să-l implor dimineața, la prânz și seara, „Vrei să rămâi olog pe viață? Îndoaie genunchiul!“ — Ne-ai speriat de moarte cu genunchiul ăla! — Dar asta s-a întâmplat în 1947. Iar acum suntem în 1966. Ghipsul ăla l-am avut acum aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
dar cum rămâne cu durerea, nea Myron Cohen! Cum rămâne cu tipul care se îneacă de-adevăratelea? Care se îneacă de-adevăratelea în oceanul neîndurării părintești? Cum rămâne cu el, care, întâmplător, nea Myron Cohen, sunt chiar eu! Doctore, te implor, nu mai pot trăi într-o lume al cărei înțeles și-a cărei dimensiune sunt date de-un măscărici vulgar dintr-un bar de noapte. De-un... un practicant al umorului negru! Fiindcă asta-s practicanții umorului negru - desigur! - toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
clipă își întinse degetele spre mine. Le-am dus la buze. — Păcatul meu, scumpete, zise Maimuța, direct din butoiul cu murături... anume pentru tine! Doar pentru tine! Și-atunci, dă-i ’nainte, iubește-o! Fii brav! Iată cum fantezia te imploră s-o transformi în realitate! Atât de erotică! Atât de senzuală! Atât de splendidă! Poate că de-o strălucire superficială, dar, totuși, o frumusețe! Într-o seară, mi-e dat să aud pe cineva întrebându-se: — Cea de-acolo nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
o pulă mare, și te iubesc! Și-apoi, pe banca aflată la nu mai mult de șaizeci de metri de vila familiei Lindsay, și-a îngropat peruca în poala mea și mi-a luat-o la muie. — Maimuțo, nu, am implorat-o eu, nu, m-am împotrivit eu în timp ce-mi trăgea în jos fermoarul la pantalonii negri, locu-i ticsit de caralii îmbrăcați în civil! Mă refeream la forțele de ordine care răspundeau de zona vilei Gracie. — Or să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
nici măcar nu-mi plăcea cât de îndrăgostit sunt de ea. — „Îndrăgostit“ - ah, îmi dă fiori! - „îndrăgostiiiiiit“, de parcă prin simpla pomenire a acestui cuvânt aș fi putut produce și sentimentul invocat. Iar atunci când a încercat să plece, am încuiat ușa. Am implorat-o să nu iasă ca să se culce undeva pe plaja plină de scoici când avea aici, la Hilton, ditamai patul confortabil pe care să-l împartă cu mine. — Nu încerc să te transform într-o burgheză, Naomi. Dacă patul ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
am adunat eu. Și-atâta dispreț. Și m-am întins fulgerător spre piciorul ei. Fiindcă niciodată nu-mi ajunge. NICIODATĂ. Mereu trebuie SĂ AM. Dar ce anume să am? Nu! țipă ea la mine. — Ba da! Ba nu! Atunci, am implorat-o eu în timp ce începuse să mă târască spre ușă agățat de piciorul ei puternic, lasă-mă măcar să-ți ling păsărica. Știu sigur că treaba asta o mai pot face. — Porcule! Și a urmat un șut. Care a mers la țintă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
mină de voioșie și curaj. — Ei, domnișoară, o să avem parte de o călătorie lungă Împreună! Să ne facem cunoscute numele. Al meu este Peters, iar ea e soția mea, Amy. — Pe mine mă cheamă Coral Musker. — Cere-mi un sandviș, imploră femeia cea subțire. Simt un gol de-mi aud stomacul. — Ești amabilă, domnișoară? Nu cunosc limba. Și de ce, ar fi vrut ea să-i strige, presupui că eu aș cunoaște-o? N-am ieșit niciodată afară din Anglia. Dar fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
luni. Duceți-vă În nordul Africii. Ați leșinat din cauza trecerii canalului și din cauza frigului. Oh, da, v-aș putea spune toate astea, dar asta nu-i nimic! Inima dumneavoastră e afectată. Ați suprasolicitat-o de ani de zile. Ea Îl imploră, puțin speriată: — Și ce trebuie să fac? El deschise larg mâinile: — Nimic. Continuați. Odihniți-vă cât puteți. Evitați frigul. Sunteți prea subțire Îmbrăcată. Se auzi un țignal și trenul vibră, punându-se În mișcare. Lămpile gării Înaintară singure spre Întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Warren. Domnișoara Warren spuse malițioasă, fără a se mai deranja să coboare câtuși de puțin vocea, „Nu-mi plac evreii“, iar Janet Pardoe, Întorcându-și ochii luminoși Înspre Mabel Warren, se arătă de acord: — Nici mie, dragă. Mabel Warren o imploră cu o disperare bruscă: — Janet, când nu voi mai fi, o să-ți amintești tu iubirea noastră pentru amândouă? N-o să lași un bărbat să te atingă? Ar fi primit cu plăcere dezacordul, ocazia de-a argumenta, de a expune motive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mea, ești superbă! Uluitoarea aviditate cu care o privi fata era mișcătoare și prin Întunecimea urbană a minții lui Mabel Warren trecu cuvântul „virginitate“. — Nu ți-a spus nimeni asta niciodată? Dornică și nevenindu-i să creadă, Mabel Warren o imploră: — Nici măcar tânărul tău prieten din vagonul-restaurant? — Abia de-l cunosc. — Cred că dovedești Înțelepciune, scumpa mea. Nu poți să ai Încredere În evrei. Coral Musker spuse rar: — Credeți că asta a crezut? Că n-am Încredere În el pentru că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cu care primi el propunerea ei o făcură să-i Înghețe recunoștința. Da, spuse el. Vino. Vino În noapea asta. Îi atinse mâinile. — Să nu crezi că sunt rece. Dar mi se pare că ne cunoaștem de atâta vreme. O imploră: — Fii puțin mai străină. Dar Înainte ca ea să-și fi putut recăpăta vioiciunea minții, pentru a arbora o mină „străină“, deja recunoscuse, „Da, și eu simt același lucru“, așa că nu mai era nimic de spus și stăteau În tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și bat cu degetul În geam. Dar a doua ei ezitare dură prea mult. O mână o atinse pe cot și o voce Îi spuse ceva cu blândețe Într-o limbă străină. Ea se Întoarse Împrejur, gata să protesteze, să implore, s-o ia la goană dacă trebuia, și să alerge la vagonul-restaurant, dar teama Îi fu potolită puțin de ochii mari și blânzi ai soldatului. Acesta Îi zâmbi și dădu din cap, arătând spre clădirile gării. Tânăra spuse: — Ce dorești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]