364 matches
-
vedea trădându-se prin cuvintele sale și de a pretinde remedierea "pe calea armelor"), abominațio, figură destinată să provoace enunțiatarului o aversiune extremă față de subiectul vizat, cataplexis, prin care enunțiatarul este amenințat cu pedeapsa, și ara ("repulsia se combină cu imprecația"). Perceput astfel, lirismul dobândește o dimensiune ontologică, fiind generat de atitudinea negatoare a pamfletarului în raport cu lumea exterioară, aflată în derivă. De aceea, artistul va căuta întotdeauna să-și individualizeze revolta pentru că gestul său public reprezintă, înainte de toate, rezultatul unei implicări
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
într-o configurație elastic-încăpătoare, traversând grade diferite ale înverșunării: de la imaginarea unor corecții infantile, aplicate punctual (urecheatul, nuiaua, bastonul etc.), ca măsuri punitive hilare, trecând prin insultă, jignire și umilință publică, până la scenarii apocaliptice, în care agresivitatea verbală dezlănțuită (înjurătura, imprecația, anatema, afurisenia etc.) ia proporții apocaliptice. Indiferent de ipostaziere, violența argheziană este justificată de talent și artisticitate, pentru că, în viziunea poetului și pamfletarului, "cine lovește cu bulgări de aur are dreptul, în afară de orice considerații și legi fabricate într-un colț
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
prioritar al mesajului polemic. Stilul scriptic arghezian, subliniat întâia dată de Tudor Vianu, rezidă tocmai în forța imagistică a hiperbolei, precum și în efectul frapant pe care-l produce oximoronul. Textul arghezian curge deseori imprevizibil, fie dinspre diasirm spre blam și imprecație, fie dinspre real-expozitiv spre ficțiune, fie rămâne cantonat în evenimențial sau e alegorie pură, dal capo al fine. Cert e că finalul rămâne o surpriză de foarte multe ori. 3. Textele propuse de noi spre analiză, "Unul din argumentele cele
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de așa o pacoste››". Chiar gestul magico-ritualic al naratorului-personaj imprimă un sens comic întregii povești, pentru că se simte amenințat de propriile-i personaje. Manipularea, cu umor, a stratului arhaic al limbii (în ce are ea mai crud ca expresie: blestemul, imprecația, afurisenia etc.) și atitudinii populare, în genere, reprezintă, la Arghezi, un gest polemic implicit, nu doar în creația lirică (unde Al. George remarcă "țărănia proclamată ostentativ", ca sfidare a prețiozității căutate și calofilismului sufocant din versificația sămănătoristă mediocră), ci și
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
receptării, pe satisfacția procurată de decodarea "nespusului". Prefăcătoria, masca, înscenarea ca ocurențe ale fictivizării în pamflet sunt paliere ale ludicului arghezian, care se substituie, complet sau incomplet, în discursul polemic, figurilor agresiunii, uzate cu predilecție în discursul pamfletar: injuria, afurisenia, imprecația, anatema sau atacul direct. E observabilă tentația permanentă a polemistului de a-și lua peste picior victimele, de a le ridiculiza, "înscenându-le" apucături ilare sau grotești și proiectându-le în situații comice diverse (sugerate fie prin fine ironii aluzive
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Să se rușineze toți cei ce se închină la lucruri cioplite" (Psalmi, 97, 7). "Blestemat să fie cel ce va face idol cioplit" (Deuteronomul, 27, 15). "Idolii dumnezeirilor lor să-i ardeți cu foc" (Deuteronomul, 7, 25). Atâta insistență în imprecație face simțită prezența pericolului. Avem aici un fel de furie a autopedepsirii. Ceea ce nu se practică nu are nevoie să fie interzis. Știm că existau statui de tauri și lei în Templul lui Solomon (fațada acestuia se vede pe unele
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
ignorată de stăpânirile lumești, care „răstignesc pe Domnul slavei” (1 Corinteni 2,7-8): „Am așteptat pe Domnul Care Mă izbăvește de împuținare decuget și de viforul gândurilor” (Psalm 54, 6). În sens negativ acestlucru este exprimat în folclor ca o imprecație: „Să ai hodina vântuluiși tihna apelor!”. El cheamă la înțelepciunea crucii, nu la răsplătirea răului cu rău, căci nimeni nu a venit de dincolo de moarte ca Hristos,sfințind calea Sa ca „adevăr” (Ioan 8, 32) și „aur lămurit în foc
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
Sofocle îl folosește aproape pretutindeni, scrie el în Prima Prefață la Britannicus, în 1669. Astfel în Antigona el folosește tot atâtea versuri ca să reprezinte furia lui Hemon și pedeapsirea lui Creon după moartea acestei prințese câte am folosit eu la imprecațiile Agripinei, la plecarea Juniei, la pedepsirea lui Narcis și la disperarea lui Nero după moartea lui Britannicus." Dacă Racine se arată partizan al simplității acțiunii, spre deosebire de Corneille care preferă tragedia cu acțiune complexă, o face pentru a se conforma modelului
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lat. sarcasmus, gr. Sarkazein [fig.] "a sfâșia prin batjocură", gr. Sarx "carne") se situează la limita comicului și a artisticului. Explicația constă în înverșunarea exprimării în forme aforistice acide sau în revărsări sufocante, delirante și agresive, prin asimilarea invectivei, a imprecației, a obscenității în discursuri, tirade, diatribe, pamflete, eseuri în care duritatea atacurilor și condamnarea definitivă a realității adverse provoacă glisarea în spațiul tragicului sau al extraesteticului. Posibilitatea ameliorării obiectului scrutat, presupusă de echivocitatea discursului ironic sau de optimismul și înțelegerea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
textului și asupra firescului impuls de expediere a unor astfel de broderii în care se împiedică înaintarea narativă. La fel procedează și în cazul unor dialoguri care pot fi reduse la schema arhicunoscută, renunțând la revărsări de argumente, invective sau imprecații ușor de reconstituit. De închiriat este, din acest punct de vedere o fonogramă cenzurată fără nici o pagubă pentru redarea atmosferei domestice în cele mai mici amănunte: Firește! d-ta nu te amesteci...etc... Și se isprăvește masa cu certuri și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Eliade este clarificat în biografia întocmită de către Florin Țurcanu, în care se arată cu limpezime că "Eliade n-a fost niciodată un personaj favorit al intelectualilor sau jurnaliștilor români de stânga", și asta încă dinainte de a se fi lansat în imprecațiile agresive la adresa clasei politice românești interbelice (p. 311). Savantul român s-a dovedit însă incapabil să se distanțeze de propriul trecut și să-l evalueze critic, optând pentru o strategie a ocultării acestui subiect, ambiguitate care a stârnit fluvii de
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
m-a alungat din dormitor, iar un tron pliant Îmi interzice accesul În sufragerie. Am avut Îndrăzneala să mă raliez onorabilului cerc din strada Deán Funes, căci Madame Hsin mă instiga pe ocolite să nu-mi plec urechea la legitimele imprecații ale celorlalți și să trec neîntârziat pragul de sub puerta cancel. Această indulgență de neînțeles nu s-a bucurat de sprijinul necondiționat al lui Tai An, care era zi și noapte preceptorul și maestrul Întru magie al acestei Madame. Ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
nu are nici puseuri de simpatie și nici izbucniri de antipatie față de autorii comentați. Scrisul său are întocmai culoarea temperamentului autorului: echilibrat, sanguin și moderat. Parcă o frînă interioară îl împiedică să treacă de la considerațiile tăioase de ordin general la imprecațiile țintind persoane anumite. Ion Dur e prea plin de măsură. Critic în plan teoretic, e nebelicos în planul considerațiilor individuale. Se pare că s-a pătruns atît de adînc de regula potrivit căreia se cuvine să ataci ideile și nu
În contra presei de estradă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8372_a_9697]
-
e-n zale și-n fier Și zalele-i zuruie crunte, Gigantică poart-o cupolă e frunte, Și vorba-i e tunet, răsufletul ger, Iar barda din mână-i ajunge la cer, Și vodă-i un munte.” ( G. Coșbuc -Pașa Hassan) Imprecația este figura de stil prin care se exprimă, sub formă de blestem, dorința pedepsirii unei persoane. Exemplu: "Bată-l crucea, om bogat, Om bogat și făr* de sfat.”( Cântec haiducesc) "Afurisit să fie câneriul de vornic, și cum au ars
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
lor. Stilul este mușcător, lexicul nu provine din aria frumosului, iar în cazul portretului trăsăturile negative sunt îngroșate până la exces. De cele mai multe ori, abordând sarcasmul, scriitorii se lasă purtați de un stil retoric, bazat pe gradația ascendentă, cu invocații și imprecații. În Scrisoarea III, de exemplu, indignarea poetului împotriva politicienilor demagogi și corupți este atât de puternică, încât, după grandioasa evocare a vremurilor de glorie, antiteza romantică se adâncește prin tabloul sarcastic al contemporanilor. În această lume poetul ne introduce prin
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
Ion Micu s-o citească..." "Bineînțeles..." "Cealaltă cum e?" "Nu cred că o să-ți mai placă. E filozofie pură, n-o să mai găsești în ea nimic care să te facă să rîzi..." "Crezi? Hi, hi..." " Da, nu mai e o imprecație, ci o carte liniștită și foarte abstractă..." " Cînd ai avut timp să le scrii?" Din glasul ei înțelesei însă că nu era vorba de timpul fizic, de durată, ci de disponibilitatea mea afectivă... după ce trecusem printr-atîtea... și încă mai treceam
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
În 1584, În expresia francus kuruak (francus kurva), atestări care continuă apoi În 1633, 1683, 1693 etc., ceea ce reflectă și răspândirea timpurie a maladiei. De asemenea, circulația intensă a termenului la nivelul limbii populare este atestată de preluarea sa În imprecații des folosite, până În ziua de astăzi. Ca urmare a acestei situații, cuvântul pătrunde În limba română mai ales În Transilvania, atât ca denumire a bolii, cât și ca element des Întâlnit În injurii și În limbajul trivial. Originea acestei asocieri
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
limbă accadă, în asiriană. Originalul, din timpuri imemoriale, păstrat în vestita bibliotecă a nu mai puțin faimoasei școli sacerdotale din cetatea Erech a Chaldeei, era compusă din trei cărți. Cea dintâi având titlul "Spiritele rele", cuprindea formulele de conjurație și imprecație menite să-l ferească pe om de acțiunea periculoasă și funestă a diavolilor; a doua, reprezenta o culegere de descântece, având puterea să îndepărteze demonii bolilor, vindecîndu-i pe suferinzi; a treia, cuprindea imnuri vrăjite, cu puteri supranaturale, care acționau obligatoriu
Astrologia odinioara si azi by Constantin Arginteanu [Corola-publishinghouse/Science/295559_a_296888]
-
târziu, dacă aceste deprinderi nu se vor transforma, ele îl vor face pe individul respectiv să nu-și găsească niciodată vreo vină în acțiunile lui neizbutite și să dea vina pe alții. Conduita de lamentare perpetuă, în alte cazuri, de imprecații necontenite la adresa anturajului, nu sunt decât rămășițe ale deprinderilor infantile, ale obișnuinței de a primi mai mult și a da mai puțin” (Pavelcu, 1999 p.5). Cu alte cuvinte, trebuie găsită linia de mijloc între cele două metode extreme și
Prevenirea și combaterea efectelor negative ale frustrării în relația profesor-elev by Preda Constanța () [Corola-publishinghouse/Science/91511_a_92350]
-
nici una din evidențele ironice, nici una din contradicțiile derizorii care depreciază rațiunea. Nu-l interesează decât excepția, fie că ea aparține istoriei inimii sau a spiritului. Pornind de la experiențele dostoievskiene ale condamnatului la moarte, de la aventurile exasperate ale spiritului nietzschean, de la imprecațiile lui Hamlet sau de la amara aristocrație a unui Ibsen, el descoperă, luminează și glorifică revolta umană împotriva iremediabilului. Refuză rațiunii propriile ei rațiuni și nu începe să înainteze cu oarecare hotărâre decât o dată ajuns în mijlocul acelui pustiu cenușiu în care
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
al activismului patriotic. V. alege să instrumenteze cu predilecție cauze importante (eliberarea iobagilor de sub exploatarea grofilor unguri și a Curții de la Viena, frățietatea provinciilor românești, repusă în discuție la revoluția de la 1848 ș.a.), pe care însă le afundă în declamații, imprecații, asimilări sanctificatoare, fără a face diferență între manifestarea mândriei și naivitățile găunoase (Franklin și Beaumarchais stau de vorbă la un pahar de Bordeaux și admiră insurgența lui Horea). Lipsite de adâncime, personaje-etalon precum Horea și Avram Iancu transportă un întreg
VOITIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290636_a_291965]
-
abilitatea, naivitatea, sînt ilustrate de zeci de cuvinte și expresii care se diferențiază nu prin referent, ci prin nuanțe afective și conotații sociale. La nivel pragmatic, argoul se caracterizează prin acte de vorbire specifice, mai ales din sfera conflictuală: insulte, imprecații, amenințări. Atitudinea dialogală este, în general, necooperativă, de suspiciune generalizată. Dialogul necooperativ se manifestră prin replici care exprimă neîncrederea față de interlocutor și față de ceea ce susține acesta, prin refuzul de a răspunde la întrebare, prin exprimarea dezacordului, prin mulțimea de expresii
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
reprezintă capacitatea de a transmite prin cuvinte elemente de ordin psiho-afectiv, pe lîngă conținuturile conceptuale. Prin procesul de codare, individul transmite emoții în actul de comunicare la nivel suprasegmental (înălțimea tonului, intensitatea vocii, ritmul vorbirii), lexical (cuvinte marcate emoțional, interjecții, imprecații etc.), sintactic (bîlbîieli, întreruperi și autoîntreruperi), prin mărci non-verbale, complementare textului (tăcere, poziții corporale, colorarea feței, privire). V. argumentare, pathos, retorică, reprezentare. AUSTIN 1962; DUCROT - SCHAEFFER 1972; SEARLE 1982; ROVENȚA-FRUMUȘANI 2000; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. IA EMPATIE. Termenul empatie face parte
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
figuri de gîndire ce apar ca efect al imaginației, raționamentului sau al dezvoltării: prin imaginație (prosopopeea, fabulația, rectificarea), prin raționament (ocupația, deliberația, comunicația, concesia, sustentația), prin dezvoltare (expoliția, topografia, cronografia, prosopografia, etopeea, portretul, paralela, tabloul), pretinsele figuri de gîndire (cominația, imprecația, optația, deprecația, jurămîntul, dubitația, licența). Olivier Reboul prezintă o nouă taxinomie: (1) figuri de cuvinte: aliterația, paronomaza, calamburul, antanaclaza; (2) figuri de sens: metonimia, sinecdoca, antonomaza, metafora, litota, hipalaga, oximoronul; (3) figuri de construcție: elipsa, reticența, repetiția, antiteza, anacolutul, gradația
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
mai ales tineri, ai oricărei epoci, ai oricărei culturi de „idei noi” -, de „răsturnarea tradiției” etc.?! În loc de aceasta - deși, o știm, precoce, la doisprezece ani, părinții săi l-au găsit conversând tocmai cu unii dintre acești Învățați -, el aruncă grave imprecații În bloc și se lasă Înconjurat de inși fără o minimă pregătire intelectuală, niște „primitivi, proști” (pescari, vameși, femei simpleă, știut fiind, mai ales, că oamenii din popor sunt cei mai puțin apți de o „altă viziune” asupra tradiției, Îmbibați
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]